joi, 27 decembrie 2012


Apa rece

Dumitru Crudu

Am împins uşa albă a bucătăriei, scăldată în razele argintii ale unui bec lunguieţ şi am deschis robinetul: apa însă era tot rece, ceea ce m-a făcut să revin în cameră şi să mă aşez la masă şi să mă cufund în Lecţiile de literatură ale lui Nabokov. Nu peste mult, am călcat iar pragul bucătăriei şi iar am deschis robinetul, dar şuvoiul care îmi izbi palmele parcă era de gheaţă.  Ieri, pe la ora asta, apa era caldă, dar astăzi nu. Apa care ţâşnea acum din robinet mă făcea să mă zgribulesc şi să fac un pas înapoi. Nu doar că era rece, dar parcă era mai rece ca de obicei. Din robinet ţâşnea un jet algid şi friguros încât l-am oprit imnediat, îndepărtându-mă de muntele de vase murdare, care era compus din farfurii, tigăi, cratiţe sau tacâmuri pe care nu le-am mai spălat de câteva zile. Nasul îmi curgea şi ochii îmi lăcrimau. Unde mai pui că începusem şi să tuşesc. Adică, aveam un început de gripă şi a mă apuca în aceste condiţii de spălat vesela îngălată însemna să mă expun unui risc şi mai mare. În urmă cu o lună, am nesocotit acest lucru şi m-am aventurat să spăl farfuriile murdare cu apă rece şi, drept urmare, am zăcut o săptămână cu febră la pat. Acum nu mai eram dispus să risc. Mai bine am să mai aştept o oră sau două decât să răcesc din nou.  Da, sigur că nu puteam să uit că, astăzi, urma să se întoarcă nevastă-mea de la ţară, dar, pe de altă parte, nici să mă îmbolnăvesc nu voiam. Se făcuse opt seara şi din robinet tot apă rece curgea. Dacă nu ne-ar fi deconectat gazul pentru că nu l-am plătit vreo jumătate de an, dacă nu şi mai bine, acum aş fi fiert apă în cratiţă, dar aşa. Mă mir însă nu nu ne-au deconectat şi apa, lumina, sau telefonul, pentru că nici pe acestea nu le plătisem de mult. Mi-am lipit urechea de podea, dar dedesubt nu se auzea niciun zgomot. Ceea ce însemna că vecinii mei încă nu se întorseseră acasă. Oare pe unde hoinăresc astăzi? Sergiu şi Veronica sunt arhitecţi şi niciodată nu se întorc acasă la aceeaşi oră. Uneori, pot fi acasă pe la patru după-amiază, alteori, însă, nici după-miezul nopţii nu sunt acasă.  Mi s-a făcut foame şi am vrut să pap un borş, pe care mi l-a făcut nevastă-mea înainte să plece vineri pe litoral. Intenţia nu era rea, dar părea a fi irealizabilă, pentru că în toată casa nu mai aveam nicio farfurie curată. Şi am preferat să rămân flămând decât să-mi spăl vreuna cu apă rece. Mi-am lipit iar urechea de podea, vrând să pricep dacă arhitecţii s-au întors sau nu acasă. Se pare că nu, pentru că din apartamentul lor se răspândea o linişte ciudată. Mi-a ţârâit  mobilul. Era nevastă-mea care mă anunţa că, în urmă cu câteva minute, a coborât din avion şi că a ieşit afară să caute un taxiu. Vraful ăla de vase mucegăite vorbeaufoarte explicit despre viaţa pe care am dus-o în lipsa ei, dar nici să răcesc nu voiam. Unde mai pui că începuse să mă doară şi în gât. Pe neprins de veste, am auzit scrâşnetul roţilor unei maşini şi am alergat glonte la fereastră. Nu mică mi-a fost bucuria când le-am recunoscut Mercedes-ul arhitecţilor. I-am urmărit cu ochii până au fost înghiţiţi de uşa clădirii şi cu urechile cum huruie liftul. Încă nu era timp şi îmi puteam curăţa obrajii. Am auzit ascensorul oprindu-se la etajul opt şi pe ei doi traversând palierul. Am auzit o uşă trântindu-se şi pe ei doi ciondănindu-se în hol. Nu desluşeam ce-şi reproşau, îmi era clar însă că se certau la cuţite. Se pare că doamna Veronica îi puse unghia în gât lui Vlad. Apoi am auzit susurul apei în bucătăria lor şi m-am repezit şi eu în bucătăria noastră sidefie şi am dat drumul robinetului. Ura, aveam apă caldă. Adică, atunci când ei porneau încălzirea autonomă, în mod automat aveam şi noi apă caldă. Deci, acum puteam spăla vesela.  Mi-am sufelcat mânecele şi am luat prima farfurie în mână, când a început să zbârnâie telefonul. Mă temeam să nu fie nevastă-mea şi am închis robinetul şi am mers să răspund, vrând s-o previn că acum sunt foarte prins. Nu, nu era soţia mea. Era un traducător în engleză care  mă anunţa că ar vrea să-mi traducă un roman de-al meu. Culmea e că noutatea asta nu putea să nu mă bucure şi să nu mă intereseze, dar în acelaşi timp ştiam că arhitecţii în curând o să oprească încălzirea autonomă şi o să rămân iar fără apă caldă. Iar el avea chef de vorbă. Într-un târziu, şi-a luat rămas bun de la mine, dar imediat m-a sunat şi nevastă-mea ca să mă anunţe că e jos. Şi în timp ce ea intra în bloc eu am alergat ca din puşcă în bucătărie şi am dat drumul la robinet, dar, acum, curgea apă rece. Şi mi se păru că, decât era de obicei, astăzi era cu mult mai rece.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu