ora: 13:56, 27 aug 2013 2155 11 Autor: Dumitru Ciorici

Rezultat FINAL: TOP 10 romane basarabene din ultimii 50 de ani!

TOP 10 romane basarabene

Top 10 romane basarabene din ultimii 50 de ani
Foto: UNIMEDIA

Stop votare. Vizitatorii UNIMEDIA împreună cu criticii literari au realizat un TOP 10 al celor mai bune romane basarabene scrise în ultimii 50 de ani.

Acțiunea a fost lansată de UNIMEDIA și Editura Cartier în ajunul sărbătorii naționale „Limba noastră cea română”, ca un prilej de a aprecia valorile noastre naționale și de a stimula lectura în limba română în rândurile cititorilor din Republica Moldova.

Sondajul privind TOPUL s-a desfășurat în perioada 20-25 august. Adițional, și-au exprimat părerea și 8 critici literari - Mircea Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun, Maria Șleahtițchi, Gheorghe Erizanu, Mihail Vakulovski, Andrei Țurcanu, Vasile Ernu și Dumitru Crudu. Fiecare dintre ei au format câte un top 10 romane basarabene, unde prima poziție din top a fost apreciată cu zece puncte, iar poziția 10 - cu un punct. Criticii nu au avut dreptul să-și voteze propriile romane pentru a evita conflictul de interese.

Toate titlurile romanelor, menționate în topurile criticilor literari, au fost incluse într-o singură listă, care a fost propusă publicului pentru vot în cadrul unui sondaj de UNIMEDIA.

Notă:
 În listă apar mai multe publicații decât 10, deoarece unele din ele au adunat punctaj egal.

Iată TOPUL final după cumularea voturilor din sondaj (peste 1000 de voturi) și cele acordate de criticii literari.





Cum s-a votat:

Poezii de Iurie Burlacu

                                                       

                                                                   Iurie Burlacu

te privesc

te privesc de la distanță

prin broasca de la ușă mângâindu-ți părul

ca un vierme în cârlig mă arunc în gura peștelui

cu tot cu pescar și cu lumea din jur

acolo stai pe bancă obosită

fredonând insomniile mele

te privesc pe furiș

și te găsesc frumoasă ca o panglică răvășită în vânt

iar rochia ta e ca o tristețe cusută pe margini

mă scoți

mă scoți din menghină

cu mâna ta ca o pasăre gravidă

ciugulindu-mi toată tristețea din ochi

trăiesc

simt cum degetele tale împreună cu obrazu-mi

se fac o carne apoi

ne intâlnim în limanul subconștientului meu

unde peștii se bronzează la soare

fumând toată otrava din mine

acolo tu le duci de mâncare cu gura

iar eu merg în urma ta cu aripile în mână

în spatele nostru

un înger aruncă cu pietre în noi

alături de tine

alături de tine trebuie să fie atât de minunat

precum ai fi înconjurat de un roi de fluturi într-un câmp cu maci

dimineața se cuibărește în părul meu

ca o alarmă efectuată în șoaptă

iar eu abia de reușesc să mă trezesc

simt inima palpitând pe undeva pe sub pat

și așternutu-n mucegai și transpirat

mă gândesc la tine

și am senzația că floarea din părul tău

m-ar face să interpretez la muzicuță

Sonata Lunii

prima de a-mi servi cafeaua

te caut

te caut disperat sălbatic cu răsuflarea strangulată în pumni

frenetic dement cu sufletul în mine

ca un sac de iută umed

ce se destramă fir cu fir

și această shizofrenie conștientă

mă face oarecum mai subtil și urlu...

urlu urlu urlu

până când Dumnezeu mă aude și-mi dă cu pumnul în față într-atât de tare încât mă rotesc

de câteva ori în aer după care cad în iarbă

tu ești alături întinsă febrilă ca o rouă proaspăt așternută

iar sub noi furnicele se plimbă cu umbrela

parcă

...și parcă te-ai alimenta cu petale de crini

pentru că atunci când îmi vorbești

îngerii pășesc tiptil pe timpanele-mi

excitate

în schimb când lipsești

sufletul mi se bagă în oase de parcă

aș fi înghițit o creangă de brad

fluturii

am pornit televizorul

dar ăia îmi urlau să tac și să înghit

l-am luat și l-am aruncat în closed 

pentru că 

difuzorul voia sa mi se

lipească de plămâni iar cuvintele îmi intrau în urechi

ca niște cârlige pentru pescuit

atunci

te-am decupat din ziarul pe care nu l-a citit nimeni

niciodată

fluturii tăi mi l-au adus

abia târându-și aripele de asfaltul moale

și mi l-au aruncat în față sughițând aproape dumnezeiesc

„te rugăm sa ne transformi in poezii

și să ne trimiți inapoi!”

trebuie să-mi coși gura

iubito

trebuie să-mi coși gura cu buzele tale aureolate

și să mă lași în patul tău

ca pe un ștergar pe care l-ai lăsa de pe tine

ieșind dimineața din baie

trebuie să-ți bagi respirația în urechile-mi electrizate

și să vii seara în pădurea mea

trebuie să mă crezi acolo e foarte frumos

acolo copacii umblă în pielea goală

iar nourii le acoperă părțile rușinoase

primul

în nopțile astea pătrate cu soare

mă gândesc la tine de parcă ai fi în creieru meu

ca un ferestrău copt în pâine și pus în coletul

pentru cel mai disperat pușcăriaș

mă gândesc la aerul din cutia ta de pe noptieră

din care hrănești gâzele din mine

amurgul însetat ce-ți suge pielea cu buzele moi și dințate

trebuie că sunt un pic demodat

pentru că aș vrea ca primul nostru sarut să fie alb-negru

precum

o imagine dintr-un film sovietic despre război

trebuie

trebuie să mă lași să mă ating de tine iubito

să-ți dedic poeme unplugged

înșirându-le pe coapsele tale zburătoare

crescute din pântecele meu

trebuie să mă calci peste degete cu aripile tale bătătorite

și să-mi încălzești dosul pieptului cu respirația ta

dintr-un carusel rapid

trebuie să fim atât de aproape unul de altul

încât epidermele noastre să se sărute

corăbiile

te-am încleiat în caietul meu de vise

și când îl deschid încep să mă cațăr pe pereți

fluturii mă țin de picioare

iar cu mâinele îmi țin capul pentru că

sângele se duce în călcâi ca mercurul în termometru

iubește-mă iubito și atinge-mă

precum stropii de ploaie întră în apă

la fundul mării corăbiile dispărute se ocupă cu dragostea

iar peștii plouă peste ele cu solzi de pește

amintiri

uneori gândurile noastre se culcă împreună

în patul lor din aripi de fluturi

și casa se rotește alene într-un vacuum dulce și plin

de tristețe

șoaptele tale iubito

trec pe lângă urechile-mi fierbinți

ca niște crini înfloriți

săruturi de sfinți

acum stau în spitalul oamenilor

bătuți cu leuca în cap de drag

(oste)

primesc sufletul în picurători

arzându-mi stelele

venele

sprâncenele

și-mi amintesc când eram împreună

în egiptul antic când ne-au închis pe ambii într-un

sarcofag comun

noi ne-am hlizit multă vreme până să murim

vreau să-ţi spun

vreau să-ţi spun nişte cuvinte care te-ar îmbăta

şi te-ar face să-mi bâzâi în ureche

corpul tău ca un vers alb

îl simt lunecând printre degetele-mi triste

şi dragostea aceasta a noastră mi se pare destul

de împuţită pentru că te grăbeşti

să întreci orizontul ca să ajungi de unde porneşti

iar eu nu fac decât să stau în loc

nu, nu-mi da nici o şansă

pentru că aş putea deveni mai slab

iar vidul s-ar molipsi de mine

uneori ne trezim dimineaţa

uneori ne trezim dimineaţa atât de departe

unul de altul

de parcă ne-am afla în acelaşi pat

te privesc cu ochii închişi

şi te găsesc încurcată în propriile tale

tabieturi matinale încât ai prefera

să-mi aduci cafeaua şi o ţigară aprinsă

te apropii de mine şi-mi dai cu piciorul în suflet

poate ai probleme cu auzul

caci nu mă auzi cum tac

braţele tale mă cuprind ca pe un idol dărâmat de timp

şi dacă m-ai iubi măcar câtuşi de puţin

poate aş coborâ în abis

şi l-aş face să se surpe din mine

azi te îmbraci

azi te îmbraci ca într-o duminică de vară

şi-mi spui că pleci de la mine

te duci pentru că fericirea ta a prins aripi

în altă parte

iar cu mine nu trăieşti decât iadul

în care şi dracii se gândesc la tine

te duci pentru că în aceşti 8 ani de zile

n-am făcut decât să mănânc şi să beau din sufletul tău

dar pentru mine această cifră înseamnă

infinitul în picioare

te duci iar eu îţi văd ochii atât de luminoşi

de parcă m-aş afla cu capul în nămol

dimineţile erau ca nişte vişini

dimineţile erau ca nişte vişini înfloriţi

şi lângă tine

simţeam cum sufletul mi se despachetează

în aburii cafelei şi a fumului de ţigară

cu sânii tăi mici ca două torturi mintale

cu ochii tăi clari ca două ferestre zidite

nu mă ţine de mâini când mă târâi prin noroi

cu ele n-am să-ţi mai scriu nici un poem

când mă gândesc la tine

sufletul meu se scarpină la ceafă

vrei să fii mai mult decât femeia pe care nu pot s-o uit

m-ai îndepărtat de poezie

pentru că ai buzele ca două versuri rimate

ai sexul mult mai expresiv

pentru că ea poate fi doar un detaliu neînsemnat

al comportamentului tău echilibrat

vrei să fii mai mult decât femeia

pe care nu pot s-o uit

şi-ncerci să mă uimeşti uneori...

...nu, tu nu poţi fi o pasăre

pentru că ştii mai mult decât să zbori

gândurile tale

gândurile tale mă ţin mereu dezbrăcat lângă tine

pentru că dacă m-ai elibera

ai putea să-ţi lezezi inocenţa şi sfârcurile

ca doi ochi orbi care văd cu totul

altceva decât ceea ce-ţi transmit neuronii

tremuri ca un marş funerar

în urechile mortului şi ai buzele atât de disperate

asemeni vântului pe cale să se bage în trombon

..............................................................................

te rog, lasă-mă să stau cu capu-ntre picioarele tale

ca o zi cu soare în decembrie

să nu mă uiţi niciodată dacă vrei să uiţi de mine

am creat nimicuri împreună fumând la fereastră

după ce epidermele noastre se atingeau

ca oglinda de suprafaţa apei

după ce mirosul tău care mă pătrundea

până în măduva oaselor mă dirija în gol

atunci te iubeam mai puţin

probabil din cauza asta îţi vedeam coapsele

ca doi îngeri sărutându-se

acum

aş vrea să fie duminică între noi

Cenaclul Noii Barbari

Victoria Boțan citește poezie

Lecturi

Citește Iurie Burlacu

Comentează poeziile Ion Coșeru

Discuții și comentarii asupra textelor

Ronin Terente vorbește despre poezia lui Iurie

Ieri a avut loc o nouă ședință a Cenaclului Noii Barbari în incinta Bibliotecii Ștefan cel Mare, Victoria Boțan și Iurie Burlacu au citit poezii. Victoria a citit texte epice cu titluri  Viața-mi, Livada cu mere, Poem cu aripi, O muză jucăușă, Un pachet de Hilton uitat. Anatol Grosu a făcut o analiză detaliată a acestei ultime poezii după care a urmat o discuție colectivă. Iurie Burlacu un scriitor tînăr care deja a publicat o carte de poezii Tîlharul de vise a venit cu un ciclul de poezii de dragoste. Cele mai discutate texte ale lui au fost Fluturii, Te caut, Amintiri, Corăbiile și altele. Între timp ni s-au alăturat la cenaclul Ronin Terente și Mihai. La această ședință au mai participat Emanuela Sprânceană, Balaur Eugenia, Boleac Victor, Velicev Eugen, Damașcan Dorin, Harabagiu Alexandru, Pascaru Alexandru, Chisari Liliana care de asemenea au făcut comenatrii interesante. A fost una din cele mai vesele ședințe. În curînd vom posta și cîteva poezii.

Emanuela Sprânceană la Cenaclul Republica

                                               Moni Stănilă și Emanuela Sprânceană

                                                       Textul cu Mașka

Zilele acestea colega noastră Emanuela Sprânceană a citit proză la Cenaclul Republica. Proza Emanuelii are o sensibilitate aparte, ea descrie relația dintre o fiică și mama ei care lucrează de mulți ani în Rusia. De asemenea, povestește despre trauma acestei fiici care caută modalități de a construi din nou o relație între doi oameni apropiați despărțiți de orașe și societăți diferite. În momentul cînd mama încearcă să îi prezinte orașul și marele monumente naționale, ca străzile, locuri istorice ale Rusiei, teatrele, personajul fiica are o frază cheie  Nu-mi trebuie nici Mаленкий, nici Болъшой,  această fiică nu are nevoie decît de propria ei mamă.  Jurnalul memorii aduce în discuții problemele ca timpul pierdut, relația mamă - fiică, relația tată - mamă, și pune întrebări de genul: Cine o să-i dea înapoi anii pierduți acestei fiici? Un alt pasaj nou citit de autoare a fost textul despre pasiunea tatei pentru Mașka un autocar vechi care este comparat cu sistemurile vechi înainte să cadă. În acest  text autoarea deja descrie mama/soția care se luptă  pentru atenția soțului ei, care petrece mai mult timp cu Mașka. Felicitări Emanuela!

Lista doritorilor de-a frecventa Atelierul de Creative WRITING, ţinut de cunoscuta scriitoare germană Julia Schoch
(care va avea loc la Biblioteca Stefan cel Mare intre 23 si 26 septembrie)

1. Emanuela Sprânceană
2 Boris Cremene
3.Virgil Botnaru
4. Dumitriţa Parfente
5. Nuța Ana-Mihaela
6.Artiom Oleacu
7.Elena Chirică
8.Elena Boguş
9.Veronica Popa
10.Ciorba Pavel
11.Victoria Rotari  
12.Maria Fărîmă
13. Cristina Dicusar
14.Victoria Mărgineanu
15.Cristina Agrigoroae
16. Doina Lungu

17. Pociumban Mihai :)

18. Harea Ion 


Şi lista rămâne deschisă. Înscrierile continuă.

Am vazut două prestigioase antologii de literatură în engleză, dintre care una de poezie apărută în America, o antologie de poezie universală în care erau şi doi poeţi basa: Galaicu-Păun şi Sandu Vakulovski. Felicitări!!!

Pe internet am un grupaj de bancuri cu denumirea AMERICANI LA CHIŞINĂU. Ca să vezi cât de populară e sintagmă. Şi sunt faine. Tare faine.

Un tip a deschis gura şi...după primele două silabe...nu mai ştiam pe unde să mă mai ascund de plictiseală.

Poezii care ne-au mutilat copilaria

***
Da…a fost copil si Lenin…
Da…a fost si el scolar…
Si-n ghiozdanul lui pe vremuri
A purtat abecedar!

A rostit cuvintul mama
Si cu drag l-a repetat
Iar din mijlocul padurii
Mamei flori i-a adunat

ÎN APRIL.

Vin acasă în april

Mii de rândunici.

În april, în april,

S-a născut Ilici.

Iese iarba în april,

Mugurii cei mici.

În april, în april,

S-a născut Ilici.

Joacă hora în april

Octombrei voinici.

În april, în april,

S-a născut Ilici.

 

XXX

Moscovă iubita,
Mandra capitală
Toti copii-ţi cântă
Cantece de fală


Tu ne dai lumină
Tu ne dai tărie
Faci ca o gradină
Ţara sa ne fie.

XXX

Mama pâine albă coace
Noi cântăm frumos
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.


Poezii de GRIGORE VIERU

Poezii care ne-au mutilat copilaria

O viaţă de om cât vremea de mare…

Bogdan ISTRU

Un ceai şi o coajă de pâine

Ruga să-i aducă, grăbit.

La masă-ntre cărţi adâncit

Sta Lenin cu gândul la tine.

Sta Lenin atuncea cu gândul

La tine, copil moldovan,

La oamenii mulţi şi sărmani

Din lumea de mii de pământuri…

Din Smolnîi, a zărilor uşă

Ilici deschidea tuturor.

Priveau către el, zâmbitori,

Matroşii încinşi cu cartuşe.

Comenzi, şi rapoarte şi glume…

Afară, bătrânul pământ

Urnitus-a larg răsuflând:

Mergea Revoluţia-n lume.

Aicea, din valea durerii

Un mare popor a ieşit:

Pornea spre un nou răsărit

Rusia cu toată puterea.

Şi drumul ei nou, prin milenii,

Un om i-l păzea necurmat –

Stătea neobositul soldat,

Şi numele lui era Lenin.

În haine demult ponosite,

Cu şapca boţită în mâini –

Aşa ne spun oameni bătrâni,

Că-atunci îl văzuseră-n Piter.

Aşa ne spun oamenii ţării

Că l-au întâlnit într-un sat

Cu azimă-n vatră şi sfat

În umbrele reci ale serii.

Modest aşternut pe podele.

Paltonul cu gulerul sus.

De strajă, norodul său rus

Veghea lângă dânsul, sub stele.

…O viaţă cât vremea de mare

Crescut-a pământul rusesc.

Azi mii de popoare-o păzesc

Pe mii de câmpii şi hotare.

Bogdan ISTRU

O poezie debordînd de vitalitate

(prefaţa)

Ceea ce te copleşeşte întîi şi întîi în cazul poeziei lui Mihail Vakulovski este energia. Poezia sa degajă şi răspîndeşte, prin toţi porii, forţă, robusteţe, putere, vitalitate şi încredere, încredere nu numai în ce spune, ci în rolul şi în misiunea în general a poeziei şi, în particular, a poeziei sale. Vigoarea poeziei sale te izbeşte imediat cum iei cunoştinţă de ea („dimineaţa te trezeau porumbeii care-ţi băteau la”) şi te însoţeşte pe tot parcursul lecturii. Dar aceasta nu este neapărat un produs al temelor şi subiectelor pe care le abordează poetul, ci al atitudinii sale faţă de realitate, faţă de lume, faţă de individ („ne întorceam de la urşii din Răcădău / era atît de întuneric călcam melcii / unul după altul / unul după altul / şi cu stîngul şi imediat şi cu dreptul / melcii plesneau în creier în gură în urechi / ne-a trecut calea un arici / de ce l-ai alungat / zici / trebuia să-l laşi să-l privim / pînă ne săturăm / zici // iar a doua zi / ne-am dus să lăsăm nişte ceasuri & bijuterii / la un magazin din „Orizont 3000””). Într-o poezie în care „ţi-a căzut toba de la maşină chiar / în faţa unei gagici care de pe trotuar îşi tot arunca ochii împotriva pletelor de-a lungul şoselei”, această staţionare forţată nu e pentru poet un declic pentru a se lăsa pradă disperării, ci e un mijloc pentru a descoperi oamenii şi de-a se bucura de întîlnirile cu ei sau de a se amuza pe seama acestei situaţii. Şi asemenea exemple de atitudine putem găsi cu carul în poezia sa. Nu întîmplător se spune că literatura ar fi influenţată de firea scriitorului. În viaţa civilă, Mihail Vakulovski este un luptător, un om optimist, nu este un depresiv şi un angoasat, nu este un boem deznădăjduit, ci este un om sigur că încurcăturile şi obstacolele nu au cum să dureze şi sunt trecătoare. În special aici eu aş căuta una dintre particularităţile poeziei sale, inclusiv cea cuprinsă între copertele acestei cărţi, şi aş defini-o ca pe o poezie a înfruntării/confruntării, o poezie a disputei, o poezie a luptei şi în niciun caz a sleirii, deznădejdii, epuizării şi resemnării. Nu ştiu dacă în toată poezia contemporană românească vom mai găsi un alt poet la fel de vitalist ca Mihail Vakulovski („ văd tineri cu Che Guevara pe piept / tatuaţi cu Che Guevara / lideri politici cu Che Guevara pe tricouri, oligarhi cu Che Guevara pe portofel / cîntăreţi Che Guevara / poeţi Che Guevara / ce de Che Guevara...”). Vitalismul poeziei sale ia înfăţişarea hedonismului, plăcerii, bucuriei, pe alocuri, dar nu numai („Bună di-mi-nea-ţa! Bună di-mi-nea-ţa!”, dimineaţa aveai ore era vineri”). Vitalismul său mai înseamnă şi afirmarea unei mari încrederi în capacităţile individului de a face faţă la fel de fel de încolţiri şi capcane existenţiale. Chiar şi atunci cînd evocă moartea tatălui său, poezia sa nu încetează de a fi una vitalistă. Poemele în care vorbeşte despre moartea tatălui nu sunt un rezultat al debusolării, dezabuzării, plînsului, ci sunt expresia aceleiaşi uluitoare puteri de-a se încrede în om şi de a vedea dincolo de aparenţe („mă întorc din oraş / pe sub munte / admir zăpada / şi mă gîndesc la tata”). Pînă şi în poeziile unde vorbeşte despre suferinţă („în fiecare seară / geamurile de la spitalul judeţean / sunt luminate // toate-toate”), accentul îl pune pe geamuri, adică pe speranţa că lucrurile se vor schimba în bine. În acest sens, este elocventă o poezie unde poetul spune: „bunică-ta, care n-avea dreptul să bea apă, / înainte de moarte, către soţul ei, / bunic-to: / dă-mi o cană de apă, nu-i lua în seamă pe ei, / o cană de apă // bunicul, care îi aduce, atunci, / apă / îl trimite, pe patul de moarte / pe unchiu-to după medicamente / apoi cere „Restul!””.

Ţin minte că, acum cîţiva ani, aşteptam în gara din Trieste trenul spre Bucureşti, cînd am simţit pironite asupra mea privirile acre ale unor bărboşi vînjoşi şi inima mi s-a scurs în călcîie. În geantă aveam un volum de poezii de Mihail Vakulovski, pe care l-am scos şi am început să-l citesc. Cînd, la un moment dat, mi-am ridicat ochii din carte, am descoperit o altă lume în jurul meu: oameni binevoitori, relaxaţi, veseli, pînă şi bărboşii ăia zîmbeau între ei. Ei bine, acest sentiment al îndrăgirii lumii în care trăiesc îl am de fiecare dată cînd îi citesc poezia lui Mihail Vakulovski. O poezie debordînd de vitalitate.



Dumitru Crudu, prefata la

Mihail Vakulovski, Riduri

(existeme)

în curs de apariţie la Editura Casa de pariuri literare

http://ziar.jurnal.md/2013/08/16/ruperea-randurilor-teoria-conspiratiilor/

RUPEREA RÂNDURILOR // Teoria conspiraţiilor | Jurnal de Chişinău

ziar.jurnal.md

Bună, tuturor! Din nou!

Acesta este un mesaj colectiv pentru a da de știre că în ziarul ZIUAnews - ediția printată din 14 august - a apărut un nou articol din seria Restauratorii Memoriei, care conție un interviu cu arhitectul Vlad Mitric, despre proiectul unui Memorial al crimelor comunismului la Jilava, dar și un medalion Ion Cristodulo. În numărul următor se preconizează publicarea unui emoționant interviu cu unul din supraviețuitorii lotului Rugul Aprins, arhitectul Emilian Mihăilescu.

Pentru cei interesați, iată link-ul pentru varianta online. Dacă vă place sau dacă vi se pare important, laitmotivul râmâne același: Citește și dă mai departe!

http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/jilava-martor-viu-al-crimelor-comunismului-101192

Doamne ajută!

Cu drag, Apollon Cristodulo

la Libraria Eminescu

 http://www.librariaeminescu.ro/isbn/606-8342-89-4/Dumitru-Crudu__Un-american-la-Chisinau

Voici, pour celles et ceux que cela puisse intéresser, un petit film à partir d’un poème de Doina Ioanid, traduit du roumain en néerlandais par Jan H. Mysjkin et mis en son et image par le vidéaste flamand Swoon : https://vimeo.com/72033462

L’idée est de partager le film avec d’autres.

Jan H. Mysjkin

« Noul volum al lui Claudiu Komartin, Cobalt (Casa de Editură Max Blecher), amestec de cruzime, tandreţe, suferinţă şi de intima lor ritmare într-o poezie inconfundabilă. Iată un neaşteptat „YOYO“ „cînd/ nu/ vor/ mai/ fi/ cheltuieli/ şi/ moartea/ va/ face/ restul// o/ să/ vorbim/ prin/ scînduri/ o/ să/ ne/ spargem/ de/ rîs“. Poemul meu preferat din acest volum – „Cortázar blues“ – vă las să-l citiţi singuri. »

(Simona Sora)

 

Cortázar Blues

 

Mi se părea că ceva mă pândeşte

sentimentul că viaţa ar fi putut fi o întâmplare perfectă

când muzica umple căminele celor blânzi celor

cu mâinile calde

aşteptam tăcuţi lângă pod

/ cădea o ploaie de mai /

am fi putut întinde o mână ceva

(salvatoare)

doi ochi albaştri

discreţi şi cumsecade

şi glasul acela familiar

şoptindu-ţi:

totul pare atât de firesc.

ca întotdeauna când nu cunoşti adevărul

 

Claudiu KOMARTIN 

casa de editură max blecher

maxblecher.ro

Cenaclul

Marti, 20 August la 18.20 va avea loc Cenaclul Noii Barbari în incinta Bibliotecii Ștefan cel Mare. Citește poezie Victoria Boţan și Iurie Burlacu. Invităm toți doritorii și cei interesați

Cenaclul de joi 15.08.2013

În această joie la cenaclul am făcut un exercițiu de scriere. Fiecare din cei prezenți au luat cîte o carte din care au citit cîte o poezie, sau un pasaj, apoi am încercat să redăm conținutul. Alexandra Bobu a scris o poezie urmînd tema din poezia lui Nicolae Oleinikov, Din viața insectelor, p.259. Artioma Oleacu a preluat textul propus de Alexandra, cu poezia Veneția de M.Eminescu,  pe baza acestei poezii și a unui citat de Horia Bernea a făcut o altă poezie. Alexandru Harabagiu a scris o proză după un text de L.Blaga propus de Artiom, iar Vasile Gancev a scris un text despre o experiență la Biblioteca Națională după ce a citit un pasaj din Muzeul Britanic s-a dărîmat.

Iată textul lui Artiom Oleacu.

 Veneția

s-a stins viața falnicei... europe
ce-i?
ai auzit, ce-am spus?
am o țigară în geantă cîteva c.d.-uri
cartea preferată e cu mine
se umflă pînzele rotesc volanul
pas, groapă, pas, o piatră, multă apă
înconjurat e orizontul de pleoape
se trezesc tempanele răsună
n-auzi cum cîntă?
răbufnesc hormonii în venetia

iar mai tîrziu bătrînul kant un elefant
rînjește și ne scuipă file șterse

rămîne arca de triumf
dar și acolo
norii plini cu fum gunoaie
și...năduf.

Celelalte texte le publicăm în curînd.