Tabara de creative Writing- inscrieri!

Vom incerca si anul asta sa organizam Tabara de Creative Writing pentru tineri scriitori de la Orheiul Vechi. Incep inscrierile. Dintre doritori o sa selectam 10 tineri scriitori.

Un poem de-al meu, Poem dupa sinuciderea mea, a fost tradus in limba ucraineana, si publicat in Ucraina literara, la Kiev, in tradurcea Teodoziei Zarivna!

Ecourile Festivalului Primavara Poetilor
scriitorii basarabeni Leo Butnaru, Nicolae Spataru, Maria Sleahtitchi, Ion Hadarca, Vasile Garnet, Arcadie Suceveanu, Grigore Chiper si scriitorul bucovinean Ilie T. Zegrea tradusi in limba ucraineana, in revista Ukrainska literaturna gazeta!!!

am tradus in româneşte, împreună cu colega mea Aliona Mihailov, un fragment dintr-un roman al scriitoarei din Ucraina Teodozia Zarivna, Însemnări pe poala rochiei. Un roman excelent!!!

Ecourile Festivalului Primăvara poeţilor

De ce ruşii de azi au o pensie de doar 3000 de ruble?

Dumitru Crudu

 După ce am terminat lectura volumului de poezie a lui Evgheni Stepanov, Istoriograf mie însumi,  apărut la editura Fundaţiei Culturale Poezia din Iaşi, în admirabila traducere a lui Leo Butnaru, m-am simţit ca după o călătorie cu trenul de câteva zile. Nu neapărat obosit, dar răscolit de poezia pe care am descoperit-o. O poezie foarte variată şi complexă, pe care am putut-o împărţi în câteva categorii. Prima, e o poezie a enumerărilor rapide, de parcă te-ai afla într-un tren (iată că din nou revin la tren) de mare viteză, şi piesajele pe care le-ai vedea pe geam s-ar succeda rapid. Consemnări lapidare, înregistrări sumare, rapide a ceea ce vezi. Reduse la un cuvânt sau două. Din lipsă de timp, pe de o parte, dar pe de altă parte şi din dorinţa de-a trece mai repede la a vorbi despre sine, ca în poezia „Ca pe timpuri", din care citez: "eu, maestru al răzbunării. Pe sine. Precum a spus cândva Sosonora.” Ceea ce m-a izbit aici e că,fără mijlocitor, nu mai e posibilă nici măcar confesiunea, fără un intermediar textual.  În alte texte, poetul ia un singur cuvânt, să zicem, cuvântul strâmt, şi-l reia de şase ori, în contexte foarte diferite, ca să poate conchide în final, cu foarte multă autoironie: „Tuturor li-i strâmt, o, Doamne-adevărat...”

Scris în anul 2008, într-un poem fără titlu (o cunoştinţă de-a mea nu m-a crezut că sunt şi poeme fără denumiri), care începe cu versurile „în uniunea scriitorilor morţi nu există/morţi”, am găsit şi următoarele versuri „nu e păcat să fii bogat/ păcat când poporul tău e sărac/ de ce ruşii de azi au o pensie de doar 3000 de ruble/ întrebaţi-l pe volodea dacă el ar putea trăi doar cu trei mii de ruble”. E un poem social de un mare curaj, în care poetul nu se teme să-l critice sau să-l ironizeze pe Vladimir Putin, pe care-l consideră „un om foarte bun”, fiindcă „pentru un vers palindrom el nu te înfundă în casa de nebuni”.

Nu numai în poeziile sale sociale predomină directeţea şi tranzitivitatea, dar şi în poeziile sale ludice sau ironico-metafizice: „după geam viforniţa horeşte-învârtejeşte/circulă maşini// noapte/ mă trezesc/ oare chiar să mai fiu în viaţă/ mă bucur mă bucur/ adorm din nou”. Atunci când nu sunt scrise sub formă de notaţii, poemele sale se derulează ca nişte confesiuni lungi. Într-un alt poem fără titlu, în care un prieten de-al poetului din străinătare i se plânge de singurătate şi de alte necazuri, poetul îl încheie, zicând: „mă strădui să-mi alin prietenii/ nu le spun nimic de propria-mi viaţă” . Câtă ironie! Asta pe de o parte, dar pe de altă parte, indirect atâtea lucruri ni s-au spus, nespunându-ni-se, despre poet.

Foarte proaspete, minimaliste, ancorate în cotidian şi biografic, poeziile lui Evghenii Stepanov se rup de tradiţia literară rusească pentru a o continua pe cea tranzitivă europeană, unde stilul şi figurile retorice trec pe un plan secund, în prim plan revenind marile naraţiuni despre neliniştile umane. E cu adevărat o mare poezie!

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru 2013

Juriul de premiere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, format din: Andrei Ţurcanu (Preşedinte), Eugen Lungu, Valentina Tăzlăuanu, Maria Şleahtiţchi, Alexandru Burlacu, Adrian Ciubotaru, Lucia Ţurcanu, întrunit pe data de 22 mai 2014, a decis nominalizarea pentru premiile USM a următoarelor cărţi apărute în anul 2013:

Poezie:

• Silvia Caloianu, Narcotango, Vinea
• Margareta Curtescu, Iubirea altfel, Cartier
• Nicolae Popa, Elegiile Casei Scriitorilor, Vinea

Proză:

• Dumitru Crudu, Un american la Chişinău, Casa de pariuri literare
• Anatol Moraru, Confidenţa unui loser, Casa de pariuri literare
• Ghenadie Postolache, Elegia unui picaj, Tipografia „Prag-3”

Critică şi istorie literară:

• Ana Bantoş, Literatura basarabeană şi modelele literare europene, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române
• Mihai Cimpoi, Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic, Gunivas
• Grigore Chiper, Poezia optzecistă basarabeană, TipoMoldova

Eseu, publicistică, memorii

• Ion Ciocanu, Rămurea de iasomie, Pontos
• Marcel Gherman, Generaţia Matrix, Tipografia Centrală
• Mihai Ştefan Poiată, Rockul, „Noroc”-ul & noi, Arc

Debut:

• Alexandru Cosmescu, Un spaţiu blând care mă primeşte cum m-ar îmbrăţişa (poezie), Cartier
• Maria Pilchin, De mână cu Marele Joker (eseuri literare), Prut Internaţional

Literatură pentru copii şi tineret:

• Vasile Romanciuc, Am un nume frumos, Prut Internaţional
• Silvia Ursache, Dacul, Silvius Libris

Premiul special al juriului:

• Serafim Saka, Pe mine mie redă-mă, Arc

Vlad Moldovan

By Radu VANCU on May 19, 2014 - 00:04

Unul dintre poeţii tineri care-mi place mult de tot este Vlad Moldovan. Cu directeţea ei sofisticată, cu naturaleţea ei supravegheată draconic, poezia junelui doctor în Schleiermacher şi iubitor de Oasis atinge la marele fix totul. Da, chiar totul.

Iată o probă.

Vlad Moldovan, Tripon

Încerc să fiu sincer şi
să nu le înfloresc.
Mi-am găsit o spărtură în zid
îmi vine până la umeri
şi pot să scriu comod.
Soarele bate în dreapta mea
cum numai în septembrie poate bate -
o ia pe la spate, trece de ierburi,
se înfiltrează sub pietre.
Sticla de bere stă în stânga mea
nu trebuie să mă întind prea tare
să o apuc.

Tocmai a trecut un biciclist
şi după el o maşină.
Văd că gândim în posibilităţi
lumea se pliază domol
pe frumuseţea lor zgrunţuroasă.

Nu am multe de spus:
Cred că suntem nişte maimuţe
care învaţă necontenit tehnici.
Tehnici foarte diferite
Şi stranii.
Unii le au cu socializarea.
Alţii fac câte un lucru
şi după aceea
povestesc despre el sau
îl analizează.
E safe.
E pentru schimb.
Un fel de mimetism hilar.
Şi eu fac la fel.

Problema mea însă e
că sunt cam sălbatic.
Tehnicile mele nu se potrivesc
cu ale multor oameni.
Nu pot vorbi prea mult
pentru că mă hăpăie imensitatea
din ce în ce mai crudă.
Nu am răbdare să schimb
impresii dar am toleranţă
iar uneori mă tem de
modurile voastre de desfăşurare.

Eu aş zice că îs sălbatic
dar nu vreau să epatez şi
nici să exagerez şi dacă
nu sunteţi de acord
aş lăsa de la mine imediat.

Sunt o fire molcomă
cam cum sunt câinii scunzi
de pe străduţele mărginaşe.
Puţin băţos dacă mi se permite.
Puţin afectat sau evaziv dacă nu.
Dar credeţi-mă înţeleg
destul de repede ce şi cum
dictează sufleţelul vostru.

Uneori, când am stat prea mult singur
mă entuziasmez rău de tot de
ceea ce scriu şi cred că
e ceva nou
din care câţiva or
să ştie ce să facă.
Dar nu sunt sigur aproape niciodată.
Însă sunt extatic
şi mă umple
incredibil din afară
la fiecare milimetru de minunăţie

Îmi place muzica şi
îmi place ce e miraculos
sunt multe lucruri cu adevărat miraculoase
- Numai dacă nu le-aş zburătăci
prin cuvintele conştiinţei –
Aşa îmi spun.
Aşa mă îmbărbătez.

Ştiu că şi eu, ca o maimuţă,
Ca şi voi, dacă m-aş confrunta
cu experienţele dificile ale vieţii,
dacă m-aş găsi într-o
situaţie de supravieţuire,
mi-aş da arama pe faţă,
adică aş face lucruri
naşpa şi necesare.
Chestii mediocre sau
triste în sinceritatea lor
pe care le-aş uita destul de repede.
Dar nu mi se întâmplă aşa,
şi mă pot considera
extrem de norocos că mă ţine lumea
într-un cocon ciudat
şi că am reuşit până acum
să fentez „greutăţile vieţii” extrem de bine.

Din postura asta vă vorbesc.
Ca un Extrasensibil
vă spun că e minunat.
Pentru că aura se arată prea des
într-un zid zdrelit, pe un acoperiş
spulberat de lumina lui septembrie.
Hăt sus în văzduh
Ici şi colo sub streşini.

Divinaţia şi liniştea
sunt virtuţi gemene.
Divinaţia şi liniştea
mă leagănă
de când am făcut ochi.

Am stat am citit ce am scris
puţin m-a furnicat puţin e ridicol
şi după asta repede am văzut
nucul imens.
Pe trunchiul lui
apusul face ce trebuie.

Cred, şi cu asta termin,
că unor oameni
le este dat să fie fericiţi
în singurătatea lor meticuloasă.

• Poezia de azi

Vlad Moldovan

By Radu VANCU on May 19, 2014 - 00:04

Unul dintre poeţii tineri care-mi place mult de tot este Vlad Moldovan. Cu directeţea ei sofisticată, cu naturaleţea ei supravegheată draconic, poezia junelui doctor în Schleiermacher şi iubitor de Oasis atinge la marele fix totul. Da, chiar totul.

Iată o probă.

Vlad Moldovan, Tripon

Încerc să fiu sincer şi
să nu le înfloresc.
Mi-am găsit o spărtură în zid
îmi vine până la umeri
şi pot să scriu comod.
Soarele bate în dreapta mea
cum numai în septembrie poate bate -
o ia pe la spate, trece de ierburi,
se înfiltrează sub pietre.
Sticla de bere stă în stânga mea
nu trebuie să mă întind prea tare
să o apuc.

Tocmai a trecut un biciclist
şi după el o maşină.
Văd că gândim în posibilităţi
lumea se pliază domol
pe frumuseţea lor zgrunţuroasă.

Nu am multe de spus:
Cred că suntem nişte maimuţe
care învaţă necontenit tehnici.
Tehnici foarte diferite
Şi stranii.
Unii le au cu socializarea.
Alţii fac câte un lucru
şi după aceea
povestesc despre el sau
îl analizează.
E safe.
E pentru schimb.
Un fel de mimetism hilar.
Şi eu fac la fel.

Problema mea însă e
că sunt cam sălbatic.
Tehnicile mele nu se potrivesc
cu ale multor oameni.
Nu pot vorbi prea mult
pentru că mă hăpăie imensitatea
din ce în ce mai crudă.
Nu am răbdare să schimb
impresii dar am toleranţă
iar uneori mă tem de
modurile voastre de desfăşurare.

Eu aş zice că îs sălbatic
dar nu vreau să epatez şi
nici să exagerez şi dacă
nu sunteţi de acord
aş lăsa de la mine imediat.

Sunt o fire molcomă
cam cum sunt câinii scunzi
de pe străduţele mărginaşe.
Puţin băţos dacă mi se permite.
Puţin afectat sau evaziv dacă nu.
Dar credeţi-mă înţeleg
destul de repede ce şi cum
dictează sufleţelul vostru.

Uneori, când am stat prea mult singur
mă entuziasmez rău de tot de
ceea ce scriu şi cred că
e ceva nou
din care câţiva or
să ştie ce să facă.
Dar nu sunt sigur aproape niciodată.
Însă sunt extatic
şi mă umple
incredibil din afară
la fiecare milimetru de minunăţie

Îmi place muzica şi
îmi place ce e miraculos
sunt multe lucruri cu adevărat miraculoase
- Numai dacă nu le-aş zburătăci
prin cuvintele conştiinţei –
Aşa îmi spun.
Aşa mă îmbărbătez.

Ştiu că şi eu, ca o maimuţă,
Ca şi voi, dacă m-aş confrunta
cu experienţele dificile ale vieţii,
dacă m-aş găsi într-o
situaţie de supravieţuire,
mi-aş da arama pe faţă,
adică aş face lucruri
naşpa şi necesare.
Chestii mediocre sau
triste în sinceritatea lor
pe care le-aş uita destul de repede.
Dar nu mi se întâmplă aşa,
şi mă pot considera
extrem de norocos că mă ţine lumea
într-un cocon ciudat
şi că am reuşit până acum
să fentez „greutăţile vieţii” extrem de bine.

Din postura asta vă vorbesc.
Ca un Extrasensibil
vă spun că e minunat.
Pentru că aura se arată prea des
într-un zid zdrelit, pe un acoperiş
spulberat de lumina lui septembrie.
Hăt sus în văzduh
Ici şi colo sub streşini.

Divinaţia şi liniştea
sunt virtuţi gemene.
Divinaţia şi liniştea
mă leagănă
de când am făcut ochi.

Am stat am citit ce am scris
puţin m-a furnicat puţin e ridicol
şi după asta repede am văzut
nucul imens.
Pe trunchiul lui
apusul face ce trebuie.

Cred, şi cu asta termin,
că unor oameni
le este dat să fie fericiţi
în singurătatea lor meticuloasă.

• Poezia de azi

http://www.literaturadeazi.ro/content/vlad-moldovan

citesc Garda Alba de Bulgakov. In mare, traducerea e buna. Dar, marea dificultate pe care a intalinit-o Alexandru Calais, traducatorul cartii, a fost traducerea expresiilor din limba ucraineana. Cum le-a tradus?In loc sa le lase in ucraineana, si sa le traduca in romana literara la subsol, dumnealui a ales o solutie bizara. Acolo, unde peronsajele vorbesc ucraineana, dumnealui le traduce in grai moldovenesc, sau in arhaisme. Acolo, unde ar fi trebuit sa spuna, ne-a ordonat sa venim, traduce, ne-a poruncit. In loc sa traduca, vom vedea, traduce om vide. Si asa mai departe. Greseala sa e ca nu tine cont ca ucraineana nu e un subdialect sau un dialect al rusei, ca s-o traduci prin expresii din graiul moldovenesc sau prin arhaisme. Ucraineana e o limba independenta, asa cum nu e graiul sau subdialectul moldovenesc, ca s-o traduci prin expresii luate din acesta. E o mare greseala, care atenueaza efectul de autenticitate si il sporeste pe cel de caricatura. Or, nu asta a fost si intentia lui Bulgakov.

falsul Dimitrie de Dumitru Crudu, la Librăria din Centru

Joi, 22 mai crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului antologic de poeme Falsul Dimitrie de Dumitru Crudu, apărut la Editura Cartier în Cartier popular, colecție coordonată de Gheorghe Erizanu. Falsul Dimitrie este al doilea volum, apărut în seria de antologii Cartier ale poeților contemporani români, după Antologic de Eugen Cioclea (apărut în ianuarie 2014).

Preț copertă: 85 lei. Preț promoțional în ziua lansării: 68 lei.

Cartea a apărut într-un tiraj de 600 exemplare cu ajutorul Ministerului Culturii.

Volumul va apărea și în format ebook pe www.iBookstore și www.cartier.md.

Alături de autor vor participa: Lucia Țurcanu, critic literar; Maria Șleahtițchi, scriitor; Cristina Cârstea, poet; Nichita Danilov, scriitor.

Moderator: Em.Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier

„Dumitru Crudu simulează sfiala scriiturii pentru  a spori efectele îndrăznelilor. Lucrând decomplexat  pe materia complexă a senzaţiilor, dar şi pe cea sugerată  a frustrărilor şi nostalgiilor, el nu mai exersează în inefabilul sentimentelor, ori stărilor, în mitologia erosului, ci în convulsiile lui carnale, fixând sentimentul cu un limbaj direct, în viscere şi obsesii (...). Crudu rămâne în conceptul melancolic al eroticii, încercând să-i salveze misterul, chiar şi în cele mai sordide condiţii. Tentativa sa de a-l trivializa ţine mai degrabă de polemica limbajelor şi a toposurilor literare, nefiind, în fond, decât o permutare scenografică a cadrelor idilice: din crângul romantic, în bucătăria jegoasă.”  
Al. CISTELICAN

„Dumitru Crudu este un poet prolific, proteic (…) obsedat de o perpe-tuă fugă şi regăsire de sine”. Gheorghe CRĂCIUN

DUMITRU CRUDU (8 noiembrie, 1967, Flutura, Ungheni), scriitor român. După absolvirea şcolii medii din satul natal, intră la Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău (1985-1987), apoi studiază limba georgiană la Facultatea de Litere a Universităţii din Tbilisi (1987-1991), pe care o abandonează în plin război civil. Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Transilvania” din Braşov, unde i-a avut ca profesori pe scriitorii Al. Cistelecan, Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Virgil Podoabă, frecventând totodată cenaclul „Interval” condus de poetul Andrei Bodiu.

Debut simultan cu două volume de versuri: Falsul Dimitrie, Arhipelag, 1994, şi E închis, vă rugăm nu insistaţi, Pontica, 1994, urmate de Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, Paralela 45, 1996 (premiul pentru experiment al ASPRO), Poooooooate, Vinea, 2004, şi Eşarfe în cer, Cartier, 2012.

În 1999 semnează, alături de Marius Ianuş, Manifestul Fracturismului. Fiind student la Braşov, în 1994 scrie prima versiune a romanului Un american la Chişinău, pierdut doi ani mai târziu, şi pe care îl va reface ulterior, publicându-l la Casa de Pariuri Literare, în 2013. Între timp, mai publicase un alt roman, Măcel în Georgia, Polirom, 2008, precum şi volumul de proză scurtă Oameni din Chişinău, Tracus Arte, 2011.

Totodată se afirmă şi ca dramaturg (Crima sângeroasă din staţiunea Violeta, Arc, 2001; Salvaţi Bostonul, Cartier, 2001; Oameni ai nimănui, Cartier, 2007), câştigând în 2004 premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului cu Alegerea lui Alexandru Sutzu, Unitext, 2004. Piesele sale au fost montate în Republica Moldova, România, Italia, Germania, Haiti, Camerun, Franţa, Suedia şi Bulgaria.

uite ca ma mai rade cineva.URA!!!! Asa imi trebuie daca sunt bou.

Dumitru Crudu - Un american la Chişinău

Posted by Wilkins Micawber at 02:00

Dacă nu ştim ce căuta, vorba lui Caragiale, neamţul în Bulgaria, americanul care vizitează Chişinăul în romanul lui Dumitru Crudu (Casa de pariuri literare, 2013) nu are obiective mult mai limpezi. Şi, la urma urmei, aflăm că nici nu prea are mare importanţă, căci Martin nu e decât un element accesoriu, o entitate exotică introdusă în tablou numai pentru a tulbura apele şi a provoca reacţiile celorlalte personaje. Stratagemă într-un fel behavioristă, la care răspunde fiecare cum poate, de la eroul principal, basarabeanul Anton Şleahtiţchi şi până la ultimul poliţist de la graniţa cu ţara vecină. E limpede că pe autor l-a interesat mai mult Anton, tânăr ziarist originar din Republica Moldova, om cu aspiraţii literare şi care îşi câştigă existenţa la un ziar local în anii vitregi din ultimul deceniu al secolului trecut. Omul e băgat, vorba unui personaj mărunt, în „borşul literaţilor”, adică în ţesătura umană deasă şi cu accente boeme în care sunt prinşi şi alţi eroi, precum marele său rival în ale poeziei şi ale femeilor Sandu Pleşea, redactorii de la ziar sau profesorii de la Filologia braşoveană.  

Anton e construit pe tipicul mai degrabă cinematografic al insului care face ce face şi dă de bucluc, în dragoste (Lora, iubita din prima parte a cărţii, e o mare decepţie şi fuge cu diverşi alţii), în treburile financiare sau în activitatea la redacţie. Când îl cauţi, e ba bătut de un conaţional mafiot, ba jefuit, ba cu pantofii furaţi, ba cu paşaportul rătăcit, ba vomită conştiincios în urma unei beţii care nu avea cum să lipsească din canonul basarabenesc. Aspirantul la glorie literară face o călătorie de pomină pe ruta Braşov-Chişinău, unde îl însoţeşte pe sus-pomenitul american, sarea şi piperul întregii situaţii constituind-o faptul că niciunul din ei nu vorbeşte limba celuilalt. Incomunicarea lingvistică e o sursă de tensiune comică relativ previzibilă, iar statutul incert al lui Martin (care e prezentat când ca turist imbecil, când ca băiat de bani gata, fiu al unui proprietar de mare restaurant din Chicago, când, pur şi simplu, ca poet) nu face decât să sporească confuzia unei brambureli de mai mare dragul.

Romanul lui Dumitru Crudu pare adesea conceput ca satiră la adresa conaţionalilor din Republica Moldova aflaţi în România sau chiar la ei acasă. Cartea abundă în detalii politice, istorice şi geografice pe care e posibil să le guste cunoscătorii realităţilor moldoveneşti. Cititorul laic din România, ageamiu în această privinţă sau neiniţiat în rivalităţile locale braşovene, are toate şansele să rămână încurcat şi să sfârşească prin a se plictisi de-a binelea. Acelaşi efect îl pot avea şi lungile conversaţii, purtate pe pagini întregi de text, între personaje care vorbesc un dialect aproape incomprehensibil celor de la vest de Prut. E limpede efortul autorului de a face din (ne)comunicarea verbală una din temele cărţii, însă între bunele intenţii şi realizare rămâne uneori o distanţă apreciabilă.

Şi dacă mai era nevoie de un element de confuzie suplimentar, dai peste greşeli de tipar la tot pasul, performanţa supremă fiind atinsă pe o pagină unde pe şeful lui Anton de la ziar îl cheamă ba Alghi, ba Algi. Multe din dialogurile purtate de personaje sunt nefireşti, ca şi cum autorul ar oscila între registre lingvistice fără a reuşi să-l găsească pe cel adecvat. Carte scrisă nu fără umor (adesea unul amar), Un american la Chişinău îi lasă din păcate cititorului o senzaţie de lucru făcut de mântuială sau de intenţii bune neduse la capăt. Dar cine ştie... romanul lasă la sfârşit o uşă deschisă spre un eventual sequel, căci Martin dispare la Chişinău iar Anton trebuie să plece să-l caute, desigur fără să ştie englezeşte, după cum nici americanul nu ştie etc. etc. etc.

 

http://ce-am-mai-citit.blogspot.com

cu Ecaterina Bargan, inainte de Republica lui Moni Stanila si Sandu Vakulovski

Târg şi festival de poezie, între 14 şi 18 mai, în Bucureşti

de Ana Obretin - Mediafax

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie şi Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti va avea loc în perioada 14 - 18 mai şi are ca scop reintroducerea în spaţiul public a conceptului de poezie contemporană vizibilă şi interactivă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Târg şi festival de poezie, între 14 şi 18 mai, în Bucureşti (Imagine: Shutterstock)

În 2014, Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP) se află la a cincea ediţie, iar poezia, cartea de poezie, poeţii şi revistele de cultură care publică poezie vor fi protagonişti ai unui eveniment inedit în spaţiul românesc postdecembrist, un festival ce pune la loc de cinste creaţia poetică, marcă identitară a oricărui spaţiu cultural veritabil.
De cealaltă parte, Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) se află la cea de-a doua ediţie şi îşi propune să aducă în faţa publicului românesc poeţi veritabili, vizibili, influenţi din spaţiul european, care pot oferi o perspectivă de ansamblu asupra fenomenului poetic contemporan şi care, prin interacţiune cu publicul autohton, pot sugera o panoramă corectă, la zi, a fenomenului poetic viu.
Autorii străini invitaţi la FIPB sunt poeţi cunoscuţi şi influenţi în cultura lor nativă, au volume traduse în mai multe limbi de circulaţie, sunt redactori şi colaboratori ai unor reviste şi platforme culturale de impact.
Potrivit organizatorilor, TNCP şi FIPB, dincolo de miza reintroducerii în spaţiul public a ideii de poezie contemporană vizibilă şi interactivă, sunt două festivaluri simultane care au apărut din necesitate. Bucureştiul se numără printre singurele capitale europene care nu au avut un festival de poezie de mare amploare până în urmă cu cinci ani, iar TNCP şi FIPT au venit să suplinească acest deficit major, care pune poezia ca gen literar, dar şi poeţii, în spaţii periferice de promovare.
La primele patru ediţii ale TNCP au participat peste 170 de poeţi români contemporani, numărul trecând de 200 odată cu cea de-a cincea ediţie, din 2014.
Printre participanţii la ediţia de anul acesta se numără Yolanda Castano (Spania), Ana Brnardić Oproiu (Croaţia), Dénes Krusovszky (Ungaria), Peter Rácz (Ungaria), Adam Borzič (Cehia), Marko Pogacar (Croaţia), Andrea Inglese (Italia), Jana Putrle Srdic (Slovenia), Dumitru Crudu (Republica Moldova), Alexandru Vakulovski (Republica Moldova), Hose Pablo (Republica Moldova).
Organizatorii principali ai evenimentului sunt Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) şi Asociaţia Euro CulturArt, iar coorganizatori sunt Institutul Cultural Român şi Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian".