miercuri, 30 decembrie 2020

Georgiana MĂRCULESCU

 ***

As vrea

Să te întreb cum o mai duci.

 

Ți-am vândut o parte din case

La niște hipsteri de suflete.

Am luat bani frumoși, 

Cu ei am vrut să-ti reparăm gropile

Hârtia cu planul am pierdut-o.

Și pământul s-a făcut găunos.

Ca o dantură cu carii .

Pare rânced și obosit.

 

Acum că tata are cancer

#Isus#legătură

În gât îmi picură ceară.

Ziua de mâine este efervescentă

Tu caști un hău în rădăcini

Ca o excizie sub anestezie.

De la distanța asta mare mușamaua din bucătărie

Nu miroase a pastile, iar sfoara de rufe e albă.


Am vorbit cu el astăzi, ținea un pahar de vin în mână

La viața lui a fost ofițer, tu i-ai făcut întotdeauna ranița

Și atunci se trezea vesel. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan