Ieri la şedinţa de atelier au venit aproximativ 8 oameni, atâţia eram şi după şedinţă când am intrat într-un joc prin care aveam 10 posibilităţi de a arunca cu săgeţile darts într-un pătrat umplut cu baloane. Dacă le nimeream pe toate 10 luam o jucărie mare sau o ladă de bere. Am aruncat fiecare câte o săgeată şi am nimerit de 7 ori din 10. Ultima aruncare ce ar fi decis între o jucărie şi un premiu de consolare a fost ratată aşa că ne-am ales cu... nu ştiu cum se numeşte, e o chestiuţă în care dacă sufi, ea se desface într-o bandă dreaptă şi scoate un zgomot gen pruuuuuu... mergând prin parc am mai auzit şi în alte părţi zgomotul acesta, ceea ce ne înfrăţea cu respectivii care au luat şi ei pesemne premiu de consolare, şi lucrul acesta ne-a făcut să ne simţim mai puţin singuri.
Dar să revenim la şedinţa atelierului. Înainte ca să ne apucăm de treabă am decis să luăm parte într-o misiune mai specială, astfel încât vizita pe care o vom face şi dialogurile pe care le vom purta într-o regiune a Cahulului ne vor servi drept materie pentru textele în care fiecare îşi va încerca muşchii talentului. Va fi primul experiment pornit direct din realitate.
Întrucât nimeni nu a adus texte, am decis să le scriem în cadrul atelierului. Dumitru a venit cu propunerea să scriem nişte texte poliţiste, care să aibă spontanietate şi imprevizibil, iar fiecare dintre noi să-şi inventeze singur cazul sau să pornească de la un caz real. Ne-am băgat în buzunare cele 20 de minute pe care le aveam de la clepsidra invizibilă şi ne-am căutat fiecare câte un colţ de bibliotecă unde să ne putem concentra.
Cristi şi-a creat schema povestirii psihologice poliţiste ieşind la o ţigară, şi ar putea fi un început de roman a remarcat mai tîrziu Dumitru C.
Elena, fiindcă a lucrat de curând în secţia de traumatologie a spitalului de urgenţe şi-a creat naraţiunea în jurul cazului prin care se făcea că a fost găsită o asistentă moartă în spital. Proza nu era lipsită de relaţii amoroase nu prea uşor de descâlcit şi Dumitru C. a spus că e cel mai bun text al Elenei din câte a prezentat până acum.
Elena B. a pornit de faptul că personajul din text a aflat despre moartea surorii sale dintr-un ziar, textul ei a fost cel mai lung din câte a scris până acum.
Ion a scris despre un băiat de la frecvenţă redusă care s-a spânzurat de lustra bibliotecii Asemului, iar intriga povestirii era legată de modul misterios cum a pătruns tânărul în bibliotecă şi de dispariţia rectorului. Ne-am permis să emitem ipoteze comice pe marginea subiectului ăsta, cum ar fi ca din buzunarul băiatului spânzuarat să i se audă telefonul iar bibliotecarul să-i ceră imperios să-l deconecteze.
dl.Valerian a scris despre un bărbat care vroia să se arunce din fereastră, adică să săvâşească un suicid, când a fost oprit de vestea că iubita lui ar fi murit într-un accident.
Proza plină de umor a Carolinei a stârnit valuri de râs prin felul ironic în care a fost scrisă. Era despre moartea unui scriitor ratat, care nu aducea nimic la casă şi pe care soţia nu-l suporta atât de mult încât nici nu vroia să-l îngroape, soţia compătimea mai mult pisica pe care scriitorul a ucis-o pentru un experiment literar, la mijlocul crimei era şi o idilă dintre soţia scriitorului şi ofiţer care a efectuat crima în numele iubirii. Locul pe care şi l-a ales Carolina pentru scris a fost ţintit ca fiind unul norocos.
Eu am scris despre o crimă executată în timpul derulării unei comedii romantice în cinematograful Patria, astfel încât cei 27 de spectatori rămaşi cu viaţă rămân blocaţi în cinematograf pentru o serie de interogatorii comico-absurde.
La sfârşitul şedinţei Nina ne-a dat nişte sugestii şi a făcut un clasament în care primii trei dacă-mi amintesc just erau: Carolina, dl. Valerian şi eu.
Nataliile ni s-au alăturat mai târziu fiindcă au fost la un concert.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu