Artiom Oleacu

DAR

Cei mai şmecheri, cei mai deştepţi, cei mai înţelepţi,

cunoaşteţi totul, ştiţi totul.

Am stat 9 ani…închis.

Închis într-un sicriu.

Nu puteam respira, nu-mi ajungea aer…

Cîteva scînduri au fost bătute prost. M-au zgîrîiat peste tot.

Afară se întîmplă să strălucească soarele, să plouă, să ningă,

iar tu, să nu observi nimic din toate astea.

Nimic!

În schimb, cînd eşti închis- observi totul.

Eşti atît de sensibil, orice atingere îţi provoacă durere.

Te mănîncă ca pe o felie de tort cu furculiţa. Eşti cel mai dulce, gustos…

Acestă stare idioată, aceste picături- totul te irită. Mirosul e plăcut.

Fermecător aş spune.

Trebuie să stai culcat, pui limba între dinţi şi o muşti ca pe o ciocolată.

Dacă plimbi puţin, sîngerează.

Toată camera e stropită cu sînge.

Cîte flori sînt în jur, cîtă iarbă.

Te culci în ea şi zbori… şi ai visuri din cele mai grozave, extravagante.

Vezi pămîntul, care seamănă cu un ou de găină.

Uneori, îţi apare cîte-o dorinţă, din asta mai nebună, să-l cuprinzi cu mîinele

şi să-l trînteşti, să bagi un exploziv în el.

De ce?

Pentru că toţi sîntem creştini, credem în Dumnezeu, în Biblie.

Spunem cîte o rugăciune, înainte de culcare, pentru a ne simţi mai bine.

Sîntem perfecţi.

Fericit băiatul din “Crimă şi pedeapsă”, norocos aş spune.

El n-a simţit nici un fel de durere, eu da.

Eşti o ladă de gunoi, în care se aruncă cu tot feluri de lături.

Te desprinzi de sol, începi să pluteşti, faci cunoştinţă cu îngerii,

ei te privesc, oftează, te compătimesc.

Ochii îngeraşilor sînt mari, păru ciufulit, vorba aleasă, frumoasă.

Uneori e neînţăleasă.

Se apasă pe buton, în cameră intră un traducător, imediat prinzi firul.

Pe timpul foametei, singurul loc unde poţi să mănînci, e viceul.

Nu intra nici dracu, pute îngrozitor!

Dar, cînd faci rost de o bucaţică de pîine, doar acolo o poţi mînca în linişte.

Datorită colegilor mei de breaslă, am căpătat un miros de lup,

întotdeauna am avut capacitatea să simt duşmanul de la distanţă.

Acum cel mai bun prieten al meu e sicriul.

El e mama, tata, fratele, sora, bunica bunelul…

Toate neamurile!

Uneori am insomnie,

Pot să-mi bat capul de pereţi.

S-au mă ridic din pat, să fac 100 de flotări şi problema-i rezolvată, adorm îndată.

Dar, au fost şi nopţi cînd nici metoda asta nu m-a ajutat.

Fight!

Treizeci şi doi de băieţi, se împart în două echipe şi se bat pînă la moarte.

Show-ul începe!

Cei mai slabi, cad ca stîlpii după furtună, cei tari mănîncă icră roşie şi se scaldă în şampanie.

Zău, nu mai vreau nimic.

Cînd eşti în sicriu, tensiunea e ca un camion, te apasă pînă te distruge, vine peste tine şi te omoară ca pe o insectă.

Te învîrţi în pat ca o veveriţă.

Ţi-se preumblă un vierme prin tot corpul şi caută un cîrlig pe care e spînzurat un peşte fără coaste.

Coastele au fost dezbătute.

Atenţie!

Toţi la perete, dacă nu vreţi să rămîneţi fără coaste!

Timpurile s-au schimbat, ceva e greşit, ceva e incorect.

Acum şi pentru sicrie trebuie să plăteşti, le cumpără şi trăiesc în ele din timp.

E greu să-ţi găseşti un loc mai la dos, toate-s ocupate.

Cadavre de care vrei.

Vrei să-l ridici şi uiţi că e bătut în cuie.

Încerci să-l rupi cu dinţii, cu unghiile, în zadar.

Nu mai pot!

Mi-e silă să ştiu că fără mine răsare soarele, plouă afară, cade neaua din cer…

Poate astăzi sau ieri a fost o zi splendidă.

E posibil aşa ceva sau nu?

Mă priviţi de parcă aş fi un cîcat în faţa dumneavoastră.

La mama dracului, la mama dracului!

Cît se poate de aşteptat?

Unde eşti?

Te aştept, draga mea, te aştept!

A, frumoaso, ţi-s ochii aşa de negri, încît seara cînd stau culcat cu…

Nu mai ţin minte.

Am scleroză!

Lucian a fost un băiat de treabă şi George a scris frumos, dar…

Luam tigaia în mînă şi pînă nu nimeream în dovleac, nu mă linişteam.

Mînuţele îmi tremurau, buzele se înroşeau, ochii îmi erau ca două bucăţi de jăratic.

Gîndul zbura înaintea mea, cu o viteză nebună.

Viaţa era frumoasă.

Boţul acela de carne umbla dintr-un colţ al camerei în altul şi plîngea ca un copil.

Iar alături o voce zguduitoare, o voce care, de-atunci, n-a mai fost auzită.

Dar…

Am lucrat în diverse domenii, multe şi de toate.

Dar cea mai mare greşeală am făcut-o cînd am fost tînăr, după ce am absolvit universitatea.

Am avut mulţi prieteni, toţi din Siberia.

Am fost învinuit pentru delapidare de bani, furt de proporţii.

Apropo, sînt cuvinte care chiar mă scot din sărite: dragostea sau prietenia.

Urăsc aceste cuvinte.

Ştiu cum trebuie să fie un adevărat prieten, aşa ca mine.

V-am spus, odată am dat greş.

Tare, foarte tare.

Am luat cu împrumut de la mulţi oameni.

Pentru a da darea de seamă la sfîrşitul lunii, nu-mi ajungea o sumă bunicică…

Fără ca să-mi dau seama, am căzut într-o groapă adîncă, în sicriu,

din care acum nu mai am nici o scăpare.

Am trăit ca un prost.

Jumătate de viaţă mi-am cheltuit-o pe jocuri de noroc şi chefuri.

Sînt ca o căsuţă din chibrituri gata-gata să se prăbuşească.

În visele mele văd dinozauri, scroafe, reptile, dar nu văd femei.

Toate mi se arată crăcănate, slabe, drepte ca o scîndură.

Mă enervează, şade alături de ea un dobitoc şi i se pare că-i prinţesa Egiptului.

Nu poţi purta fustă scurtă cînd ai pulpă de vacă.

V-am plictisit…ştiu.

Dar ascultaţi-mă vă rog pînă la capăt, n-a rămas mult.

Nu mă deosebesc de voi, viaţa mea a fost la fel de păcătosă ca şi a voastră.

Scurtă, mîrşavă, lipsită de sens.

Am avut un prieten, repara televizoare.

Cît e ziulica de lungă, şedea cu cafeaua alături, cu ţigara printre buze şi repara televizoare.

Eu, nici măcar pe asta n-am făcut-o.

Nu procedaţi aşa cum vă mînă apa, încercaţi să trăiţi, să iubiţi, să vă dezvoltaţi.

Culcat în sicriu, fără răsuflare…

Răsare soarele, curînd va plînge un copil şi vor cînta cocoşii.

Grăbiţi-vă la magazin, prăvălie şi cumpăraţi-vă scînduri.

Vopsiţi-le în culoarea preferată şi făceţi-vă cît mai multe sicrie.

Sfîrşit.

Un text de Artiom Oleacu.