luni, 8 iulie 2013

Un roman sesizabil prin nebunia adevărului


Dumitru Crudu este, probabil, printre puţinii scriitori, din acest spaţiu cultural românesc, pentru care literatura şi actul de a scrie înseamnă, înainte de toate, apropierea, dacă nu chiar consimilitudinea cu o stare de graţie de nedefinit.
După ce i-am citit de câteva ori proaspătul roman Un american la Chişinău (Ed. Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2013, 316 p.), am mai constatat  că el pare să fie unul din reprezentanţii unei stirpe scriitoriceşti, din care făcea parte, de exemplu, Alexandru Muşina, spirite pentru care cuprinsul unui nou volum este o replică miniaturală a craţiei dintâi.
Toată lumea îl cunoaşte pe Dumitru Crudu ca pe un autor care ani de zile e şi poet, şi dramaturg, şi publicist, ce s-a extins, din ucenicia sa, în inteligenţa imposibilităţii şi în severitatea diagnosticului şi a vocii. Oricât de neobişnuite şi de desuete par astăzi aceste idei, proza autorului nostru este taumaturgie şi ieşire din timpul comun; iar pentru a scrie, pentru a rămâne om, crede Anton, personajul romanului Un american la Chişinău, moralist de fineţe aparte, e nevoie de abluţiuni repetate şi de purificare lăuntrică, aşa cum te-ai înfăţişa în faţa Altarului...
Dumitru Crudu este scriitorul care pare să-şi fi lucrat/ conceput deopotrivă volumele, dar şi biografia cu aceeaşi grijă, ea construindu-se pe de-a-ntregul după chipul şi asemănarea literaturii scrise în nesmintita rigoare a judecăţii de valoare.
Romanul  Un american la Chişinău vădeşte un povestitor talentat şi este scris la vârsta când şi la timpul când autorul are ce relata. În general, Dumitru Crudu procedează ardeleneşte: nu-i scapă nici un detaliu din viaţa zbuciumată şi aventuroasă în destule momente pe care a trăit-o. Întotdeauna e sincer, proapsăt, succesiunea evenimentelor este însoţită de note realiste, de pauze meditative, de dialoguri incitante şi de interstiţii (dacă e să utilizăm un cuvânt din roman) ad-hoc, încât te simţi ispitit să întorci pagina romanului autobiografic. Deşi naraţiunea e extalzată, ea nu e repulsivă.
Anton Şleahtiţchi face parte din categoria personajelor aventuroase, însă are deosebita capacitate de a judeca şi aprecia corect oamenii şi evenimentele în care este implicat şi la care participă sau este martor. Nu dă frâu imaginaţiei peste principiile morale în care crede prozatorul şi în care se mişcă eroul. Cuprinsul romanului se sprijină pe o coloană vertebrală, adică pe traiectoria tânărului student Anton care se ,,citeşte”, se condamnă ori se admiră în comparaţie cu cei din anturajul său. Firul autobiografic e plin şi dă senzaţia de autentic. Deci cititorul face cunoştinţă şi cu un ,,buldungsroman”, axat pe treptele eroului care este însuşi prozatorul, urmărit în timp ce parcurge evenimentele. Dumitru Crudu nu bate câmpii cînd este în perimetrul adevărului. Prozatorul îşi dă pe faţă simpatiile, ironiile, maliţiile, fixurile şi răzgândurile sale... În paginile romanului există, cu adevărat, un imens material pentru mai multe romane: de aventuri, de dragoste, documentar, social etc., deoarece scriitorul nostru se exprimă dincolo de proză...
Un american la Chişinău este genul de roman pe care o etichetă se lipeşte cu greu dacă aluneci pe panta analizei tehnice stricte. Ceea ce se prezintă iniţial drept o suită de întâmplări legate reciproc (spaţiul Braşovului, Chişinăului, Fluturei) creşte treptat dintr-un organism uniform, proiectând personaje şi întâmplări recurente, repovestind aceleaşi întâmplări din puncte de vedere diferite, creionând un unic şi identic spaţiu şi timp unitar pentru întreg ansamblul.
Personal îmi place să văd pur şi simplu un volum foarte bine închegat, construit inteligent în jurul unei idei. De altfel, cititorul atent va observa că fiecare interval din cuprinsul romanului funcţionează şi independent, celelalte nefăcând decât să aducă mai multă profunzime, mai multe explicaţii, mai multe nuanţe; aici, suntem la porţile Adevărului, unde totul este luat à la légère. Prozatorul nu este câtuşi de puţin interesat de spectaculosul facil.
Unele astfel de elemente sunt introduse, apropo, în pagină de o asemenea manieră încât îţi este imposibil să nu realizeză că până şi autorul se amuză copios manevrând evenimentele. E un joc în care intri cu uşurinţă, punându-te în postura de a anticipa cât de departe se va ajunge cu toate maşinăriile acestea textuale la vedere. Să nu se înţeleagă cumva că romanul este unul superficial şi fără alt scop decât jonglerii textualiste. Foarte bine ancorate într-un plan secund avem personajele şi povestea lor: Lora, Olga, Vlad, Martin chigagoneanul, Vaile, Eugen Cioclea, Gheorghe Grâu, Andrei Sochircă ş.a.
Cred că punctul forte al romanului Un american la Chişinău de Dumitru Crudu rezidă în modul fin şi delicat în care autorul spune povestea personajelor în ciuda specatculozităţii, îi dă faţadă. Planul principal este în cele din urmă cel al poveştilor (simplu oare?) despre... oameni. Despre dragoste, despre moarte, ambiţie. Povestiri din Flutura, Chişinău, Braşov, dar povestiri la fel de valabile oriunde. Cu toate acestea, mai pe furiş sau mai cu lentoare, mai pe un colţ de pagină sau lăfăindu-se în câte un întreg spaţiu intermedial, Dumitru Crudu creionează Chăşinăului şi Braşovului un portret foarte viu. Fragmentar, ca într-o colecţie de cioburi de sticlă colorată, incluzând doar unele străzi, câteva zone, cartiere, personaje, dar credibil de evocator.
Este puţin probabil ca romanul dat să nu aibă o receptare foarte entuziastă, dar poate fi bine remarcat şi de critica literară, rămând printre puţinele romane, pesemne, pe care o să-l citiţi de mai multe ori. Şi asta este în cele din urmă foarte important.
,,De la basarabenii ăştia te poţi aştepta la orice. Şi mai ales de la un tip aşa de dubios cum e autorul” [...] (p.12) acestui roman, un roman confesiune, ludic, ironic, când psihologic, când  à la manière de... şi sesizabil prin nebunia adevărului.

Vitalie Răileanu,
critic şi cercetător literar



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu