luni, 29 iulie 2013

UN CRISTIAN

Ediţia a V-a a Colocviului Tinerilor Scriitori s-a desfăşurat între 24 – 26 iunie la Alba Iulia. A fost prima oară, după Bucureşti (2006), Cluj-Napoca (2007), Iaşi (2008) şi Alba Iulia (2009), cînd o filială a Uniunii Scriitorilor din România a organizat două ediţii ale proiectului. E meritul Consiliului Local Alba, al Primăriei, Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga (ediţia fiind coordonată de directorul instituţiei, doamna Mioara Pop), al Universităţii 1 Decembrie 1918 şi al revistei Discobolul (unde Aurel Pantea va şi găzdui un dosar al discuţiilor). În condiţiile în care există o inflaţie de scriitori şi, inevitabil, bloggingul generează impresia că literatura română are o pepinieră consistentă de viitori scriitori pe Internet, la Alba s-au pus bazele unei arhive şi s-a deschis o problemă.
Problema, de principiu, priveşte imaginea scriitorului român (de orice vîrstă). Cum este el văzut şi, mai ales, perceput de comunitate? Care este, totuşi, rolul lui în contextul actual şi cît mai poate interesa un asemenea proiect comunitatea? Pentru că, sigur, sînt de admirat eforturile financiare ale gazdelor, oricîte şi oricare ar fi, dacă impresia de tabără izolată n-ar răzbate după un sejur deloc anost la nivelul dialogului între participanţi şi extrem de util la baza socializării literare, în care jurnalişti, poeţi, critici şi prozatori se regăsesc.
 
În formula 2010 Colocviul Tinerilor Scriitori pare să-şi fi arătat cumva limitele: dependenţa financiară faţă de organizatorul local, care merită toată consideraţia, dar nu poate depăşi bariera (psihologică?) a interacţiunii dintre invitaţi şi publicul local şi, desigur, lipsa unor iniţiative care să vină cumva din interior şi care să genereze noi forme/formule de interacţiune nu neapărat asimilate unor structuri. Pentru că un pariu viitor ar putea arăta cam aşa: se pot găsi 50 de scriitori, care, pe cheltuiala lor, transport, masă şi cazare, să se reunească o săptămînă pe an şi să organizeze un program suficient de atractiv cît să îmbine problemele concrete cu care literatura, aflată la un nivel din ce în ce mai scăzut de interes pentru public, se confruntă? Este scriitorul român dispus să plătească, nu doar să primească? S-a văzut că se poate, fiind prima ediţie în care invitaţii au fost de acord să-şi asigure singuri o parte din transport. O dovadă că meteahna de a accepta orice, atîta timp cît este gratuit, poate fi uşor-uşor depăşită. Cred că, dacă obişnuinţa de a cere şi de a primi cu orice ocazie s-ar restrînge cît de cît, lucrurile s-ar face cu mai multă exigenţă.
 
 După o ediţie, cea din 2009, aproape ireproşabilă, am pornit cumva cu temerea ca lucrurile să nu scadă la nivelul participării. S-a vorbit mult, s-a vociferat pe alocuri, dar formula găsită, într-o perioadă în care participarea universitarilor era cumva imposibilă (examene, disertaţii, concedii) a propus autori care să favorizeze tema ediţiei: „Debutul în literatură“. Nora Iuga şi Octavian Soviany, autori foarte apropiaţi de noile generaţii, proiecţiile cu Ion Cucu, retrospectiva ediţiei trecute, prima sosire a lui Alexandru Vakulovski în România după nefericitul episod al interdicţiei de intrare în ţară, prima victorie la fotbal a unei reprezentative a scriitorilor asupra gazdelor au fost cîteva dintre momentele memorabile ale ediţiei.
Ca şi-n 2009, Colocviul a sărit peste anumite prejudecăţi. Dacă de anul trecut nu mai este naţional, încercînd să impună o selecţie valorică a invitaţilor, nici anul acesta limita de vîrstă n-a funcţionat. Nu s-a ales în funcţie de vîrstă, număr de cărţi sau interese locale, ci s-a încercat o structură cît mai flexibilă, în care scriitori şi manageri literari să poată contura proiecte utile Uniunii Scriitorilor, ca instituţie, şi ideii de promovare a unui scriitor.
 
Sigur că tema a generat discuţii aprinse. De la tipurile de debut pînă la valoarea premiilor de debut, de la piaţa debutului pînă la retipărirea lui, părerile şi experienţele personale au ilustrat  ideea că debutantul este cumva un cobai în lumea literară. Nu are, de regulă, drepturi de autor, iar politica editorială nu-l favorizează, deşi debutul beneficiază de cele mai multe premii posibile şi imposibile. Dar o carte de debut rămîne cumva suspendată în categoria aceasta, deşi, uneori, ar putea concura şi la secţiunile clasice. Cu valenţe interioare profunde şi cu un rol exterior mai mult pentru presă, debutul de după 1990 diferă radical de timpurile în care critica şi concursurile amînau accesul la publicare. Debutanţii ultimilor cincisprezece ani au trecut prin faza critică a desconsiderării debutului. Cîte edituri au arătat respectul cuvenit unei cărţi de debut? Ce însemna o politică de debuturi într-un plan editorial? Trecerea de la debutul colectiv (văzut cumva ca o necesitate generaţionistă, dar şi ca o legitimare critică) la haosul debuturilor de azi a cunoscut multe etape. Debutul însumează cele mai multe premii, probleme, conotaţii, aşteptări, deziluzii, jocuri de culise. În numele debutului autorii au cedat uşor, s-au lăsat manevraţi, branduiţi, păcăliţi, în ultimă instanţă, şi tot în numele debutului au avut loc dispute legate de naşterea sau de apariţia unor generaţii. Dincolo de orice, debutul înseamnă mai mult decît o vîrstă, o carte sau un titlu. Aşa cum Colocviul Tinerilor Scriitori nu se limitează la discuţia despre tinereţe. Debutul, generator de aşteptări, emoţii, conflicte şi topuri, e mai mult stare decît vîrstă, poate fi schimbat&negat, cum s-ar putea schimba titulatura colocviului chiar mîine, dar nu poate fi omis. Prezenţa lui în biografia autorului este asigurată. Cu posibilităţile tehnice actuale şi cu haosul editorial, el ar deveni invizibil. Pentru cercetători, el poate fi un semn, un embrion. Pentru administratori, un prilej bun de a organiza festivaluri. Iar pentru noi, un subiect aplicat pentru a cunoaşte poveştile, amărăciunile, temerile şi gloria debutului spusă de foşti, actuali şi viitori debutanţi.
 
Iată, aşadar, un subiect inepuizabil: DEBUTUL. Prefer pluralul: DEBUTURILE. Pentru că există mai multe debuturi: cel în revistă, în volum, în cenaclu şi, poate, audio şi video (despre sistemele editoriale aş putea vorbi, dar ar fi potrivit să vorbească mai ales autorii). Ei bine, nu ştiu dacă debutul de astăzi (cînd oricine îşi negociază  debutul – cărţi plătite, cum s-ar spune) mai poate fi asociat cu gloria debutului de acum 30-40 de ani, spre exemplu. Dar, despre toate acestea, vom vorbi pe-ndelete din toamnă, la o întîlnire săptămînală, care se va numi chiar aşa: „Debutul în literatură“.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu