Dumitru Crudu este, probabil, printre puţinii
scriitori, din acest spaţiu cultural românesc, pentru care literatura şi actul
de a scrie înseamnă, înainte de toate, apropierea, dacă nu chiar
consimilitudinea cu o stare de graţie de nedefinit.
După ce i-am citit de
câteva ori proaspătul roman Un american la Chişinău (Ed. Casa de
Pariuri Literare, Bucureşti, 2013, 316 p.), am mai constatat că el pare să fie unul din reprezentanţii
unei stirpe scriitoriceşti, din care făcea parte, de exemplu, Alexandru
Muşina, spirite pentru care cuprinsul unui nou volum este o replică miniaturală
a craţiei dintâi.
Toată lumea îl cunoaşte
pe Dumitru Crudu ca pe un autor care, ani de zile, e şi poet, şi dramaturg, şi
publicist, ce s-a extins, din ucenicia sa, în inteligenţa
imposibilităţii şi în severitatea diagnosticului şi a vocii. Oricât de
neobişnuite şi de desuete par astăzi aceste idei, proza autorului nostru
este taumaturgie şi ieşire din timpul comun; iar pentru a scrie, pentru
a rămâne om, crede Anton, personajul romanului Un american la Chişinău, moralist de
fineţe aparte, e nevoie de abluţiuni repetate şi de purificare lăuntrică, aşa
cum te-ai înfăţişa în faţa Altarului...
Dumitru Crudu este scriitorul
care pare să-şi fi lucrat/ conceput deopotrivă volumele, dar şi biografia cu
aceeaşi grijă, ea construindu-se pe de-a-ntregul după chipul şi asemănarea
literaturii scrise în nesmintita rigoare a judecăţii de valoare.
Romanul Un american la Chişinău vădeşte un povestitor talentat
şi este scris la vârsta când şi la timpul când autorul are ce relata. În
general, Dumitru Crudu procedează ardeleneşte: nu-i scapă nici un
detaliu din viaţa zbuciumată şi aventuroasă în destule momente pe care a
trăit-o. Întotdeauna e sincer, proapsăt, succesiunea evenimentelor este
însoţită de note realiste, de pauze meditative, de dialoguri incitante
şi de interstiţii (dacă e să utilizăm
un cuvânt din roman) ad-hoc, încât te simţi ispitit să întorci pagina romanului
autobiografic. Deşi naraţiunea e extalzată, ea nu e repulsivă.
Anton Şleahtiţchi face
parte din categoria personajelor aventuroase, însă are deosebita capacitate de
a judeca şi aprecia corect oamenii şi evenimentele în care este implicat şi la
care participă sau este martor. Nu dă frâu imaginaţiei peste principiile morale
în care crede prozatorul şi în care se mişcă eroul. Cuprinsul romanului
se sprijină pe o coloană vertebrală, adică pe traiectoria tânărului
student Anton care se ,,citeşte”, se condamnă ori se admiră în comparaţie cu
cei din anturajul său. Firul autobiografic e plin şi dă senzaţia de autentic.
Deci cititorul face cunoştinţă şi cu un ,,buldungsroman”, axat pe treptele
eroului care este însuşi prozatorul, urmărit în timp ce parcurge evenimentele.
Dumitru Crudu nu bate câmpii cînd este în perimetrul adevărului.
Prozatorul îşi dă pe faţă simpatiile, ironiile, maliţiile, fixurile şi
răzgândurile sale... În paginile romanului există, cu adevărat, un imens
material pentru mai multe romane: de aventuri, de dragoste, documentar, social
etc., deoarece scriitorul nostru se exprimă dincolo de proză...
Un american la Chişinău este genul de roman pe care o
etichetă se lipeşte cu greu dacă aluneci pe panta analizei tehnice stricte.
Ceea ce se prezintă iniţial drept o suită de întâmplări legate reciproc
(spaţiul Braşovului, Chişinăului, Fluturei) creşte treptat dintr-un organism
uniform, proiectând personaje şi întâmplări recurente, repovestind aceleaşi
întâmplări din puncte de vedere diferite, creionând un unic şi identic spaţiu
şi timp unitar pentru întreg ansamblul.
Personal îmi place să văd
pur şi simplu un volum foarte bine închegat, construit inteligent în jurul unei
idei. De altfel, cititorul atent va observa că fiecare interval din cuprinsul
romanului funcţionează şi independent, celelalte nefăcând decât să aducă mai
multă profunzime, mai multe explicaţii, mai multe nuanţe; aici, suntem la
porţile Adevărului, unde totul este
luat à la légère. Prozatorul nu este câtuşi de puţin interesat de
spectaculosul facil.
Unele astfel de elemente
sunt introduse, apropo, în pagină de o asemenea manieră încât îţi este
imposibil să nu realizeză că până şi autorul se amuză copios manevrând
evenimentele. E un joc în care intri cu uşurinţă, punându-te în postura de a
anticipa cât de departe se va ajunge cu toate maşinăriile acestea textuale
la vedere. Să nu se înţeleagă cumva că romanul este unul superficial şi fără
alt scop decât jonglerii textualiste. Foarte bine ancorate într-un plan secund
avem personajele şi povestea lor: Lora, Olga, Vlad, Martin chigagoneanul,
Vaile, Eugen Cioclea, Gheorghe Grâu, Andrei Sochircă ş.a.
Cred că punctul forte al
romanului Un american la
Chişinău de Dumitru Crudu rezidă în modul fin şi delicat
în care autorul spune povestea personajelor în ciuda specatculozităţii,
îi dă faţadă. Planul principal este în cele din urmă cel al poveştilor (simplu
oare?) despre... oameni. Despre dragoste, despre moarte, ambiţie. Povestiri din
Flutura, Chişinău, Braşov,
dar povestiri la fel de valabile oriunde. Cu toate acestea, mai pe furiş sau
mai cu lentoare, mai pe un colţ de pagină sau lăfăindu-se în câte un
întreg spaţiu intermedial, Dumitru Crudu creionează Chăşinăului şi Braşovului
un portret foarte viu. Fragmentar, ca într-o colecţie de cioburi de sticlă
colorată, incluzând doar unele străzi, câteva zone, cartiere, personaje, dar
credibil de evocator.
Este puţin probabil ca
romanul dat să nu aibă o receptare foarte entuziastă, dar poate fi bine
remarcat şi de critica literară, rămând printre puţinele romane, pesemne, pe
care o să-l citiţi de mai multe ori. Şi asta este în cele din urmă foarte
important.
,,De la basarabenii
ăştia te poţi aştepta la orice. Şi mai ales de la un tip aşa de dubios cum e
autorul” [...]
(p.12) acestui roman, un roman confesiune, ludic, ironic, când psihologic,
când à la manière de... şi
sesizabil prin nebunia adevărului.
Vitalie
Răileanu,
critic şi
cercetător literar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu