sâmbătă, 25 octombrie 2014

http://anamanescu.ro/un-american-la-chisinau-dumitru-crudu/
  • Ana Mănescu

    Ana Mănescu
    Scriitoare, jurnalist și promoter cultural, editor și proofreader

Un american la Chișinău de Dumitru Crudu

un american la chișinăuTitlu: Un american la Chișinău
Autor: Dumitru Crudu
Editură: Casa de pariuri literare
An: 2013
Pagini: 316
Comandă: elefant

[...] nu vreau să construiesc castele pe o plajă de nisip [...]

În Moldova, toți îl luau drept român și se uitau chiorâș la el, pe când în România nu-l mai scoteau din kaghebist și om al rușilor și iar îl priveau galben. Prin fraza aceasta poate fi descris perfect Anton Șleahtițchi, personajul principal din cel mai recent roman al lui Dumitru Crudu, Un american la Chișinău (Casa de Pariuri Literare, 2013). Un Anton din Basarabia, rușinat de sorgintea sa, care le spune tuturor că este din Târgu Secuiesc și își aruncă chiar pașaportul pe fereastră. Un Anton stabilit în Brașov, unde este cel mai bun ziarist de la Monitorul, în ciuda faptului că – ori tocmai deoarece – niciuna dintre poveștile sale nu este corect documentată, ci înflorită cu detalii imaginare, care îi iscă deseori probleme. Un Anton poet, înconjurat de alți poeți ce-i sunt când dușmani, când amici, tranzițiile fiind mereu bruște, impulsive – Sandu Pleșea, bunul său prieten, ajunge să-i spargă sticle de ușa casei din cauza Lorei, urmând ca după o cronică bună în ziar să îl primească iar cu brațele deschise. Un Anton gelos care încearcă să se răzbune pe americanul Martin pentru că l-a lăsat în câmp, i-a furat femeile, e bogat, liber, impunător și e tratat cu respect. Un Anton care crede că le iubește când pe Lora, cea mai frumoasă femeie din Brașov și cea mai dorită chiar și după o întâmplare nefericită, când pe Olga, care își dorește să îi dea o șansă, dar pe care o pierde în repetate rânduri, chiar și după ce trăiește Disperarea de-a fi înțeles prea târziu care era, de fapt, femeia pe care o căutase mereu. Până și pentru Irina, prietena lor educată și timidă, are o obsesie episodică, în drum spre Chișinău, fiind realmente dezamăgit când o vede în brațele altuia și simțindu-se trădat, de parcă ar fi fost de datoria ei să îl aștepte. Pentru că Anton mi se pare condus mai degrabă de orgoliu și obsesii decât de sentimentele nobile pe care crede că le trăiește. Într-un singur moment l-am simțit cu adevărat sincer și vulnerabil, când Cătă se întreabă despre unul dintre personaje:
Oare ce poezie scrie? […]
— Tu cum te-ai simți dacă cineva te-ar ruga să-i povestești cum e Cristina în pat?
— Comparația nu e prea reușită.
— Așa crezi tu, pentru că nu ești poet.
Continuarea pe SemneBune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu