joi, 30 octombrie 2014

Unde e adevaratul Dumitru Crudu?

30 iul 2004 Autor: Constantin Abaluta


Cazandu-mi in mana doua volume de poeme al lui Dumitru Crudu*, la cel putin un an dupa ce citisem o carte de teatru a aceluiasi (si dupa ce viziunile sale dramatice fusesera premiate la mai multe concursuri), am avut o senzatie stranie, pe care o mai incercasem de doua ori in viata. O data recitind "Elegii pentru fiinte mici" si intermezzo-urile din "NU" de Eugen Ionescu. Si a doua oara reluand cartile de poeme ale lui Matei Visniec.


Nu e aici nici o judecata de valoare, ci doar o constatare a unor inefabile mecanisme de creatie. Dramaturgii care au inceput prin a fi poeti n-au cum sa nu faca din poem un laborator de incercare a viitorului - inca imprevizibil - limbaj teatral. In prima carte, starile usor parodice, post-bacoviene, dar prin asta nu mai putin incarcate de-o autentica emotie, prefigureaza lumea stresata si fara iesire din piesele sale. Observatia marunta si colajele neasteptate induc o stare de tensiune psihologica care se transmite direct, dincolo de orice metafora, aidoma replicii de teatru : "am pus apa pe plita / nu aveam ce sa pun in ea / eram singur in casa toata / apa incet se evapora // monedele de cinci iesisera din circulatie / si ce simpatice mai erau / apa fierbea mai departe / afara stropi de ploaie cadeau // am vrut sa ma scol si sa plec / afara intuneric cadea / stateam pe trepiede scunde / alaturi apa se evapora (SONET 5)" Starea de debusolare interioara, ca in monologul unui mare timid, este ghicita din banalul leit-motiv al apei care fierbe si se evapora, cat si din neasteptata trimitere la monedele mici ce au iesit din circulatie si la stropii de ploaie ce cadeau pe caldaram. Ang
oasa perfecta, minimalista, a personajului apare si in poemul cu gandacul care "merge spre capatul celalalt / al mesei / si se uita la luna / sunt scaune pahare sunt farfurii / nu se opreste / e negru la culoare / e noapte afara / el este / nemaipomenit de singur / eu ma / asez pe un scaun alaturi / si il privesc" Poemul IERI surprinde si el o autentica situatie dramatica: atractia morbida a tanarului pentru vanzatoarea de la pompele funebre si flusturatic-cinicele sale serenade inchipuite: vroiam "sa intreb daca sicriele sunt de marimi / diferite sa intreb ce greutate au / si peste cat timp vor putrezi / si desigur cat costa". Oblomovist, traind mai mult in inchipuire, actantul marturiseste, scuzandu-se parca: "dar pompele funebre astazi sunt inchise / eu imi fumez singur tigara in fata usii / si imi amintesc cum ieri / vanzatoarea aia noua si tanara se plictisea / la geam". Iar in al doilea volum (al carui titlu frizeaza el insusi un exercitiu de impostatie) avem de-a face cu exercitiile de iubire si singuratate ale unui cuplu, insidios si contrapunctic relatate de vocea masculina: "tu stai intinsa intr-un / fotoliu te sufoci (...) vinisoarele de / pe / gatul tau / se sparg in / sute de / musuroaie de furnici / se inmultesc (.) sunt tot mai / multe / bataile / inimii tale le / inregistrez / la magnetofon si / le amplific / prin difuzoare / bataile / inimii tale se / aud/ in tot cartierul / plutesc peste / blocurile / cu noua etaje (...) preferi sa stai in picioare cand nu e nimeni acasa? Stiu, cand / afara-i noroi / nu te mai speli pe dinti".

Stiinta de a da adancime psihologica unor fapte aparent disparate, de a construi din aschii o biografie torsionata: iata soiul de lirism ce vizeaza o constructie mai ampla, dramaturgica, ori macar scenica. Falsul Dimitrie Crudu, ubicuul Dumitru Crudu, poooooooooate fi intalnit de-acum inainte pe scena, dar asta nu rapeste cartilor sale de poeme savoarea originara.




*) Dumitru Crudu: Falsul Dimitrie Crudu, Editura Vinea 2003, 62 pag., pret


neprecizat
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.07.2004

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu