miercuri, 17 august 2016

Ce senzatie stranie am trait asta-seara. Citeam o carte de poeme de Fundoianu si parca poeziile alea se dilatau si nu se mai terminau. Am iesit sa ma plimb, cu Fundoianu sub brat. Pe care l-am deschis pe o banca in parc, dar poemele lui parca erau si mai lungi si mai nesfarsite. Imi pluteau in fata ochilor. Cerandu-mi o concentrare uriasa. Am intrat intr-o farmacie si mi-am masurat tensiunea. Aveam peste 160. Niciodata, pana acum, n-am citit vreo carte cu tensiunea sărită în halul ăsta. La tensiunea pe care am avut-o ce uluitoare mi s-au parut poemele lui Fundoianu. Care, oricum, sunt grozave.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu