Pagini de-o duioșie nemaipomenită, de toamnă, parcă, arămii, pare-mi-se, de o naturalețe impecabilă, în volumul de proză scurtă al lui Vlad Ioviță - marele necunoscut al literaturii basarabene, intitulat după o nuvelă a sa "SE CAUTĂ UN PAZNIC", volum cu care vom inaugura seria "Basarabia Literară" îngrijită de Ioana Revnic, în cadrul colecției de beletristică Biblioteca R&R a editurii Ratio et Revelatio.
Mulțumim pentru selecția reușită, cu piese inedite în românește, realizată deViorica Zaharia și Dumitru Crudu. Transliterare în lb. română de Viorica Zaharia și Lilia Cioban-Gamarța
Mulțumim pentru selecția reușită, cu piese inedite în românește, realizată deViorica Zaharia și Dumitru Crudu. Transliterare în lb. română de Viorica Zaharia și Lilia Cioban-Gamarța
Sperăm să reușim publicarea cît mai grabnică și lansarea la Gaudeamus București.
"Bunicul ţinea capra de un corn. Cu dreapta. Stînga îi lipsea. De asta şi nu putea mulge capra singur. De asta îşi trezea nepoata aşa de dimineaţă.
O parte din laptele strecurat Lucica o lăsa pentru ea şi verişoara sa Titiana, sau Titi, cum îi zicea ea. Alta pentru mătuşa Tudora. Mai bine zis, pentru pruncul ei. Tudora era mare, voinică şi frumoasă. Şi făcea cîte un copil în fiece an aproape. În vara ceea bunicul se plîngea că‑l dor ochii. Se zice că laptele de mamă tînără îi bun de leac. Şi Tudora îi lecuia ochii cu lapte dintr‑al pruncului. Capra venea să completeze lipsa.
Aşa cum sta întins pe patul din ogradă cu capul pe genunchii rotunzi şi albi, cu obrazul scofîlcit în palma roză, o frunză veştedă într‑o scoică de sidef, bunicul părea şi el un copil de‑al Tudorei, un copil bătrîn şi cuminte!
Femeia îşi descheie bluza decolorată şi sînul ei răsări din ascunziş ca soarele din codru.
Sîngele îi năboi bunicului în obraz, pleoapele îi clipiră speriate şi îi rămaseră închise.
– Tată, deschide ochii, îi porunci Tudora duios.
Slobozită din sînul frămîntat, raza de lapte se frînse, se împrăştie şi umplu bazinul tulbure al ochiului îmbătrînit."
Din "Un hectar de umbră pentru Sahara" (1984)
O parte din laptele strecurat Lucica o lăsa pentru ea şi verişoara sa Titiana, sau Titi, cum îi zicea ea. Alta pentru mătuşa Tudora. Mai bine zis, pentru pruncul ei. Tudora era mare, voinică şi frumoasă. Şi făcea cîte un copil în fiece an aproape. În vara ceea bunicul se plîngea că‑l dor ochii. Se zice că laptele de mamă tînără îi bun de leac. Şi Tudora îi lecuia ochii cu lapte dintr‑al pruncului. Capra venea să completeze lipsa.
Aşa cum sta întins pe patul din ogradă cu capul pe genunchii rotunzi şi albi, cu obrazul scofîlcit în palma roză, o frunză veştedă într‑o scoică de sidef, bunicul părea şi el un copil de‑al Tudorei, un copil bătrîn şi cuminte!
Femeia îşi descheie bluza decolorată şi sînul ei răsări din ascunziş ca soarele din codru.
Sîngele îi năboi bunicului în obraz, pleoapele îi clipiră speriate şi îi rămaseră închise.
– Tată, deschide ochii, îi porunci Tudora duios.
Slobozită din sînul frămîntat, raza de lapte se frînse, se împrăştie şi umplu bazinul tulbure al ochiului îmbătrînit."
Din "Un hectar de umbră pentru Sahara" (1984)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu