< Imprimare >      ZIUA - CULTURA - sambata, 1 octombrie 2005

O carte pe zi

Un absurd obisnuit, in cheie minora Dumitru Crudu este, alaturi de Stefan Bastovoi, Alexandru Vakulovski sau Mitos Micleusanu, unul dintre cei mai promitatori scriitori ai tinerei generatii basarabene. Si-a facut studiile la Brasov si la Sibiu, a debutat ca poet ("E inchis, va rugam nu insistati", 1994) in Romania si, dupa trei volume de versuri apreciate de critica, s-a apucat de teatru. Este colaborator permanent la rubrica de teatru a revistei on-line "Tiuk!" (realizata de Dan Perjovschi, Nicoleta Clivet, Mihai Vakulovski etc.) si a castigat Premiul UNITER pentru cea mai buna piesa romaneasca a anului 2003.
Asa arata, pe scurt, CV-ul purtatorului de steag al avangardei tinerilor scriitori basarabeni. Alaturarea cu Mitos Micleusanu (cunoscut la noi mai mult datorita "Planetei Moldova"), cu calugarul Bastovoi sau cu cei de la "Tiuk!" ii contureaza, deja, o aura de excentric. Dumitru Crudu este unul dintre tinerii gata sa experimenteze, atat in literatura, cat si in viata, cele mai neobisnuite lucruri, sa practice o multime de meserii, sa bata colturile neprietenoase ale lumii si sa puna, in mod programatic, problema autenticitatii existentei in fata stabilitatii si a sigurantei materiale.
Pentru a completa acest portret boem, trebuie spus ca Dumitru Crudu a trait, patru ani, de unul singur in Caucaz (sau, cel putin, asa afirma intr-un interviu publicat in revista "Contrafort") si ca a semnat, alaturi de Marius Ianus, manifestul gruparii fracturiste.
"Singuratatea, falsitatea si foamea de autenticitate a trairii m-au transformat intr-un peregrin", spune el in interviul din "Contrafort". Afirmatia s-ar potrivi ca motto pentru piesele de teatru adunate in volumul "Duelul si alte texte" (Editura Eikon, 2004) si, in general, pentru "teatrul imposibil", in cheie minora, al lui Crudu. Tributare lui Beckett si lui Ionescu, piesele sale sunt, cel putin la prima vedere, puneri in scena ale unor experimente cinice de laborator. Personajele-cobai, inchise intr-un labirint fara iesire, sunt chinuite de toate monstruozitatile pe care lumea le-a inventat ca sa umileasca si sa zdrobeasca fiinta umana. Spre deosebire de textele lui Ionescu, la care Crudu face, de altfel, dese trimiteri, labirintul nu este, de fapt, ermetic inchis si intotdeauna se gaseste o portita de scapare. Chiar daca aceasta da, la fel ca in teatrul lui Marin Sorescu, nu spre exteriorul custii, ci spre lumea interioara a personajelor.
Istan, protagonistul piesei "Crima sangeroasa din Statiunea Violetelor", este o victima a unui experiment Big Brother, care ii transforma viata personala intr-un subiect de interes obstesc. Prin tot orasul apar postere in care Istan este infierat pentru hainele saracacioase, pentru dragostea pe care o poarta sotiei sale adultere, pentru ca si-a botezat cainele cu numele presedintelui tarii. Trasaturile sale amintesc de portretul pe care Dumitru Crudu si-l face in interviul din "Contrafort": "Eu sunt un om urat, sunt imbracat prost. Vorbesc neglijent si confuz, spre deosebire de criticii literari sau de profesorii universitari. Dar toate acestea nu ma deranjeaza. Eu vreau sa scriu altfel decat pana acum". Si personajul sau vrea sa traiasca altfel: e oaia care se ridica in doua picioare, dorind sa iasa din turma si sa fie lasata in pace. Pentru acest motiv, politia il considera un "criminal foarte periculos", iar cetatenii respectabili il ocolesc ca pe un ciumat. Aceiasi cetateni asista, isterizati, la o scena casnica dintre Istan si Olda, sotia sa, transmisa live pe un ecran imens. Istan a fost provocat de politie, prin poze obscene si prin zvonuri calomniatoare, sa-si ucida sotia, care l-ar fi inselat cu toti prietenii sai. Oamenii vor sa vada sange, in timp ce, in jurul lor, tara se duce de rapa: "Jumatate din scolile din oras sunt pe cale sa fie inchise, incepand chiar de astazi, deoarece statul nu mai este capabil sa plateasca profesorilor salariile". Dar crima sangeroasa nu se va intampla niciodata, pentru ca Istan, in loc sa se razbune, bea vodca si danseaza, tandru, cu sotia sa.
Piesele lui Crudu au un mesaj social puternic, iar decorul national este bine conturat. Mostenirea comunismului apare la tot pasul. Mesajul lui Crudu este ca, in postcomunismul anarhic, din Romania sau din Republica Moldova, in care democratia functioneaza precar, iar capitalismul se confunda, uneori, cu mafia, individul trebuie sa gandeasca, inca, asa cum i se spune. Ecourile problemelor sociale se grupeaza intr-un conglomerat compact si coerent, pe care mecanismele teatrului absurd nu pot sa-l disperseze. De aceea, piesele lui Crudu pot fi doar partial asezate in descendenta lui Ionescu. El scrie un teatru al cotidianului, in care absurdul este, mai degraba, o regula a realitatii, sublimata estetic, decat un automatism textual. Daca e adevarat ca valoarea literaturii unei tari la un moment dat depinde, in proportie inversa, de bunastarea societatii, atunci textele talentatului Dumitru Crudu n-au cum sa fie altfel decat exceptionale.

Catalin STURZA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=185792&data=2005-10-01