duminică, 2 octombrie 2016

Paul Goma, la multi ani!

Literatura sa acţionează asupra mea ca un calmant. Acţionează ca un calmant când aflu că unii oameni, printre care şi Paul Goma, au trecut prin încercări cu mult mai grele şi mai dificile, decât cele prin care trecem noi astăzi, fiind închişi în puşcărie, fiind supuşi la umilinţe şi la înjosiri inimaginabile şi, cu toate astea, au rezistat. Au rezistat şi au învins, fără să pactizeze cu sistemul.
Romanul Gherla-Lăteşti înfăţişează tortura la care au fost supuşi cei care aveau o altă părere şi o altă viziune asupra istoriei decât reprezentanţii regimului. Înfăţişează teroarea la care au fost supuşi, pentru a renunţa la convingerile lor.
Reţin o scenă foarte dură, când gardienii, după ce-şi istoveau prizonierii (altfel cum să le spui unor oameni care erau la cheremul unor brute?) în bătăi, secerându-i din picioare cu directe de stânga sau de dreapta, îndelung exersate pe alţi deţinuţi, mai încercau, culmea, şi să-i violeze. E o scenă de-a dreptul terifiantă. Doi gardieni cu pantalonii pe vine alergând după un deţinut ca să-l prindă şi să-l violeze şi acesta nu vrea să le satisfacă hatârul şi fuge prin camera de tortură, cu gardienii după el, înfuriaţi şi întărâtaţi la culme că acesta le-a scăpat din mâini.
Tortura fizică, psihică, fiziologică şi sexuală este la ordinea zilei în Gherla. Tortura ca un mijloc de îngenunchere şi de umilinţă. În urma ei, deţinuţii trebuind să se teamă şi de propria umbră. Frica. Teama. Groaza. Panica. Supunerea. Iată ce trebuiau să simtă deţinuţii zi de zi, dacă nu chiar clipă de clipă. Şi asta în timp ce mardeiaşii nici nu ştiau prea bine de ce-şi caftesc prizonierii.
Umilinţe absurde. Una mai absurdă ca alta. Gardianul Vasea nu le permite să stea pe pat, nici culcat şi nici în fund. Impunându-i pe celulari (adică pe deţinuţi) să meargă continuu. Mereu şi mereu să umble. Toată ziua să fie în mişcare.
Drept urmare, când e acesta de gardă, toată lumea roieşte prin celulă. Până şi bolnavii, aşa epuizaţi cum sunt. Cu toate că e un ordin absurd, nimeni nu încearcă însă să se împotrivească. Dar în celula aia sunt fruntaşi ai partidelor istorice, intelectuali subţiri şi oameni care au trecut prin multe. Dar aceştia au oboist să mai protesteze, au oboist să se mai opună, ei fiind gata să înghită orice, doar-doar să fie lăsaţi în pace.
Singurul care se împotriveşte e Paul Goma, stârnind furia colegilor de detenţie. Când l-au văzut aşezându-se pe pat, aceştia au înlemnit şi s-au îndepărtat ca potârnichile de el, bunghindu-se cu toţii spre uşă. Oare ce o să întreprindă bruta de Vasea? Apoi au început să-l înjure, încercând să-l convingă să renunţe. "Renunţă, dacă nu vrei să suferim cu toţii din cauza ta," îl beşteleau aceştia. Nu gardianul căuta să-l convingă să renunţe, ci ceilalţi deţinuţi.
Disidenţa, curajul, voinţa, personalitatea îţi sunt puse la încercare oră de oră, în cele mai neînsemnate situaţii, susţine Goma în acest roman excepţional. Şi ne mai spune un lucru extraordinar: marile cedări sunt o consecinţă şi o operă a concesiilor mici şi neînsemnate din cotidian, de fiecare zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu