luni, 14 noiembrie 2016

RECVIEM PENTRU ȚARA PIERDUTĂ, de Nichita Danilov, apărută de curând, e o carte de-a dreptul excepțională, de departe, una dintre cele mai bune carti de poezie a generației 80. O carte foșnitoare. O carte lichidă. O carte ca un viscol care te izbește în față. Metafizicul țâșnește din cotidian și tot încolo se întoarce. O carte despre condiția tragică a omului, o carte plino de lumină și optimism, despre mâinile care ies prin horn și se întind spre cer. Nu lipseste ironia. Apare chiar acolo unde te aștepți mai puțin, ca în acel poem uimitor despre mersul la cimitir, la idolul poeților, când se descoperă că în cripta sa erau instalate microfoane . Doamne, ce carte frumoasă. Dacă aș fi critic literar, aș puteasă vorbesc mai aplicat și mai elogios, pentru că merita toate laudele. E o carte ce depășește optzecismul. Nu e doar o poezie metafizică, e și o poezie despe trecerea prin lume, despre trecerea prin timp și prin poezie, în căutarea a ceea ce am pierdut sau ni s-a luat cu forța, dar fără de care nu putem trăi. E o poezie metafizică, ludică și încântătoare. Am citit-o într-o oră. M-a răscolit. Cu această carte, Nichita Danilov demonstrează că poezie se poate scrie și altfel și despre altceva. Și nu o poezie oarecare. Ci o poezie mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu