De vreo săptămână, mi s-a redeschis apetitul pentru poezie, aflat în paragină de ceva vreme. Am deschis ferestruica de deasupra uşii din bucătărie şi mi-am aprins o ţigară. Excelent volumul lui Crudu. Dar nu aşa trebuie scris despre el. L-am citit dintr-un foc. Ca dintr-un foc aprins pe un cauciuc peste care ai vărsat benzină, ca să-l iei apoi la şuturi de jur împrejurul tău, atent, foarte atent să nu te frigi. 10 – 15 minute în total, adică un fragment de gesturi casnice cuprinse între fumatul unei ţigări şi aşteptarea de câteva secunde ca apa robinetului de la cadă să se schimbe de la rece la cald. Aşa trebuie citit, rapid, pagină după pagină dată cu un pufnet reţinut în nări, încruntat, ca şi când de această viteză nocturnă a degetelor ar conta rezistenţa tavanului din bucătărie, banalitatea inginerească care îl face să nu cadă peste tine. “Braşov 1998”, scrie la final, anul fracturist, publicat la Vinea în 2015. Pe copertă apare o pictură de Zdizlaw Beksinki. Tot un tablou de Beksinski am folosit şi eu în primul roman, în “Sânge de pasăre pe haine”. Nu ştiu dacă Dumitru Crudu ştie, dar Beksinki a fost ucis cu aproximativ o sută de lovituri de cuţit de un puşti căruia refuzase să îi dea bani. Poate că nici coperta asta purtătoare de Beksinki nu e aparentă, cum nimic ceea ce despică viaţa nu poate fi vreodată de prisos în poezia adevărată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
*** Da…a fost copil si Lenin… Da…a fost si el scolar… Si-n ghiozdanul lui pe vremuri A purtat abecedar! A rostit cuvintul mama Si ...
-
O viaţă de om cât vremea de mare… Bogdan ISTRU Un ceai şi o coajă de pâine Ruga să-i aducă, grăbit. La masă-ntre cărţi adân...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu