miercuri, 15 martie 2017

Doina ROMAN

***
Peste zdrențe-n curcate cu urme-am călcat,
Alergând spre mașina albă, parcată ce m-aștepta,
Ea înflorea în  grăbire-
Motorul pornit, ușile întredeschise,
Mă sfiam de întârziere,
Doar nu era a mea și nici a cuiva-
Aparținea unei împliniri.
Roțile  erau aglomerate-
De-un aer închis al nădejdei,
Cum să mă urc, doar nu știu să conduc,
Aștept inspirația-
Îmi iau nasul în mâini

Și îl trîntesc de asfalt.

Autor: Doina ROMAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu