Doina ROMAN

***

Peste zdrențe-n curcate cu urme-am călcat,

Alergând spre mașina albă, parcată ce m-aștepta,

Ea înflorea în  grăbire-

Motorul pornit, ușile întredeschise,

Mă sfiam de întârziere,

Doar nu era a mea și nici a cuiva-

Aparținea unei împliniri.

Roțile  erau aglomerate-

De-un aer închis al nădejdei,

Cum să mă urc, doar nu știu să conduc,

Aștept inspirația-

Îmi iau nasul în mâini

Și îl trîntesc de asfalt.

Autor: Doina ROMAN