Despre rădăcinile filosofiei (interviu cu Ion Buzu)

Bargan Ecaterina: Spune-mi, te rog, care este crezul tău poetic, crezul tău filosofic şi crezul tău existenţial?
Buzu Ion: Ohohoho. Dar ce-s astea?
B.E: Pot fi nişte fraze ori mottouri care dezvăluie perspectivele tale de a privi literatura, filosofia şi viaţa; un fel de Ars Poetica, care nu trebuie neapărat să fie exprimată prin poezie.
Buzu Ion: Aveam un aforism de Nietzsche, cum că ''Un filosof este cel care priveşte, înţelege, vrea, trăieşte, visează, caută, creează în permanenţă lucruri extraordinare", şi tot ceea ce era legat de filosofie, literatură, artă, era de fapt încercarea de a găsi acest extraordinar. În mine, în viaţa mea, în însăşi Viaţă… Despre crezul poetic, spuneam odată că poezia e atunci când apare în mine o nouă catenă de ADN, una nouă, necunoscută până acum mie, una care vrea să iasă de sub control.

B.E: Poezia pe care o scrii este una filosofică?
Buzu Ion: Uneori cred că e filosofică, în special conţine conexiuni cu anarho-nihilismul.

B.E: Vrei să devii un scriitor?
Buzu Ion: Sincer vorbind, nu mă văd în postura de scriitor cu renume. Adică, consider asta un fel de trădare, cel puţin acum.

B.E: Povesteşte-mi despre cum înţelegi tu că poezia ar putea ajunge mai simplu ori mai direct la oameni, cum vrei să fie transmisă?
Buzu Ion: Deja-vu. Eu cred că, de poezie, sau, hai să zic, de stările pe care le poate naşte poezia are nevoie fiecare om. Chiar şi acel funcţionar la bancă, chiar şi politicianul şi măturătorul sau vagabondul sau şoferul… toţi au nevoie de acel extraordinar. Dar, spune, cine cumpără cărţile de poezie? Nu cei care deja o citesc şi chiar o scriu?

B.E: Eşti superstiţios?
Buzu Ion: Nu prea, dar totuşi, nu las pe nimeni să-mi treacă în faţă cu găleata goală şi când văd o pisică tăindu-mi drumul, arunc 3 pietricele peste umăr, pentru orice eventualitate, fiindcă, îi ştiu eu pe zei, cu prima ocazie mi-o trag.

B.E: Cum izbuteşti să anulezi confruntarea dintre „ce vreau” şi „ce trebuie”?
Buzu Ion: Doar rezist tentaţiei, îmi înving demonii interiori... făceam o teorie nietzscheeană foarte faină cu privire la durere şi suferinţă, că ceea ce ne aruncă în suferinţa mizeră, sunt de fapt demonii noştri interiori şi sensul lor este de a fi învinşi. Spuneam că dacă îi iei boala cuiva, este ca şi cum i-ai fura ceva, o mână sau un ochi, fiindcă îi iei şi posibilitatea de a-şi învinge demonii, de a-i depăşi, depăşindu-se astfel şi pe sine.

B.E: Nietzsche este autorul care te-a influenţat şi care te-a schimbat cel mai mult? Care alţi autori au izbutit să îţi condiţioneze evoluţia?
Buzu Ion: Pai, sunt… Platon, Eliade, Sartre, Deleuze, Camus, Hakim Bey, Baudrillard, Fante, Spinoza, Heidegger… şi lista continuă. Revin de multe ori la Nietzsche fiindcă e prezent în aproape toate gândirile celor enumeraţi. Cineva spunea că nu se poate filosofa fără să-l iei în considerare pe Nietzsche. Aaaa, şi Kierkegaard.


B.E: Am putea să continuăm mâine?

Buzu Ion: Da, desigur, chiar te rog.

B.E: Mulţumesc.


(Buzu Ion: Evrica! Tot cu peripeţii ai ajuns acasă ieri?
B.E: Da..., mă rog, îţi povestesc altădată ce s-a întamplat. Cea mai gravă a fost stângăcia mea. Era cât pe ce să scap foile pe care mi le-ai dat, era să le scap într-o baltă noroioasă de fulgi topiţi, dar s-a trecut fără accidente.
Buzu Ion: Ehe, ai mare noroc că nu le-ai scapat. Sunt un singur exemplar. Şi, în plus, parcă erau într-o mapă....!
B.E: Da, le-am scos ca să le citesc. Şi când le puneam înapoi, în mapă, când m-am împiedicat... bine că am făcut acrobatică în copilărie...
Buzu Ion: Trăiască acrobaţia!
Buzu Ion: Printre altele, ziceai că asculţi Beethoven?
B.E: Da
Buzu Ion: I'm impresed
B.E: Aleg Beethoven când citesc beletristică. Dar hai să continuăm dialogul pe care l-am pornit ieri..
Buzu Ion: Să încercăm.)


B.E: Ce sfat de viaţă ţi-a dat ţie filosofia?
Buzu Ion: Păi, ar fi o tonă de sfaturi...
B.E: Zi-mi cel mai important.
Buzu Ion: De fapt, filosofia mi-a schimbat din rădăcini identitatea. Unul dintre lucrurile învăţate, ar fi atitudinea nonierarhică asupra tot ce mi se întâmplă. Adică, încerc să văd lucrurile fără să le ierarhizez, clasific, spunând, uite, ăsta e primul, pe urmă, de la el vin altele şi tot aşa... eu încerc să aplic o atitudine rizomatică, cum ar spune Deleuze. Încerc să privesc fiecare lucru, sau, chiar şi fiecare autor, moment, idee, stare, parte din mine etc, ca fiind ceva unic, specific, diferit. Alt lucru învăţat de la filosofie este că omul nu trebuie să înveţe să fie omul moral sau, hai, omul decent. Ştii, toţi vorbesc despre ''ce înseamnă să fii om'' şi spun că trebuie să fii amabil, să respecţi legile, părinţii, valorile, să fii moral. Eu cred că asta înseamnă să fii supus. Adică, este vorba despre impersonalul "Se", despre care vorbeşte Heidegger. El spune că în societate fiecare gândeşte, vorbeşte, citeşte, simte... aşa cum 'Se' gândeşte, vorbeşte... trăieşte. Este un fel de întindere a unui principiu dominant al omului normal, al omului turmei, în stare să participe la funcţionarea sistemului în care e inclus. Ei bine, eu cred că individul trebuie să devină o excepţie, să devină cel care este. Excepţia este concentrarea voinţei şi puterii celei mai profunde, autentice, chiar cutremurătoare, care zace în spiritul uman. Şi, na, ştii, o altă viziune excepţională, pe care o aplic în viaţa mea, este eterna reîntoarcere a lui Nietzsche. Ea spune că viaţa pe care o trăim se va repeta încă o dată şi încă o dată şi încă o dată...
fiecare moment se va repeta la infinit. Şi a fost repetat la infinit. Astfel, Nietzsche spune, ''să vrei doar ceea ce merită să fie repetat la infinit''. Şi orice durere, boală, umilinţă sau mizerie, ucide-o înainte ca ea să te ucidă pe tine, la infinit.

B.E: Cum ar arăta viaţa fără de filosofie?
Buzu Ion: Păi... nu ştiu. Eu nu cred că există cineva fără să aibă o anumită filosofie. Filosofia este modul în care încercăm să înţelegem ce se întâmplă cu noi, cu lumea în care zăbovim, cu lucrurile pe care le facem, ori lucrurile pe care 'trebuie' să le facem, dacă trebuie să le facem şi nu cred că există cineva care nu şi-ar fi interogat propria existenţă. Doar că, vezi, există filosofia menită să ofere confort şi somn liniştit, cea a turmei, menită să răspundă îndată la interogaţia asupra, mă rog, asupra ce ţintesc oamenii... deci, nu ştiu, nu pot să-mi imaginez cum ar arăta viaţa fără de ea...

B.E: Prin ce diferă filosofiile despre care spuneai adineauri că pot fi catalogate?
Buzu Ion: În viziunea mea, în primul rând, filosofarea autentică e cea care se încearcă să se pună sub semnul întrebării şi chiar să se treacă dincolo de anumite lucruri, de la sine înţelese. Atunci când reuşeşti să faci asta, să spargi această viziune dominantă, doar atunci ajungi să-ţi exerciţi libertatea de gândire şi curajul ei de a înainta spre noi zone, creând noi căi, noi viziuni. Şi aş crede că de aici, filosofiile se diferenţiază prin obiectul asupra cărora se concentrează, deşi mulţi încearcă sistematizarea...

B.E: Care scriitor din literatură ţi se pare unul bun?
Buzu Ion: Oleg Carp. Scrie cumva psihedelic. Cinismul stă în inima textelor sale, cum şi o stare halucinantă. În plus, ştie cum să nu plictisească. Dar îmi place, prin situaţiile superbizare şi superhalucinante şi prin imaginile la fel de ''duse'', prezente în ceea ce face el. Eh, ţi-aş mai spune nişte teorii despre tu-ul ăsta de care spui...
B.E. Promit să discutăm despre Oleg Carp, mai în detaliu, altădată. Acum, spune-mi ceea cu ce vrei să încheiem acest dialog.
Buzu Ion: Omul e calea între animal domestic şi supraom, întrebarea şi sarcina este cât de departe poţi merge pe această cale. Gata, am zis-o!

B.E: Îţi mulţumesc.


(13-14 martie, 2010)