citeam din confesiunea lui bolea
"cum îţi crapă zâmbetul pe faţă/ ca o fereastră pe care o spargi
cu ghearele"
citeam poezia
când urmele de avioane se pierdeau treptat în abis
"ochii tăi sunt, sunt ca în fraza aceea
despre cum trăieşti golul dintre o lume care
a dispărut şi alta care nici nu a început să apară
sunt ca spaţiul acela dintre", mi-a spus
şi se uita insistent în ochii mei
nu vroia să se rupă din privirea aceea
îmi vorbea despre faptul că fiecare dintre noi
are şi poartă un iad în sine
dar şi un dumnezeu pe care l-a ştiut întotdeauna prieten
"ai cunoscut iadul din tine?"
- da, cu siguranţă, am spus, când aveam cearcăne de nesomn,
doar că mai am eu o grămadă de diavoli în mine
pe care departe nu i-am cunoscut încă -
uneori ne uitam deasupra
crengile se întrepătrundeau
se auzeau corbii
am început să simţim doar după prima înghiţitură
de otravă
cu zâmbetul pe faţă am început
cu adevărat să simţim
"spune-mi ceva despre z., despre cum scrie..."
ah, nu ştiu, acum, totul pluteşte, trebuie să citeşti
o să înţelegi atunci
"zi-mi ceva, o frază, ce-ţi vine în mine, ce te obsedează, acum, repede!"
- ... -
în rest sunt doar acoperişuri, nişte acoperişuri sub care mă refugiez
când mi-e frig
sau când mi-e frică de acel infern din mine
un scris cu care mă învelesc, care îmi dă putere când sunt slabă
atât cât să mă ţin pe verticală sau poate mai mult de atât
când ne-am dus nu am verificat ceea ce putea fi
o simplă halucinaţie sau o imagine văzută doar de mine
nu ştiu dacă de delirul meu sau de miopia lui - imaginea
bocancilor atârnând în aer deasupra stadionului
era mai bine în locul acela, mai bine decât la terasa restaurantului
de până la el unde am mâncat salate verzi
m-am săturat de verde dar verdele este impregnat în ochii mei
nu am cum să scap de el sau de
restaurantul acela care părea o glumă o teribilă glumă
"se spune că dacă bei un pic, asta îţi reprimă nebunia,
dar când bei până la capăt,
o simţi în toată voluptatea ei"
"aşa şi nu ţi-am numărat toate vertebrele..."
trebuia? sunt lucruri inutile
sunt o grămadă de lucruri inutile, absolut inutile!
lucruri pe care nici nu vreau să le enumăr,
dar pe care le facem cu o grozavă insistenţă,
cu o grozavă dăruire de sine
"ştii, când am făcut poemul acela despre kate, cum că
scria pe câmpul de bombardament
cum scria şi nu încerca să se salveze,
am simţit asta în tine, am simţit dăruirea"
e tot ce am, tot ce mi-a rămas, da, cred
că asta aş face, asta doar aş face, dacă aş nimeri acolo -
aş scrie, chiar ştiind că şi rândurile mele se vor face
scrum odată cu trupul acesta
care mi-e dat
nu te uita în ochii mei uită-te oriunde
în altă parte
"nu pot"
(ascultând Godspeed You! Black Emperor - BBF3)
"cum îţi crapă zâmbetul pe faţă/ ca o fereastră pe care o spargi
cu ghearele"
citeam poezia
când urmele de avioane se pierdeau treptat în abis
"ochii tăi sunt, sunt ca în fraza aceea
despre cum trăieşti golul dintre o lume care
a dispărut şi alta care nici nu a început să apară
sunt ca spaţiul acela dintre", mi-a spus
şi se uita insistent în ochii mei
nu vroia să se rupă din privirea aceea
îmi vorbea despre faptul că fiecare dintre noi
are şi poartă un iad în sine
dar şi un dumnezeu pe care l-a ştiut întotdeauna prieten
"ai cunoscut iadul din tine?"
- da, cu siguranţă, am spus, când aveam cearcăne de nesomn,
doar că mai am eu o grămadă de diavoli în mine
pe care departe nu i-am cunoscut încă -
uneori ne uitam deasupra
crengile se întrepătrundeau
se auzeau corbii
am început să simţim doar după prima înghiţitură
de otravă
cu zâmbetul pe faţă am început
cu adevărat să simţim
"spune-mi ceva despre z., despre cum scrie..."
ah, nu ştiu, acum, totul pluteşte, trebuie să citeşti
o să înţelegi atunci
"zi-mi ceva, o frază, ce-ţi vine în mine, ce te obsedează, acum, repede!"
- ... -
în rest sunt doar acoperişuri, nişte acoperişuri sub care mă refugiez
când mi-e frig
sau când mi-e frică de acel infern din mine
un scris cu care mă învelesc, care îmi dă putere când sunt slabă
atât cât să mă ţin pe verticală sau poate mai mult de atât
când ne-am dus nu am verificat ceea ce putea fi
o simplă halucinaţie sau o imagine văzută doar de mine
nu ştiu dacă de delirul meu sau de miopia lui - imaginea
bocancilor atârnând în aer deasupra stadionului
era mai bine în locul acela, mai bine decât la terasa restaurantului
de până la el unde am mâncat salate verzi
m-am săturat de verde dar verdele este impregnat în ochii mei
nu am cum să scap de el sau de
restaurantul acela care părea o glumă o teribilă glumă
"se spune că dacă bei un pic, asta îţi reprimă nebunia,
dar când bei până la capăt,
o simţi în toată voluptatea ei"
"aşa şi nu ţi-am numărat toate vertebrele..."
trebuia? sunt lucruri inutile
sunt o grămadă de lucruri inutile, absolut inutile!
lucruri pe care nici nu vreau să le enumăr,
dar pe care le facem cu o grozavă insistenţă,
cu o grozavă dăruire de sine
"ştii, când am făcut poemul acela despre kate, cum că
scria pe câmpul de bombardament
cum scria şi nu încerca să se salveze,
am simţit asta în tine, am simţit dăruirea"
e tot ce am, tot ce mi-a rămas, da, cred
că asta aş face, asta doar aş face, dacă aş nimeri acolo -
aş scrie, chiar ştiind că şi rândurile mele se vor face
scrum odată cu trupul acesta
care mi-e dat
nu te uita în ochii mei uită-te oriunde
în altă parte
"nu pot"
(ascultând Godspeed You! Black Emperor - BBF3)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu