Ultima ședință din primăvara asta

Sâmbătă, 29 mai, ultima ședință a atelierului Vlad Ioviță din primăvara asta. În timp ce vedeam pe geamurile bibliotecii Hașdeu zeci sau sute de tineri într-un permanent flux spre marele eveniment din Piața Marii Adunări Naționale, pentru a vedea marea vedetă (n-o să zic artist, rămâne la discreția fiecăruia) în cadrul marelui eveniment, noi ne vedeam de micile întâmplări din micile noastre vieți, descrise în micile noastre jurnale de oameni mici. A rămas deschis subiectul cu privire la ccorectitudinea citirii jurnalului intim în public. S-a ajuns la concluzia că e în regulă atâta timp cât e abordat ca un jurnal de scriitor...

Am profitat de prezența domnului Fusu ca să discutăm despre textele dramatice. Călin ne-a citit o încercare de monolog al unui boschetar care fură ceva din magazin, și apoi lui îi este furată mâncarea. Dar conflictul principal apare în momentul în care se încheie textul. Probabil Călin îl continuă până data viitoare.

Și Nina Caraman ne-a citit 2 monoloage și o piesă de teatru, pe care a scris-o în aproape 3 ore. Cu toții am fost de acord că ăsta e cel mai bun text al ei de până acum. Personajele sunt clar conturate și istoria e intrigantă, sunt atinse mai multe probleme sociale, totuși dialogul e cam static uneori, nu se vede o evoluție clară a conflictului, ori, după cum spune domnul Fusu, în teatru fiecare replică trebuie să fie relevantă și în plus, e destul de periculos conflictul direct în textul dramatic.

Am avut și câțiva oameni noi, Augustina, jurnalul căreia promite multe, și probabil la ședințele viitoare, după cum a spus și ea, o să ne arate de ce e în stare J De asemenea și Aurelia Borzin a trecut pe la noi, și domnul Petru Negură (http://petrunegura.blogspot.com/) dar nu am reușit să discutăm prea mult pentru că se grăbeau la ”Livada cu vișini”.

Noi ne bucurăm că primele zile de vară sunt ploioase și, dacă nu răcim (și n-o s-o facem) ne vedem sâmbăta viitoare, la 17, la biblioteca Hașdeu.

Iar ploile nu vin...

...am urlat sâmbăta trecută în PMAN, de Ziua Europei, și cerul ne-a înțeles aluzia și ne-a scăldat toată săptămâna. Deci, după plimbări lungi prin ploaie, după Zilele Literaturii Române la Chișinău, după spectacole bune din BITEI, cei care nu ne-am îmbolnăvit ne-am văzut, ca de obicei, sâmbătă, la 17, la biblioteca Hașdeu, la o nouă întrunire săptămânală a atelierului Vlad Ioviță.

Am început cu discuții referitoare la corectitudinea citirii în public și mai ales a publicării jurnalelor noastre. Am și citit din ele. Mai târziu ni s-a alăturat și domnul Mihai Fusu, și am ascultat împreună un început de proză al Ecaterinei Bargan. În general textul a plăcut, începutul intrigă, conturează bine o atmosferă, un personaj ciudat, istoria căruia se vrea aflată. Situația e prezentată cu multă naturalețe și firul narativ e foarte cursiv, rămâne doar să decidă Ecaterină în ce direcție îl ve continua, ce identitate va crea pentru personajul său, cum o va dezvolta.

Apoi am vorbit și despre monologul dramatic, despre felul de a-l construi, despre conflictul dramatic. Am încercat, în experiențele noastre personale, descrise în jurnale, să găsim conflictul dramatic ce ar putea fi dezvoltat într-un monolog sau piesă de teatru, Ion Buzu are o experiență tare interesantă, la fel ca Ecaterina, dar rămâne la discreția lor dezvoltarea acestora.

Nina, foarte prolifică la scris, avea deja un dialog în ”arhiva” ei, dar nu știu dacă ăsta e unul dramatic. Ea o să mai lucreze și poate până data viitoare îi iese.

Și Călin ne-a surprins, a scris o mică povestire chiar în timpul ședinței, și, ținând cont de imaginația sa care s-a întrevăzut în text, ar putea face chestii interesante, mai ales dac-ar citi mai mult în română. El ne-a declamat și niște poezii de-ale sale, care ar putea, probabil, să devină texte pentru cântece. Dacă sunt compozitori interesați, dați un semn ;)

Până data viitoare, ne vedem la BITEI, ne citim în REVISTA LA PLIC (http://plic09.wordpress.com/)

fireste, numai eu nu-s

Mihai Fusu la atelierul ”Vlad Ioviță”

Ziua Europei la Chișinău ne-a adus, ca în fiecare sâmbătă, o nouă ședință a atelierului ”Vlad Ioviță”. Ne-am întâlnit ca de obicei, la 17, la biblioteca Hașdeu.

Am început cu jurnale un pic mai speciale, sâmbăta trecută am asistat pentru câteva minute la un ”grandios zbor cu balonul” și am încercat să redăm asta în relatările noastre. Tot pentru dezvoltarea spiritului de observație și a atenției la detalii s-a propus un exercițiu: Nina Caraman a făcut o plimbare de 15 minute în PMAN, urmând să redea apoi ce se-ntâmplă acolo. A făcut-o într-un fel mai special, a interiorizat totul, și i-a ieșit un fel de poem în final.

Totuși, la general am făcut abstracție de aerul politic și ne-am văzut de ale noastre, adică de textul în lucru al Cristinei Macovschi.

Una dintre particularitățile atelierului nostru e faptul că discutăm un text pe parcursul mai multor ședințe, astfel autorul are posibilitatea să asculte mai multe sugestii, să-și vadă lucrarea prin ochii cititorului, să înțeleagă părțile bune și cele care dimpotrivă, încurcă.

De data asta l-am avut ca invitat pe d-nul Mihai Fusu, împreună cu Alexandra. Dumnealui i-au plăcut dialogurile din textul Cristinei, doar că anumite momente i se par cam false, forțate, ori proza, la fel ca teatrul (nu a vrut să se pronunțe asupra poeziei) nu suportă falsul. Consideră că ar fi bine dacă autoarea ar dezvolta anumite personaje, care probabil au un impact mare asupra protagonistei.

Alexandra e de părere că ar trebui să se ofere și ceva detalii despre ce simt restul personajelor, pentru că deși e o narațiune la persoana a treia, deci obiectivă teoretic, vedem doar punctul de vedere al protagonistei. Crede că ar fi bine ca un autor, în momentul în care scrie un text, să se pună și în pielea cititorului, astfel se vor evita anumite greșeli, excese, mai ales la nivelul limbajului, dar toate astea vin cu timpul și cu exercițiul scrisului. Totodată, o documentare bună ce privire la anumite evenimente sau situații reale, posibile redate în text ar evita forțările și momentele care par false.

Ecaterinei Bargan i-a plăcut mai mult textul în varianta asta decât în cea inițială, dar și ea consideră că mai este de lucru la limbaj și exprimare în primul rând.

Elenei Boguș i s-a părut dinamică proza și firească.

Lui Dumitru Crudu i-a plăcut felul în care a lucrat Cristina textul, dar acesta mai poate fi îmbunătățit și a încercat să dea câteva sugestii în acest sens.

Și eu cred că textul e în evoluție,dar probabil sunt prea multe personaje figurante pentru o proză atât de scurtă, și nu sunt clar conturate, totuși au un discurs firesc și Cristinei n-o să-i fie greu să le accentueze pe cele care merită și totodată să fie mai atentă la limbaj, astfel textul va fi și mai ușor de receptat.

În final am făcut concluzii atât cu privire la textul Cristinei, cât și la felul în care se construiește un text în general. Ne-au fost utile sfaturile d-nului Fusu și ale Alexandrei, oameni cu experiență, ce să mai J

Noi ne vedem sâmbăta viitoare,ca de obiciei, până atunci, bucurați-vă de ploi și citiți revista LA PLIC ;)

P.S: sper că Ecaterna va posta și niște poze în curând.

Pianista

Die Klavierspielerin, 1983

de Elfriede Jelinek

Traducere de Nora Iuga.



Premiul Nobel pentru literatura – 2004. Distins si cu prestigiosul Premiu Heinrich Boll, romanul Pianista a fost ecranizat de regizorul Michael Haneke, cu Isabelle Huppert, Benoit Magimel si Annie Girardot. In 2001, la Festivalul de la Cannes, pelicula a obtinut Marele Premiu, precum si Premiul pentru cea mai buna actrita si cel mai bun actor. Romanul Pianista o are in prim-plan Erika Kohut, o femeie nemaritata in virsta de treizeci si cinci de ani, care a fost sacrificata de mama sa autoritara pe altarul artei. Din nefericire, Erika nu este intr-atit de talentata incit sa devina pianista de concert, astfel ca se resemneaza cu statutul de profesoara la Conservatorul din Viena, la mijlocul anilor ’70. Ea inca locuieste cu mama sa si toata lumea o considera o fiica-model. Erika isi dezvaluie insa si o latura violenta, perversa: se duce la peep show-uri, frecventeaza localuri dubioase unde imigranti turci si sirbo-croati agata femei, totul culminind cu o scena de automutilare in care isi taie labiile. Cind unul dintre studenti se indragosteste de ea, Erika il supune unor ritualuri sado-masochiste inainte sa se culce cu el. Dragostea imposibila dintre cei doi o impinge la sinucidere.





Elfriede Jelinek s‑a nascut in 1946 la Mürzzuschlag, Austria. A studiat compozitia la Conservatorul din Viena, urmind, in paralel, studii de teatru si istoria artei, intrerupte din pricina unei depresii. A debutat in 1967 cu volumul de versuri Lisas Schatten (Faptele Lisei). Cunoaste succesul cu romanele Die Liebhaberinnen (Aman­tele, 1975), Die Ausgesperrten (Exclusii, 1980), Die Kinder der Toten (Copiii mortilor, 1995) si mai ales cu Die Klavierspielerin (Pianista, 1983), acesta din urma avind o puternica incarca­tura autobiografica. Romanul a fost distins, in 1986, cu Premiul Heinrich Boll. In anul 2001, a fost ecranizat de regizorul Michael Haneke, cu Isabelle Huppert, Benoit Magimel si Annie Girardot in rolurile principale. Pelicula a obtinut Marele Pre­miu la Festivalul de la Cannes, precum si Premiul pentru cea mai buna actrita si cel mai bun actor. In 1989, romanul Lust (Nesat) declanseaza un imens scandal din pricina sexualitatii violente, linie in care se inscrie si romanul Gier (Lacomie, 2000). Elfriede Jelinek a tradus din operele lui Thomas Pynchon, Christopher Marlowe, Georges Feydeau si Eugène Labiche, a scris scenarii de film, librete de opera, eseuri. A fost distinsa cu nenumarate premii nationale si internationale, printre care Premiul Brener (1996), Premiul Georg Büchner (1998), Premiul Heinrich Heine al orasului Düsseldorf (2002) si Premiul Stig Dagerman (2004). In 2004 i‑a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatura „pentru fluxul muzical al vocilor si antivocilor din romanele si piesele sale, ce releva, cu un extraordinar talent lingvistic, absurditatea stereotipurilor sociale si forta lor subju­gatoare”. La Editura Polirom au mai aparut Pianista (2004), Exclusii (2005) si Amantele (2006).



fragment din carte:

(...) Numai vanitatea asta. Blestemata asta de vanitate. Vanitatea Ericăi îi dă de lucru mamei şi-i bate cuie în tălpi. Vanitatea e singurul lucru la care fata ar trebui încetul cu încetul să înveţe să renunţe. Mai bine acum decît mai tîrziu, pentru că de la o anumită vîrstă, care îi bate la uşă, vanitatea e o povară. O, Erica asta! Adică cei mai mari din istoria muzicii au fost vanitoşi? N-au fost. Singurul lucru la care mai trebuie să renunţe ea e vanitatea. La nevoie, mama îi va netezi, în acest scop, toate asperităţile, să nu rămînă prins de ea nimic în plus, nimic de prisos. (...)

"Pianista este o carte uluitoare, care îţi îngheaţă sîngele în vine."

Walter Abish

"Descrierea halucinantă a raporturilor dintre o mamă şi fiica ei, analiza nemiloasă a depersonalizării unei femei în numele muzicii, ilustrare vitriolantă a războiului dintre sexe, Pianista este un roman surprinzător, deranjant, scandalos"

Le Monde

Zilele literaturii Române la Chişinău

Zilele Literaturii Române la Chişinău

În perioada 19-21 mai 2010, la Chişinău va avea loc prima ediţie a Zilelor Literaturii Române. Trei zile în care cititorii vor avea ocazia să se întîlnească cu importanţi scriitori din Republica Moldova şi România.

Evenimentul va cuprinde conferinţe, lecturi publice şi dezbateri la care vor participa: Gabriela, Adameşteanu, Vladimir Beşleagă, Aurelia Borzin, Iulian Ciocan, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu, Claudiu Komartin, Dan Lungu, Eugen Negrici, Doina Ruşti, Alexandru Vakulovski, Elena Vlădăreanu, Varujan Vosganian.

„Cît de diferiţi sîntem e greu de spus. Cît de asemănători sîntem e poate mai uşor. Nu ar trebui să ne sperie nici una din întrebări. Ştim însă un lucru foarte sigur: Pentru a avea o relaţie normală e nevoie de o (re)cunoaştere reciprocă.

Prin acest proiect ce reuneşte scriitori „de pe ambele maluri” ne propunem să facem un prim pas spre încetarea reproducerii ignoranţei şi necunoaşterii reciproce. La această primă ediţie, vom încerca să răspundem la cîteva întrebări simple: de ce ne cunoaştem atît de puţin? Ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă cu noi , cu poezia şi literatura noastră? Cîteva zile la rînd, importanţi scriitori de limbă română, din ambele ţări, vor citi pentru publicul larg fragmente din cărţile lor, vor discuta şi vor încerca să ofere soluţii pentru o mai bună înţelegere a fiecaruia dintre noi.”

Vasile Ernu (coordonatorul proiectului)

Program:

Miercuri, 19 mai

Ora 17.00 – Lectură & întîlnire: Varujan Vosganian – Cartea şoaptelor (cartea anului 2009)

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 126

Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: RO şi MD sau ce ştim unii despre alţii? (LIVE pe privesc.eu)

Locul: Restaurantul Passepartout, Str. M. Kogălniceanu, nr. 62

Invitaţi: Vladimir Beşleagă, Dumitru Crudu, Doina Ruşti, Varujan Vosganian

Moderator: Vasile Ernu

Joi, 20 mai

Ora 11.00 – Conferinţă: Eugen Negrici – Literatura română în comunism

Locul: Universitatea de Stat "A. Russo" din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Ora 17.00 – Lecturi & discuţie: Dan Lungu şi Doina Ruşti – Literatura despre comunism: eliberare, revoltă, nostalgie

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 126

Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Literatura română în tranziţie. Teme şi tendinţe (LIVE pe privesc.eu)

Locul: Restaurantul Passepartout, Str. M. Kogalniceanu, nr. 62

Invitaţi: Gabriela Adameşteanu, Constantin Cheianu, Iulian Ciocan, Dan Lungu

Moderator: Vitalie Ciobanu

Vineri, 21 mai

Ora 11.00 – Conferinţă: Eugen Negrici – Literatura română în comunism

Locul: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie, blocul central, aula 511, Str. Mateevici nr. 60

Ora 15.00 – Lecturi Urbane (un nou proiect în Chişinău)

Locul: Parcul Central – Aleea Clasicilor

Ora 17.00 – Lectură & întîlnire: Gabriela Adameşteanu – Dimineaţă pierdută

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 126

Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Poezia tînără din Republica Moldova şi România (LIVE pe privesc.eu)

Locul: Restaurantul Passepartout, Str. M. Kogalniceanu, nr. 62

Invitaţi: Aurelia Borzin, Claudiu Komartin, Alexandru Vakulovski, Elena Vlădăreanu,

Moderator: Emilian Galaicu-Păun

Prezentarea volumelor: Noua poezie basarabeană (Editura ICR) şi Noua poezie din România (Editura Cartier)

Ora 21.00 – Concert: Formaţia TRIGON

Locul: Teatrul Municipal "Satiricus I. L. Caragiale", Str. Mihai Eminescu, nr. 55

Organizatori: Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii

Co-organizatori: Primăria Municipiului Chişinău, Editura Cartier, Revista Punkt

Parteneri: Restaurantul Passepartout, Revista Contrafort, Revista Plic, Centrul de Carte Germană, privesc.eu, Hotel Manhattan

Date Contact: 0693 80512 (MD), 0723 913 486 (RO) / v_ernu@yahoo.com

Prezentarea scriitorilor invitaţi:

Gabriela Adameşteanu

Gabriela Adameşteanu (născută în1942) este una dintre cele mai cunoscute şi traduse scriitoare din România. Drumul egal al fiecărei zile (Ed. Cartea Româneasca, 1975) este un roman publicat în Franţa (Gallimard, 2009) şi Bulgaria (Balkani, 2007). Dimineaţa pierdută (Ed. Cartea Românească, 1984) a fost reeditat de mai multe ori şi tradus în peste opt limbi. Întîlnirea (Ed. Polirom, 2003, 2007, 2008) a apărut în Bulgaria, Ungaria, Italia. Prozele din cele două volume, Dăruieste-ţi o zi de vacanţă (Ed. Cartea Românească, 1979) şi Vara-primavara (Ed. Cartea Românească, 1989) au fost şi ele traduse în mai multe limbi. A primit importante premii naţionale: Premiul de Debut şi Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei.

Vladimir Beşleagă

Vladimir Beşleagă (născut în 1931) este unul dintre cei mai importanţi scriitori din Republica Moldova. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1955) unde şi-a dat doctoratul din creaţia lui Liviu Rebreanu. Debutează cu o carte de copii, Zbînţuilă (1956). Pentru o perioadă continuă cu acest gen literar Vacanţa mea (1959), Buftea (1962), Găluşca lui Iluşca (1963), dar abordează şi proza scurtă. Aceasta va fi inclusă în volumul La fîntîna Leahului (1963). Cartea care însă l-a consacrat este romanul Zbor frînt (1966). Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoaşterii de sine este un roman depus spre editare în 1972, dar care va vedea lumina tiparului abia în 1988. Alte romane: Acasă (1976), Ignat şi Ana (1979), Durere (1979), Sînge pe zăpadă (1985), Cumplite vremi (1990).

Aurelia Borzin

Aurelia Borzin (născută în 1984) este poetă şi jurnalistă. A debutat cu volumul de versuri Nesomn pentru demenţi (Ed. Prut Intenaţional, 2003; Premiul Institutului Cultural Român pentru debut în literatură, Premiul Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova). În 2007, publică volumul Pansamente (Ed. Cartier) care obţine Premiul Tineretului in Domeniul Literaturii si Artelor. A publicat deasemenea, versuri în antologiile: Noua poezie basarabeană, (Bucureşti, 2009), Erupţia rostirii sau Generaţia „Clipei Siderale” (Chişinău, 2005), Minune de gînd (Blaj, 2003).

Constantin Cheianu

Constantin Cheianu (născut în 1959) este autor de teatru, prozator, jurnalist. Unsprezece din textele sale dramatice au fost montate în teatre din Moldova şi România. A susţinut lecturi în România, Germania, Elveţia. Deţine Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru dramaturgie (1998) şi pentru proză (1999). Spectacolul după piesa sa, Plasatoarele, a fost distins cu Marele Premiu al Festivalului de dramaturgie din Moldova (1998), iar în 2008, spectacolul Monkberry a cucerit Marele Premiu al Festivalului de dramaturgie contemporană, organizat de Teatrul Satiricus. La Editura Cartier i-au apărut volumele Totul despre mine! (1999), Sex & Perestroika (2009).

Iulian Ciocan

Iulian Ciocan (născut în 1968) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Transilvania din Braşov, în 1995. Este autorul volumelor de critică literară Metamorfoze narative (Ed. Arc, Chişinău, 1996) şi Incursiuni în proza basarabeană (Ed. Arc, Chişinău, 2004). În 2007, publică la Editura Polirom romanul Înainte să moară Brejnev, tradus şi în limba cehă. A publicat proză scurtă şi articole în revistele Contrafort, Sud-Est, Basarabia, Familia, Observator cultural, Secolul 21 şi Labyrint (Cehia). Este comentator al postului de radio Europa Liberă, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN-Club din Republica Moldova.

Dumitru Crudu

Dumitru Crudu (născut în 1968) este unul dintre cei mai importanţi poeţi, prozator şi dramaturgi contemporani. A iniţiat în 1999, împreună cu Marius Ianuş, un nou curent literar, “Fracturismul”. Este cîştigător al multor premii literare. După piesele sale s-au montat spectacole de teatru şi s-au realizat filme în Republica Moldova, România, Italia, Camerun, Haiti, Bulgaria, Franţa, Germania şi Suedia. A publicat: Falsul Dimitrie (1994), E închis, vă rugăm nu insistaţi (1994), Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (1996), Crima singeroasă din staţiunea violetelor (2001), Salvaţi Bostonul (2001), Poooooooooate (2004), Duelul şi alte texte (2004), Steaua fără... Mihail Sebastian (2006), Oameni ai nimănui (2007), Măcel în Georgia (Ed. Polirom, 2008).

Claudiu Komartin

Claudiu Komartin (născut în 1983) a debutat cu volumul Păpuşarul şi alte insomnii (Editura Vinea, 2003) . În 2007 i se acordă Premiul Naţional „Mihai Eminescu” Opera Prima, Botoşani şi Premiul „Promethevs” pentru debut. Al doilea volum de versuri, Circul domestic, a apărut în 2005, la Editura Cartea Românească şi a primit în 2007 Premiul pentru poezie al Academiei Române. Poemele sale au fost traduse şi publicate în germană, franceză, sîrbă, slovenă, spaniolă, cehă, maghiară şi coreeană. Traduce din limba franceza şi este coautor al piesei de teatru Deformaţii, montată în 2008 la Bucureşti. În 2009, publică la Editura Cartier volumul de versuri Un anotimp în Berceni.

Dan Lungu

Dan Lungu (născut în 1969) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cărţile sale fiind publicate în mai multe limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă. A publicat romanele Raiul găinilor (2004, 2007, Ed. Polirom), Sînt o babă comunistă (2007, Ed. Polirom), Cum să uiţi o femeie (2009, Ed. Polirom). La aceeaşi editură a mai publicat două volume de proză scurtă, Băieţi de gaşcă (2005) şi Proză cu amănuntul (editia a II-a, 2008). A coordonat, împreună cu Radu Pavel Gheo, volumul colectiv Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism, şi cu Lucian Dan Teodorovici volumul Str.Revoluţiei nr. 89 (Ed. Polirom 2009). A fost distins cu numeroase premii.

Eugen Negrici

Eugen Negrici (născut în 1941) este critic, istoric literar şi profesor de literatură română contemporană la Universitatea Bucureşti. A publicat numeroase volume dintre care amintim: Antim. Logos şi personalitate (Minerva, 1971), Expresivitatea involuntară (Cartea Românească, 1977), Figura spiritului creator (Cartea Românească, 1978), Imanenţa literaturii (Cartea Românescă, 1981), Introducere în poezia contemporană (Cartea Românească, 1985), Sistematica poeziei (Cartea Românească, 1988), Literature and Propaganda in Communist Romania (Editura FCR, 1999), Literatura română sub comunism, vol. I, Proză (2002), vol. al II-lea, Poezia (2003). În 2008, publică la Cartea Românească volumul Iluziile literaturii române care va fi declarat “Cartea anului” pe 2008.

Doina Ruşti

Doina Ruşti, cunoscută mai ales prin romanul Fantoma din moară (Ed. Polirom, 2008), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A publicat romanele Omuleţul roşu (Ed. Vremea, 2004), Zogru (Ed. Polirom, 2006), Lizoanca la 11 ani (Ed. Trei, 2009), Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (Ed. Polirom, 2010) precum şi numeroase povestiri. Unele dintre scrierile sale au fost traduse sau sunt în curs de traducere în bulgară, franceză, spaniolă, italiană şi maghiară. Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România 2009, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti 2006; Premiul revistei Convorbiri literare 2006, Medalia de Aur a Schitului Darvari pentru merite literare 2008.

Alexandru Vakulovski

Alexandru Vakulovski (născut în 1978) este poet şi prozator. Redactor fondator al revistei web Tiuk! (k-avem kef). Publică eseuri, proză, poezie, teatru şi critică literară în majoritatea revistelor culturale din România. În 2002 publică romanul Pizdeţ care va deveni un roman de referinţă în literatura română postrevoluţionară. Volume publicate: Oedip, regele mamei lui Freud (poezie, 2002), Ruperea (teatru, 2002), TU (poezie, împreuna cu Mihai Vakulovski, 2002), Letopizdet. Cactuşi albi pentru iubita mea (roman, 2004), Ecstasy (poezie, 2005), Bong (roman, Ed.Polirom, 2007). La Editura Cartier este în curs de apariţie un nou roman marca Vakulovski.

Elena Vlădăreanu

Elena Vlădăreanu (născută în 1981) lucrează în presă, iar în prezent realizează emisiunea „Timpul Prezent”, la Radio România Cultural. În 2002, îi apare volumul Din confesiunile distinsei doamne m. În acelaşi an, apare la Editura Timpul, volumul Pagini, considerat debutul oficial, reeditat în 2003 la Editura Vinea. Tot in 2003 publică volumul Fisuri la Editura Pontica. În 2005 îi apare al treilea volum de versuri, Europa. Zece cîntece funerare. O selecţie din textele ei a aparut în volumul No More Poetry. New Romanian Poetry (Heaventree Press, 2007). În 2009, publică la Editura Cartea Românească volumul de versuri: Spaţiu privat. Cu 33 de ilustratii de Dan Perjovschi.

Varujan Vosganian

Varujan Vosganian (născut în1958) este un cunoscut scriitor, om politic şi economist. Este doctor în economie. În perioada 2006-2007 a fost Ministru al Economiei şi Comertului, iar în 2007-2008 a fost ministru al Economiei şi Finanţelor. Dintre lucrările publicate, menţionăm: Contradicţii ale tranziţiei la economia de piaţă (Ed. Expert, 1994), Statuia Comandorului (proză, Ed. Ararat, 1994, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Samanul Albastru (poezii, Ed. Ararat, 1994), Ochiul alb al reginei (poezii, Ed. Cartea Româneasca, 2001), Iisus cu o mie de braţe (poezii, Ed. Dacia, 2004). În 2009 publică la Editura Polirom romanul Cartea şoaptelor care va lua Premiul pentru proză al revistei Observator Cultural şi va fi declarată “Cartea anului”.

RO şi MD sau ce ştim unii despre alţii?

Vasile Ernu

Acest proiect a apărut în urma unor lungi discuţii, frămîntări şi polemici legate de veşnicile obsesii despre relaţiile dintre „cele două maluri ale Prutului”. Am trăit jumătate din viaţă de o parte hotarului, jumătate, de cealaltă parte, şi am locuit în mai toate regiunile istorice ale arealului cultural românesc. Din experienţa mea, marea problemă a acestei relaţii vine în primul rînd din necunoaştere, din ignoranţa şi indiferenţă faţă de celălalt, din lipsa totală de curiozitate şi de dorinţă de a-l înţelege şi cunoaşte pe celălalt.

Cînd eram student la Iaşi, ori de cîte ori reveneam din Basarabia eram întrebat: cum este vremea acolo? La fel eram întrebat şi la Cluj sau Bucureşti atunci cînd stăteam în aceste oraşe. De fiecare dată, încercam să explic că Chişinăul este la doar 130 km de hotarul de est al României şi că acolo vremea nu poate fi prea diferită. Ştiu că Kişnev în idiş înseamnă „undeva foarte departe”, la „naiba-n praznic”, însă în „geografia mentală” a românilor, Basarabia a devenit un spaţiu aflat undeva, în necunoscut. Eu am numit această falsă percepţie, „complexul siberian al geografiei la români”.

De partea cealaltă, în Republica Moldova, un spaţiu cu o istorie mai complicată, cu o populaţie majoritară românească, dar care şi-a trăit mai toată perioada modernă în spaţiul administrativ al Imperiului ţarist sau al Rusiei Sovietice, lucrurile nu stau mai bine. Aici, în raport cu România, se amestecă tot soiul de complexe sau false proiecţii şi proiecte care fie se construiesc pe un naţionalism romantic de secol XIX, fie pe reflexe deprinse de-a lungul timpului la periferia unui colosal Imperiu. E un amestec de „false speranţe” şi „dezamăgiri iluzorii” care nu duc nicăieri.

Cît de diferiţi sîntem e greu de spus. Cît de asemănători sîntem e poate mai uşor. Nu ar trebui să ne sperie nici una, nici cealaltă. Ştim însă un lucru foarte sigur: pentru a avea o relaţie normală e nevoie de o (re)cunoaştere reciprocă.

Prin acest proiect ce reuneşte scriitori „de pe ambele maluri” ne propunem să facem un prim pas spre incetarea reproducerii ignoranţei şi necunoaşterii reciproce. La această primă ediţie, vom încerca să răspundem la cîteva întrebări simple: de ce ne cunoaştem aşa putin? Ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă cu noi , cu poezia şi literatura noastră? Cîteva zile la rînd, importanţi scriitori de limbă română din ambele ţări vor citi pentru publicul larg fragmente din cărţile lor, vor discuta şi vor încerca să ofere soluţii pentru o mai bună înţelegere a fiecaruia dintre noi.

”Abonatul se află în afara ariei” în timpul atelierului peripatetic

Vibrații ale corpului de la muzica zbierândă în PMAN, miting de comemorare a eroilor căzuți în ”Războiul pentru apărarea patriei”, ”zbor” la 20 de metri, în baloane cu animăluțe, urlete ale prezentatorilor, gen ”veniți la noi! E mai interesant decăt pe Piață!”... De toate a avut parte Chișinăul nostru azi, dar pentru noi a contat cel mai mult întrunirea săptămânală a atelierului ”Vlad Ioviță”. Ne-am văzut, ca în fiecare sâmbătă, la 17, la biblioteca Hașdeu. Am început cu un text de Mircea Țicudean, de la Radio Europa Liberă Praga, o proză de jurnal, plină de umor, în care prezintă un sătuc din Cehia, în care a fost într-o excursie. Am continuat cu jurnalele noastre, pe care le-am citit și discutat. Azi, cel mai fain a fost cel al Cristinei Macovschi, un jurnal foarte sincer și interesant.

Am mai citit și un text de Arthur Rimbaud, Vocale (pe care-l găsiți aici: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/137530/index.html), și continuăm să-l analizăm prin prisma Structurii liricii moderne, de Hugo Friedrich. Pentru că vibram prea tare din cauza muzicii, pe la 18 am pornit spre Grădina Dendrologică. Am trecut pe la o alimentară să ”facem plinul”, și am pierdut-o pe Nina Caraman pe drum.

Dumitru Crudu ne-a arătat o intrare super-ultra-mega-secretă, și am mers pe aceeași cărare pe care, cu vreo 4 ani în urmă, a călcat Dan Sociu (!) împreună cu membrii unui club literar pe-atunci organizat de Dumitru Crudu și Nicolae Popa. Ne-am pătruns (prin tălpi) de pașii poeților, de aerul decolorat politic de ajun de 9 mai, și am ascultat textul Cristinei Macovschi, Abonatul se află în afara ariei, o proză crescută din jurnal, pe care s-ar putea s-o citiți într-unul dintre următoarele numere ale revistei La Plic (http://plic09.wordpress.com/)

Lui Ion Buzu i-au plăcut dialogurile din text, i se par naturale, dar consideră că uneori, autoarea face unele concluzii inutile, ar trebui să prezinte acțiunea și rezultatul ei, atât. El ar dezvolta unele scene și ar adăuga altele, care să elucideze cumva relațiile protagonistei cu ceilalți.

Și Dumitru ar scoate concluziile, cititorul trebuie să le facă. Ar dezvolta anumite secvențe, ar explora mai mult unele dorințe, aspirații, relațiile personajului cu prietenii. I se pare bună ideea scrierii unei proze despre adolescenți, viață de liceu (dar și alte chestii pe care textul le conține) mai ales că nu prea sunt, mai ales în literatura românească, genul ăsta de perspective.

Ecaterina e de acord cu cele spuse. De asemenea, îi place prezența abundentă a dialogului, care e foarte natural. Textul i se pare ușor de citit și receptat.

Și mie mi se par bune, firești dialogurile, și eu aș renunța la concluzii și aș dezvolta anumite secvențe, adăugând mai multă acțiune. Cred că ar ieși chiar un text bun după o rescriere și redactare, căci însuși firul narativ de bază și ideea e foarte interesantă.

Deși i-am dat toți idei, sper c-au fost constructive și Cristina va ști să le aleagă doar pe alea care-s potrivite pe textul ei, căci ăsta e marele risc în discuția pe un text în lucru, fiecare își închipuie și spune cum l-ar scrie el, și-atunci autorul riscă să se piardă ascultând toate sfaturile.

Pe final, atelierul a avut un specific peripatetic, ne imaginam posibile întorsături din textul Cristinei în timp ce mergeam prin pădure înapoi spre ”progres, civilizație”. Până sâmbăta viitoare mai căutăm locuri conspirative pentru ședințe, și dacă nu-s împânzite cu reportofoane ale serviciilor secrete, s-ar putea să ne mai ”plimbăm”...

P.S: Moni Stănilă invită toți doritorii să participe la concursul literar ”Pavel Dan”: http://cenaclulpaveldan.wordpress.com/2010/03/06/se-anunta/

1 mai 2010. cu atelieriştii la natură.

am plasat aici atatea fotografii cate au incaput, ca sa vada si dumitru crudu ce bine ne-am distrat noi, cat isi finisa textul. noi de fapt l-am injurat si ne gandeam f mult la modalitati sa ne razbunam. a fost ideea sa mancam ceapa si usturoi si sa ne ducem asa la atelier si cu mainile negre de la cojile carbonificate ale cartofilor, si sa dam toti pe rand cu el mana, sa-l innegrim, si sa stam in fum, ca sa ajungem afumati la atelier. sau sa nu ne ducem deloc, asa cum el nu a venit, dar am fost buni si indulgenti si iertatori si am decis sa consideram ca ne-a ramas dator cu prezenta.

acuma las sa ne invidieze si sa-i fie ciuda ca n-a venit.

”Iar m-am pișat în Nisporeni”, de 1 mai

Iată-ne deci, într-un nou ”1 mai muncitoresc” sărbătorit la pădure, și nu muncind ca s-o curățăm, nu, dar suprasaturând-o cu miros de frigărui și cu muzică ”moldov’neascî” Nu mă pot lăuda c-am văzut prea multe, am prins doar ultima jumătate de oră din picnicul organizat de Ecaterina,în pădurea de la Ciocana, la care au participat cam jumătate din atelieriști. Când am ajuns, focul era deja stins, cartofii – copți, iar șaradele – în toi. Totuși am mâncat și eu un cartof crescut, cules și copt de Ion, și inițial m-am bucurat că-i produs ecologic pur, dar Ion mi-a zic c-a folosit pesticide L În fine, idea-i că ne-am distrat. Elenei i-a luat ceva timp să mimeze ”tricolorul rus” (idea mea :D) și mie mi-a luat ceva să arăt primăvara. Dar a fost haios.

Abia pe la 17 40 (17, toretic :D) am ajuns la Uniunea Scriitorilor, biblioteca B.P.Hașdeu, unde ne întâlnim în fiecare sâmbătă, era închisă. Deși obosiți, ne-am apucat serios de lucru. Am început, ca de obicei, cu jurnalele, am citit și comentat. Apoi am trecut la un nou capitol din ”Structura liricii modern” de Hugo Friedrich, și anume la partea dedicată lui Arthur Rimbaud. Pentru că nu citisem toți poeziile lui, ne-am limitat doar la chestii general din viața poetului.

Azi Ion Buzu ne-a onorat, citindu-ne cea mai recentă povestire a sa : ”Iar am urinat pe un zid ruinat”, pe care, dacă sunteți norocoși :P, o s-o citiți în unul din următoarele numere ale revistei LA PLIC.

Lui Petru i-a plăcut povestirea, cu excepția titlului, care-i brutal și murdar. I s-a părut cea mai tare faza cu bătrânul care tot repetă că a slujit în armata germană. În general, sunt bine legate subiectul, acțiunile, gândurile personajului narator.

Feliciei i se pare o bomboană titlul, se potrivește perfect textului, care i se pare ironic, fin, dar totodată conținând acel moldovenism brutal. Îi place felul în care se aruncă unele fraze : ”Știu cum e să-ți fie foame și greu”, doar că îi pare că n-ar trebui să reia anumite idei, dar să lase cititorul să le deducă. I-a plăcut mult și bucata asta : ”când eram în liceu, am numit organele într-o-partea stângă și într-o-partea dreaptă. Ei, pe mine mă durea într-o-partea dreaptă”.

Elenei Boguș i-a plăcut totul, i se pare foarte tare și textul ăsta, ea e fană Buzu în general J

Pentru Nina Caraman, textul e o ploaie de idei. Totuși nu-i plac unele bucăți: ”pastile la fel de inutile ca mine”, ”te iubesc, o, dragă sonerie”, chestii care dimpotrivă, îi plac Feliciei. Nina consideră vulgare și inutile și unele cuvinte gen ”neah”, ”looser”, ”rahat”.

Lui Sandu Macrinici îi place în general textul, acțiunea, personajele, dialogurile, unele sintagme. Totuși, i se pare că uneori se explică prea mult, naratorul interpretează acțiunea, or, asta ar trebui și poate s-o facă cititorul, altfel – se plictisește. El ar omite și o bună bucată de început, care pare prea de jurnal.

Și Ecaterina Bargan ar tăia bucăți destul de mari din începutul textului, ei îi îngreunează lectura și i se par în plus. Altfel, îi place cum decurge firul narativ și i se pare un text reușit. În general, felul în care a scris Ion i se pare mai ok decât Sadoveanu și mai slab decât Bukovski.

Dumitru Crudu ar omite o bucată de început cam de două ori mai mare decât Sandu, deci partea aia de jurnal, și ar trece direct la acțiunea de bază a textului. I se pare un subiect bun, personaje interesante, dar consideră că e nevoie să cunoaștem mai bine protagonistul-narator, din text, mai ales fără începutul pe care probabil Ion o să-l reducă, știm foarte puține despre el. Deasemenea, dialogurile par forțate uneori din cauza limbajului literar pe care-l pune autorul în gura unor oameni simpli, care de obicei nu vorbesc așa.

Azi am fost onorați nu doar de lectura lui Ion, dar și de prezența lui Alexandru Vakulovski J Și lui i-a plăcut mult linia de subiect, dar el consideră că Ion mai are de lucrat la anumite nuanțe stilistice, anume la limbaj, cum a menționat și Dumitru, la stabilirea unui timp gramatical concret. Ideea titlului în general i se pare bună, doar că el ar zice ”Iar m-am pișat în Nisporeni”, termenul ”urinat” i se pare medical cumva și nefiresc prozei. În final, toți am fost de acord cu titlul propus de Alexandru, inclusiv Ion.

Mie mi-au plăcut mult personajele astea cumva diferite, dar reprezentative totuși pentru spațiul basarabean, surprinse în text în anumite ipostaze simple, dar care pot spune multe despre ele. În general mi se pare că textul scanează cumva realitatea rurală sau cea a orășelelor din Moldova, fără a părea prea sociologic și livresc însă. Îmi plac dialogurile, vin firești cumva. În cazul textului dat, relatarea de la persoana întâi ajută într-adevăr la o empatizare cu naratorul, dar tocmai din cauza persoanei întâi Ion comite unele excese în ceea ce ține sondarea psihologică, repetă unele idei pentru că el le simte puternice, dar aceste idei, repetate prea mult, obosesc și-și pierd intensitatea.

Lui Ion i-au fost de folos toate comentariile, și dacă acum nu doarme (și nu o face, e online pe mess :D) probabil redactează textul, sau joacă yugioh, deși e suficient de obosit după ziua de azi.

În final, a trebuit să plec mai repede, dar ceilalți au rămas la un fel de prelungire cumva mai neoficială a atelierului, la un ceai/cafe/ce-au vrut ei, la terasa Uniuni. S-au mai făcut ceva chestii azi la atelier, doar că-s super-ultra-mega secrete, și le puteți afla doar venind :P

P.S: Sper să fie așaaaaaaaaa de bună Ecaterina, încât să pună mâine și poze, acum doarme, e prea obosită :)