”Iar m-am pișat în Nisporeni”, de 1 mai

Iată-ne deci, într-un nou ”1 mai muncitoresc” sărbătorit la pădure, și nu muncind ca s-o curățăm, nu, dar suprasaturând-o cu miros de frigărui și cu muzică ”moldov’neascî” Nu mă pot lăuda c-am văzut prea multe, am prins doar ultima jumătate de oră din picnicul organizat de Ecaterina,în pădurea de la Ciocana, la care au participat cam jumătate din atelieriști. Când am ajuns, focul era deja stins, cartofii – copți, iar șaradele – în toi. Totuși am mâncat și eu un cartof crescut, cules și copt de Ion, și inițial m-am bucurat că-i produs ecologic pur, dar Ion mi-a zic c-a folosit pesticide L În fine, idea-i că ne-am distrat. Elenei i-a luat ceva timp să mimeze ”tricolorul rus” (idea mea :D) și mie mi-a luat ceva să arăt primăvara. Dar a fost haios.

Abia pe la 17 40 (17, toretic :D) am ajuns la Uniunea Scriitorilor, biblioteca B.P.Hașdeu, unde ne întâlnim în fiecare sâmbătă, era închisă. Deși obosiți, ne-am apucat serios de lucru. Am început, ca de obicei, cu jurnalele, am citit și comentat. Apoi am trecut la un nou capitol din ”Structura liricii modern” de Hugo Friedrich, și anume la partea dedicată lui Arthur Rimbaud. Pentru că nu citisem toți poeziile lui, ne-am limitat doar la chestii general din viața poetului.

Azi Ion Buzu ne-a onorat, citindu-ne cea mai recentă povestire a sa : ”Iar am urinat pe un zid ruinat”, pe care, dacă sunteți norocoși :P, o s-o citiți în unul din următoarele numere ale revistei LA PLIC.

Lui Petru i-a plăcut povestirea, cu excepția titlului, care-i brutal și murdar. I s-a părut cea mai tare faza cu bătrânul care tot repetă că a slujit în armata germană. În general, sunt bine legate subiectul, acțiunile, gândurile personajului narator.

Feliciei i se pare o bomboană titlul, se potrivește perfect textului, care i se pare ironic, fin, dar totodată conținând acel moldovenism brutal. Îi place felul în care se aruncă unele fraze : ”Știu cum e să-ți fie foame și greu”, doar că îi pare că n-ar trebui să reia anumite idei, dar să lase cititorul să le deducă. I-a plăcut mult și bucata asta : ”când eram în liceu, am numit organele într-o-partea stângă și într-o-partea dreaptă. Ei, pe mine mă durea într-o-partea dreaptă”.

Elenei Boguș i-a plăcut totul, i se pare foarte tare și textul ăsta, ea e fană Buzu în general J

Pentru Nina Caraman, textul e o ploaie de idei. Totuși nu-i plac unele bucăți: ”pastile la fel de inutile ca mine”, ”te iubesc, o, dragă sonerie”, chestii care dimpotrivă, îi plac Feliciei. Nina consideră vulgare și inutile și unele cuvinte gen ”neah”, ”looser”, ”rahat”.

Lui Sandu Macrinici îi place în general textul, acțiunea, personajele, dialogurile, unele sintagme. Totuși, i se pare că uneori se explică prea mult, naratorul interpretează acțiunea, or, asta ar trebui și poate s-o facă cititorul, altfel – se plictisește. El ar omite și o bună bucată de început, care pare prea de jurnal.

Și Ecaterina Bargan ar tăia bucăți destul de mari din începutul textului, ei îi îngreunează lectura și i se par în plus. Altfel, îi place cum decurge firul narativ și i se pare un text reușit. În general, felul în care a scris Ion i se pare mai ok decât Sadoveanu și mai slab decât Bukovski.

Dumitru Crudu ar omite o bucată de început cam de două ori mai mare decât Sandu, deci partea aia de jurnal, și ar trece direct la acțiunea de bază a textului. I se pare un subiect bun, personaje interesante, dar consideră că e nevoie să cunoaștem mai bine protagonistul-narator, din text, mai ales fără începutul pe care probabil Ion o să-l reducă, știm foarte puține despre el. Deasemenea, dialogurile par forțate uneori din cauza limbajului literar pe care-l pune autorul în gura unor oameni simpli, care de obicei nu vorbesc așa.

Azi am fost onorați nu doar de lectura lui Ion, dar și de prezența lui Alexandru Vakulovski J Și lui i-a plăcut mult linia de subiect, dar el consideră că Ion mai are de lucrat la anumite nuanțe stilistice, anume la limbaj, cum a menționat și Dumitru, la stabilirea unui timp gramatical concret. Ideea titlului în general i se pare bună, doar că el ar zice ”Iar m-am pișat în Nisporeni”, termenul ”urinat” i se pare medical cumva și nefiresc prozei. În final, toți am fost de acord cu titlul propus de Alexandru, inclusiv Ion.

Mie mi-au plăcut mult personajele astea cumva diferite, dar reprezentative totuși pentru spațiul basarabean, surprinse în text în anumite ipostaze simple, dar care pot spune multe despre ele. În general mi se pare că textul scanează cumva realitatea rurală sau cea a orășelelor din Moldova, fără a părea prea sociologic și livresc însă. Îmi plac dialogurile, vin firești cumva. În cazul textului dat, relatarea de la persoana întâi ajută într-adevăr la o empatizare cu naratorul, dar tocmai din cauza persoanei întâi Ion comite unele excese în ceea ce ține sondarea psihologică, repetă unele idei pentru că el le simte puternice, dar aceste idei, repetate prea mult, obosesc și-și pierd intensitatea.

Lui Ion i-au fost de folos toate comentariile, și dacă acum nu doarme (și nu o face, e online pe mess :D) probabil redactează textul, sau joacă yugioh, deși e suficient de obosit după ziua de azi.

În final, a trebuit să plec mai repede, dar ceilalți au rămas la un fel de prelungire cumva mai neoficială a atelierului, la un ceai/cafe/ce-au vrut ei, la terasa Uniuni. S-au mai făcut ceva chestii azi la atelier, doar că-s super-ultra-mega secrete, și le puteți afla doar venind :P

P.S: Sper să fie așaaaaaaaaa de bună Ecaterina, încât să pună mâine și poze, acum doarme, e prea obosită :)