Sexul povestit miniștrilor
decembrie 15th, 2010
“Sexul povestit celor mici”, este titlul cărţii pe care premierul Vlad Filat a prezentat-o astăzi miniştrilor, solicitând retragerea acesteia de pe piaţă. Așa scria ieri presa.
Am constatat astfel când au intrat ultima dată într-o librărie miniștrii noștri. Cel al Culturii și cel al Educației. Cu siguranță, a fost până în 2004. Cartea se vinde în librăriile din Republica Moldova și România din 2004.
Am mai constatat cu scârbă că atunci, când e vorba de maltratarea tinerilor din 7 aprilie, de elucidarea cazurilor trebuie să se ocupe procuratura și organele abilitate. Interzicerea unei cărți o poate face și prim-ministru. În ședință de guvern. În direct. Ca un șef de trib. Din epoca de piatră.
Încep să devin patetic. Și va trebui să fac ordin pentru a vinde cartea cu o banderolă verde „Carte interzisă de Filat”.
Altfel, povestea e banală.
Un tată a cumpărat cartea pentru feciorul său. Peste o habă de vreme l-a prins în plin proces de masturbare. Feciorașul citea cartea pe bune. Cu valori și principii. Cum se spune mai nou prin părțile noastre. Cu același succes masturbarea putea să vină și în timpul lecturii „Bibliei pe înțelesul copiilor”. Este și ea o carte care începe cu o ucidere de frați și se încheie cu un incest, după cum spunea un poet. Tatăl a ajuns cu cartea la Agenția de protecție a moralității. Fiind polițist. Apoi au venit preoții. Apoi au ajuns la procuratură. Apoi au ajuns la Codul penal. La articolul cu pornografia infantilă. În felul ăsta cartea tot a fost citită.
Doar o constatare. Cartea nu are nimic cu pornografia. Și nici cu Codul penal. Și nici cu retragerea din vânzare. Polițistul tată putea să cumpere și „Cartea prințeselor”. Feciorașul iubit tot acolo ajungea. La principii și valori.
Cred că nu e bine să recomand „Cartea zmeilor” de Mircea Cărtărescu. Intrăm în zona zoofiliei. Nu știu dacă sunt articole în Codul penal.
Gheorghe ERIZANU
miercuri, 15 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trandafirii
Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan
-
*** Da…a fost copil si Lenin… Da…a fost si el scolar… Si-n ghiozdanul lui pe vremuri A purtat abecedar! A rostit cuvintul mama Si ...
-
O viaţă de om cât vremea de mare… Bogdan ISTRU Un ceai şi o coajă de pâine Ruga să-i aducă, grăbit. La masă-ntre cărţi adân...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu