Mihai VAKULOVSKI

viaţa cîntă la orga morţii







cînd eram foarte tînăr jocul meu preferat era de-a viitorul îndepărtat

mă jucam de-a vreau să fiu mare de-a şcoala de-a fiul

am jucat toate sporturile şi am citit toate cărţile

de la antici la Sorokin şi Palahniuk

m-am jucat de-a literatura şi de-a tinereţea şi de-a moartea

şi totul era plin de viaţă chiar dacă

viaţa îmi sugera zi de zi că nu are viaţă şi moartea nu are moarte

prin venele ei curge sîngele bunicii care în copilăria ei

a fost salvată din trenul morţii doar din întîmplare

iar în copilăria mea mă aştepta în pauza mare cu gogoşi

şi-mi povestea cum atunci cînd voi fi student…



apoi moartea nu i-a dat celuilalt bunic nici o şansă

şi a chemat-o pe mama în casa ei părintească

a bătut la uşa copilăriei a intrat şi a întrebat-o pe bătrîna care gemea în pat

unde e mama sa „eu sînt, fata mea” a auzit mama



apoi bunicu’ l-a trimis pe fiu-so după medicamente şi

cînd s-a întors i-a cerut restul

de care n-a mai avut însă nevoie niciodată



apoi moartea a avut nevoie de neuitare şi de sînge puternic şi

l-a luat pe tata din picioare

exact în ziua în care insistase la telefon să venim eu şi cu frate-meu acasă



cînd eram mai tînăr îmi ziceam că numai viitorul contează

iar prezentul este cel mai important

acum trăiesc doar în prezentul imediat

acum viitorul cîntă la orga morţii şi-mi face din ochi

doar datorită trecutului din care-mi trag seva

aşa cum moartea se hrăneşte cu sufletele

care preface oamenii în scrum