Exil

Ghemuit în pântecul adevărului,

vreau să fac dragoste,

dar corpul meu nu e corp.

Se alungeşte-n cuvinte, în memoria lor sacadată,

 în absenţa memoriei.

Aici ceea în ce cred eu nu este credibil

 şi pentru ceilalţi.

Altundeva frumuseţea-i reală.

Eu am crescut într-o gură plină cu sânge.

24 martie 2013

Fereastra

1.

Necesitatea de consecinţe

reprimă stări, îmi spuneam.

Era prea multă tristeţe

în jurul mesei de lemn,

ca să iubesc.

2.

Uită omul.

Uită-i cuvintele.

Uită-i privirea.

Uită aşteptarea.

Uită lipsa de început.

Uită sfârşitul şi continua lui autodevorare.

Uită fereastra pe care nu ai văzut-o,

când ai dat cu fruntea în ea,

pentru că era mult prea curată.

Uită sonetele.

Uită totul şi fă alţi câţiva paşi,

dar cu ochii închişi.

3.

Bea marea.

Cască-ţi ochii la soare, până orbeşti.

Ţine lama în altă direcţie.

Taie cu ea epiderma ultimelor cuvinte pe care ţi le-a spus.

Lipeşte-ţi obrazul de perete.

E rece întotdeauna.

Ca luna,

ca somnul ascuns

sub saltea,

când adormi stângând tare

în pumn colţul stâng

al pernei.

24.III.2013

Ecaterina Bargan