miercuri, 6 martie 2013

Poezie

Cristina Dicusar
***

Degetele mele lungi sunt de parcă ar fi încă mai lungi

Sunt de parcă s-ar întinde şi ar fi încă mai slabe

S-ar relaxa oasele s-ar întinde pe jos

Îmi amintesc

proful de biologie ne întreba

Cum ar arăta un om fără oase.


38.4

Uneori libertate e să atingi ceva cu degetul

Mâine nu mai merg nicăieri

Capul curge pe pernă

Ca ciocolata fierbinte



***

Erai azi ca o faţă de masă

Plată şi colorată,

Cu floricele fără sens.

Mâine poate vei fi altfel:

Ca un ceas, ca o maşină de spălat, ca o minge

Dar nu vei fi niciodată carte.

De aceea, când fug de tine,

Merg la biblioteca Miskievic.

Cu riscul ca tu să fii poliţa

De pe care, timid, voi lua o carte

Şi mă voi ascunde

După colţul camerei.



***

Sparg oglinda, cioburile cad jos.

Imaginea mea.

Din ea îmi rămân ochii, mainile lui tata, zambetele noastre.

Imaginea mea nu e o scoică,

Nu e o cochilie - imaginea mea nu încape.

Strâng cioburile de pe jos.



***

Nu era nimic.

Alături era o fereastră şi

vazonul în care stătea un palmier

nu era nimic.

În faţă stătea o oglindă

În spate era un perete murdar.

Nu era nimic

Când ai intrat în casă ai adus miros de lemn

te-ai uitat în oglindă.

Nu era nimic

Şi tu, când ai trecut pe lângă

ai tremurat

nu era nimic

În afară de lumina care cădea

Pe ţesuturile lemnoase.

Când te-ai aşezat la masă

Lumina a alunecat jos

A trecut peste margini.

Te-am întrebat dacă îţi place fereastra telefonul fix

mi-ai zis:

-Totul e bine.

A căzut o frunză

de palmier.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu