Uşa

-         Deci, vreţi să vă stabiliţi la cămin.

-         Aşa este.

-         Acum întrebarea este dacă doriţi o cameră cu uşă sau una fără uşă.

-         Cu uşă, desigur.

-         Dar e o diferenţă majoră de preţ.

-         Cât de majoră?

-         700 euro.

-         O uşă?! Aşa diferenţă între prezenţa şi absenţa acesteia? Nu înţeleg cum de există şi camere fără uşi. Cum locuiesc oamenii în ele? Nu au nevoie de intimitate, de siguranţă?

-         Se familiarizează mai uşor cu colegii de cămin în lipsa uşilor. Este aceeaşi atmosferă peste tot. Înţelegeţi?

-         Ca-n tren?

-         Aproximativ.

-         Vreau uşă, dar e prea mare preţul. Pot să-mi instalez eu singură uşa, dacă îmi iau o cameră fără?

-         Nu puteţi.

-         De ce?

-         Ceilalţi colegi ai dumneavoastră achită taxa pentru fără uşă.

-         Nu cred că ar avea ceva împotrivă.

-         Ar fi incorect.

-         Incorect e să-ţi vâjie vântul şi să se holbeze toţi în camera ta, când trec pe acolo.

-         Îmi pare rău, dar acestea sunt condiţiile. Ne bazăm pe încredere. Studenţii noştri s-au obişnuit cu acest sistem. Sunt, dacă vreţi, instituţionalizaţi. Cred că de-acum nu ar putea trăi în alte condiţii. O să vă obişnuiţi şi dumneavoastră în câteva săptămâni.

-         Nu îmi convine.

-         Politeţea mea are o limită.

-         Bine, daţi-mi o cameră cu uşă.

-         Hmm, nu există aşa ceva.

-         Poftim?

-         Cealaltă variantă era pur teoretică. E mai ieftin să închiriaţi un apartament, decât să luaţi la noi o cameră cu uşă. Nimeni nu alege această opţiune, deci există doar teoretic.

-         Uitaţi-vă că eu aleg opţiunea. Am toate bagajele la mine şi nu pot găsi apartament în secunda asta. Am circulat o noapte cu autocarul. Sunt obosită. Tot de ce am nevoie este puţină odihnă într-o cameră pe care o pot încuia.

-         Îmi cereţi prea mult, domnişoară. Nu pot să vă ofer decât o cameră fără de uşă. Ideea este că nu vă putem lăsa loc de intimitate. Trebuie să vă putem controla în fiecare secundă.

-         Suntem studenţi într-un cămin, nu nebuni în spitalul de psihiatrie.

-         Tocmai de asta nu vă încuiem. Dacă nu ştiaţi, nebunii au uşa încuiată, nu descuiată. Noi trăim într-o deplină libertate. Relaxaţi-vă.

-         Oare de ce nu mă miră că ştiţi foarte bine ce se întâmplă în spitalul de psihiatrie? Sunteţi sigur că dumneavoastră aveţi statutul de administrator al acestui cămin?

-         Da, şi, uitaţi-vă, există o cameră cu uşă, dar îmi aparţine. Dacă insistaţi, pot să vă cedez jumătatea patului meu în această noapte, ca să dormiţi liniştită.

-         Nu.

-         Sincer vorbind, nu vă înţeleg încăpăţânarea şi lipsa de încredere, doar nu s-o face gaură în cer dacă o să drmiţi o noapte în camera mea sau într-o cameră fără uşă.

-         Departe este înţelegelerea dumneavoastră de înţelegerea mea.

-         OK. Dacă nu aveţi nevoie de camerele de care dispunem, vă rog să părăsiţi acest birou şi această clădire. Aţi abuzat excesiv de timpul şi amabilitatea mea. Am vrut doar să vă ajut.

-          Bine, daţi-mi cheia de la o cameră fără... dar care cheie? Nu există nicio cheie.

-         Ba da, există una, pe care o am eu. Doriţi o cameră fără uşă sau camera cu cheie?

-         Fără uşă. Aş avea nevoie să mă întind o oră.

-         Număraţi a 4-a intrare din stânga, la etajul 2, pe partea mării. Încăperea vă aparţine.

Ecaterina BARGAN