duminică, 18 iunie 2017

Am terminat de citit romanul lui Rabindranath Tagore CASA SI LUMEA cu sentimentul ca am citit unul din marile romane ale secolului XX, in care, la începutul cărții, vâjâitul revoluției e undeva departe, la orizont, dar cu fiecare pagină pe care o întorci e tot mai aproape, până când spulberă totul în cale și dă totul peste cap. Din vinul revoluției beau mai ales studenții și tinerii intelectuali și rând pe rând își pierd capul. Revoluția cere sacrificii și naște excese. În numele Patriei, se comit și destule crime. Revoluția pătrunde și în casa prințului Nichil, unul dintre puținii care-și mai păstrează capul pe umeri, dari nimic nu va mai fi ca înainte nici la el acasă. Acum nu mai e vorba să mai cumperi sau nu mărfuri englezești, ci să fii de partea minciunii sau adevărului, escrocheriilor sau onoarei, dreptății sau injustiției, manipulării sau prieteniei. Cu toate astea, CASA ȘI LUMEA nu e doar un roman despre revoluție, ci e un mare roman de dragoste. E un roman SUPERB-SUPERB despre sfasierile interioare, despre ezitarea intre a alege intre una sau alta, despre cat de inselatoare sunt aparentele si cat de groaznice sunt cand sunt date intr-o parte ca niste draperii si vezi ceea ce nu ar fi trebuit sa vezi si toata viata ti se se schimba complet. Un roman grozav-grozav despre frumusetea tacuta, pe care nu o observi decat cand frumusetea aia zgomotoasa si agresiva nu-si arata chipul stramb. Un roman in care cand totul se prabuseste in jur doar renuntarea si infranarea te mai pot salva. Un roman atât de frumos doar un mare poet putea să-l scrie!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu