vineri, 23 iunie 2017

Se lăsa întunericul atunci când am terminat romanul „Nu te mișca” al scriitoarei italiene Margaret MAZZANTINI. Nici măcar nu m-am ridicat de la masă să aprind lumina, pentru că atât de tare m-a captivat. Nu voiam să pierd niște secunde prețioase pentru a traversa încăperea și a aprinde lumina și ultimele pagini ale romanului le-am citit pe întuneric. E unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din literatura contemporană citite de mine. Important e să treci de primele zece pagini ca după aia să nu mai poți lăsa acest roman din mâini. E la fel ca atunci când intri în mare și apa e rece și încă nu te-ai obișnuit cu ea. Dar după ce te obișnuiești nu mai vrei să ieși. Un roman frumos ca un poem, frumos ca un amurg de vară, emoționant ca un oraș încântător din care trebuie să pleci. Cu fiecare pagină pe care îl dădeam îmi spuneam: iată un roman plin de viață, un roman în care simți cum viața trece, se scurge, se duce și nu o poți opri. Femeile din roman sunt atât de reale încât ai fi putut să le întâlnești în oraș, când te plimbai prin parc, chiar înainte să înceapă furtuna. Nu pot să redau în cuvinte regretul și părerile de rău că atât de târziu mi-a picat în mine, bucuria că-l pot citi. Un roman ca marea într-o dimineață cu ceață. Un roman de dragoste ca o palmă peste față. L-am citit cu un nod în gât. Câtă tristețe și melancolie au putut încăpea în el! Și câtă viața! Un roman foarte și foarte frumos, pe care vi-l recomand din tot sufletul să-l citiți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu