miercuri, 28 iunie 2017

Rodica GOTCA

XXXX

Mãrgelele tale de corn,
Gâtul tãu mlãdios
pe care mã urcam ca-ntr-un scrânciob,
Brațele tale moi şi atente
care nu m-au lovit niciodatã,
Clavicula ta sãritã
pe care-mi odihneam tâmpla micã şi bãtãioasã.

Țâşnesc din vie şi te strig cât mã țin plãmânii:
Mamã!
Sãrind ca-ntr-o cascadã de aur
în pãrul tãu,
Înnecându-mã în ochii tãi-
oceane fãrã arhipelaguri.

Unica mea zeitate creştinã
Elogiatã fãrã bisericã,
Calea mea lactee
risipitã peste polul nord şi sud simultan.

Sã mor şi sã mã mai naşti odatã.
Viațã şi moarte în aceeaşi zi, în acelaşi an,
în acelaşi mileniu- al patrulea de sub ridul ochiului tãu drept,
în care încap eu şi copiii mei,
şi casa noastrã,
şi satul nostru cu şcoalã cu tot,
şi țara mea şi-a ta şi numele...
pe care le avem diferite.

Renaşte-mã, sã fim de-o seamã !

O poezie de Rodica GOTCA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu