Rodica GOTCA

XXXX

Mãrgelele tale de corn,

Gâtul tãu mlãdios

pe care mã urcam ca-ntr-un scrânciob,

Brațele tale moi şi atente

care nu m-au lovit niciodatã,

Clavicula ta sãritã

pe care-mi odihneam tâmpla micã şi bãtãioasã.

Țâşnesc din vie şi te strig cât mã țin plãmânii:

Mamã!

Sãrind ca-ntr-o cascadã de aur

în pãrul tãu,

Înnecându-mã în ochii tãi-

oceane fãrã arhipelaguri.

Unica mea zeitate creştinã

Elogiatã fãrã bisericã,

Calea mea lactee

risipitã peste polul nord şi sud simultan.

Sã mor şi sã mã mai naşti odatã.

Viațã şi moarte în aceeaşi zi, în acelaşi an,

în acelaşi mileniu- al patrulea de sub ridul ochiului tãu drept,

în care încap eu şi copiii mei,

şi casa noastrã,

şi satul nostru cu şcoalã cu tot,

şi țara mea şi-a ta şi numele...

pe care le avem diferite.

Renaşte-mã, sã fim de-o seamã !

O poezie de Rodica GOTCA