Georgiana MĂRCULESCU

 ***

As vrea

Să te întreb cum o mai duci.

 

Ți-am vândut o parte din case

La niște hipsteri de suflete.

Am luat bani frumoși, 

Cu ei am vrut să-ti reparăm gropile

Hârtia cu planul am pierdut-o.

Și pământul s-a făcut găunos.

Ca o dantură cu carii .

Pare rânced și obosit.

 

Acum că tata are cancer

#Isus#legătură

În gât îmi picură ceară.

Ziua de mâine este efervescentă

Tu caști un hău în rădăcini

Ca o excizie sub anestezie.

De la distanța asta mare mușamaua din bucătărie

Nu miroase a pastile, iar sfoara de rufe e albă.

Am vorbit cu el astăzi, ținea un pahar de vin în mână

La viața lui a fost ofițer, tu i-ai făcut întotdeauna ranița

Și atunci se trezea vesel. 

Georgiana MĂRCULESCU

 Vii astăzi?

Fulgii se izbesc de geamuri

ca niște vrăbii.

Pântecul autobuzului

 e pustiu.

 

Task-uri aruncate peste zi

Ca o caldare de apă.

 

Prima pauză de țigară ce termină tura.

 

În drum spre el iau țigări

Ușile se închid în spatele meu

Ultimele urme

 

- Mai știi cand am fost la festivalul cafelei?

Venele noastre au devenit cafenii

Palmele noastre erau pline.

În ceașca de cafea tremură privirea Baileys

În timp ce în scrumieră se sting două țigări. 

-Vii astăzi?

Georgiana MĂRCULESCU

 

ÎN URMĂ CU 11 ANI

 

De fiecare dată când te vad

mi-e dor de-o ultimă țigară

și asta durează de 11 ani

când grizonate nu erau decât visurile.

Bricheta pe care ai aprins-o in vară. 

Iraida DARMANCEV

 //Isus//

îl voi chema în tăcere într-o noapte pe o stradă necunoscută acolo unde mașinilie sunt ca valurile flux-reflux imaginează-ți o zi în care veneai de la școală pe drumul acela îngust și poleit de urmele ucigașilor matinali vântul sfâșia verdele crud de sub zăpadă de sub tălpile tale de sub dinții tăi aveai în față ceva nemaivăzut până atunci venea cu 160km la oră cu farurile aprinse bubuituri ca în viitorul război mondial te-ai împiedicat iar în urma ta bălțile de sânge căutau ceva de mâncare acolo sus sus de tot aproape dincolo de cer sau pe o stradă necunoscută

Ludmila ȚURCANU

xxxx

mânuțe mici și reci

mânuțe mici și reci, și murdare de săpun diluat cu aromă de măr verde

mânuțe mici și ude,

lacrimile sunt ude

mânuțe mici și lipicioase,

nu au ajuns batistuțe pentru toți anul ăsta,

mânuțe mici și sângerii,

puișorii ne ciugulesc printre degete,

mânuțe mici

mânuțe mici și bătrâne

mânuțe mici și bătrâne, și șterse cu prosopul oranj din capătul holului

mânuțe mici și roase,

șoarecii nu mai mor de la otrava din pliculețe,

mânuțe mici și mâncate,

frica se hrănește cu unghii,

mânuțe mici și foarte mici

mânuțe mici și foarte mici, și roșii de la spălat rufe cu săpun hozeaistvenoe

pe

marginea iazului

Adriana RUSU

XXX

Am deschis ușa, am intrat și i-am spus tatei că:

Nu îmi pare rău

Nu o să-mi cer scuze

Nu am de ce să-mi cer scuze

Ar trebui să aveți măcar puțin mai multă încredere

În mine și în greșelile mele.

Da, în greșelile mele!

Ele fac parte din mine

La fel ca mîinile și picioarele mele

Prin ele mă întind spre 

Mine.

Cea 

Adevărată.

Sau o să-mi spuneți că ați greșit? Că undeva ceva nu a mers?

Atunci eu sunt o greșeală. 

Greșeala voastră.

 

 

Adriana RUSU

XXX

Seamănă cu pletosul acela bătrîn

care cerșește lîngă Linela

Sau

 cu băiatul acela din cursul 3

Care vindea iarbă

Sau

 cu oricare altcineva cu

parul lung.

 

 

 

Adriana RUSU

 

XXX

Tu mi-ai făcut ceai și mi-ai întins  cana

Unicul gest sincer și cald la acea masa rotunda

Ți-ai făcut și ție un ceai și ai dat să te așezi lîngă mine

Ai luat-o drept  glumă

Iar eu stînd la acea masa rotundă

am simțit că nu am dreptul la dragostea ta 

O mică incomoditate care va putea fi ușor de dat la o parte sau de înlocuit .

 

 

 

 

Ludmila ȚURCANU

 xxx

am deschis ușa

am întrat și i-am zis tatei că e primăvara s-a uitat la mine s-a uitat pe geam și a chemat un taxi acum nu și-a mai pierdut glumele prin părul meu si nici eu degetele în râsul său nimeni n-a spus povești nimeni pe etajeră încă avea poze cu mine acolo eram într-o cămașă albă fără mâneci unite in alta mă cățăram pe pereți așa am învățat să deschid ușile cu piciorul tv-ul era pornit ce emisiuni nașpa merg acum la TV vreau sa schimb postul pe 25 e primăvara, tata hai să culegem leurdă mulțumesc că ai chemat taxi-ul tată, și nu i-ai sunat să vină ei după mine, urăsc pereții ăia albi, și cămașa asta albă, dă-mi voie sa iau una din cămășile tale din dulap, așa cum făceam când erai plecat în oraș e primăvara tată, lasă naibii vântul și frunzele din geam, hai să culegem leurdă în pungi de 50 de bani galbene taie-mi mâneca asta în doua să vezi că mi-am dat unghiile cu ojă galbenă, tată

Ludmila ȚURCANU

 xxxx

la 8 ani

m-am întrebat cine e Isus la 12 ani nu m-am mai întrebat cine e Isus

la 12 ani m-am întrebat

de ce lumânările se puneau în sfeșnic când se puteau pune mai bine

direct pe

unghii

Atelierul de azi: Tema de azi

 1) Un poem in care sa apara cuvantul ISUS;

2) Un poem care sa inceapa cu versul: Am deschis ușa, am intrat și i-am zis tatei că;

3) Un poem la o temă liberă;

4) Un poem cu formă fixă.

Augustina VISAN

 

HULUBII LUI VADIM

 

norii grei cu apă

s-au

 făcut

de culoare alba

s-au făcut

de culoarea unei lumânări palide

când vecina mea

mi

 L-a adus pe fratele meu mai mic în brațe

plângând,

și spunându-mi

- Augu, Marin moare!

și mi l-a pus în brațe.

 

Nu știu ce am făcut atunci.

 

Când mi-a citit poezia asta,

 mama m-a întrebat:

- Dar, spune-mi chiar sunt o mamă așa de rea,

sunt numai eu oaia neagra din povestea asta?

Tata a venit la mine și

M-a scuipat:

-Ticăloaso, mă faci de nimic,

sunt cel mai rău tată din sat?

Răspunde, ticăloaso!

 M-ai făcut de rușine.

 

Într-o mare secată de alge

Doar peștișorii mai sunt

 Aurii.

 

Mama m-a sărutat cu o sârmă ghimpată.

 Tatăl mi-a ars un bocanc înghețat în față.

 

Numai Marin mi-a zâmbit

și m-a tras după el

în grădină,

ca să-mi arate unde

își ține Vadim hulubii.

Vitalie ȘEGA

 

Biscuitele

De fiecare dată mă suna-i să repar computerul

eu nu mă pricepeam la reparat computere,

dar eram campion la mâncat biscuiti cu lapte,

totul începea nevinovat,

deschiddeam monitorul,

un biscuite,

ce s-a stricat întrebam- un biscuite,

deveneaam serios -un biscuite,

şi tot aşa,

nu îl reparam dar suflam praful de pe taste

şi mâncam biscuitele,

beam jumade păhar de lapte şi plecam,

într-o  zi cînd m-ai apelat cu accelaş motiv,

nu aveai nici lapte nici bicuite,

şi nici computer,

cică ţi-l luase sora că avea examene,

atunci m-am uitat în ochii tăi,

aşa cum era semideschişi

păreau nevinovaţi

mai dulci ca biscuitele.

 

Ludmila ȚURCANU

xxx

Πn ligheanul din fața casei la

5 jumătate îmi spălam adidașii la 6 autobuzul ajungea în stație în 3 ore eram la Chișinău coboram cu valiza grea și mergeam fix până la consulat pe jos rând mare de 5 ori scotoceam prin buzunare -pașaport este -certificat de naștere este -certificatul de deces al străbunicăi este -certificatul de căsătorie a bunicilor..hmm… bifat..,este bunica și bunicul s-au cunoscut la ghișeul de ziare ea vindea ziare el venea în fiecare joi să ia ZIARUL DE JOI eu vin în fiecare luni cu autobuzul de 6 și aștept în rând la ghișeu

la consulat

Iraida DARMANCEV

 xxx

e ora cinci

inima ajunge tocmai peste 120 km acolo unde m-am sărutat pentru prima dată cu un cartof autobuzul ăsta n-are lemne de foc nici muzică bună doar scaune mici care înoadă picioarele din ce în ce mai mult te rog e ora nouă tot din jurul meu inclusiv autobuzul care îmi duce inima tocmai peste 120 km așteaptă lingura cu dulceață de zmeură sau ca atunci când parcurg aceeași distanță doar pentru ceva care regenerează când interiorul e ca un ceas cu baterii descărcate

ATELIERUL DE AZI: IATĂ CE VĂ PROPUN

 Iustin PANȚA

ASTĂZI NU SE FUMEAZĂ

Atunci m-a privit ca funcționara de la C.E.C-ul din colț,

când se uita la poza din buletin, apoi la tine -

verifică dacă semeni cu cel de-acolo.

De aceea am intrat iarăși, tot ea servea, am cerut o bere,

de data asta nici măcar nu m-a privit,

Am plătit, nu m-am atins de bere și am comandat imediat încă una.

Mi-a adus-o și pe aceasta fără să mă privească.

Am plătit, fără să fi dus halba la gură, am comandat încă una.

Ea mi-a adus-o și pe aceasta fără să mă privească.

Și așa mai departe.

Intri într-o cârciumă, comanzi o halbă, chelnerul te servește cu promptitudine,

te simți bine. Îți aprinzi o țigară, într-adevăr te simți bine în localul

acesta, când tocmai citești pe tăblița agățată pe peretele din fața ta: „Astăzi

nu se fumează.” Indispus îți stingi țigara. Buna-dispoziție s-a dus...Știi că

întotdeauna va fi astăzi, că mâine, dacă vei veni aici va fi astăzi, că peste o

lună când vei reveni va fi valabil „Astăzi nu se fumează”.

Deveisem singurul ei client. Masa se sumpluse de halbe,

făceam comandă după comandă

făceam comandă după comandă.

Ea îmi lua invariabil banii. 7 lei x n și-mi întorcea imediat spatele.

Ceilalți plecaseră. Ea a început să pună scaunele peste mese,

era ora închiderii. A venit, privind în pământ, să-i plătesc ultima halbă.

Nu mai am cu ce să plătesc, i-am spus.

Atunci ea și-a ridicat ochii spre mine.

PROPUNEREA MEA:

Acesta e poemul lui Iustin Panța, un poem de dragoste, în care a utilizat procedeul DETALIULUI DESFĂȘURAT, LĂȚIT; EXTINS, ÎNTINS, AMĂNUNȚIT, DESCOMPUS ÎN ALTE ZECI DE ELEMENTE, VĂZUT PARCĂ LA MICROSCOP. Dacă oricare alt poet ar fi spus pur și simplu am comandat toată ziua bere și nu am băut nicio halbă, ideea asta IUSTIN PANȚA o detaliază la infinit, enumerând fiecare halbă pe care n-a băut-o. 

Faptul că stă într-o berărie și nu bea bere- e un detaliu semnificativ. În orice berărie oamenii rămân pentru a bea bere. Personajul din poem a venit însă pentru chelnerița care servește. Dacă ar fi băut și el bere, cu ce-ar fi impresionat-o? Or, el îi atrage atenția tocmai prin faptul că a stat toată ziua în crâșmă și nu a băut nimic. 

Metonimic, personajul din poem îi spune chelneriței că el pentru ea a venit. S-a lefterit - și-a pierdut toți banii- pentru chelneriță. Care, probabil, trebuie să fie foarte frumoasă, odată ce tânărul din poem și-a pierdut capul după ea.

Poemul e și un poem de dragoste. Sau, în primul rând, e un poem de dragoste. Poetul însă nu folosește cuvinte ca - ea era atât de frumoasă că eu mi-am pierdut capul după ea- te iubesc- sunt mort după tine- tu ești totul pentru mine- nu-mi pot imagina viața fără tine- deși toate aceste lucruri sunt sugerate. Sunt sugerate- fără a fi spuse. Poemul e despre asta, dar toate astea le deducem plecând de la situația înfățișată în poem.

Ajunși aici, PROPUNEREA MEA e să scriem și noi un POEM DE DRAGOSTE,

fără să folosim cuvinte ca: te iubesc, mi-am pierdut capul după tine, tu ești sensul vieții mele, mi-e dor de tine, înnebunesc fără tine, sunt mort după tine, vrei să fii iubita mea, fără tine voi fi un beți ca toți ceilalți bețivi, fără tine sunt un om ca toți ceilalți oameni, fără tine viața mea nu are sens- dar toate aceste cuvinte să le sugerăm. Să construim niște situații din care să deducem toate aceste lucruri.

Georgiana MĂRCULESCU

***

M-ai luat în subsolul tau mobilat

Stiam  ca vrei sa traiesc cat mai mult.

 

acum

Ma gandesc la tine si la geaca ta anti crivat

Ceaiul tau imi incalzise unghiile si plexul

Inainte sa stingem lumina

 

Am mancat inghetata la Café des deux moulins

In timp ce tu ma chemai Amélie

Servitoarea ti-a lasat 50 de centi

Pe servetelul cu numarul ei de telefon.

Am ras amundoi,

Mai ales ca nu parea prea tanara.

Ludmila ȚURCANU

xxx

aveam opt ani când venise prima dată o vagoneta cu

animale

la școală

zoo ambulant 10 lei intrarea 10 lei ai dat tu 10 lei am dat eu și mergeam fericiți unul lângă celălalt pe coridorul lung ce era de fapt sală de sport fericiți pe

coridorul acela

luuuuuuuuuuung

ce se făcea tot mai

î

n

g

u

s

t ca niste mingi de pe mese de tenis animalele au să

r

i

t

din cuști

tu ai fuuuuuugit spre o

ușă

deschisă și am rămas doar eu printre

animalele ieșite din cușcă și

mama roșie toată

tu ai fost primul meu

crush primul meu crush

pentru care am plătit doar

10 lei

mai târziu aveau să mă coste cu mult mai

mult

Theodor Fusu

 xxx

Foarte mult aș fi vrut să nu-mi pese

De sfârșitul relațiilor mele cu ea
Dar nu pot, la fel cum noaptea fără
Lună nu poate
Dar iată că vine și ea despărțirea
Fumul ăla de țigară gros
Expirat pe la 3 dimineața noaptea singur
În bucătărie
Înainte de

prima "bună dimineață"

Vitalie ȘEGA

 

Nu

Eu nu sunt microfon nu-mi striga în ureche

Nu, nu ştiu cine e ea,

de ce mă uit la pantofii ei,

că harbujii sunt verzi, de atâta

da mă nebunesc

câţi ani am,

o să repet de câte ori îmi doresc întrebările tale,

nu, nu vreau să răspund,

în cazul tău mai bine mănânc seminţe de floare soarelui,

eu te rog,

Tu serios,

cum aşa,

chiar de la acest motiv vrei să ne certăm,

nu e ceartă,

da, de vină în toate sunt pantofii roşii de lac,

şi  eu nu sunt bărbatul tău ideal,

 că afară plouă,

şi  suntem în pandemie,

da, nu ai auzit,

e de vină masca,

eu îti repet ţi-a părut că ţi-am zis nebună,

masca e umedă nu de la pantofi,

da

tu şi cactuşii tăi din capul tău

dă-mi pace !

Uite asta e cea mai înţeleaptă decizie pe azi,

uite acolo vizavi poţi lua loc,

ştii s-a eliberat un loc lângă şofer ?

Stai, regret, că ţi-am zis

eu nu mi-aş pune viaţa mea în palmele tale,

d- apoi aici avem şi copii la bord.

Atelierul de azi: Propunerea mea

 

ASURZITOARE ISCARE

 

Spaima – există vorbe care să spună cum este,

Cu adevărat, spaima? ce simți, de pildă, când treci

Colțul - și o întâlnești, deodată, cu ceață multă în păr,

și mâna, strângându-i lui brațul? și este, deodată,

ea - și trece pe lângă tine, de abia aplecându-și

capul - și în jurul tău noaptea e dintr-o dată înaltă

și urlă - și-ți vine să-ți scuturi capul, cu mâinile zvâcnite

peste urechi, și să fugi - cât mai departe, (de fapt,

mergi la fel de încet, ca și cum nu ar fi

nimic adevărat, ei au trecut, strada nu mai are importanță,

deși este strada ei.) nu mai există

continuarea clipei acesteia – a fost, - a trecut. –

ea, brusc, înspăimântător de străină, ținându-l

de braț, alături, alături de el, scuturându-se

de țipătul din tine – nici nu l-a auzit – când ai văzut-o trecând.

și ceață, pe o stradă murdară –

 

Mircea IVĂNESCU

Poemul acesta Mircea Ivănescu l-a scris în 1970 și l-a publicat în volumul POESII. E ultimul poem din această carte, iar poemul – un poem narativ – povestește, împrumutând mijloacele prozei ,despre o întâlnire neașteptată de după colț, când bărbatul din poem descoperă că iubita sa trece pe stradă la braț cu altul. E un poem confesiv, despre o dragoste pierdută. Frumusețea poemului constă în aceea că poate fi citit mai întâi într-o lumină realistă și după aia într-o cheie simbolică. Colțul străzii, noaptea, ceața, strada însăși sunt atributele realității, dar și simboluri ale unei iubiri destrămate.  E un poem învăluit într-o sfâșietoare tristețe. Ce rămâne după moartea unei iubiri? Doar o stradă murdară.

Ei bine, poemul te răvășește.

Iată și PROPUNEREA MEA. Poemul lui Mircea Ivănescu este scris într-o poetică modernistă, în care strada, bărbatul, femeia, celălalt bărbat, noaptea când se întâmplă TRĂDAREA nu au nume. Propunerea mea e să rescriem poemul, personalizându-l: Strada să aibă un nume, bărbatul și femeia să poarte un nume,  noaptea să fie o noapte concretă, identificabilă în timp ( noaptea din 20 septembrie, de exemplu); să înlocuim și povestea PIEDERII iubirii a lui Mircea Ivănescu cu povestea pierderii a unei iubiri de-a noastre - cu toții am pierdut câteo iubire, dar fiecare în felul său. Adică să înlocuim impersonalul din poemul lui Mircea Ivănescu cu personalul, abstractul, cu concretul, generalul, cu individualul, păstrând însă dimensiunea simbolică, dar având alte simboluri – nu ceața, noaptea, colțul străzii, strada murdară .

În rest, ar fi bine să fie un poem care să ne emoționeze la fel de mult ca poemul lui Mircea Ivănescu.

Iraida DARMANCEV

 /despre o lămâie//

te-ai dus la piață să cumperi lămâie

n-ai găsit din prima și nici din a treia te întrebai dacă pământul din grădină ar fi potrivit pentru a planta câteva dibuiești în coșul de gunoi o felie cu o sămânță bicisnică în partea strângă o sădești o uzi în fiecare zi îi pui paie ca să nu înghețe iarna rupi iarba străină de lângă ea și aștepți n-ai mai fost la piață demult ca să mai întrebi dacă este lămâie totuși ai îngropat una în grădină și... așa câteva luni la rând câteva anotimpuri citeai pe google cum s-o îngrijești mai bine te uscai de grija ei ea era udă aproape că dădea peste ai vrut să-ți faci un ceai dar mai devreme a trecut pe stradă o țigancă care spunea că vinde lămâi ți s-a făcut greață apoi a venit salvarea cei de acolo ți-au adus

ceai cu

lămâie

Alexandru POPESCU

 Afară e decembrie și-i frig.

Aerul e rece și umed. Mașinile se aud pe șosea. Un câine se ține din urma mea. Doi băieți mă întreabă: ,,Mujâcu, fumezi?" Trec podul și văd o plăcuță: ,,Iubește-ți râul", ,,Ai grijă de tine", ,, Îndreaptă-ți dinții fără brackets". Afară e din ce în ce mai frig și burează. O doamnă își plimbă câinele alb, mic și creț. Un porumbel slab, ud, ciufulit, zgribulit și șchiop se ferea de oameni. Îl privesc. Îl mai privesc odată și plec. Diseară o să vină

înghețul

Ludmila ȚURCANU

 Gândaci de bucătărie

Se plimbă pe marginea căzii

Zâmbește îi numește semn de la dumnezeu

Trage plapuma peste el

Cineva îi perforează

Unghiile de la picioare

Era un gândac De bucătărie Țipă la gândac Și liniștea se sparge pe veci

Gândacii de bucătărie Sunt singurii

care au rămas cu el

care

n-au plecat în altă parte

Ludmila ȚURCANU

Pe scenă de la club se dădea un concert și eu

Eram pe scenă

Ea statea singură în ultimul rând

Bătea din palme și mă privea

Vecina mea mi-a zis că e oarbă

pe când

Bunica mi-a zis că e surdă

Iar cei din culise-o făceau vrăjitoare

a picat în fața clubului și

Nimeni nu a sărit să o ajute

E oarbă, e surdă

a plecat ultima de la concertul ăla de pe 15 mai

Iraida DARMANCEV

 /must care pișcă de limbă//

o dimineață de toamnă-iarnă în care se căută cu ambele extremităţi înghețate de ea e -2 și genunchii nu simt alți genunchi merge spre un cineva cu ceața perversă din plămâni depărtarea sugrumă ca strugurii înainte de a deveni must care pișcă de limbă anotimpul ăsta necunoscut precum gara care așteaptă vidul cu flori cât un tăiș de cuțit în mână ștergând geamul autobuzului din care va coborâ peste 5 metri cu tot cu umbră

Theodor FUSU

Pe Albert l-a părăsit de ceva vreme iubita

Așa cum a părasit-o și pe bunica sa tinerețea
Și puterile
Se simțea și el ca ea, ca bunica sa
Fără puteri și cam extenuat, stors de vlagă
Dar se ținea, numai datorită tinereții sale
Și a faptului că mama îi gătea mâncare
Adică avea grijă de el
Deseori din cauza depresiei
Stătea singur în camera lui
Unde medita sau asculta muzică
Auzind numai vocile de la bucătărie
Ale mamei și bunicii sale
Care erau pentru el ca un antinevralgic P.

Vitalie ȘEGA

 

Grapefrut

 

Caut ca un nebun grapefrut si şampanie,

am obţinut o premiu la muncă,

aşa cum am finisat un proiect înainte de termenul prezumat,

dar grapefrut nu văd nicăieri,

şampania deja e în desagă, face bule de câd caut grapefrutul,

pe la toate standurile,

întrebam toţi ochii, ce vindeau fructe,

m-am enervat şi am luat clementine,

la naiba,

în toată piaţa nici un grapefrut,

nu apelez,

m-am gândit să-i telefonez, dar zic

le fac o surpriză buneilor,

apoi mergem la părinţi toţi împreună.

Eu ştiu cum se bucură ei de succesele nepotului,

doar o săptămâna întreagă se laudă pe la vecini

şi când se duc la poştă în primul rând se laudă cu nepotul lor apoi,

încept să enumere şi medicamentele pe care trebuie să le cumpere,

înainte să primească pensia, ea deja e cheltuită, pe hârtie.

Ajung la intersecţia necesară, cobor din transport,

în mână stângă şampania, în dreapta bucuria pe care o voi împărţi,

trec prin piaţa de la marginea drumului şi mă opresc în mijloc de carosabil,

nici nu-mi pasă că urmează roşu,

pe lângă bieţii beţivi, care mereu vând ce au agonisit de o viaţă,

pentru a cumpăra un păhar de votcă la Alimentara,

între un veteran care-şi vindea uniforma şi gradurile militare şi

un moş ce-şi vindea cizmele de iarnă rămânând în cele de primăvară,

şedea zgribulită şi bunica mea,

lângă pe un suport mic şedeau toate basmelele ei preferate,

chiar şi cea cu care se ducea la biserică toţi anii, era pe stand,

mă rotesc la 180 grade pe carosabil, e roşu,

aud înjurături şi sonerii de la diferite mărci de maşini,

intru în Alimentara şi cer un pahar de votcă,

acolo aveau în vânzare şi grapefrut.

ATELIERUL DE SAMBATA

  1) Poem din bucătărie (II)

Alexandru MUȘINA

Vecina mea, doamna Puiu

zace paralizată, așa merg

lucrurile, vorba lui

Vonnegut, abia au adus-o

de la spital congestie cu hemipareză

                s-a suit

să pună rufele pe sfoară în bucătărie

                atunci

                a căzut.

Grasa mea se duce din când în când

                    și-i dă de mâncare

domnul Puiu e orb, speriat, plânge

                    mai tot timpul, se vaită

și-și tot cere scuze „V-am supărat cumva? V-am

                                                                supărat?”

Stăm ușă în ușă. Niște bătrâni de treabă 

                             mereu

îi dădeau bomboane și prăjituri 

                              lui Basty

El striga „boo-bo, boo-bo!” eu mă supăram

dulciurile nu-s bune

                            strică dinții

pofta de mâncare

                  și e.t.c.

Acum o lună au dus-o cu salvarea

                            era mare

                                    flască

                                         și cenușie

Abia au ridicat-o fiicele 

                  două

       din două mariaje diferite

                             s-au certat

Acum s-a schimbat totul

         „două luni, cel mult, a zis doctorul ,

                             săraca”

mi-a spus grasa aseară. Eram prea obosit

                         ca să mai comentez

Acum totul e altfel. Domnul Puiu

       plânge, i-e frică

să nu-l trimită fiica cea mare la azil.

Nota mea: Poemul lui Alexandru Mușina este un poem narativ, un poem inspirat din cotidian, un poem despre moartea ( cu toate că acest cuvânt nu apare, poemul îl consemnează) unei vecine, a unei femei în vârstă, a doamnei Puiu. Autorul nu comentează ceea ce vede și ceea ce se întâmplă cu doamna Puiu ( boala și moartea ei), ci le consemnează rece, ne relatează neutru și distant despre toate astea. Prin fața ochilor noștri, faptele se succed rapid, se succede rapid toată viața domnului și doamnei Puiu. Autorul își păstrează sângele rece, nu pare emoționat și răvășit, atunci când ne povestește cum s-a prăpădit doamna Puiu și cum domnul Puiu, orb, de altfel, a rămas singur și a fost dus la azil, dar tocmai pentru că el și-a cenzurat emoțiile, și le-a înăbușit, ne-a permis nouă să avem emoții și ne-a făcut să empatizăm cu cei doi bătrâni, să ne fie milă de doamna Puiu și de domnul Puiu, care, fiind orb, a rămas singur. Emoțiile noastre au evoluat de la un sentiment de milă la o stare de regret și părere de rău. Am vrea ceva să facem pentru domnul Puiu, dar simțim că nu putem face nimic. Poemul te tulbură anume prin această incapacitate  a noastră de a-l ajuta pe domnul Puiu și de a-l proteja de copiii săi ingrați și nerecunoscători, care nu-l iubesc.  

Autorul și-a pus o mască impasibilă și nepăsătoare, dar să nu-l credeți Emoțiile pe care le simțim noi, le-a trăit și el doar că și le-a ascuns undeva în adâncul sufletului. 

E un poem foarte emoționant. Lecția pe care o putem învăța din acest poem e că, dacă vrem să-l emoționăm pe cititor, ar trebui să ne ascundem emoțiile noastre, dacă suntem autorul textului. Să mimăm indiferența pentru ca cititorul să se emoționeze. Altfel, am strica poemul. Dacă Alexandru Mușina ar fi spus în poem că sufăr pentru domnul Puiu, că mă doare felul cum îl tratează fetele sale, ar fi distrus aces poem atât de frumos. 

Vă propun să scriem un poem  despre singurătatea unor oameni apropiați sau străini, în așa fel încât să emoționăm cititorul, fără însă a ne exprima în text și emoțiile noastre. Un text în care să mimăm nepăsarea, un ton impasibil, dar cititorul să fie pur și simplu copleșit. Înlăturând declarațiile cu situațiile de viață.

2) Să scriem un poem despre FLEACURI ca și cum ar fi cele mai importante lucruri din lumea asta, cele mai importante lucruri pentru noi, ca și cum ar depinde de ele echilibrul lumii și al universului.