marți, 25 ianuarie 2011

Alexandru Petria


"Adeverinţă de la Dumnezeu pentru Prunariu Dumitru


Către Guvernul României

-În atenţia domnului premier Emil Boc

Redactez aceast act cu întârziere, întârziere pe care vă rog să mi-o iertaţi. Nu este drept să sufere cineva din cauza mea.
Am fost cam ocupat în ultima perioadă. Au fost inundaţii în Australia şi Brazilia, o revoluţie în Tunisia, ziariştii unguri sunt supuşi la presiuni, criza a lovit aproape tot pământul, şi am mai avut şi altele de rezolvat, în alte părţi, unde mintea oamenilor nu are de ce şi cum să se amestece. Nu am fost atent că aţi fost interesat de recalcularea pensiilor.
Domnule prim-ministru Emil Boc, cred că am greşit, dar altădată n-o să se mai întâmple. Promit. Înţeleg că vă place rigoarea şi nu vreau să vă dezamăgesc în nici un caz. Dar nu este corect ca un om să tragă ponoase din pricina mea. Nu. Ce exemplu o să fiu de acum înainte, dacă nu am grijă de toţi oamenii? Iar omul la care vreau să mă refer este Prunariu Dumitru, singurul cosmonaut al ţării pe care o conduceţi. Înţeleg că numitul Prunariu a pierdut 70% din pensie, fiindcă nu i s-a luat în considerare perioada petrecută în spaţiu şi cea de pregătire, anterioară, de la sol, de trei ani, din URSS.
Prin prezenta, doresc să remediez situaţia şi să vă certific tardiv, mă scuzaţi, am încredere că o să rezolvaţi problema, că ofiţerul Prunariu Dumitru a zburat în spaţiu cu misiunea Soiuz 40, din cadrul programului spaţial „Intercosmos”, și a petrecut în imponderabilitate 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Prin adeverinţa de acum certific munca din zilele petrecute în spaţiu care-i lipsesc pentru pensie. Pentru restul perioadei, a celei de pregătire, vă sugerez să luaţi legătura cu instituţiile moştenitoare ale desfiinţatei URSS.
Vă mărturisesc că n-am avut asemenea probleme cu astronauţii americani, nici chiar cu cosmonauţii ruşi. Este prima dată când sunt nevoit să scriu o adeverinţă, de aici şi inevitabilele stângăcii şi comentarii. De aceea nici nu scriu pe un formular tipizat, nu am nici ştampilă.

Data Semnătura
21 ianuarie, 2011 Dumnezeu "

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan