miercuri, 10 august 2011
Diana Iepure
gardul
de la război
tata a adus în rucsac o rachetă verde
şi a lansat-o noaptea
de pe balcon
cerul s-a luminat
şi-am văzut atunci iampolea şi pădurea mălăciuni
şi florile de liliac
albe pe gardul de sârmă
ca nişte bandaje proaspete
sub foc de artificii
i-am văzut ca în film
pe mama şi pe tata
îmbodoliţi
învârtind maşina de făcut sârmă
scoteau aburi pe gură şi suflau în mănuşi
era frig
şi n-aveam bani
şi ei ştiau că nu e bine să rămână casa noastră
fără gard
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Diana, tatal tau a fost pe razboiul de pe Nistru? Nu stiam!
RăspundețiȘtergereE un poem emotionant!E emotionant ca o racheta de razboi sa fie folosita pe post de lanterna sau far, ca la lumina ei sa se poata munci. E emotionant ca doar datorita acestei rachete razboi sa vezi si ceea ce se afla dincolo de granita satului, adica sa vezi ceea ce nu ai fi putut vedea alt fel.
E surprinsa foarte exact atmosfera acelor ani saraci si frigurosi.
Ca si relatiile dintre oameni.
E un poem foarte frumos!
E si despre parinti, dar si despre anii aia de dupa razboi! Deci, am inteles eu bine: e vorba de perioada aia sinistra de dupa razboiul din 1992?
E un poem in care un detaliu( racheta de razboi) devine un simbol. E un poem foarte bine scris.
RăspundețiȘtergereda, dudu, tata a fost la acel război. atmosfera era într-adevăr apăsătoare (tupikovaia). ne temeam să nu fie ucis acolo. istoria cu racheta s-a întâmplat de paşte, chiar în timpul războiului, nu după, când tata venise acasă pe două zile. parcă văd şi acum camera aia a noastră mare, în care stăm de sărbători. eu cântam la pian, victoria şi sandu dansau, iar mama plângea. cu pădurea mălăciuni şi gardul de sârmă e o altă istorie, care vine din al doilea război mondial. uite aşa s-au împletit toate în acest mic poem.
RăspundețiȘtergereîţi multumesc pentru comentariu!