Alexandru Vakulovski
( articol aparut in TIMPUL)




Hose Pablo, bătut în centrul Chişinăului


La întoarcerea în Chişinău din Timişoara am aflat ce s-a mai întâmplat în Moldova. S-a întâmplat că nu s-a mai ales preşedinte şi că poetul Hose Pablo a fost bătut chiar lângă curtea Liceului „Gheorghe Asachi”.

Că nu se mai alege preşedintele – cred că nu e o surpriză, la cum stau lucrurile ar trebui o minune ca să avem un şef al statului. Dar când am aflat că Hose Pablo, împreună cu un prieten de-al lui au fost bătuţi în centrul Chişinăului de o gaşcă de gopnici – mi s-a făcut silă şi ruşine de ţara noastră şi de capitala ei.

Până acum, când mă întreba cineva cum mai e prin Chişinău, răspundeam că e foarte fain, că oraşul e mult mai curat şi mai civilizat ca în anii ’90. Întâmplarea cu Hose Pablo mă pune însă pe gânduri: oare chiar aşa e sau doar am avut o impresie greşită? Mi se pare jegos să aud de oricine bătut pe stradă, dar când e vorba de un poet – lucrurile mi se par şi mai grave.

Asta îmi aminteşte, pe de o parte, că gopnicii nu au dispărut din Moldova. Pentru că Hose cu prietenul lui au fost bătuţi ca la carte (limbajul are ironia sa). Li s-a cerut o ţigară după care a urmat un val de pumni şi de picioare. Dacă vă amintiţi de anii ’90, exact aşa procedau gopnicii - cereau o ţigară sau întrebau cât e ceasul, după care săreau peste victimă. Scopul fiind în primul rând distracţia şi apoi tâlhăria. Pe de altă parte, mi se pare îngrozitor că nu e o ştire când un poet este bătut în Chişinău. De parcă ar fi, cum spun băieţii, tot normal. La Chişinău nu prea se întâmplă evenimente culturale – tot normal. La Chişinău nu se alege preşedintele – tot normal. La Chişinău poeţii iau bătaie pe stradă de la gopnici – tot normal. Tot că nu se alege preşedintele e o ştire, nu că Hose, un poet talentat, e bătut.

Asta m-a făcut să mă gândesc şi la idealurile noastre, care parcă pe zi ce trece devin tot mai mici şi mai mici. Să supravieţuim şi să avem burta plină. Şi, dacă se poate, să fim ca ei – ca cei care nu-s în stare să aleagă un preşedinte de frica trădării. Ei vorbesc între ei ca nişte bandiţi, după ce dau mâna şi se pupă, apar la microfoane şi varsă mizerii chiar în cei pe care i-au pupat. Ei fac alianţe şi grupuri, exact ca nişte clanuri mafiote - şi pentru a-şi controla teritoriile, dar mai ales pentru a-şi controla aliaţii-rivali. Ei sunt idealurile maselor. Ei sunt un exemplu de urmat al gopnicilor.
Mie, după doi ani şi jumate de când m-am întors cu totul la Chişinău, mi s-a făcut ruşine. Şi ar trebui să-i fie oricărui chişinăuian. Pentru că faţa vânătă a lui Hose Pablo ar trebui băgată în ghidurile turistice ale oraşului.