Douămiismul radical în viziunea criticului Ştefania Mincu

de Dragoş Vişan


Insiduoşi, cam nonşalanţi, fără grija programului estetic, participând la cenacluri, cercuri, site-uri (reviste virtuale) cu poezii bune sau doar epatante, unii tineri douămiişti încep carieră lungă, alţii imprimă urme uşor identitare prin literatura contemporană. Eul lor poetic se dedublează ca în şedinţele psihanaliştilor. Demersul minimalist al douămiistului este legat de tot ceea ce simte ego-ul terapeutic (experimentator), dar şi cel implicat, ca pacient, prin înregistrarea întregii traume – a ”colapsului lucid” bunăoară, traversat actanţial de către poetul Dumitru Crudu. O simptomatică a acutelor pierderi de luciditate, ca la dervişii învârtitori, apare teoretizată de către Ştefania Mincu în Douămiismul poetic românesc (editura Pontica, 2007).
Cei treizeci şi cinci de scriitori, despre care e vorba-n carte, nu ţin deloc să aibă mentori culturali, nu pretind mari abilităţi discursive, ei formând o generaţie a rupturii de restul lumii. Deseori se simt exoneraţi de-a intra în U.S.R., neluând efectiv parte la evenimentele Capitalei noastre (a)culturale. Cenaclul ”Euridice” însă, condus de către Marin Mincu, găzduit în forul cultural Muzeul Literaturii Române, le-a oferit şanse mari de afirmare. Aventura dezaxării nu-i teatralizare ieftină, boemă gratuită, ci un modus vivendi, iar negativismul şi nihilismul de tip douămiist preferă stările-limită disforice, limitarea verbiajului, durerile cărnii, nu numai flegmatica, subconştienta şi impudica frondă discursivă. Ştefania Mincu le-a ghidat noile orizonturi. I-a ascultat când veneau cu texte proaspete. Marin Mincu i-a şi ajutat să debuteze la Pontica, iar din juriul unor concursuri, precum ”Mihai Eminescu”, le-a acreditat consecvent evoluţia. Dan Sociu a confirmat, obobţinând şi premiul pentru poezie al U.S.R. Lui Andrei Peniuc i s-au dat la debut auspiciile critice necesare pentru a obţine premiul filialei Bucureşti a U.S.R., chiar dacă apoi n-a mai confirmat (cum arată şi Claudiu Komartin într-un articol). Presa culturală a pus în discuţie, după 2005, marea permisivitate a cenaclului ”Euridice” la tot ce-i exprimat foarte licenţios, scabros – de parcă tinerii cercului condus de către Mircea Martin s-ar feri de aşa-zisa obscenizare (de fapt vulgarizare) a temei iubirii. Codurile folosite ţin de argoul internetului, al mess-ului în special. Fineţea anecdoticii se strecoară natural, cu subtilităţi, la modul neretoric ; metatextul e ascuns abil.
Angoasele, bucuriile cotidiene, dar şi spectacularul (aventura) care implică dinamic biologicul juvenil, nedenaturate din exterior, au locuri rezervate în poetica douămiistă, pentru că se simte în ele foarte autentic pragmatismul rostirii, mai ales în ”poezia reală” a lui Dan Sociu, a Laviniei Branişte şi a lui Mugur Grosu. Dimpotrivă, discursul ”furiei metafizice” este psihanalizat oniric, ”fără spectaculozitate” de către Ofelia Prodan. Ştefan Manasia cam exagerează implicaţiile ontologice ale morţii unui câine în poemul ce dă titlul volumului său din 2005, Amazon, după cum făceau expresioniştii şi existenţialiştii, spre deosebire de surprinderea ”nevrozei obiectelor” de către Tudor Creţu, cu rol de-a minimaliza febra epicizării, pozarea concretului. Tehnica minimalismui constituie reperul unităţii dar şi unicităţii poeziei douămiiste, iar depistarea principiilor de bază de care se serveşte aici Ştefania Mincu, în prima tentativă de exegeză a ultimei promoţii literare de la noi, apare în primele două capitole, ”Despre discursul radical al generaţiei « în răspăr »” şi ”Tot « în jurul generaţiei 2000 »” (pp. 7-31).
Detaşându-se de imediatele şi ieftinele notări ale sentimentelor (autoclaustraţi ca Nichita Stănescu în timpul scrierii celor 11 Elegii), ca experimentatori autoironici şi autoscopici, douămiiştii ajung la osmoza funcţiilor propriilor corpuri (reale) cu starea depăşirii unor complexe, textul scris făcându-i dezinhibaţi. Dan Coman, Marius Ianuş, Cosmin Perţa, Robert Şerban, Mugur Grosu, Elena Vlădăreanu, Marius Pârlogea, Robert Mândroiu, Violeta Ion, Tudor Creţu, Oana Ninu, Lavinia Branişte, Vasile Leac, Şerban Axinte se miră că ajung la avarierea conştiinţei, de se inundă poemele cu disperări, crispări, senzaţii sinestezice în transă etc. Fără a fi deloc fabricate, ci doar temperate, ”defulările directe” ale unui douămiist veteran sunt analizate psihanalitic în capitolul ”Dansează Ianuş” din cartea Ştefaniei Mincu, ele reprezentând însuşi momentul inspiraţiei artistice. Acest exerciţiu al corporalităţii discursive seamănă mult cu excesul dionisiac al coribanţilor. Unora le iese, alţii îl suprasolocită. Deşi le aprobă până la un punct ”faustismul vesel” lui Mircea Ţuglea (despre care aflăm că “pe alocuri […] e inegal”), ”defularea retorică” elegiacei Elena Vlădăreanu, chiar ”vocea dictatorială” lui Adrian Urmanov, în Douămiismul poetic românesc Ştefania Mincu constată că nu le iese încă suficient repunerea cu naturaleţe la loc – ca scenariu trăit, nu jucat – a ludico-tragicei dezintegrări de personalitate, ca în cazul majorităţii douămiiştilor. Versurile din ultimul volum al lui Ţuglea, intitulat tautologic Mircea Ţuglea (2001), surprind lumea începutului de mileniu în degringoladă. Prin referinţele sub-culturale şi anecdotica mult amplificată, livrescul lui Ţuglea nu deranjează deloc, iar agnosticismul, infatuarea eului poetic este însoţită constant de perspectiva ludică, îndeosebi în ciclul ”poeme vieneze”, contrastând cu un climat stradal balcanic depersonalizant (”la sifoane, remix”). Stridenţa antiprozodică este clamată neosuprarealist (”live! Unplugged!”). Totuşi, Ştefania Mincu observă în finalul articolului despre Ţuglea, o nouăzecistă ”voluptate, aproape tactil-lingvistică”, erotizarea în exces a cadrului vienez, conform teoriei sentimentalismului anacronic din ”Manifestul fericismului” (2005). Tehnicile douămiiste sunt câteodată greu asimilabile, infectate de-o dospire malignă a pulsiunilor. Adrian Urmanov creează iluzia ”sensibilităţii consumatorului de text poetic” în manifestul său literar ”generaţia tu : o altă inimă/ o altă literatură” dela Euridice, dar mărturiseşte că ar urmări ”eficienţa manipulării” cititorilor săi. N-am vrea să abunde astăzi doar cazurile grave, ajungându-se în colapsul expresivităţii poetice. De preferat şi compatibil cu dorinţa actuală ar fi ”interfaţa comunicaţională” vizată de ”textul utilitar” teoretizat şi practicat de Urmanov, dar nu prin exacerbări ale nefirescului unor ”poeme de dragoste din 2003 oripilante la “stadiul carnal” ca în versurile: ”totul trebuie să fie atât de cald andrei”, ”îţi vorbesc de aici de jos/ de lângă tine” (”mă frec uşor de pielea ta când îmi îngheaţă/ sângele noaptea de frică”).
Cazul Oanei Ninu schimbă total datele decorticării psihicului feminin ca pe-o portocală, continuând azi la modul explicit, fără pudoare, francheţea argheziană, prin cruzimea imagistică a scenariului erotic la Geo Dumitrescu şi Ion Caraion, de exemplu în poemul ei de referinţă ”Mandala” : ”degete neastâmpărate scormonindu-mi în trup” ; ”miroseau […] a ojă expirată a spărtură şi a cuminecătură”. Unul dintre primele ei poeme, ”temele tu-ului” este ludic dar terifiant, ca-n Hitchcock : ”o pasăre-fierăstrău taie moarte în felii groase de cinci coţi/ se-nvârte în cercuri mari deasupra ta […] s-o simţi umedă şi albă ca laptele ţâşnind în râuri dintre picioare”.
Deconspirarea imoralităţii sau maladivelor stări interioare parvine à rebours faţă de stereotipia din limbajul textualist a liricii optzeciste, sau faţă de turnura egolatră nouăzecistă – şi funcţionează împotriva unei perspective parodice asupra datelor realului. Cu obiectivitate sau nu, toate mass-media vorbesc despre implicarea netemperată a biograficului, a crizelor juvenile de personalitate din douămiism.

mîzgîleli pe haine în perioada a două zile beate

Cînd Iubirea devine o comandă, Ura poate deveni o plăcere.


dacă nu pariezo, nu vei cîştiga niciodată.


Gîndurile frumoase şi femeile frumoase nu durează niciodată


poţi pune un tigru în cuşcă dar niciodată nu eşti sigur că e distrus. Cu un om e mai uşor.


dacă vrei să ştii unde e Dumnezeu întreabă un beţiv


nu sunt îngeri în vizuini.


fără durere înseamnă sfîrşitul simţirii; fiecare din bucuriile noastre este un tîrg cu diavolul


diferenţa dintre Artă şi Viaţă este că Arta e mai suportabilă


mai degrabă ascult despre un vagabond American viu decît despre un Dumnezeu Grec mort


nu este ceva mai plictisitor decît adevărul


Individul bine echilibrat este nebun


Aproape oricine e născut un geniu şi îngropat un idiot


unui om curajos îi lipseşte imaginaţia. Laşitatea de obicei e cauzată de lipsa unei diete potrivite


sexul este atunci cînd loveşti moartea în fund în timp ce cînţi


cînd oamenii vor conduce guvernele, oamenii nu vor avea nevoie de guverne; pînă atunci suntem frecaţi




un intelectual este un om care spune un lucru simplu într-un mod dificil; un artist este un om care spune un lucru dificil într-un mod simplu.


robinete care picură, pîrţuri din pasiune, pene de cauciuc - toate sunt mai triste dcît moartea


dacă vrei să ştii cine sunt prietenii tăi, obţine o sentinţă la puşcărie


spitalele sunt locurile unde ei caută să te ucidă fără a explica de ce. Cruzimea rece şi măsurată a Spitalului American nu e cauzată de medicii care muncesc peste program sau care s-au obişnuit li plictisit cu moartea. este cauzată de medicii CARE SUNT PLĂTIŢI PREA MULT PENTRU A FACE PREA PUŢIN şi care sunt admiraţi de ignoranţi


Înainte ca un ziar metropolian să expună un rău, acesta îşi ia propriul puls.


sfîrşitul mîzgîlelilor.

acest fragment l-am luat în mod obraznic din cartea lui charlse bukowski, notele unui pervers bătrîn (o carte pe care în viitor aş vrea să o traduc), publicată de city lights, le-am luat fără a informa autorul sau editura, fără a respecta legea copyright-ului sau în general, orice lege.

ion buzu

Papotaj xenofob la un picnic (înscenat la Orpheus)

În ultima piesă de teatru a Nicoletei Esinencu, actorii Ghenadie Gîlca, Alexandru Pleșca și Doriana Talmazan joacă drama metamorfozării după chipul și asemănarea discursului rasist ce pare a plana peste tot
Premiera celei mai noi piese de teatru a Nicoletei Esinencu, *, montata chiar de autoare, vine sa le dea peste nas celor care se lamenteaza ca nu fac spectacole de teatru pentru ca nu au bani sau nu au unde. Or, nici tînara scriitoare din Chisinau care a tras cortina în fata celei mai recente reprezentatii teatrale a sa nu a avut bani pentru asta, exceptînd cumpararea cîtorva kilograme de carne pentru a fi fripte la frigare, si nici loc unde s-o joace. Drept urmare, ea a ridicat pe picioare spectacolul fara mari injectii financiare si într-un loc în care, pîna atunci, nu s-a mai jucat niciodata teatru, adica pe terasa cafenelei Orpheus din curtea Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Astfel, în timp ce în alte colturi ale crîsmei obisnuitii localului îsi vedeau de berile si cafelele lor sau de pariurile fotbalistice, într-un alt colt, un public foarte numeros îi urmarea cu foarte mare atentie pe actorii Ghenadie Gîlca, Alexandru Plesca si Doriana Talmazan care se metamorfozasera în trei juni moldoveni iesiti la un picnic la iarba verde. Fara nici un alt decor decît cel natural si cel creat de o camera video care proiecta pe un ecran ce tîsnea în spatele comediantilor imaginea spectatorilor curiosi sa afle ce a mai scris nou Nicoleta Esinencu, spectacolul a cîstigat în autenticitae si în crearea unui sentiment de comuniune între auditori si actori.

Spectacolul debuteaza cu frigerea carnii si cu împrastierea trîmbelor de fum si al unui miros foarte apetisant peste spectatori. Treptat, aflam ca cei trei tineri moldoveni sînt uniti prin legaturi familiale sau adulterine. Cozeria lor tradeaza niste grave probleme identitare si o xenofobie artagoasa si fatisa. Cu cît papotajul nationalist devine mai taios si mai bataios, cu atît cei care-l poarta par a fi tot mai slabanogiti si mai neputinciosi, pîna cînd, la un moment dat, te prinzi asupra faptului ca ideea spectacolului e ca nu personajele sînt creatorii acestui discurs nationalist si rasist, ci acest discurs îi creeaza si-i modeleaza.

Iar de la un punct încolo sa iesi din joc e foarte greu, daca nu imposibil.

Dumitru Crudu

26 iunie 2010

Atelier cu actori și lansare cu filme

După ce am îndeplinit ritualul de dinainte de scriere, deci am băut 3 (4-5 :D) ceaiuri, am răsfoit vreo 10 bloguri, am căutat nu știu câte clipuri pe youtube și am vorbit cu câțiva prieteni, pot spune că sunt pregătită să-mi storc memoria și să vă zic și vouă cum a fost ieri...
Și muuulte s-au mai întâmplat:) Mai întâi, o nouă ședință de atelier, la 17, după principiul ”locul întâlnirii rămâne neschimbat”. În schimb am avut mai mulți oaspeți. Ellen, un politolog-sociolog (se zice socioloagă?) din Londra, a ales ca temă pentru master ”cetățenia în Republica Moldova” și ne-a rugat să-i răspundem la câteva întrebări, inclusiv legate de naționalitate. Aici s-au cam aprins spiritele, mai ales în ce-i privește pe Petru și pe Nina Caraman.
Neschimbat a rămas și modul în care începem ședințele: prin lecturarea jurnalelor. Eu am citit despre Art-Labyrinth summer-fest și sper că am intrigat suficientă lume :) Apoi am continuat cu monologurile, întrucât și de data asta au venit câțiva studenți la actorie.
Ecaterina Bargan le-a lucrat pe cele de data trecută, și aici părerile s-au împărțit. Eugenia și Ștefan susțin că implicarea iubirii în text apropie mai mult cititorul, pe când Ion Buzu consideră partea cu iubirea un pic cam telenovelistă. Anatol spune că o evoluție se vede anume prin adăugarea detaliilor despre muncă, dar, totodată, aceste detalii, parcă din alt registru, îndepărtează ascultătorul de substanţa conflictului. Lui Dudu i-a plăcut mai mult varianta brută a monologurilor.
Augustinei i-au reușit monologurile, mai ales primul, care e și cel mai voluminos. Ștefan spune că a putut să urmărească un tipaj, un caracter bine conturat de la început. Anatol vede și felul în care poate fi montat textul.
Cristina Macovschi a fost foarte ocupată săptămâna asta, de aceea a schițat doar începuturile textelor, începuturi care ar pute fi dezvoltate.
Toți 3 viitori actori au zis că textele se pretează unei lecturi dramatice, iar noi, ca să fim chit, i-am provocat și pe ei să scrie. Ne-au promis că ne aduc texte. Vă zic data viitoare câtă încredere poți avea în cuvintele unui viitor actor ;) După ședință am mers cu toții la uniunea scriitorilor, la
lansarea numărului 3 al Revistei La Plic
Dumitru Crudu a prezentat revista și l-a invitat pe domnul Andrei Burac să ne spună mai multe. Dumnealui a zis că e încântat să colaboreze și să se implice într-un proiect al lui Vladimir Us, pe care l-a lăudat de i s-au înroșit urechile :) Dumnealui ne-a dat mai multe sfaturi, să citim, să scriem liber, să nu ne fie frică să experimentăm.
Apoi Us a invitat-o pe Ana-Maria să vorbească despre suplimentul Hyde Parck, pe Hose – despre HZ, pe Ștefan Rusu despre DVD la Plic. Ne-am uitat și la câteva filmulețe, am ”socializat”, eu am intrat într-un proiect nou, despre care o să vă spun mai multe în curând ;) Cea mai activă reacție în rândul celor prezenți a generat-o un filmuleț de-al lui Ghenadie Popescu, pe coloana sonoră a căruia se auzea un fluierat care deranja oamenii care se uitau la meci... sau pe cei care stăteau prea aproape de difuzoare.
Noi ne-am pus apucat serios de lucru (haha, m-ați crezut? :P) și vă zic data viitoare ce-am mai făcut. De altfel, puteți vedea și singuri, citiți Plicul și veniți sâmbătă, la 17, la Hașdeu ;)
P.S: Încercați ceai negru cu mentă și lămâie, o combinație jucăușă de arome...

Invitaţie

Mâine (sâmbătă), la ora 17.oo, la Biblioteca Municipală Bogdan Petriceicu Haşdeu, va avea loc o noua sedinta a atelierului de scriere creatoare Vlad Iovita! Ca de obicei. Îi aşteptăm pe toţi doritorii!

Apoi, la 20.00, va avea loc lansarea Revistei La Plic, la terasa cafenelei de la Uniunea Scriitorilor - ORPHEUS.

Lansarea revistei la plic

26 iunie 2010, ora 20:00
cafeneaua ORPHEUS
str. 31 August 1989, nr. 98, Chisinau

Invitati: Leo BUTNARU, Mihai FUSU,
Petru NEGURĂ, Vladimir BEȘLEAGĂ,
Andrei BURAC, Ștefan RUSU)

Chișinău proiecție video (#3 DVD la PLIC)
26 iunie 2010, ora 22:00
APARTAMENT DESCHIS
str. București 68/1, Chișinău

Art-Labyrinth 2010 summer fest

Între 18-21 iunie, undeva la Orheiul Vechi, în defileul Răutului, a avut loc cel de-al treile Art-Labyrinth Summer Fest. Tabăra a fost aici:


Iată ”podul” pe care trebuia să trecem ca să ajungem pe teritoriul festivalului. noi l-am trecut noaptea, și unii neatenți (să nu spun căscați, că nu-i frumos, și să n-arătăm cu degetul spre mine) alunecau și cădeau în mâl... noroc de voluntarii care ne ajutau, altfel... :D
Am avut parte de tot felul de ateliere: confecționare a bijuteriilor din piele, pene și fibre, de dream-catchers sau păpuși din paie, ore de meditație activă Osho, consiliere filosofică, yoga, lupte scenice (le-am dat palme lui Denis Dimitriu și prietenei mele de le-au mers fulgii :D) sau lupte medievale (aici se băteau pe bune):

Cine vroia, putea fi muză pentru pictor și model pentru body-art.















Așa ajungeau pe celălalt mal al Răutului unii oameni, prietena mea de exemplu. Alții cădeau pe spate la jumătatea drumului (să n-arătăm cu degetul spre mine :D ) În schimb făceau băi de nămol gratis :P

În programul festivalului era și land art. Iată câteva elemente: ceas solar















sau chestia asta pe care nu știu cum s-o numesc, dar care era superbă mai ales când era agitat râul:

un alt ”pod”:
În acest Tepee aveau loc unele lecții, de exemplu cea de cântat la instrumente etnice sau antice:



















Pentru mine, seara era partea cea mai specială: concerte live cu Satori, ujeutro, Proiect Indigo, BoomeRang, Йод-Актив, Party-Фонъ&HalliluJaH, Huckleberry Fin, Ethno-Spirit, însoțite de reprezentații ale Teatrului de Foc Sansara:



Și după miezul nopții urmau rugurile, poveștile spuse în jurul focului, oamenii frumoși, binevoitori, pe care-i vedeai prima dată, dar aveai senzația că-i cunoști de-o viață, cântatul la chitară, culcatul în iarbă și flori, amețită de mirosul de cimbru și râu și vânt și lemn ars, și-apoi desenarea lumilor în stele... În cort ne băgam când se lumina de zi. Și chiar dac-aș fi făcut poze (deși eram cam ocupată pentru asta :D) oricum nu ar ptea reda decât foarte puțin... Veniți în august la ”The Rainbow” și-o să-nțelegeți ;)
Promit să mai postez fotografii în curând. Deocamdată, mulțumesc Anei, Nataliei, lui Andrei, Anton ( http://fedun4ik.com/2010/06/festival-art-labyrinth-2010/#more-523) pentru poze, iar mie o să-mi mulțumiți voi :P

Revista la plic

cu tot cu suplimente

băieţei şi fetiţe (dar nu numai)

văd că nimeni nu dă alarmă pentru excursia de joi, aşa că o să anunţ eu, pentru cei care nu ştiu, şi o să repet, pentru cei care ştiu: joi, 24 iunie anul curent, ne întâlnim la gara auto, la ora 1o dimineaţa, lângă microbusele Chişinău-Orhei, ca să mergem şi să facem împreună o nouă şedinţă de cenaclu (pardon, atelier) în acest oraş drăgălaş (sper eu), pe nume Orhei. Christina Macovski o să ne întâlnească acolo şi o să aibă grijă de securitatea noastră, dat fiind faptul că este foarte puternică şi este la ea acasă. nu vă zic nimic despre planurile care urmează acolo, dar promit că o să ne aştepte multe surprize, dintre care unele vi le garantez eu. sunt invitaţi la această şedinţă de cenaclu (pardon, atelier) toţi cenacliştii (of, atelieriştii) care participă constant sau ocazional la acest atelier, de asemenea sunt bineveniţi şi oamenii care se consideră artişti, turiştii din Chişinău, care nu au văzut niciodată Orheiul, tinerii scriitori, tinerii actori, tinerii pictori, tinerii fotografi, fetiţele şi băieţeii care au deja cel puţin 16 ani şi care vor să participe la atelierul nostru, cunoscuţii apropiaţi ai membrilor de cenaclu (pardon, atelier), cunoscuţii mai puţin apropiaţi care ştiu multe bancuri amuzante, oamenii care ştiu să facă foc fără brichetă şi chibrite, oamenii care scriu rap, dar ascultă jazz, oamenii, în genere... adică toţi toţi toţi care vor să meargă.

dar dacă mai serios, vor fi prezenţi: Natalia Graur, Sandu Macrinici (da, sandu?), Dumitru Crudu, Nina Caraman, Elena Boguş, Cristina Macovschi şi subsemnata (adică Ecaterina Bargan). Ah, şi cum era să uit, azi şi-a anunţat prezenţa şi Aurelia Borzin. deci vă rog frumos să nu uitaţi că pentru joi deja aveţi planuri şi vă rog să fiţi punctuali. nu aşteptăm pe nimeni mai mult de 10 minute de la ora 10 şi nici nu sunăm.

vorbim in limbi diferite

Ea: Culmea prostiei,culmea speranţei!Sunt o visătoare pînă la refuz! Cine se mai apucă să reconstruiască un zid din propriile-i dărîmături cu încă mai multă dragoste şi fericire decît atunci cînd l-a construit prima oară din bucăţi drepte de pietere albe tăiate dreptunghiular?Ce aş putea să construiesc atît de entuziasmată din colţuri sau forme lipsite de o bună definire?Şi măcar dacă aş scrie alt nume pe zidul ăla....Dar e acelaşi...Luate-ar naiba...! E tot aceleaşi....Iubite-ar Dumnezeu!Gîndul meu te înjură,iar mîinile îţi mîngîie grijulii chipul.Urăsc inima că niciodată nu mă ascultă...Te urăsc pe tine!Ba nu...te iubesc la nebunie...Iubesc să te urăsc...Urăsc să te iubesc...E pentru tine totul...Ai milă...scumpule...

El: WTF?!...



http://confesiuniintunecatdeluminoase.blogspot.com/

jurnal e.b.

şi cum mă plimbam eu cu sucul de piersici, mă gândeam cât îmi e de dezgustător. cândva îmi plăcea foarte mult. şi de asta îmi luam numai suc de piersici. şi l-am consumat atât de mult, gustul ăsta, încât acuma mi se face greaţă când numai mă uit la el. am ales apa minerală în loc de suc, pentru lipsa de dulce. îmi displace dulcele, în ultima vreme. şi ca să duc o paralelă la ceea ce mi-au spus gândurile în plimbarea de azi, zic că mă tem de obsesiile mele, mă tem să le pierd. mă tem să-mi devină străine şi neplăcute. obsesiile mele acum îmi aduc sentimente preţioase, şi mă învaţă mult, şi maă fac să fiu mai bună, să trăiesc mai frumos. mă tem că le prea consum. că o să aleg neutralitatea, aşa cum am ales apa minerală. acum doar mă bucur de ele, acum iau ce e mai frumos de la viaţă. şi mă plimb, chiar dacă sunt frântă. a început să plouă aici. 21.21

am visat noaptea asta ca m-am dus cu bicicleta în centru. şi parcă am luat-o pe un drum incorect, dar apoi am văzut circul şi m-am orientat înspre el, ca să ajung la timp unde trebuia să ajung. şi era nu ştiu cum foarte real şi m-am chinuit să ajung. culmea e că m-am trezit cu dureri de muşchi, deşi ieri parcă nici n-am ieşit afară. m-am trezit la 9. mă duc să-mi fac o cafea.

totuşi mi-am făcut ceai de romaniţă

11.43. mi-am amintit un moment f interesant de joi. că tot ajunsesem la uniunea scriitorilor, m-am gândit că aş putea să o găsesc pe liliana armaşu, să-mi răspundă şi mie la întrebarea aia pentru revistă. dar nu ştiam în ce birou se află, şi m-am adresat la domnul portar cu întrebarea dacă nu ştie dacă este sau nu liliana armaşu în uniune. răspunsul lui m-a amuzat teribil. pentru că mi-a zis că ei, portarii, nu se orientează după nume, ci după birouri. el nu ştie numele, ştie doar faţa şi biroul. şi taman atunci a ieşit un tânăr. şi atunci portarul a intervenit brusc "uite de exemplu tânărul ăsta ştiu că e în bir XXX. dar nu ştiu cum îl cheamă". apoi m-a rugat să-i explic cum arată liliana armaşu ca să mă ajute. am zis că mă descurc singură, ieşind amuzată de faptul că scriitorii din R.M. in U.S. au fiecare câte un număr, în loc de nume, şi mă mai gândeam că nu aş vrea să ajung şi eu să am un birou pe aici, care să mă identifice.

acum citesc toate numele de jose saramago. îmi place maniera lui de a scrie, şi faptul că trebuie să îţi încordezi niţel substanţa cenuşie ca să pricepi. să nu uit azi să scriu monoloagele. se pare că o să fim puţini de tot la atelier azi. dar nu pricep de ce toţi mă sună pe mine ca să-şi anunţe absenţele. mai târziu o să recitesc romanul adolescentului miop de eliade. că tot am decis să-mi pornesc şi eu un jurnal spiritual. 11.53

eri a fost o zi încărcată. dar mă bucur că a venit, sau că a trecut. după examen ne-am dus cu câţiva colegi la andy's. eram atât de flămândă, încât am mâncat o pizza întreagă. şi mi s-a făcut un somn teribil. acasă n-am putut adormi. vroiam să citesc, dar oboseala din ochi nu îmi permitea să nici măcar mă uit la lucruri cu ochii larg deschişi. augustina mi-a recomandat un film, dar mă grăbeam să mă întâlnesc cu ceilalţi la uniunea scriitorilor. am ajuns prea devreme. m-am aşezat pe scari şi am început să citesc ceva de păunescu, tot legat de scari, în titlu. apoi, într-un moment, l-am văzut pe sandu. a ieşit din cafeneaua uniunii. m-am dus în colo. se uitau la meciul de fotbal nigerienii contra grecilor, sau verzuii contra albilor, după culoarea echipamentelor. apoi au venit şi ceilalţi. apoi au început comentariile amuzante. ne-am dus la lacul Dendrariu. a fost frumos. am jucat şah. am pierdut din lehamite, când eram foarte aproape să ţin situaţia sub control. am fotografiat răţuşte sălbatice şi oameni. mai târziu am înconjurat cu toţii lacul şi apoi şi parcul de la lac. credeam că nu se mai sfârşeşte. se întunecase. macrinici cu natalia m-au condus la 129. am ajuns acasă pe la vreo 22 şi ceva. m-am culcat şi am adormit repede cu lumina aprinsă. dimineaţa a venit proaspătă şi răcoroasă. mi-am zis respiră respiră ecaterina. asta e libertatea.

cu 12 actori în fereastră

eu sunt ecaterina. eu am voie să scriu fără majuscule, de fapt, vreau să scriu fără, fiindcă mi-e mai la îndemână aşa. eu administrez acest blog şi trebuie să-mi respectaţi obişnuinţele. start.

23.02.

astăzi, la 19 iunie 2010, a avut loc o şedinţă de atelier la care au lipsit câţiva atelierişti preţioşi, numele cărora le veţi vedea în zilele de urmează, într-o listă mare şi ruşinoasă de absenţe, cu toate că fiecare a avut motive serioase. în schimb, în mod paradoxal, şedinţa de azi a fost foarte aglomerată cu oameni de artă, un extra-trafic a atins şi atelierul nostru modest şi aproape că secret. dar să începem cu începutul.

intrând eu în bibliotecă, cu 5 minute mai devreme, l-am identificat pe us, care tamam lua loc la o masă mai largă şi mai luminoasă şi pe nina desigur, pe care mai întotdeauna o găsesc în bibliotecă. iar us ne-a adus un exemplar din noul număr al revistei la plic, care a ieşit foarte bogat şi interesant şi alte o mie de adjective pozitive. deci, alarmă, a apărut revista la plic! cam miercuri va fi deja disponibilă. apoi a venit elena, apoi dudu, apoi şi vadim ţigănaş. şi s-a discutat foarte prietenos pe marginea tematicilor legate de patriotism.

us a zis că trebuie de văzut cum s-au amestecat aceste două concepte de activism civic european şi activism civic sovietic, că trebuie de deconstruit unele elemente ca să rămână doar ceea ce trebuie, sau ceva de genul ăsta. dudu a spus că trebuie să îmbrăcăm mănuşile arheologice (se vede cine a fost poet) şi să aflăm cine a compromis... să facem o arheologie a conceptelor. că există o iresponsabilitate colectivă şi că nu se ştie cum s-a ajuns la asta, cum s-a ajuns la destinul acesta al ţării. de unde migraţia intensă. de ce oamenilor nu le mai pasă... deci s-au ridicat întrebări care ar putea fi plasate în dosarul patriotismului şi s-a pus corect problema, pentru a fi dezvoltată în numărul următor al revistei.

a umat lecturarea jurnalelor, care au fost foarte interesante, implicit şi al meu. apoi am citit monoloagele. şi în timp ce citea elena boguş, s-au îngrămădit în fereastra din faţa bibliotecii un grup de actori care dădeau din mîini. probabil că biblioteca era încuiată. i-a invitat dumitru. erau tineri între 18 şi douăzeci şi ceva de ani. toţi foarte energici şi entuziasmaţi. elena şi-a pierdut curajul şi a zis că citeşte altă dată. şi rămâsesem doar eu cu monologuri. reacţii au fost pozitive, sugestii au fost bune. băieţii s-au regăsit în subiectul pe care l-am transmis eu, deşi la ei vine un alt fel de furtună... oricum au fost intrigaţi şi au acceptat bucuroşi ideea să colaborăm. noi tineri scriitori, zic fără modestie, ei, tineri actori. s-ar purtea să ne ajutăm ca să transmitem ceva frumos sau important. deci o să mai vină.

şi cu asta trag o linie a atelierului de azi, spunându-vă că aţi ratat mult, cei care nu aţi fost, şi deci meritaţi să ne invidiaţi. data viitoare să veniţi cu ceva interesant şi bun. poze nu aşteptaţi. şi nu daţi vina pe ecaterina. asul de us e vinovat. că e minciunos.

trebuie altă încheiere?

23.23

ieri

Din lac ieșea EximBank

Și pentru că lucrurile frumoase e musai să fie continuate, ne-am văzut și joia asta, tot într-un cadru mai neobișnuit pentru o ședință de atelier. Am fost la Dendrariu, am mai arătat intrarea aia megasecretă câtorva oameni de încredere :)
De data asta am început cu niște texte. Eu am avut un exercițiu de trecere de la jurnal la proză, la care mai am fooooarte mult de lucru, dacă o să-l continuu. Augustina ne-a citit 2 poeme și 2 solilocuri, gen în care nu s-a mai scris în Basarabia, ea vrea să-l dezvolte prima. Din texte se văd sensibilitatea și talentul ei, dar se desprinde și un pesimism ”specific adolescenților” /Dudu/. Ea scrie într-un fel mai clasic, poeziile ei au rimă, ritm, și poate de asta uneori anumite inversiuni par nefirești. Totodată, Augustina abordeză teme cum ar fi sensul vieții, (moartea) sufletul(ui), dezamăgirea, și folosește direct cuvintele aste pentru a le dezvolta, lucru care lui Dudu i se pare uzat.
Cristina în schimb a rezona cu textele, mai ales cu un soliloc, ”Mi-am pierdut sufletul”, ei i se par foarte autentice trăirile astea. Și Augustina o pupa pe creștet pentru fiecare comentariu :)
Și Crisitna Macovschi ne-a citit un poem, și cu toții am fost de acord că e cel mai bun din câte-am auzit până acum. E bine închegat, construit logic. Probabil o să-l citiți și voi în REVISTA LA PLIC.
S-a jucat și șah pe malul lacului, întâi Sandu a bătut-o pe Ecaterina, apoi Petru l-a bătut pe Sandu. Bine că nu s-au învinețit :) O să pună Ecaterina și poze ca să vă convingeți, că (deocamdată!) nu pretind să mă credeți pe cuvânt.
Cârdurile de rățuște treceau prin fața noastră, pe lacul din care ieșea EximBank. Noi am dat o tură în jurul lacului, apoi în jurul parcului, apoi fiecare pe unde a vrut. Sper că până sâmbătă o să revină măcar majoritatea de pe-acolo, și o să vină la 17 la Hașdeu :)

semnează-mă tu

azi am decis sa va aduc aici o poezie de Nica Mădălina. se numeşte la fel cum am scris în titlul postării: "semnează-mă tu". mie mi-a plăcut, în special pentru deschiderea sensibilă, cu nişte imagini sugestive şi emoţionante, impactul vizual al neutralităţii şi autenticitatea versului final, care îl face adevărat - poemul, dar şi tremurul de la limită, ori de la scurgerea neîntâmplată. am pus aici ca să vedeţi şi voi, poate chiar o să rezonaţi.

Jurnal, 01.06.2010

(fragment)

Şi totuşi - suntem copii încă, majori, dar copii...
Cred că e neapărat să-ţi păstrezi copilul din tine - el te ajută să zîmbeşti mai des, să plîngi cînd ai nevoie de asta, să te bucuri de lucruri mici şi cotidiene, dar cel mai important e că el, copilul din tine, te ajută să CREZI, te motivează.

Coilul din mine astăzi e împlinit, a mîncat ciocolată şi, ca oricărui copil, i-a fost destul pentru a fi fericit.
Adoarme dereme şi strîns, la fel ca atunci, cînd El era stăpîn pe lumea aceasta.







Cristina Macovski, http://christina-oddycha.blogspot.com/

In orice situatie poti gasi ceva care sa te motiveze!


a postat: Cristina Macovski, http://christina-oddycha.blogspot.com/

sambata, o bucatica de joi, ca tot va plangeti ca am pus putine poze

așteptând furtuna...

De vreo 3 săptămâni, în timul oricărei discuții cu prietenii, mi se spune ”da, mi-ai dat link-ul cu ”paradise circus” de massive attack, de câteva ori deja” Vă dau și vouă video-ul :)

pe voi unde v-a dus cântecul?

atelier cu cireșe

Uite-ne ajunși în perioada bac-ului, picnicurilor, cireșelor, a zilei de naștere a Ecaterinei Bargan și... la o nouă ședință a atelierului Vlad Ioviță. Sâmbătă asta ne-am relaxat mai mult decât de obicei, am făcut o pauză a analizei monologurilor dramatice și am mâncat cireșe.

Bine că nu ne-a fiert într-atât căldura, încât să nu scriem jurnale J Dimpotrivă, Nina Caraman de exemplu chiar a făcut progrese vizibile, a reușit să-l depoetizeze și să-i dea mai multă coerență.

Ion Buzu ne-a adus un exemplu de roman-jurnal, ”Supraviețuitor” de Chuck Palahniuk. Majoritatea suntem deja în lista de așteptare a cărții, doar Augustinei nu i-a plăcut, ea consideră că literatura trebuie să fie ”frumoasă, pentru suflet”. Revolta și opiniile ei au stârnit o adevărată polemică despre frumusețe, suflet, influență, scopul literaturii și alte chestii interminabile, abstracte, relative, subiective, în care majoriitatea (îmi asum dreptul să spun asta) suntem profani și vorbim fără cunoștință de cauză, bazându-ne pe ”asta e părerea mea”.

Dudu a propus să continuăm discuția utilă și necesară despre menirea literaturii, doar că nu pe loc gol, dar pornind de la ideile lui Aristotel, analizând conceptele pe care le-am invocat.

Îi mulțumesc Ecaterinei pentru c-o să posteze pozele de sâmbătă, Elenei –pentru cireșe, lui Tim Berners-Lee pentru că a inventat internetul și...

mai bine ies la balcon să beau un ceai verde, să mă uit la fulgere, să ascult ”paradise circus”

și să aștept furtuna

inter-ateliere

că tot avem acest blog, disponibil pentru toţi membrii atelierului, propun să facem aici un exerciţiu creativ. şi anume să facem o poezie sau o proză sau un monolog împreună, aici, online, prin activitate alternativă. prin alternativ am in vedere ca fiecare dintre noi sa scrie, sa zicem (in cazul poeziei) câte două-trei versuri, (în cazul prozei) câte o frază, la fel şi pentru monolog. putem posta ideile noastre in comentarii, ca apoi sa le unim si sa le postam intr-un text.

scriu aici în ideea de a primi replay-uri de la voi, despre cum vi se pare ideea.

Numai Bach, numai Bach

de Matei Călinescu

Numai Bach, numai Bach pot să mai ascult, la pian,

deşi pianul nu exista pe vremea lui - doar

clavirul bine temperat - dar pentru mine pianul

e instrumentul suprem. (În copilărie luai lecţii de pian,

le-ai întrerupt însă când ţi-ai pierdut arătătorul de la mâna dreaptă,

după un accident;

cu nouă degete nu se poate cânta la pian;

cu o singură mână doar, cea stângă, foarte bine,

dar numai dacă învăţaseşi cu zece degete, ca Paul

Wittgenstein, căruia mâna dreaptă i-a fost amputată

din cauza unei răni primite pe front în primul război mondial,

şi pentru care Ravel a compus după aceea un faimos concert

de pian pentru mâna stângă, şi pentru care au mai fost scrise

şi alte piese, Parergon zur Symphonia Domestica de Richard Strauss,

concertul al 4-lea pentru pian de Prokofiev, Diversions de

de Benjamin Britten etc.) Numai Bach, numai Bach - scriind şi ascultând,

ascultând şi scriind, după M, despre M.

Din când în când, sunetele devin trepte spre cer.

Cercuri deschise şi scări în spirală urcând,

sclipiri de stele în ape lente, vârtejuri în care dansează o lumină

extraterestră, tăceri pline de îngeri absorbiţi

în ecuaţii. Gheţuri incendiate, răsfrângeri în oglinzi paralele,

ocheane învârtindu-se mai repede, mai încet, prin care vezi,

mari, mici, imagini din alte lumi, locuri în care se aud soarele şi luna,

şi râsul în aer înalt a lui M... Chemări şi răspunsuri în fugi stricte,

mişcări visătoare pe o riglă de calcul din care ţâşnesc cifre iluminate,

ecouri de cascade matematice, grupuri străvezii, lucruri de taină

transparentă ca şi cum n-ar fi, zenituri cu păsări.

Grote misterioase în ureche, în care intră cu paşi ritmici

fantomele ţăranilor dansatori de altădată, sărind obstacole imaginare,

executând esenţa dansului, cu fâlfâit de aripi la picioare.

Paşi prin imponderabilitate, priviri în care uimirea se transformă

în gândire şăgalnică, chemări de fugă, apoi clopote

legănate într-o noapte abia auzită, sfântă, simplă ca un coral;

semne în alunecare indescifrabilă şi totuşi atât de clare, atât de pure, atât de incontestabile... Numai Bach, numai Bach...

JURNAL

am convenit cu membrii cenaclului sa postam fiecare cite ceva,in anumite zile ale saptaminii,pe blog,azi e rindul meu :)

7 iunie 2010
Gata,bacul la romana a fost floare la ureche!Uhh mi-as fi dorit ca naiba ca baiatul care statea in dreapta mea sa nu fi semanat atit de mult cu EL...Cu imi aruncam privirea in partea lui imi aparea imaginea celuilalt,imbracamintea lui preferata,bandana de la mina,ochii verzi si parul negru...Si imi trebuia o gramada de timp sa ma pot concentra si scrie mai departe...Daca iau mai putin de 10 e din vina ta!Am intrat in sala de clasa,ne-am asezat conform numarului din lista..am auzit un baiat,care semana foarte mult cu un puscarias:negricios,tuns scurt si cu lant gros de argint la git,intrebind pe o colega de a mea:
-Tu de unde esti?
-Prometeu-Numai tu?
-Nu,eu si fetele alea
-Uite mai ashtia is Bashkovitai!
"Mda"...ma gindeam eu...apoi mi-am dat seama ca intr-adevar eram.Pe cind terminasem BAC-ul,cei la M.Viteazu abia de il incepeau...Priveau plictisiti podul,si citeodata se holbau mirati la viteza cosmica cu care scriam eu,rizind de fiecare data cind ceream maculator,de vreo patru ori cred...Apoi m-am intilnit in oras cu Vitalina,eram in 3:eu,sor-mea si ea.Ne-am plimbat pe linga catedrala,treceau exact 3 baieti draguti foc nu departe de noi...Si pe cind s-au apropiat Vitalina a stranutat pe atit de tare incit unul din ei s-a speriat si si-a scuipat buimac in sin...Ne-au ocolit,iar eu am ramas sa o privesc suparata.Am fost si pe la " Celentano " pizzaria aia noua.Eu si cu Vitalina am luat cite un mojito.Ne-a cam ajuns la cap si rideam asa,fara nici un motiv de sor-mea care ne privea nedumerita...acu ca stau si ma gindesc chiar avea o fata haioasa incercind sa numere banii cu care trebuia sa achitam contul,si numarind de vreo trei ori tot nu-i iesea ca eu peste 15 minute sa-mi amintesc ca am baut si o ciocolata fierbinte.Ne-am plimbat mult prin oras...vroiam acasa dar sora mea insista sa mai stam,ceea ce a prelungit plimbarea nostra la si mai mult ca si notiune de timp.Am venit acasa frinta,mi-am amintit de faptul ca ar trebui sa scriu un jurnal pu cenaclu,fara chestiute din astea filozofice pe care le utilizez in solilocurile mele...cit mai simplu si cotodian ca si expresie posibil...cred ca asta e un jurnal.Pun punct si plec sa imi pieptan cainele din ograda:un ciobanesc belgian,ca e vara,27 grade si ii e cald,si inca nu si-a naparlit complet blana de iarna..cu putina rabdare sper sa sring azi macar 2 pungi din blana aia...adica partea dreapata a abdomenului lui...e blanos si mare ca naiba!

10 iunie 2010
A fost o zi super!Memorabila chiar!Prin ce?Well,cu ce as putea incepe?...Am fost la padure,la ziua de nastre a Ecaterinei,noua mea prietena de la cenaclu,am simtit cum mi s-a scos o piatra de pe inima cind am vazut cum i-au sclipit ochii cind a vazut cadoul meu...O adevarata usurare luind in vedere faptul ca am umblat 2 ore prin mall incercind sa gasesc ceva...Si se pare ca am reusit!Ziua a fost tare,are umor soarta asta!La padure am cunoscut doi baieti,doi de-al de Sandu,asa se numeau ambii...Am ramas trasnita!Inca nu mi-am revenit dupa prabusirea aia grandioasa si uite: Sandu,si inca doi,exact numele nesimtitului ala care mi-a frint inima!Numele idiotului de Bostan!Si inca la patrat intr-o zi!Am halucinatii cu el la BAC de nu ma pot concentra,il visez in fiecare seara si mai nou dau peste tot mai multi oameni care au numele la fel!Am incercat pe parcurs sa ignor numele si ma axam doar pe persoana lor destul de placuta spre deosebire de a nemernicului ala!....ok,ok..linisteste-te augustina destule injuraturi pentru o pagina de 10 kb...Mai haios de atit era doar incercarea domnului Dumitru Crudu,mai nou am aflat ca i se zice DuDu,nice porecla,de a imita o veverita flaminda in jocul nostru: Pantonima.Pentru prima oara am ris atit de mult,mi-a placut la nebunie!Dupa BAC am gasit acolo exact atmosfera de care aveam nevoie,aveam nevoie de picnicul ala ca de o gura de aer!Erau lucruri marunte care ma bucurau mult si imi aduceau o satisfactie interioara,ca de exemplu zimbetul luminos al Auricai,si destul de des,imi placea sa o vad asa...fericita....si prietenul nostru,acu sa imi fie cu iertare am uitat cum ii zice,care are barba si se descurca de minune la joc...majoritatea le ghicea el...Sufletul infloreste nu cind este lasat singur sa infloreasca intre peretii de beton ai casei ci cind soarbe din lumina celorlalte suflete din jur...Zimbete iti aduc zimbet si dispozitia buna se scurge lent si in sinul tau :)O companie de oameni de arta,hmm nu doar ca suna dragut,a si fost dragut.Hmm probabil daca as fi stat acasa mi-as fi amintit mai apoi de caldura nebuna,in schimb o sa-mi amintesc de cazul cu Sandu...Precum o mai spun:nimic nu e mai genial decit realitatea!Sa fi vrut sa scriu din astea nu as putea niciodata sa nascocesc asa ceva!Si in nici o aranjare a cuvintelor intr-un text sau roman,orice,nu ar putea transpune cu atita haz incercarile de a o mima pe Merylin Monrooe,Ceva cu niste iepuri(jos palaria,Ecaterina,moare un artist! :) ),sau Pe aripile Vantului.




Augustina Şiman
(http://confesiuniintunecatdeluminoase.blogspot.com/)

10 iunie 2010. e clar ca ne-am jucat