luni, 7 iunie 2010

Și vara ne-a prins tot ”muncind”

Credeați că ”vară” și ”bibliotecă” sunt antonime? Ei bine, nu, sâmbăta trecută ne-am văzut la prima ședință a atelierului din această vară. Tot la 17, tot la Hașdeu.

Citind fiecare din jurnal, am ajuns la concluzia că avem niște vieți foarte interesante J Serios, scrierea unui jurnalul te face cumva mai atent la tot ce se-ntâmplă, și chiar poți afla multe chestii noi și inedite despre ceilalți.

Coninuăm exercițiile la monologul dramatic. Pentru a ne antrena, domnul Fusu ne-a propus data trecută (de fapt cu 2 săptămâni în urmă, dar atunci nu se pune :D ) o temă: 3 monoloage, a 3 studente, care stau împreună la gazdă/cămin. Una dintre ele are un iubit, e fercită, a doua nu vede situația la fel de roz, ei i se pare că tipul nu merită prietena ei, iar a treia vrea să-i fure iubitul primeia. Doar Ecateina Bargan a realizat tema până la capăt, ei i-au reușit cel mai bine monoloagele, subtile, nuanțate, (prea) poetice uneori, domnul Fusu crede că ar merita regizată o piesă pornind de la textul ei. Poate la toamnă Ecaterina o s-o monteze, ea conduce o echipă de teatru amator la colegiul ei.

În general, pentru un monolog bun, ca în cazul oricărui text în proză sau dramatic de altfel, e nevoie de o cunoaștere bună a situației descrise pentru ca textul să fie natural, firesc, sincer. În cazul monoloagelor la care lucrăm, ar trebui mai multă atenție la detalii, precum și la felul în care se transmit emoțiile, atitudinile, poate unele idei. Deasemenea e important ca fiecare frază să fie relevant, pentru a transmite cât mai mult în puține cuvinte.

Se pare că greșelile cărora riscăm să cădem pradă cel mai mult sunt alunecare pe o linie mai melodramatică, cu ”iz mexican”, după cum spunea Petru Negură, și o ”răsturnare” prea previzibilă a situație în cazul monologului al doilea. Oricum, până dată viitoare sper să ne corectăm greșelile.

Oricum, e un exercițiu util pentru dezvoltarea capacității de a privi multiaspectual o situație, dar și pentru că pune fantezia în mișcare J

Din câte am înțeles, există oameni interesați de noi, care ar vrea să simtă pe pielea lor tot ce încerc să vă povestesc (și aici e doar o mică parte ;)) Ei bine, vă așteptăm în fiecare sâmbătă, la 17, la biblioteca Hașdeu. Must have: jurnal și dorința de a discuta despre literatură și alte chestii J

Pentru că abia acum mi-am dat seama că data trecută am postat a cincea cronică și nu am sărbătorit primul jubileu, trebuie s-o fac săptămâna asta, dublu, să mă revanșez. Vă spun data viitoare cum a fost ;) Sugestii?

Un comentariu:

  1. Probabil ca, incepind cu sedinta viitoare, ar fi bine sa publicam si monoloagele. Am sa propun asta, sigur atunci cind vor fi gata. Sa le publicam aici.

    RăspundețiȘtergere

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan