Azi RADIO ARENA

Difuzeaza o povestire a CATALINEI BALAN, in cadrul emisiunii NOII BARBARI!

AURA MARU

Trei trepte de coborât

I.

Pe cărarea din spatele casei, se opreşte în faţa unei bucăţi de carne vâscoasă, pleoştită chiar acolo, pe al treilea pătrat de ciment— nici lipitoare, nici cheag de sânge— o bucată de ficat, o bucată mare, gelatinoasă, fără filmul transparent de deasupra, mare cât s-o bage în convulsii, pe ea, care acum trei luni i se lăuda unui pârlit de vegan american că n-are cum să se teamă de sânge & carne, că de mică a văzut tot felul de animale sacrificate, trunchiuri de păsări mergând fără cap şi că nu poate înţelege cum el devenise vegan din convingeri „morale”, la 4 ani, după ce văzuse, într-un restaurant, peştele prăjit pe farfurie la juma' de oră distanţă de când fusese întrebat, în faţa unui acvariu, care peşte îi place cel mai mult. Îi spunea americanul că din clipa aia, imaginilea astea două, suprapuse – peşte-în-acvariu-peşte-pe-farfurie-- începură să meargă pe repeat în mintea lui. Nu pusese, de atunci, pic de carne în gură. Citise „Eating animals” şi „Eating our friends” şi se credea Plutarh reîncarnat. Ea, la rându-i, îi spuse că era genetic imună şi îi mai povesti cum vară-sa, pe când era studentă la medicină, murea după salam „kroveanka” (de sânge), că la orele de anatomie se adunau cu toată gaşca în jurul căzii din care îşi pescuiau obiectele de studiu, molfăind pâine cu salam din ăla. Americanul se făcu palid şi se scuză şi se atunci o evitase (toate astea plus Dracula, ce mai ştia şi el despre români, erau prea mult).

Face dreapta şi intră într-un ocol îngust, cu patru cuşti. Deschide o uşă, deschide a doua, deschide a treia şi a patra. De fiecare dată îşi adânceşte mâna în cuşca înfierbântată şi degetele i se amestecă printre urechi, picioare şi burţi calde şi rotunde. Înseamnă că vară-sa n-a tăiat niciun iepure azi (sunt tot 15, cum îi arătase, mândră, în ajun). De când se lăsase de medicină, asta făcea Andra: creştea iepuri şi îi tăia, dacă de oameni tot nu se mai putea atinge. Dacă s-ar fi întmplat să taie azi unul, ar fi găsit şi alte măruntaie împrăştiate, cum se întâmplă când trece cuţitul peste jugulara vreunuia. Atunci curtea se umple de sânge, pisicile şi câinii vecinilor trec, hipnotizaţi, pe sub garduri, iar copiii vecinilor îşi iau labele îmblănite şi coada. Şi, mai ales, ar simţi mirosul de grăsime cu sare şi puf împuţit (despre care n-ai zice, de la distanţă, că vine de la blana frumos întinsă pe scheletul din lemn). Toate astea nu sunt, ceea ce o face să tremure şi mai tare. Se întoarce în casă. Nici vară-sa nu-i.

Dacă în clipa asta nu şi-ar fi auzit telefonul, ar fi intrat în fibirilaţii. Dar se uită spre ecranul lui şi se face şi mai palidă. Îl aruncă pe pat, speriată. Se întinde, cu stomacul strâns. În jur toate pulsează cu aceeaşi frecvenţă cu care telefonul îi pâlpâie verde, îngrozitor, în ochiul stâng.

II.

- Toate astea ţi se întâmplă din cauza alcoolicului ăla de Geo. Ar trebui să te opreşti, nu vezi c-o iei razna. Acum ai şi vedenii. Dacă o să-l găsească, o să-l găsească. Dacă nu, tre' să te împaci cu asta.

Ralu se ridică pe jumătate:

- Dacă nu aflau că lui Geo îi găsiseră transplantul, nu-l făceau să dispară. Înţelegi, ar fi putut să trăiască. Ar fi putut să trăiască şi fără nenorocitul de transplant, măcar un an.

- Ce rost au calculele-astea, Ralu? Atâta timp cât nu ştii ce s-a întmplat cu Geo...

- Păi şi eu ce să fac?!? Să mă prefac că nu înţeleg? Calcule stranii, zici. Calculele astea nu le-aş fi făcut dacă erai aici, mai devreme. Eu ce să cred? Că te-ai evaporat şi tu? Mai ales că securistul ăsta de Dinu mă sună ca disperatu'. Poţi să-ţi dai seama la ce m-am gândit?!?

- Eşti nebună, ce putea să aibă Dinu cu asta? În imaginaţia ta toţi sunt securişti! El ce avea cu afacerile lui Geo? îşi iese din fire vară-sa.

- Lasă că mi-a zis taică-su, într-o seară, când era beat. Dinu ieşise nu ştiu unde. Şi ăsta îmi zice că fii-su o ducea cam greu, că era în tot felul de afaceri din care ieşea lefter. Şi că i-a zis vino, mă, Dinuţule, la oraş, să lucrezi cu mine acolo şi lucrurile o să-ţi meargă mai bine. Şi de atunci Dinuţu se plimbă cu RAV-ul pe-aicea şi are bani să nu mai bea rahat. Acum cică bea Jack Daniels, nu spirt din ăla de la fabrica lui frate-său.

Andra se face că nu înţelege. Ralu se dă jos din pat, cu telefonul în mână.

- Da-da, parcă nu ştii că-i da şi lui Geo. Chiar când ştia că n-o mai duce mult cu ciroza aia. Parcă putea Geo să bea cât bivolul de Dinu?!? De, frăţie de pahar. Te ajut să dispari, să-ţi bei ficatul până la urmă.

- Da' Geo bea de când era el, nu trebuia să vină Dinu să-l termine. Mă, ăsta chiar dacă e securist, te iubeşte ca un prost. Nu vezi că tremură când te vede? Să aibă el curaj să-i facă ceva lui Geo? îi vine să râdă.

- E nebun, Andra, îţi zic. Dacă Geo nu dispărea, ar fi fost în stare să-i hăcuiască ficatul ăluia de la care aveau să-i facă transplantul. Numai să nu trăiască.

- Doamne, Ralu, nebunie e să crezi în lucrurile pe care le spui. Sună fantastic. Calmează-te. Te-o fi molipsit Geo, zău. Ai face mai bine să-i răspunzi omului.

Şi poate avea dreptate vară-sa. Cu Geo îşi împărţea obsesiile. Putea să fie o formă de paranoia dublă, contagioasă, cum ar veni, aşa cum ştia că poate să existe. Dar asta era, se iubeau. Oricum, cel mai bun lucru care i se întâmplase cu Geo era asta, că îşi acceptase anomaliile.

Paranoia îi spunea lucruri incredibile despre oameni, şi toate erau adevărate. Lucrurile se întâmplau o dată aici, în ordinea normală, la care luai parte mecanic, şi acolo, undeva deasupra capetelor. Acolo energiile se scurgeau prin alte canale. Şi dacă vorbeai cu cineva ştiai că fiecare dintre voi e dublat de cineva care ar spune toate lucrurile pe faţă, pe care puteai să-l laşi să vorbească, dar puteai să-l şi faci să tacă. Dar voi, cei de jos, ştiaţi totul, totul. Trebuie doar să dozezi cât din lucrurile acelea sângeros de adevărate poţi să le dezvălui. Cât din conversaţia voastră e de-adevăratelea. Îi explica şi lui Geo asta: uite, când cineva e ironic, în el vorbesc ambele instanţe; vrea să te facă atent şi la lucrurile pe care el le crede adevărate. El stă aici, îl vezi cum dă din gură, mecanic. Dar tu ştii că e dublat de cineva sincer cu totul, răutăcios de sincer. Vorbeşte pe două voci. Şi tu le auzi şi, la rândul tău, îi răspunzi pe două voci.

Asta era. Şi era fericită că putea să stea zile întregi, când nu ieşea din casă, scufundată cu totul în propria înţelegere aiurită a lucrurilor. Şi Geo putea să înţeleagă toate astea. Cu Dinu era de-a-ndoaselea, cel puţin acum. Cu câţiva ani în urmă ştiau totul unul despre celălalt. Puteau vorbi despre orice. Fără să-şi dozeze reacţiile. Acum, dacă-l vedea, tremura de-i venea să vomite. Îi răspundea telegrafic. Şi el stătea pierdut, se făcea că nu pricepe. Şi aştepta ca ei să-i treacă. Se vede că a hotărât că azi e ziua când asta trebuie să se întâmple. Sună non-stop.

- Alo... da... să vii? mi-e cam rău, Dinule. Bun, dacă trebuie... bun, ne vedem.

Şi aruncă telefonul pe pat.

Andra a stat tot timpul aproape lipită de capul ei, din partea stângă, să audă şi ea, ca şi cum sunetul ar fi putut să pătrundă în capul lui Ralu direct din gura lui Dinu şi de acolo să se propage spre urechea cealaltă, şi de acolo în urechea Andrei, care se îndepărtează acum. Din dormitor face stânga pe coridorul îngust, spre bucătărie:

− Ţi-e foame, Ralú?

III.

Dinu îşi parchează RAV-ul pe străduţa din lateral, dreapta, şi iese în grabă. Îi e şi milă de el uneori. Când se întâlnesc, îşi pune un tricou mai ca lumea, se parfumează cu Hugo Boss-ul lui frate-su şi se preface că chiar îşi foloseşte iphone-ul. Dar poartă întotdeauna o geantă neagră ticsită cu tot felul de hârtii, toate importante. Nu se desparte de ea. 15 kile. Când pleacă în deplasare şi stă într-un hotel care i se pare mai dubios, doarme cu ea sub cap.

Andra iese pe uşa din bucătărie în curtea din spate. Trei trepte de coborât. Se apropie de cuştile cu iepuri şi ei încep să se amestece şi să tropăie, agitând duhoarea în care stau. Deschide uşa şi întinde mâna aproape fără să se uite. Îl apucă pe unul de ceafă – gri închis. Cap de măgar, cu urechile prea lungi, atârnându-i peste ochi. Nu vede nimic. L-a strâns de gât cu o mână, cu cealaltă îl trage de labele din faţă. Închide cu genunchiul uşa de la cuşcă. Îl duce ca pe o pisică. Îl mângâie pe cap cu dragoste. I se zbate în mână. Nu vede nimic.

Dinu deschide portiera încă o dată, pune o mapă în geantă, scoate o tabletă de ciocolată şi o pune pe capotă. Trânteşte portiera. Apasă pe butonul de alarmă. Trece de colţ. Se apropie de poartă. O deschide. Se apropie de uşă. Din coridor, Ralu îl vede. El nu vede nimic.

Andra e la jumătatea drumului dintre cuşcă şi masa din lemn, putredă şi îmbibată cu sânge vechi. Îşi întinde gâtul şi se uită în lungul coridorului. Vede gleznele slabe ale Ralucăi şi, mai departe, uşa de la intrare. Mai departe nimic.

Ralu se uită în stânga, la Andra, şi în dreapta, la uşă. Îi deschide. Hugo Boss. Tricoul alb mulat pe burtă. Trec în living fără să-şi spună o vorbă. Ea merge în faţă, el o urmează. Dacă s-ar întoarce brusc cu faţa spre el, şi-ar putea băga unghiile în burta lui grasă, până la sânge şi până i-ar ţâşni în afară măruntaiele spirtuite. Se opreşte. Se întoarce cu faţa. El o întreabă încet:

- Ce-ai, Ralu, tot porţi cămăşile astea? În loc să mai ieşi şi tu, să iei o gură de aer proaspăt.

- Nimic, Dinule, ce să am. Nimic.

- Nu se poate să mergi aşa mai departe. Nu se poate. Hai să vorbim.

- Mai târziu, Dinule.

- Mai târziu?

Andra intră cu tot cu iepure în casă, se apropie de uşă. Inima îi pulsează tare de tot. Ascultă. Iepurele se zbate aiurea, lovind cu labele în uşă. Fuge înapoi. Ralu tace. Ţine palma peste faţă.

- Nu, Ralu, mai târziu nu se poate. Tre’ să vorbim acum. Ai o cafea, ceva? Hai că ţi-am adus un dulce.

Şi-şi aduce aminte că a uitat ciocolata pe capota maşinii.

- Mă aştepţi? S-o fi făcut praf, în căldura asta.

Se încalţă, iese în grabă, spre poartă, apoi trece spre colţ.

Îi apasă puţin coloana vertebrală. Simte cum fascicule de muşchi se depliază, pe rând. Face asta cu o plăcere sadică. Acum îi palpează gâtul. Apropie cuţitul şi îl apasă scurt. Gâtul rămâne aproape întreg, dar de acum lax ca o încheietură dezasamblată. Îl întoarce pe partea cealaltă şi cade ţeapăn, ca împăiat. Tăietura e mică şi curată.

– Andra, vino încoace. Dinu e acolo? S-a dus până la maşină şi s-a pierdut. Acolo nu-i. Nu a intrat prin partea asta?

Fără să lase cuţitul, urcă dintr-un pas cele trei trepte. Îşi balansează şoldurile în urma cuţitului întins.

– Ce-i, Ralú? Da unde e Dinuţ?

Regizorul Mihai Fusu pe bicicleta

Lumea zice ca Mihai Fusu impreuna cu actorul Boris Cremene au mers cu bicicletele la Orheiul Vechi!

Polisalm SRL, reprezentanta Editurii POLIROM si CARTEA ROMANEASCA in Republica Moldova, va invita la Salonul International de Carte, Editia a XX-a.

Editura va oferi reduceri suplimentare de 10-50%.

Evenimentul va avea loc in perioada 31.08-03.09.2011 in incinta Bibliotecii Nationale,

str. 31 August 1989, 78A.

Va steptam cu drag.

--

Polisalm SRL - Reprezentanta Editurii Polirom si Cartea Romaneasca in RM
Tel. (373) 22 224849
Tel/Fax (373) 295425

Villa Marguerite Yourcenar
Writer-in-residence place

Call for writers
www.cg59.fr/FrontOffice/AfficheArticle.aspx

Documents for the file of application:
1. Registration form
2. Commitment form, dated and signed
3. Typed biobibliographical description in French (2 pages max.)
4. Typed letter of motivation in French (1 page max.)
5. Four copies of your last published work
6. Four copies of another one of your books, representative of your
artistic approach
(For authors who do not speak French, works published in French or
significant extracts translated into French)
7. Typed summary or synopsis of the manuscript for which you are
requesting the writer-in-residence place (1 page max.)
8. Press reviews concerning your publications (choice of 5 articles max.)

WORKS SUBMITTED TO THE JURY CANNOT BE RETURNED

File to be sent to the address below before 31th January 2012.

Any incomplete file will not be transmitted to the jury, which will
deliberate in end-May 2012. Candidates will be informed by letter of the
jury’s decisions in June 2012. The chosen candidates will be able to stay
from March to November 2013.

VILLA MARGUERITE YOURCENAR

The Villa Marguerite Yourcenar, Centre Départemental de Résidence
d’Ecrivains Européens (Departmental Centre of Residence for European
Writers), offers authors to stay for one or two months to enable them to
write in a calm, peaceful and stimulating location, and to meet with
audiences in the Nord during literary evenings, book fairs, school visits,
bookshops, etc.

It is open to all types of literature (novels, short stories, poetry,
theatre, essays, BD, children’s stories, etc). The Villa Marguerite
Yourcenar is accessible to European authors who have already had one or
more works published by a professional editor (editions published at the
author’s expense are not taken into account) and wish to stay at the Villa
Marguerite Yourcenar to finish a manuscript.

Works for university research (theses, didactic and scientific works, etc)
are not included.

Location

The Villa Marguerite Yourcenar is located at Mont-Noir in the heart of the
French Flanders, on the site of the former family property of the writer
Marguerite Yourcenar (1903-1987). It belongs to the Conseil Général du
Nord (France), as does the park that surrounds it. The departmental park
and the Villa Marguerite Yourcenar (36 hectares) are located in the
commune of Saint-Jans-Cappel on the Belgian border, between the towns of
Bailleul (France, 6km away and with the nearest train station) and Ypres
(Belgium, 15km). It is about forty kilometres from Lille via the A25
motorway.

Capacity and conditions of stay

Three writers can be housed simultaneously at the Villa Marguerite
Yourcenar. Each one is allocated an office-bedroom with personal bathroom
on the first floor.

A shared library, kitchen, computer room (with photocopier, printer and
Internet access), television room and dining room are available to
residents.

The Villa Marguerite Yourcenar provides resident writers with
accommodation, breakfast and evening meals, except at weekends and Bank
Holidays (telephone communications and lunch are at residents’ own
expense).

Three bicycles and one car are at the residents’ disposal.

The Conseil Général du Nord will pay for one return trip home for each
resident writer. The secretaress buys the tickets for the residents, they
must not buy their tickets by themselves.

Resident writers will receive a grant of €60 for each day they are
effectively present, amounting to 1,800 euros for a 30-day stay. The sum
is transferred on the resident’s bank account about 60 days after the
beginning of the stay.

In everyone’s interest, the Villa Marguerite Yourcenar is NON-SMOKING.

Animals are not allowed at the Villa Marguerite Yourcenar.

The Villa Marguerite Yourcenar promises to:

- submit all applications received within the set time to a jury of
European literary experts

- inform successful candidates several months in advance that their
application has been retained and of the dates they can stay at the Villa
Marguerite Yourcenar

- organise a monthly meeting with the public of the Nord/Pas-de-Calais region

- encourage encounters with local culture, editors and translators, at the
writer’s request

Writers-in-residence promise to keep to the following rules and conditions:

1. Writers-in-residence must spend the stay at the Villa Marguerite
Yourcenar continuing or finishing their manuscript. They can give two
periods of preference for their stay – the team at the Villa Marguerite
Yourcenar will take this into account while organising the dates of stay
according to studio availability – noting that the Villa Marguerite
Yourcenar is closed in December, January, February and August

2. In the publication and in any further editions and translations of the
work they have continued during their stay, they must promise to state a
sentence similar to the following: “The author has benefited from a
writer-in-residence place at the Villa Marguerite Yourcenar in order to
write this book and received a writing grant from the Conseil Général du
Nord”

3. Writers-in-residence must accept to take part in one or more meetings
with the public during literary events at the Villa Marguerite or outside
(school visits, book fairs, signing sessions in book shops, etc.)

4. They must accept that a collective work will be published by the Villa
Marguerite Yourcenar, including one of their texts in relation to the
theme of the volume

5. They must accept that information concerning them (biobibliography,
extracts, etc) be put online on the website of the Conseil Général du
Nord, under the heading Villa Marguerite Yourcenar


data limita: 31/01/2012

Kontakt:
Villa Marguerite Yourcenar
2266 Route du Parc
59270 Saint-Jans-Cappel
France
tel: (00 33) 03 28 43 83 00
fax: (00 33) 03 28 43 83 05
villayourcenar@cg59.fr
http://www.cg59.fr

sursa:artservis

Programul Festivalului “European Literature Days 2011” din Austria:

http://wachau.readme.cc/programme/programme-overview/#FR

Salonul International de Carte, Biblioteca Nationala

Salonul Internaţional de Carte

Ediţia a 20-a a Salonului Internaţional de Carte, consacrată Anului Grigore Vieru şi aniversării a 20-a a Independeţei Republicii Moldova va fi inaugurată miercuri, 31 august, la ora 12.00, în sediul central al Bibliotecii Naţionale. Va fi expusă producţia editorială a peste 300 edituri din 18 ţări, în total peste 10 mii titluri de produse editoriale pe suporturi tradiţionale şi în format electronic. Va avea loc, cum ar zice Andrei Pleşu, o reţea de întâmplări culturale minunate. Editurile participante vor propune vizitatorilor produse la preţuri reduse, iar unele titluri vor fi oferite în mod gratuit. Vedeţi invitaţie aici, afişul aici, programul Salonului aici.
Vă aşteptăm la Biblioteca Naţională!

---

Cărţile Independenţei

Astfel este intitulată expoziţia-eveniment desfăşurată în spaţiul expoziţional din sediul central al BNRM. Sunt expuse cărţile premiate la cele 20 de ediţii ale Salobului Internaţional de Carte, cărţi care constituie în ansamblul lor o oglindă a evoluţiei stărilor de fapt în Moldova în cele două decenii de libertate. Sunt expuse deasemenea publicaţii şi documente în care este reflectată lupta pentru independenţă, viaţa şi activitatea oamenilor cetăţii care s-au consacrat plenar înfiripării şi dezvoltării statului democratic, integrării europene a ţării

---

Albastrul Libertăţii

Astfel şi-a intitulat expoziţia de tablouri desfăşurată în sala Vasile Alecsandri din sediul central pictorul Cezar Secrieru. Vernisajul este consacrat aniversării a 20-a a Independenţei Republicii Moldova. Întemeiată pe un joc intertextual care nu poate să nu-ţi trezească asocieri cu albastrul de Voroneţ, pânzele lui, concepute după principiul serialităţii, redau nuanţele jubilării celeste generată de cucerirea Independenţei Moldovei.

---

Donaţie de excepţie

Institutul Român de studii Inter-ortodoxe şi Inter-religioase a oferit în dar Bibliotecii Naţionale ediţia cu ilustraţii, în 8 volume, a Bibliei(Septuagintei) diortosite de cel care a fost marele cărturar şi mitropolit Bartolomeu (Valeriu)Anania, plecat la cele veşnice la 31 ianuarie 2011. Cele 8 volume, scoase în editura Litera, prezintă un model de arta cărţi.

---

Ceremonia de închidere a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii

Va avea loc pe data de 5 septembrie în sala de conferinţe din sediul central, cu începere de la ora 11.00. Vor fi înmânate premiile pentru cele mai citite cărţii ale Moldovei pe anul 2010, Testimoniile de Laureat ale învingătorilor în concursurile pentru cel mai activ cititor, cea mai bună familie cititoare, cea mai bună bibliotecă organizatoare a lecturii publice, cele mai bune desene pe motivele vieţii şi operei lui Grigore Vieru, cei mai activi scriitori. Vezi programul festivităţii aici

---

Un Colocviu biblioteconomic moldo-româno-italian

Va avea loc la 1 septembrie în Sala de arte din sediul Alexie Mateevici,cu începere de la ora 10.00. Evenimentul este organizat de Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova,Asociaţia Bibliotecarilor din Roma şi Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României.

din TIMPUL

De ce nu ar exista şi proză poliţistă basarabeană?

Nici până astăzi nu înţeleg de ce nu există proză poliţistă în limba română, scrisă de autori din Republica Moldova (cu câteva excepţii), cu toate că se fac destule crime şi la noi, iar o parte din ele rămân a fi învăluite de mister. Totuşi, proză poliţistă în limba română există, dar e tradusă din alte limbi.

Nu mai vorbesc şi despre proza poliţistă în rusă, care e comercializată cu toptanul pe orice tarabă din oraş. Într-o zi, în piaţeta din faţa fabricii Zorile, am văzut o doamnă între două vârste care vindea pepeni şi… romane poliţiste de Daria Donţova şi mulţi dintre oameni plecau acasă cu un harbuz sub un braţ şi cu o carte într-o mână.

Una dintre explicaţiile pe care le-am găsit eu e că majoritatea scriitorilor basarabeni îşi doresc să facă literatură înaltă. De aia, nici nu au prea ilustrat această specie literară, pentru că, aşa sau altfel, aceasta aparţine literaturii de consum. Iar a scrie o literatură pe înţelesul şi pe gustul celor mulţi nu dă bine la imagine. Cum să scrii o proză care mâine nu va rămâne?

Cu toate acestea, eu nu cred că e un lucru normal ca să nu existe şi la noi acest gen de literatură după care se dau în vânt milioane de cititori din toată lumea. Nu e normal ca un cititor obişnuit să nu poată înghiţi romane poliţiste basarabene. Pentru că, trebuie să recunoaştem, există şi un cititor care nu-i cere nimic altceva literaturii decât să-l distreze, să-l amuze, să-l destindă şi să-l mai rupă din cotidian. Sunt oameni care se plictisesc călătorind cu trenul spre Ocniţa sau Cahul şi ar devora cu mare entuziasm acest tip de literatură, dacă acesta ar apărea şi ar fi scris cu talent şi inteligenţă. Nu mai vorbesc despre cei care pur şi simplu vor să scape de stres sau preferă o literatură mai uşoară.

Aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte, marea literatură poliţistă este foarte captivantă şi nu o poţi urmări decât cu sufletul la gură, abia aşteptând, vorba lui Marino, ca să afli ce se va întâmpla în continuare şi unde e îngropat câinele.

O parte din romanele basarabene (nu toate, fireşte) au o mare meteahnă: îţi vine să le arunci din mână chiar după primele pagini, fiindcă te plictisesc de moarte şi le citeşti doar de aceea că îl cunoşti pe autor şi acesta aşteaptă să-i spui o părere. Başca asta, nenumărate romane moldoveneşti investighează o realitate deosebită, dar o înfăţişează într-un mod mai mult decât anost. E ca şi cum un coniac de cinci stele ar fi servit într-un pahar murdar şi fisurat. O parte din scriitorii basarabeni ar putea învăţa de la literatura poliţistă faptul că pentru a-l prinde pe cititor trebuie să-i propui şi un ambalaj foarte atractiv. Structura epică ce stă la baza literaturii poliţiste ar putea fi şi un model pentru proza înaltă basarabeană.

Se pare, însă, că buba e pe cale să se spargă. Tot mai mulţi scriitori au început să se intereseze de acest tip de literatură: Nicolae Leahu ţine la Universitatea din Bălţi un curs de literatură poliţistă, iar Mircea V. Ciobanu a început să scrie masiv proză poliţistă; la Orheiul Vechi, săptămâna trecută a avut loc chiar o tabără de proză poliţistă la care au luat parte tineri scriitori din R. Moldova şi România care, vreme de trei zile, au scris nuvele poliţiste. Cunosc şi alţi autori care au trecut podul şi s-au apucat să scrie în această cheie, ceea ce mă face să cred că, în toamnă, s-ar putea să apară o turnantă în literatura basarabeană: adică să fie publicate primele cărţi de proză poliţistă moldovenească. Demult era timpul!

P.S. După ce am scris acest text, aflu că un grup de scriitori din România au întemeiat o asociaţie care-şi propune „să reaproprie cititorii de un gen popular şi să promoveze thrillerul sau romanul crime & mystery neaoş”, ceea ce înseamnă că schimbarea e aproape inevitabilă

Un articol de: Dumitru Crudu

AZI

AZI la Academie poetul Grigore CHIPER isi apara teza de doctor care e despre poezia experimentala basarabeana!

O SEARA DE POEZIE LA CARTIER

Un poet din vama Sculeni

Ion Cheptea

Ion Cheptea este un poet din satul Sculeni, cel de la vamă. Scrie poezii. O vreme a fost vames. Acum tot e vames. In timpul liber scrie poezii in maniera lui Eugen Cioclea si Mircea Dinescu. Acest text pe care mi l-a trimis este inspirat direct din poezia celor doi, plus Bacovia sau Minulescu. E o pastisa de fapt. Citeva versuri sint clar din Cioclea sau Musina sau Vakulovski sau Komartin, nu ma stiu exact si nici el nu-si aminteste sursa. Eu l-am cunoscut la vamă. Mi-a spus ca e un cititor fidel al clubului, are internet la vama. NU stiu de ce scrie. Mi-a scris ca asa se relaxeaza. E un vames tare bun cind a auzit ca am insailat si eu citeva poezioare nici macar nu a vrut sa ma vamuiasca. Ion, bafta si la vama, dar si in creatia ta poetica ( Dumitru CRUDU).

Ion CHEPTEA


SONET DIN VAMA SCULENI
(in maniera lui Dinescu, Cioclea, bacovia, Minulescu, Musina, Iaru, Ianus, Miticov, Schiop, Ion Muresan=, Danilov si cu citeva versursi din poetii amintiti: degeaba parca e din Cioclea, dar poate e din Dinescu. Degeaba astepti sa vina seara - l-am luat din Cioclea. Aceste precizari sint facute de mine, Ion Cheptea)

deageaba astepti emailuri ca sa-ti vina
cind nu o sa mai primesti nimic
si lampa chioara cu lumina
si chioaru iti este chiar amic

degeaba astepti ca rotile sa se ridice
si in buzunar sa-ti sune un celular
si berea, orice ar fi si orice ai zice,
sa nu se mai termine in pahar

degeaba astepti bomboane de la bucuria
si eu sa-ti scriu un esămăs
cînd barba îmi creşte ca şi iasomia
şi nu mai am eu chef decît să vărs

şi nu mai vreau nici să te aud la vară
nici să mă vezi pilindu-mă printre ceceni
degeaba aştepţi să vină seara
oricum ea n-o să vină şi în sculeni

Trei ore pana la lansare

Mai sunt trei ore pana la lansarea cartii de poezie a Ecaterinei Bargan! Lansarea va incepe la ora 19.00!

LANSARE VERDE

Lansare in mijlocul copacilor din Gradina Dendrologica

LANSARE IN GRADINA DENDROLOGICA

Prima carte de poezie lansata in Gradina Dendrologica din Chisinau

Cântece de la şase - lansare

Miercuri, 24 august, la orele 19, la intrarea în grădina dendrologică din Chişinău, va fi lansat volumul de poezii „Cântece de la şase”, al tinerei poete Ecaterina Bargan.

Această carte va da start colecţiei „Noii Barbari”, coordonată de Dumitru Crudu.

Invitaţi: Mircea V Ciobanu, Irina Nechit, Adrian Ciubotaru, Iulian Ciocan.

Moderator: Dumitru Crudu.

Faţă în faţă

Când treceam pe lângă chioşcul

acoperit cu afişe publicitare urâte,

când mă pierdeam cu zâmbetul pe buze

între oameni îngrijoraţi,

când mă găseam faţă în faţă

cu nişte persoane necunoscute

cărora trebuia,

fiindcă aşa se cuvine,

când cerul parcă a încremenit

ca să se mişte în voie vârfurile de copaci,

când am urcat în troleibuzul 24,

ajuns în staţie în acelaşi timp cu mine,

acum,

atunci,

mereu

am ştiut

că totul e ca o bilă de bowling

care deja a fost aruncată.

(poezia face parte din volumul „Cântece de la şase”)

UN BLOG FAIN

http://poetic.ro

e blogul lui razvan tupa.

Ce mai scrii?

CE MAI SCRII, DRAGA ANGELA PANZARU?

Proză poliţistă de Cătălina Bălan

Cătălina Bălan

Praf

(schiţă pe care sper s-o pot vinde ca poliţistă)

Pantofii lui cunoşteau foarte bine gropile întregului oraş, tipurile diferite de noroi şi pietriş, asfaltul încins şi
pavelele dreptunghiulare cam decolorate. Nu şi-a lustruit niciodată pantofii. Cum să se despartă de stratul
de praf care i-a purtat atâta noroc? Nu ieşea niciodată afară dacă ploua sau ningea. Nu-şi lăsa nici măcar
pisica să i se gudure la picioare numai pentru ca fiecare particulă din stratul gros de trei degete să rămână
intactă. Ocazional, se strecura cu tot cu pantofi în baie şi îi pulveriza cu fixativ exact de la distanţa indicată
pe flacon.

Pantofii prăfuiţi produceau atâta noroc, încât Leon V. nici nu-l putea duce. Şi dacă nu-l putea duce, îl
apucă altruismul. De ce să arunce norocul pe geam? Mai ales că e destul de riscant. Odată a norocit un
câine vagabond, care de atunci are o blană radioactivă şi un lătrat de sirenă. Într-un acces inexplicabil de
mărinimie a hotărât să împartă cu alţii surplusul zilnic de noroc, care, asemenea ţesutului adipos, când se
adună prea mult, formează în jurul posesorului colăcei pufoşi.

Altruismul a atins, însă, cote înspăimântătoare când Leon V. şi-a amânat somnul de frumuseţe cu două ore
ca să împrăştie praf. Două ore pe ceas – atâta îi lua să-şi scuture puţin picioarele pe covoraşele Welcome
ale vecinilor lui. În total 84 de apartamente, scările A şi B. Împărţea un fel de praf verde imposibil de curăţat
de pe haine chiar şi după spălări repetate cu Ariel Super Gold. Noaptea, praful lumina mai ceva decât un
crucifix fosforescent. Încetul cu încetul, bucăţi întregi din hainele locuitorilor blocului Y7 din Chişinău au
căpătat nuanţe de la verde pai la verde de Paris, de o intensitate direct proporţională cu cantitatea de fixativ
îmbibată în praf.

Anume nuanța „verde de Paris” stârnea printre chișinăuieni furori de tipul „upadiosh ne vstanesh”* Oamenii
strălucitori erau priviţi insistent şi cu tainică admiraţie. Cu timpul, ciudaţii verzi şi-au creat o conştiinţă
de grup şi se simţeau mândri de apartenenţa la Clanul Verde. Le mergea din ce în ce mai bine. Nu exista
cetăţean al Republicii care să nu fi atins măcar o dată în viaţă un verde. Iar dacă se găsea vreunul, era pe loc
ostracizat.

Verzii erau de acum talismane ambulante, vindecători ai unui număr fabulos de boli şi dezlegători de
blesteme. Praful inhalat îi trimetea până-n Nirvana şi înapoi veneau cu veşti care mai de care.**

Sigur că Leon V. ar fi avut nenumărate beneficii dacă ar fi fost recunoscut drept lider al lunaticilor verzi. I-
ar fi plăcut să fie căutat, descoperit, urcat pe soclu lângă Ştefan cel Mare. Şi de acolo să acopere cu praf
spada lui Ştefan, crucea şi mai ales inscripţia "atenţie, piatră de Cosăuți". Dar verzii nu se arătau prea
interesaţi de originea norocului care-i pălise şi nici dispuşi să idolatrizeze pe nimeni. Ca să-i pedepsească pe
nerecunoscători, Leon V. hotărî să le sisteze temporar sursa de inspiraţie.

Cantitatea impresionantă de noroc acumulată în cele 48 de ore era ca un virus, imposibil de controlat, chiar
dacă ferestrele şi uşile fuseseră închise etanş. Pe Leon V. îl înconjura un aer verde, sclipitor, care-l furnica.

Nici în oraş urmările nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Verdele de Paris îşi pierdu treptat strălucirea. Odată
estompat verdele de Paris, muritorii de rând şi-au pierdut interesul pentru Clanul Verde. Îl ignorau plictisiţi.

Verzii, acum mai degrabă galbeni-străvezii, umblau bezmetici prin oraş, într-un fel de transă. Vlăguiţi, şi-
au adunat ultimele forţe şi l-au sunat pe detectivul Chişinăului, singurul în măsură să dea de urma prafului
făcător de minuni. Detectivul şi-a scuipat în sân când a auzit telefonul. Era atât de absorbit de noua carte de
poeme a Dianei Iepure, „O sută cincizeci de mii la peluze”, încât aproape uitase pe ce lume se afla.

Toate indiciile duceau la apartamentul 4, blocul Y7, de sub uşa căruia se prelingeau dâre verzi,
fosforescente. Aici a fost găsit Leon V. , sufocat. Îşi înghiţise şireturile de la pantofi. Era rece şi verde, cu
buze vinete, între care încă se mai putea vedea capătul unui şiret. Câinele radioactiv, după ce i se uşurase în
pantoful stâng, cotrobăia liniştit pin frigider.

În prezent, pantofii fără şireturi se află în seiful celui mai influent mafiot sicilian. Un comisar prăpădit s-a
căpătuit: i-a dat în schimbul unei vacanţe pe Lună, cu familia.

Mafioţi pelerini din toată lumea şi de pe o parte din planetele învecinate merg măcar o dată pe an la
pantofii făcători de minuni. Cu toate acestea, nimeni nu-şi poate explica de ce pantoful stâng emană praf
mai lipicios decât pantoful drept. Don Mafiotto a reuşit să împiedice orice tentativă de furt investind într-un
sistem ultra performant de supraveghere video.

Oamenii verzi îşi amintesc de perioada de glorie uitându-se zi şi noapte la crucifixurile lor fosforescente,
agăţate deasupra paturilor. Îl hrănesc pe câinele radioactiv cu salam sau friptură şi îi înregistrează toate
ţipetele de sirenă pe casete audio pe care le vând la suprapreţ în piaţa centrală.

Apartamentul lui Leon V., unde încă se mai poate simţi aroma prafului radioactiv, a fost trecut în
patrimoniul naţional. O doamnă de vârsta a IV-a, rujată intens, vinde la intrare bilete de cinci lei.

Chişinăul nu-şi mai revine din şoc. Probabil că va rămâne în această stare până la moartea celei de-a treia
generaţii de după evenimentul P***. Precaut, noul primar spală străzile oraşului cu şampon neutralizant.

•
•
•

* din rusă: „pici în fund şi dai din unghii”
** influenţe dintr- un tânăr poet al neamului
***„P” de la praf






(Acest text a fost scris la Orheiul Vechi, la Tabara de Proză Poliţistă)

De pe blogul lui Vasile Gogea:

vasile gogea

Ioan Flora: un poem olograf pentru Mircea Ivănescu

august 23, 2011

In Memoriam

(Poem regăsit într-un excepţional număr al revistei INTERVAL – 7-8/1992 – cu o temă, Transilvania şi Mitteleuropa, în care, firesc, Mircea Ivănescu şi Sibiul său trebuiau cel puţin evocaţi.) Vasile Gogea

JURNALUL LUI ANDREI BURAC LA EUROPA LIBERA

„Lumea e un teatru, teatrul e o lume”

Andrei Burac

20.08.2011

Un jurnal pretext pentru reflecții umane: Andrei Burac și lumea din jur.

Luni

Mai sunt încă sub impresia unui text publicistic, la care am lucrat, despre importanţa, dar şi menirea artei teatrale în societatea noastră şi în lume. „Lumea e un teatru, teatrul e o lume”. Astăzi lumea este o scenă fără cortină, reflectată în paginile ziarelor, la radio, televiziune, în Internet. Societatea noastră se aseamănă mai mult cu un teatru fără regizor în care cultura prea puţin se regăseşte. Şi totuşi putem supravieţui ca oameni doar prin cultură, având rădăcini în spiritualitate, mai ales când ne gândim la textele lui Shakespeare.

Jurnalul săptămânal al lui Andrei Burac

• Playlist
• Descarcă

Întotdeauna m-am străduit să scriu texte dramatice mai întâi şi întâi destinate lecturii şi nu numai ca un punct de plecare către spectacol. Teatrul ca o sondare a conştiinţei colective, o imortalizare a ei, un document al epocii, un soi de tablou psihanalitic. Piesele de teatru în orice ţară din lume chestionează subtil mecanismele prezentului şi ale memoriei sociale. Teatrul capătă un adevărat sens abia atunci când ne regăsim în el pe noi înşine.

În dramaturgie, ca în literatură în general, ceva local, provincial, poate deveni universal. Ne trăim zilele într-o epocă a banilor, puterea banilor, banul ca un factor psihologic, banul ca un adevărat monstru.

Mă obsedează de ani şi ani tema foamei, temă actuală şi astăzi în lume. Temă pe care am cunoscut-o pe viu în copilărie. Am scris proză la această temă, cam puţină. Am

puţini dintre acei cu bani ştiu să nutrească empatie, adică identificare afectivă, faţă de oamenii care poartă în suflet infernul, fie al foametei, fie al holocaustului..

şi publicat-o, dar doresc mult să duc la bun sfârşit scenariul meu despre foame. În Republica Moldova această temă până nu demult era un tabu. Astăzi nu se găsesc bani pentru aşa ceva. Din păcate, puţini dintre acei cu bani ştiu să nutrească empatie, adică identificare afectivă, transpunere, faţă de oamenii care poartă în suflet infernul, fie al foametei, fie al holocaustului.

Dramaturgia astăzi se zbate între gustul public (erotică homosexuală, scene sadice, masochism, pedofilie, profanarea religiilor) şi estetică. Dramaturgia astăzi nu poate să înnobileze spectatorul ca pe timpuri, să stimuleze gândirea, măiestria autentică, umanul, frumosul. Arta, inclusiv cea teatrală, în prezent cere să fie apărată de stat, de adopţii şi practicanţii înflăcăraţi ai ei, fiindcă nu tot ceea ce şochează este şi artă veritabilă.


Marţi

Merg la piaţă, în prima jumătate a zilei, când oamenii încă mai au chef de vorbă şi discută despre politică. Aud, fără să vreau, mai multe curiozităţi „despre universul guvernării în lumea post-comunistă”. De exemplu, mai mulţi dintre oamenii în vârstă, votând nu prea demult comuniştii, deplâng dispariţia „frumoaselor vremuri de odinioară”. De fapt, ei neînţelegând deplâng răul, care e pe ducă de pe aceste meleaguri, tot europene. Ne supune „benevol” unui soi de masacru psihologic colectiv.

Aceştia suntem noi.

Ne joacă festa lenea din rânza noastră, din noi, din codul nostru genetic. Pe parcursul secolelor l-am aşteptat mereu pe altul, pe alţii, mai ordonaţi, mai puternici, mai vânători, ca să ne alipim de ei, să ne lenevim şi mai mult. Poate şi în speranţa de a fi păziţi, fiind ca şi dânşii. Apoi încetul cu încetul exploataţi, umiliţi, distruşi, exilaţi. Precum s-a mai şi întâmplat …

Tot aici, la piaţă, mai atent privindu-i şi pe cei care păstrează tăcere, văd pe chipul lor deseori mânia şi disperarea.

Politica, dar şi politicienii, sunt o cloacă alcătuită din oameni buni, şi, totuşi, unii alunecând în rău. Nu din convingere, ci dintr-o rătăcire agramată.
Suntem produsul firii şi al mediului post-comunist, unde ne ducem viaţa, într-o lume plină de pofte trezite şi nestăvilite, precum şi răutăţi agresive.


Miercuri

Dis-de-dimineaţă am găsit în cutia poştală un plic frumos,

din care am scos o pagină cu scris de mână, cu următorul conţinut:
„Nu cunosc o pregătire mai potrivită pentru un scriitor decât aceea de a se dedica un număr de ani profesiunii medicale”.
Din partea unui fost pacient şi a unui cititor al Dumitale cu urări de sănătate şi succese.
P.S. Bănuiesc, Domnule Andrei Burac, că ştiţi cărui scriitor englez aparţine această spusă”. La moment eram sigur că nu ştiu. M-am grăbit să aflu.


Joi

Se mai întâmplă, ca şi în dimineaţa aceasta, la magazin, să aud rostindu-se de diferiţi oameni, tineri sau mai în vârstă, cuvântul cumva.
„Voi face eu cumva …”
„Poate cumva voi reuşi …”
„Găsesc eu cumva …”

Atâta nesiguranţă în ceea ce doreşte omul nostru să facă astăzi, să dreagă, să obţină … Şi de fiecare dată, când aud rostindu-se acest cuvinţel, mă gândesc că are ceva în el comun cu incultura, cu proasta educaţie, cu incompetenţa, cu lipsa de energie proprie, până şi cu puterea. Dar mai ales cu îndoiala, care aduce cu sine şi un sentiment de dezamăgire.

Precum ştim bine, un gând rău atrage mai multe gânduri rele. Şi lucrurile rele pot veni unul după altul.
De mici copii ar trebui să ne pătrundem de marele adevăr cunoscut de când e lumea lume: „Cultura într-o societate nu trebuie să fie un privilegiu doar al unei minorităţi.”
Doar cultura din noi poate să ne asigure un Viitor fără blocaje. Până şi certitudinea unui confort financiar al casei, al familiei, al fiecăruia în parte.

Şi de ce nu? O asigurare la pensie, la o vârstă mai înaintată, şi nu o pustietate umană, cum se mai întâmplă astăzi la noi, nu umilinţele bătrâneţii, nu un deşert al ei.

Seara, înainte de somn, preţ de vreo două ore, m-am tot lăsat hipnotizat de cele auzite/văzute pe sticlă. La noi şi în lume. Am tot chinuit telecomanda, mereu schimbând ceva, până când am auzit o replică neterminată a unui cetăţean foarte supărat, care m-a indispus şi pe mine. El striga: „Politicienii noştri duc Moldova spre o mare nenorocire ...”
Am stins televizorul.

Iată ce suntem noi astăzi. Şi nu creatorii propriei vieţi.
Mulţi oameni se simt blocaţi, limitaţi sau chiar prizonieri ai condiţiilor în care trăiesc. Pentru o clipă am avut impresia că şi eu am fost martorul, fie şi la televizor, la o suită de singurătăţi isterice.



Vineri


Dimineaţa m-am trezit cu zgura politică de ieri, de la televizor. Un soi de haos nesăţios. Şi absolut întâmplător am continuat tot cu politica. A altei ţări, a altor timpuri, citind la întâmplare câteva pagini ale scriitorului spaniol Antonio Machado, unde citesc că oamenii trebuie să se apere când nedreptatea îi apasă.

Până la urmă, cred eu, tot vina noastră e în toate. A noastră, a alegătorilor, că avem un soi de parlamentari prezenţi mai mult pe ecranele televizoarelor decât în sălile de lucru ale instituţiei care îi plăteşte. Ei, politicienii, ar trebui să conştientizeze, că politica nu este o meserie ca altele. Politica este o chemare, o vocaţie de a te pune în slujba societăţii.

Omului nostru, ca şi oricărui cetăţean, fie şi din ţările mai civilizate, elementar trebuie să i se dea o speranţă reală de viitor. Nu un viitor blocat. Omul nostru trebuie să poată trăi în viaţa lui cât mai multe clipe, ceasuri, zile de fericire umană.

*Născut la 17 august 1938 în satul Cîrnăţeni, Căuşeni. Poet, dramaturg, prozator. A absolvit Institutul de Medicină din Chişinău şi Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova. A lucrat 11 ani în calitate de medic chirurg, dedicîndu-se apoi activităţii literare. A realizat mai multe filme-spectacole pentru TV şi a scris scenarii pentru studioul Moldova-Film. Membru al Uniunii Teatrale din Moldova, fondator al PEN-Club-ului din Moldova.

Acum NOII BARBARI si la radio

http://www.arenafm.md/

NOII BARBARI

Noii barbari este o emisiune de cultură alternativă care îşi propune să demonstreze că cei care cred că arta şi literatura basarabeană sunt depăşite se înşală amarnic. Noii barbari va încerca să arate că proza, poezia sau teatrul basarabean sunt performante şi, prin cele mai bune producţii ale sale, pot fi competitive şi pe plan european. Noii barbari este o emisiune care îşi doreşte să promoveze ceea ce este autentic şi valoros în cultura română din Republica Moldova.

Invitatul ediției e scriitorul Andrei Burac Marţi, 02 August 2011 16:00 Invitatul ediției e scriitorul Andrei Burac care e unul dintre puținii scriitori care nu a făcut concesii politice în literatura sa. Cum oare a rezistat și ce i-a făcut pe mulți dintre colegii săi să cedeze? Iată câteva întrebări la care răspunde Andrei Burac. În opinia sa, a fost vorba și despre o alegere. Dacă voiai cu orice preț să faci o literatură adevărată, puteai, dar, dacă voiai să trăiești bine și să agonisești averi, nu aveai cum să nu pactizezi cu sistemul. Pe lângă aceasta, sumarul ediției mai cuprinde cronici de carte, tablete de atitudine și lecturi literare. Audio O familie de poeți: Diane Iepure și Florin Hălălău Marţi, 26 Iulie 2011 11:03 Invitații ediției sunt o familie de poeți: Diane Iepure și Florin Hălălău; ea, originară din Basarabia și el, trăgându-se dintr-o familie de refugiați. Acum locuiesc la București. Ediția a inclus un recital poetic susținut de cei doi scriitori și un dialog amplu. Dumitru Crudu și invitații săi au discutat despre condiția scriitorului contemporan și despre cum e receptată literatura basarabeană în Republica Moldova și literatura din România la Chișinău, dar și despre secretele scrisului și despre cum se scrie și se discută literatura în familie.Pe lângă aceasta, sumarul ediției mai cuprinde cronici de carte, tablete de atitudine și lecturi literare. Audio Aliona Grati, cunoscuta cercetătoare literară Marţi, 19 Iulie 2011 11:03 În interviul pe care Aliona Grati l-a acordat postului nostru de radio, cunoscuta cercetătoare literară constată cum a evoluat în timp receptarea romanului lui Vladimir Beșleagă “Zbor frânt”. Dacă la sfârșitul anilor șaizeci, acesta era interpretat print-o grilă proletcultistă, fiind considerat un roman de război, după 1990 mai ales, este considerat un roman neomodernist, care reflectă criza identitară basarabeană. Între cele două înțelegeri ale romanului e o prăpastie. După Aliona Grati, pe undeva nici măcar autorul lui, atunci când își scria romanul, nu și-a dat seama ce face. Dar a scris un roman prin care a înșelat cenzura și și-a bătut joc de critica proletcultistă. În acest interviu, Alion Grati face o analiză completă a prozei basarebene de până la 1990 și de după. Pe lângă aceasta, sumarul ediției mai cuprinde cronici de carte, tablete de atitudine și lecturi literare. Audio Interviu cu scriitorul și criticul literar Mircea V.Ciobanu Marţi, 12 Iulie 2011 11:03 Emisiunea cuprinde un interviu cu scriitorul și criticul literar Mircea V.Ciobanu care, probabil, la momentul actual, e cel mai urât dintre chișinăuieni pentru faptul că zice adevărul despre textele literare pe care le discută. La fel și în această emisiune, Mircea V. Ciobanu ia la bani mărunți romanele apărute în ultimul timp. Nu iartă nimic. În opinia lui Mircea V. Ciobanu lucrurile nu se vor îndrepta în literatura de limbă română din R. Moldova atâta timp cât vor fi trecute cu vederea scăderile din proza și poezia moldovenească. În afară de aceasta, emisiunea mai include cronici de carte, cronici de spectacole și, de sigur, lecturi literare. Audio Despre Festivalul Cronograf Marţi, 05 Iulie 2011 16:00 De regulă,organizatorii festivalurilor din Chișinău sunt intervievați înainte ca acestea să înceapă. Dumitru Crudu a procedat invers și i-a invitat în studio pe directorii Festivalului Internațional de Film Documentar Cronograf, Virgil Mărgineanu și Leontina Vatamanu la o lună după ce manifestarea gândită de aceștia s-a consumat. Cei doi patroni spirituali ai festivalului au mărturisit că pentru ei festivalul încă nu s-a terminat și încă mai lucrează la acesta. În paralel, deja pregătesc ediția din anul viitor al Cronografului, care va fi o ediție jubiliară. În premieră,Virgil Mărgineanu a dezvăluit surprizele care-i așteaptă pe iubitorii filmului documentar din Republica Moldova. Ediția mai cuprinde lecturi literare, cronici de carte, dar și o revistă a presei culturale. Â Audio În această ediție poeta Moni Stănilă Marţi, 28 Iunie 2011 12:03 În această ediție poeta Moni Stănilă a susținut un recital poetic.Totodată, scriitoarea a acordat un amplu interviu în care a povestit ce a determinat-o să se mute de la Timișoara la Chișinău. Moni Stănilă este și moderatoarea cenaclului Republica, un cenaclu apărut de curând la Biblioteca Națională. În cadrul interviului, scriitoarea a afirmat că ceea ce-i lipsește acum poeziei contemporane sunt texte care ar valorifica istoria românească. Poeta a mărturisit că acest gen de literatură ar vrea să scrie de acum încolo. În finalul dialogului,Dumitru Crudu și Moni Stănilă au analizat cartea lui Alexei Vakulovski În gura foametei, apărută de curând la o editură bucureșteană. Această carte conține un număr foarte mare de interviuri cu supraviețuitorii foametei din 1946. Mărturiile tuturor nu ne pot face decât să tragem o singură concluzie că foametea din 1946 a fost un genocide organizat de către sovietici. Audio Festivalul internațional de teatru Luni, 20 Iunie 2011 11:03 Chiar în ultima zi a lunii mai, la Chișinău a luat sfârșit festivalul internațional de teatru organizat de Teatrul Satiricus-Ion Luca Caragiale. Este singurul festival de teatru din Chișinău dedicat dramaturgiei contemporane basarabene. În acest festival au fost prezentate în jur de 15 spectacole după piesele autorilor de teatru moldoveni. Sunt piese montate atât la Chișinău, cât și în România. Teatre din Giurgiu, Botoșani și Iași au venit în capital Republicii Moldova cu spectacole după piesele lui Val Butnaru sau Constantin Cheianu. S-au acordat și două premii celor mai bune piese. Teatrul Satiricus mai e cunoscut și ca un teatru angajat. Toate spectacolele sale au și un puternic conținut politic. Despre toate aceste lucruri Dumitru Crudu a discutat cu directorul Teatrului Satiricus, regizorul Alexandru Grecu. În această ediție au mai răsunat și poeziile tânărului poet Ion Buzu. Dar și cronici de carte. În editorialul său, Dumitru Crudu a încercat să înțeleagă de ce majoritatea directorilor de teatru se feresc să pună în scenă spectacole despre istoria și realitatea imediată basarabeană. Firește, cu excepția Teatrului Satiricus. Audio Interviu cu poetul bucureştean Mugur Grosu Marţi, 14 Iunie 2011 11:03 În cadrul rubricii Dialoguri cu piuneze în pantofi ascultați un interviu cu poetul bucureştean Mugur Grosu, cel care a iniţiat o amplă campanie de susţinere a poetului Alexandru Vakulovski după ce acesta a fost expulzat din România. De data aceasta, a venit la Chişinău la inaugurarea cenaclului Republica, de pe lângă Biblioteca Naţională. Sumarul acestei ediții mai cuprinde o tabletă consacrată celui care a fost scriitorul Serafim Saka, cât şi o cronică a unei cărţi semnată de regretata scriitoare Steliana Grama. Cronica se întitulează pe vremea “Uniunii Sovietice au trăit numai îngeri!” Audio Emisiunea din 7 iunie 2011 Marţi, 07 Iunie 2011 11:03 Sumarul ediției cuprinde un interviu cu regizorul Mihai Fusu, difuzat la rubrica Dialoguri cu pinueze în pantofi, un recital poetic susținut de tânăra scriitoare Ecaterina Bargan, cronici de carte, revista presei culturale și editorialul lui Dumitru Crudu. Chiar înainte de-a pleca în Franța la un important festival de teatru cu spectacolul De la întuneric la lumină, Mihai Fusu a acceptat să stea de vorbă cu Dumitru Crudu despre ceea ce s-a întâmplat în ultimele stagiuni în teatrul basarabean. Mihai Fusu a vorbit și despre monospectacolul pe care l-a jucat în fața publicului francez. Acest spectacol, pe de o parte, este compus din poeziile proletcultiste ale scriitorilor transnistreni, iar, pe de altă, parte, reamintește și despre faptul că cei mai mulți dintre acești scriitori comuniști au fost împușcați de către autoritățile sovietice pentru niște vini imaginare. Se pare,totuși, că o vină au avut-o. Aceștia și-au scris textele în limba română.

LANSARE IN GRADINA DENDROLOGICA

LANSARE IN GRADINA DENDROLOGICA

Prima carte de poezie lansata in Gradina Dendrologica din Chisinau

Cântece de la şase - lansare

Miercuri, 24 august, la orele 19, la intrarea în grădina dendrologică din Chişinău, va fi lansat volumul de poezii „Cântece de la şase”, al tinerei poete Ecaterina Bargan.

Această carte va da start colecţiei „Noii Barbari”, coordonată de Dumitru Crudu.

Invitaţi: Mircea V Ciobanu, Irina Nechit, Adrian Ciubotaru, Iulian Ciocan.

Moderator: Dumitru Crudu.

Faţă în faţă

Când treceam pe lângă chioşcul

acoperit cu afişe publicitare urâte,

când mă pierdeam cu zâmbetul pe buze

între oameni îngrijoraţi,

când mă găseam faţă în faţă

cu nişte persoane necunoscute

cărora trebuia,

fiindcă aşa se cuvine,

când cerul parcă a încremenit

ca să se mişte în voie vârfurile de copaci,

când am urcat în troleibuzul 24,

ajuns în staţie în acelaşi timp cu mine,

acum,

atunci,

mereu

am ştiut

că totul e ca o bilă de bowling

care deja a fost aruncată.

(poezia face parte din volumul „Cântece de la şase”)