Înainte de a aprinde lumanarea, în întuneric, o privesc

o

privesc ca să nu plîng :

    tac ca să nu izbucnesc în lacrimi.

Înainte credeam că ceea ce eu zic

este difuzat prin difuzoare în tot oraşul

   dar acum nu mai cred asta:

acum

 merg în urma ei cu o lumînare în mînă.

Oare ce am pierdut? Oare ce s-a schimbat?

Oare de ce nimic nu mai e ca inainte

 Oare cine ne-a golit galbenusul din ou

Oare cine ne-a baut in locul nostru cana cu apa

Oare cine ne poarta in locul nostru hainele noastre

Si ne goleste farfuria

In asa fel incat atunci cand ne asezam la masa

Aceasta este goala

Mereu goala

Oare cine merge pe strada in locul nostru

Si oare cine se uita la lume

Cu ochii nostri

Si oare cine vorbeste cu gura noastra

Si gesticuleaza cu mainile noastre

Oare cine

atunci cînd iesim în stradă,

se lipeste de pereţi

si incepe sa tremure de frica

 Cuvinte pe care nu vreau să le spun le spun

 ca să fiu nu niciodată sigur de nimic 

mîinile îmi ard de parcă nu ar fi ale mele.

 Merg din urma ei cu o lumanare in mana si vad cum totul se destrama,

Si nu mai e ca inainte

Nimic nu mai e ca inainte

cum nu mai  de ce să te agăţi,

îţi aluneca din mînă paharul de vin din mana

 Si  te intrebi unde să te mai duci?

cand nu mai ai unde sa te duci.

 merg din urma ei cu o lumanare in mana,

 ca dupa un tren care pleaca din gara

 si realizez

Ca despre asta nu voi putea povesti nimănui niciodată.

Si protejez cu palmele „lumanarea care se stinge

In lumea asta, cum ar spune poetul,

Și se aprinde intr-o alta lume”.

Merg în urma ei cu o lumânare stinsă.

Merg cu ochii închiși.