MĂCAR ÎN SOMN POATE

Când vreau foarte tare să vorbesc cu mama mea

Iau autobuzul și cobor într-un mic orășel de pe graniță

si dau roată autogării

Unde mă ducea ținându-mă de mână mama mea

Și dau roată autogării

Pe unde treceam de fiecare dată când

Veneam acasă.

Acolo aș fi putut-o întâlni

Și acum

dacă mama mea ar mai fi fost

În viață

Zeci de bătrânele în sala de așteptare

Vorbind între ele

Cu mâinile pe genunchi

Îmi plimb ochii de la una la alta

Deși știu că mama mea nu are cum să fie

Printre ele

Barem măcar vreuna dintre ele de-ar fi cunoscut-o,

Atunci m-aș fi apropiat

Și aș fi intrat cu ea în vorbă.

Dar nu e nici asta.

Deschid ușa și intru în casa

Acum pustie

Și ating cu mâna toate obiectele

Pe care le-a atins mama mea

ridicând în jur un nor de praf

Un nor de praf atât de mare

Că nimeni nu m-ar mai putea vedea de afară

Dacă s-ar uita pe geam

Cu norul ăla de praf în jurul meu

Trec dintr-o cameră în alta

Și intru în camera mea, unde

mă bag în pat

și aștept cu nerăbdare să adorm.

Măcar în somn poate o voi întâlni

Pe mama mea