Atelierul de azi

„ PISOII

Florentin Sorescu

Păi aveam o lanternă, măi nenicule!

Nu chiar o lanternă, dac-ar fi s-o spun p a dreaptă,

ci un bec,

D ăla de se pune la o baterie de 4,5 volți

și se aprinde. Cu lumini de sidef.

Stam cu frate-miu acasă,

singuri. Mama și tata erau plecați. Probabil la un chef.

Dormeam amândoi împreună. Eram, vezi bine, 

încă mici. Pisoi.

Ne băgasem sub plapumă. Ce să facem și noi?

Ne treceau uite-așa, niște fiori,

că era întuneric.

„Ce vezi tu acolo?!”, zice frati-miu.

Prinsesem becul la baterie și mă holbam..

„Iac așa , niște strigoi!”

„Fugi de -aici, mincinosule!”

Frate-miu era încă de mic vulpoi,

nu-l puteam duce de nas ușor.

Pentru el albul era alb. În casă la noi

eu eram mincinosul. Vedeam ce nu e.

Dar și lui i se făcuse frică.

„Sau or fi marțieni?”, adaug încetișor.

„Bă, zice el,

ca tine unul să mintă nu mai găsești,

să mor eu!”

„Acum o văd pe mama!”

”A! Pe mama o văd și eu!””

Pentru astăzi, vreau să vă propun ă scriem o poezie despre minciuni și cu minciuni, după modelul acestei poezii excepționale a lui Florentin Sorescu, despre miciuni care ne fac bine, despre minciuni care ne ajută, despre minciuni izbăvitoare, despre minciuni care ne schimbă soarta în bine, despre miciniuni care ne pot salva viața, prietenia, dragostea, despre minciuni care pot repara nedreptăți, care pot tămădui, pot împinge lucrurile înainte și ne pot înfrumuseța existența.