De la Mihai Vakulovski

: Zece basarabeni pentru cultura română face parte dintr-un proiect mai amplu, generic numit Interviuri cu tinerii dintre milenii. Febra anului 2000 a generat nu doar ideea unei noi generaţii, ci şi nevoia unor linii/direcţii/reprezentanţi. La unsprezece ani de la apocalipticul 2000, cum se văd tinerii de-atunci? Pariurile moldoveneşti parcă au renunţat să fie doar pariuri moldoveneşti şi, mai mult ca oricând, separarea asta forţat-istorică se elimină singură. Crezi că titlul e încă valabil sau şi-a „subţiat“ (din fericire) rolul de acum zece ani?

M.V.: Aşa e, cartea asta face parte dintr-un proiect mai larg, mai ambiţios, care e gata de foarte mulţi ani şi e gândit ca un întreg, nu separat pe bucăţi, şi va fi publicat aşa doar din motive editoriale. Cuprinsul lucrării era acesta: Răzvan Exarhu, Nicoleta Cliveţ, Dumitru Crudu, Radu Andriescu, Ştefan Baştovoi, Cristian Cosma (un cristian), Alexandru Vakulovski, Rareş Moldovan, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Vasile Ernu, Cezar Nicolescu, Ştefan Manasia, Luna Amară, Marius Ianuş, Dan Perjovschi, Ovidiu Pecican, Mihai Ignat, Pavel Păduraru, Dan Lungu, Răzvan Ţupa, Bogdan Iancu, Ada Milea, Mitoş Micleuşanu, Doina Ioanid, Mihnea Blidariu, Florin Braghiş, Radu Pavel Gheo, Denisa Pişcu, Laura Francisca Marcu, Octavian Ţâcu, Elena Vlădăreanu, G.H. Decuble, Ruxandra Novac, Ştefania Mihalache, Dan Sociu, Nicoleta Esinencu, Cosmin Maşca, Eva Negru, Oleg Brega, Ştefan Caraman şi Bogdan Suceavă. Normal că unii n-au mai confirmat, dar acum alţi tineri dintre milenii s-au afirmat – e firesc. Însă aşa vedeam eu harta de atunci a tinerilor dintre milenii, aceştia mă impresionaseră în jurul anului 2000. Zece basarabeni pentru cultura română (interviuri cu tinerii dintre milenii) cuprinde interviuri cu Dumitru Crudu, Ştefan Baştovoi, Alexandru Vakulovski, Vasile Ernu, Pavel Păduraru, Mitoş Micleuşanu, Roman Tolici, Octavian Ţâcu, Nicoleta Esinencu şi Zdob şi Zdub (+ chestionarul Tiuk! de la Biblioteca de Poezie). Acum poate că aş mai adăuga pe cineva, de exemplu pe Diana Iepure, care a ieşit cel mai spectaculos din umbra în care era prin 2000, sau pe Alexandrina, dar asta ar însemna că ar fi trebuit să scot pe cineva din lista existentă deja, aşa că am hotărât să fiu cinstit cu mine însumi şi cu viziunea mea din 2000, când aceştia erau tinerii care promiteau. OK, mai sunt nume care n-au intrat fiindcă a fost imposibil să realizez interviul cu ei, prietenului Iulian Ciocan, de exemplu, i-am trimis două seturi de întrebări, la intervale mari de timp, dar tot n-am putut să scot ceva de la el, Iulian Ciocan fiind unul dintre prozatorii mei preferaţi. Nu am putut realiza nici interviul cu Iulian Fruntaşu, care-mi place mult ca poet, dar care în acea perioadă dispăruse prin ambasadele Serbiei şi Muntenegrului sau aşa ceva, iar cu Alternosfera, Gândul Mâţei şi Pavel Stratan am păţit cam ca şi cu Iulian Ciocan (nu ca să rimeze). Dar tot răul spre bine, cum se zice: doar aşa am realizat un portret mai amplu – cu artişti plastici, muzicieni, eseişti, pictori, dramaturgi, istorici, boxeri, nu doar scriitori (pe care-i cunosc cel mai bine, fireşte). Aceasta e lista dintre milenii, nu din 2011, când va apărea (sper) cartea. Să vedem cât va aştepta partea a doua, cu celălalt mal al Prutului…

Sincer să fiu, majoritatea basarabenilor din lista asta din 2000 nu erau doar pariuri nici atunci, fiecare fiind cunoscut şi în România măcar, aşa că n-am prea riscat, în comparaţie cu lista scriitorilor români, care e(ra) mult mai mlăştinoasă, chiar dacă era vorba de promisiuni certe, totuşi. Crudu şi Baştovoi îşi scriseseră deja cărţile lor cele mai bune (Crudu a mai scris de atunci doar dramaturgie şi proză, dar el rămâne în primul rând poet; iar Baştovoi a mai scris doar cărţi religioase), Zdob şi Zdub era o formaţie care cântase la cele mai mari festivaluri europene, împărţind scena cu trupe celebre, ca Red Hot Chili Peppers, Korn, Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Biohazard, Rollins Band, Rage Against The Machine, Soulfly, The Garbage, Fun Lovin’ Criminals ş.a. Mitoş Micleuşanu era în vârful carierei cu „Planeta Moldova“, dar urma să devină şi un foarte serios (în sensul că bun!) prozator, pe Ernu l-am cam ghicit, pentru că a explodat de-adevăratelea ceva mai târziu, în schimb în ce manieră, ceea ce s-a întâmplat şi cu Nicoleta Esinencu, acum jucată pe toate continentele, ca şi Dumitru Crudu, de altfel! Pictorul Roman Tolici e mai cunoscut în străinătate decât în Ro & Md, dar cine nu visează la aşa ceva? Octavian Ţâcu era unul dintre cei mai populari boxeri din Republica Moldova, cu cele mai spectaculoase victorii la campionatele europene şi mondiale şi participant şi la Jocurile Olimpice, dar ascensiunea lui culturală era greu de bănuit, acum Ţâcu fiind unul din cei mai buni istorici basarabeni, publicând cărţi fundamentale şi lucrând ca profesor de istorie la ULIM, unde e şef de catedră. Poetul Pavel Păduraru a debutat între timp şi ca prozator, fiind publicat de Marin Mincu la Pontica, iar despre Alexandru Vakulovski ce să mai spun? – e frate-meu şi, apoi, nu prea are nevoie de prezentare, fiind foarte popular şi atunci, şi acum. Cred că e o carte care va stârni interesul atât în Republica Moldova, cât şi în România – aşa ar trebui să fie.

u.c.: E, practic, cartea care a aşteptat cel mai mult. Anunţată în proiectul editorial Ninpress, ajunge în 2011 să apară la Casa de pariuri literare. Altă titulatură, acelaşi departament de producţie, dar la alte cote. Sper că nu eşti foarte supărat pe îndelunga amânare. Şi chiar dacă ai fi, faptul e consumat, fie vorba-ntre noi. Cum e să te gândeşti că după Rockman, o carte inedită, iese un volum de interviuri? Publicate pe Tiuk! şi cu un adaos de chestionar tip, interviurile par să fie una din soluţiile cele mai utile de promovare a scriitorilor. Te-ntreb ca pe unul care mănâncă interviurile pe pâine, de ce cărţile de interviuri sunt privite cu rezervă?

M.V.: După ce termini facerea unei cărţi îţi doreşti s-o vezi editată cât mai repede, dar dacă ea nu apare în scurt timp, la publicare parcă ar fi cartea altcuiva, bucuria nu e în nici un caz aceeaşi – asta e valabil şi pentru cărţile de beletristică, şi pentru restul cărţilor. Când a ajuns la editura Ninpress, cartea deja aşteptase vreo nouă ani în sertarul tranziţiei, mai periculos decât sertarul cenzurii comuniste, se pare, aşa că nu prea mai contează c-a mai stat încă vreo două-trei… Şi Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău a fost terminată – în prima ei variantă – prin 1997, numai că n-a apărut până acum doar din cauza mea, că abia acum am fost mulţumit de ea şi am trimis-o la editură, fiind acceptată imediat.

E normal ca un scriitor să scrie nu numai poezie sau numai proză, de aceea e firesc să-i apară nu doar romane şi cărţi de poezie. Că editez o carte de interviuri după un roman, care a apărut după o carte de critică literară, apărută după un volum de poezie e un semn al normalităţii, din punctul meu de vedere. Fireşte că există şi scriitori care screm toată viaţa vreo două cărţulii subţirele de poezioare şi se cred grande poeta, dar eu nu fac parte din rândurile lor.

Nu ştiu cum sunt privite cărţile de interviuri în general, dar mie îmi par cele mai interesante şi mai utile cărţi posibile – după cărţile propriu-zise, absorbite de cuvântul „beletristică“. Dacă critica literară poate fi neglijată aproape total, din interviuri poţi afla foarte multe chestii inedite şi originale, lămuriri spectaculoase despre autor, dar şi despre carte: personaje, motive, teme, facere, scriere, publicare, onorariu şi altele… Cine neglijează interviurile e un fraier!

u.c.: După antologia de proză Tiuk!, şi această carte poartă brandul Tiuk! Nu doar interviurile sau desenele lui Perjo, dar parcă şi aerul degajat e unul specific revistei. De unsprezece ani Tiuk!-ul e deja cea mai importantă platformă online din literatura română. E mult, e puţin?

M.V.: Cam tot ce fac eu are, de fapt, tatuajul Tiuk! Tiuk! este un fel de simbol al hedonismului, dar şi al profesionalismului, fiind ceva făcut de plăcere, de dragul artei şi al exprimării libere, necenzurat, direct, pe faţă, altfel, ceea ce contează fiind în primul rând, totuşi, calitatea. Şi antologia de proză Tiuk! a fost mult mai mare, dar a trebuit s-o subţiez tot din motive editoriale, şi antologia Tiuk! e o carte care a aşteptat mult până a fost publicată, şi din antologia Tiuk! Dan Perjovschi face cu ochiul – iată măcar trei asemănări sigure.

O revistă – fie ea hârtioasă, fie pe aripile internetului – are nevoie de entuziasm, de profesionalism şi de o redacţie care să vrea şi să poată mişca lucrurile mai departe. Tiuk! e o revistă web făcută de plăcere şi cu plăcere, iarna trecută a împlinit zece ani de când am gândit-o, am adunat echipa, am pregătit rubricile şi am ales colaboratorii, iar în iarna care vine se vor împlini zece ani de când existăm activ, de când a apărut primul număr – şi mulţi dintre titularii rubricilor de acum au pornit la drumul Tiuk! din primul număr! Dar fiind o revistă care nu oferă salarii şi onorarii, n-am putut să-i pun pe oameni la muncă dacă n-au avut şi ei chef să facă parte din redacţie, aşa că între timp am pierdut webmasterul (de vreo cinci ani, cred, sau poate mai mult) şi am refuzat să accept altul, aşa încât acum chiar că fac eu totul – de la gânditul numărului următor la adunatul textelor şi introducerea lor pe internet – şi a imaginilor, şi a desenelor lui Dan Perjovschi, totul-totul. Profesioniştilor de la reea.net – care ne găzduiesc tot pentru că aşa au ei chef – le rămâne doar să facă vizibil noul număr pe care eu îl fac şi-l şi bag pe net. Cât o să mă mai ţină chiloţii? Nu ştiu, dar uneori încep să dau semne de oboseală, de vreun an-doi, aşa; am tras alarma… în familie (Tiuk! însemnând trei Vakulovski şi un Perjovschi), dar nu mă prea ia nimeni în seamă (se pare că au prea mare încredere în mine, că nu-mi vine să cred că nu-i interesează). Oricum, Tiuk! va împlini cu siguranţă zece ani de activitate intensă şi fructuoasă!


Text preluat de pe blogul lui Mihai Vakulovski