şoarecii

tatăl meu a prins puii de şoareci

erau încă vii şi

i-a aruncat în cuptorul

care ardea

unul cîte unul.

flăcările ieşeau în afară

şi eu vroiam să-l arunc pe tatăl meu

acolo

dar faptul că aveam 10 ani

făcea acest lucru

imposibil.

„o.k., sunt morţi,” îmi spune,

„i-am omorît pe nemernici!”

„nu trebuia să faci asta,”

am spus.

 „vrei să-mi umble

prin toată casa?

ăştia lasă murdărie, aduc

boli!

ce poţi face

cu ei?”

„i-aş face

animale de casă.”

„animale de casă!

ce naiba e cu tine?”

focul din cuptor

se domolea.

era prea tîrziu.

totul era sfîrşit.

tatăl meu a cîştigat

din nou.

Charles Bukowski,

traducere – ion buzu