Memorii franceze

Pavel Borş

Destrămarea Imperiului


(fragment)

- Vă prezint prietenul nostru din… din ce ţară ai spus că eşti? m-a întrebat profesorul când ne-am instalat la masa de operaţie în faţa pieptului desfăcut al bunicii care vorbea ruseşte. Era o intervenţie relativ simplă. O valvă cardiacă a îmbătrânit mai repede decât celelalte părţi ale organismului şi trebuia schimbată.

Profesorul era în toane bune. Ora mesei fiind aproape, el era sigur că de data aceasta va prânzi la vreme. Eu, care posteam a doua dimineaţă, nu eram gelos pe dânsul. Avea scule bune şi le folosea cu multă iscusinţă, mai având timp şi pentru o conversaţie.
- Deci, ai spus că ai sosit din…

- Uniunea Sovietică, am răspuns eu laconic, aşa cum se cuvine la o intervenţie chirurgicală.
- Uniunea Sovietică nu mai există, m-a contrariat asistentul profesorului, acela care a despicat pieptul bunicii. Inima bătrânei, acea care vorbeşte ruseşte, a început să bată mai repede.

- Cum aşa? am protestat eu, aşa cum se face când auzi braşoave.
- N-ai citit jurnalele dimineaţă? asistentul era şi mai mirat decât mine. Îi vedeam numai ochii, faţa fiindu-i ascunsă după baveta chirurgicală. După culoarea genelor m-am priceput că era un roşcat şi să nu se supere toţi roşcaţii, dar tata mi-a spus să mă feresc de cel cocoşat şi cel roşcat. Iar acum îi aveam pe amândoi în faţă. Profesorul a devenit şi mai rotund la spate în timpul operaţiei, iar ochelarii nu-i cădeau de pe nas în plagă, datorită panglicii cu care erau legaţi la ceafă.

- Elţin şi compania au semnat în această noapte într-o pădure din Bielorusia desfiinţarea URSS, ne-a anunţat roşcatul.
- Ei, nu mai zi! a exclamat lumea din sală. Nu eram eu unul care nu citeşte gazetele de dimineaţă.
- Atunci, îmi repet întrebarea: eşti originar din care ţară? Profesorul nu făcea lucrurile pe jumătate. Operaţia avansa cu spor. Inima bătrânei nu mai tresălta la fundul cutiei toracice, fiind oprită pentru a fi schimbată valva. Sângele din organism se scurgea pe nişte tuburi să fie îmbogăţit cu oxigen de un plămân şi o inimă artificială. (…)

- Sunt din Moldova, domnule profesor, care se află între Ucraina şi România. Profesorul şi compania şi-au lipit privirile pe podul din sală, de parcă acolo trebuia să apară harta Europei. Năprasnică trudă, dar franţuzul nu este franţuz dacă se lasă bătut sau face lucrul pe jumătate. Nici nu am apucat să deschid gura pentru alte explicaţii, că anestezistul a imprimat la „photocopieuse” harta URSS, unde vedeai la sud-vestul ţării lângă Marea Neagră cifra 7, care era Ţara mea şi se numea RSSM. Anestezistul a adus foaia la nasul profesorului, mâinile căruia erau protejate de mănuşi sterile. Roşcatul a cerut o pereche de ochelari, să vadă şi el mai bine.

- Domnule profesor, uitaţi-vă la cifra 7, l-am îndemnat eu, ştiind că el nu are vreme de pierdut în timpul operaţiei pe inimă.
- Unde, unde? Profesorul îşi pierdea răbdarea. Atunci, anestezistul, care era şi el franţuz şi foarte descurcăreţ, a pus o pată de cerneală acolo, unde trăiau tata şi mama şi toţi cei dragi mie.

- Oui, a rostit în sfârşit profesorul, bucuros că a învins şi această dificultate în viaţă.
- Aceasta ţi-i ţara? a întrebat cel de la pompă, de parcă toată cealaltă lume era a lui.
- Aşa-i cum o vezi, ascunsă după o pată de cerneală. (…)

Pavel Borş

Pavel Borş este chirurg cardiovascular. Mai mulţi ani a muncit în calitate de chirurg în Franţa. Sfârşitul Uniunii Sovietice l-a prins în sala de operaţii dintr-un spital parizian. Perioada sa franceză Pavel Borş a oglindit-o într-un roman autobiografic.

Text preluat din TIMPUL