Mă întorc într-o Patrie
Care nici nu ştiu dacă mai este a mea
Care fuge de mine precum orizontul
Cînd sînt aici – ea-i acolo
Cînd sînt acolo – ea-i aici
Cineva construieşte castele din nisip
Pe care le găsesc năruite
De fiecare dată cind ajung pînă la ele
Spălate de valurile apelor în creştere
Lăsîndu-mi mocirla sărată să-mi curgă printre degete
Mă întorc la un pămînt
Care niciodată n-a fost cu desăvîrşire al meu
În pofida chemărilor lui insistente
Iar cînd ajung nu-i aud decît suspinele
Care, ele, sînt toate ale mele
Cineva îmi modifică permanent
Cărţile poştale despre un picior de
plai, o gură de rai
Pe care le proiectez cu atîta migală
„Auziţi, Domnilor ! E o înşelăciune la mijloc!”
Dar mi se spune că imaginea nu este contractuală
Şi caut atunci în arhive o copie a contractului
Dar nu găsesc nimic altceva decît solicitări de oferte
Şi acelaşi speach
comercial
Folosit de 2000 de ani, cel puţin:
„Pe un picior de
plai,
Pe o gură de
rai...
Iar tu de omor
Să nu le spui
lor.
Să le spui
curat
Că m-am
însurat
Cu-o mândră
crăiasă,
A lumii
mireasă;
Că la nunta
mea
A căzut o
stea;
Soarele şi
luna
Mi-au ţinut
cununa.
Brazi şi
paltinaşi
I-am avut
nuntaşi,
Preoţi, munţii
mari,
Paseri,
lăutari,
Păserele mii,
Şi stele
făclii!”...
Şi nici o semnătură nimic
Şi nici o semnătură nimic...
Preluat de pe http://vitalie.vovc.over-blog.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu