O seară de poezie basarabeană.... o seară a sufletului românesc

6 iunie 2014 | Autor: Dr. Ioana CIODARU-CEAUŞESCU

În seara cu miros de parfum de tei, confraţii într-ale simţirii poetice dintr-o parte şi alta a Prutului s-au reunit, sub auspiciile Institutului Cultural Român din Bucureşti, pe 5 iunie a.c., într-o seară dedicată poeziei basarabene. O întâlnire în cadrul căreia Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Dumitru Crudu, Alexandru Vakulovski şi Moni Stănilă ne-au oferit şansa de a-i asculta lecturând din propriile creaţii.

Preşedintele Institutului Cultural Român, dr. Lilian Zamfiroiu a ţinut să remarce faptul că intenţia organizatorilor acestei seri a fost să realizeze şi de jure un spaţiu cultural comun, atât la dreapta, cât şi la stânga Prutului în condiţiile în care, totuşi, acesta există de facto. Institutul Cultural Român este foarte interesat de tot ceea ce se întâmplă în plan cultural în stânga Prutului. Vreau să subliniez că importanţa pe care o acordăm spaţiului din stânga Prutului este pe măsura aşteptărilor pe care le avem de la artiştii din această zonă. Această importanţă am încercat să o demonstrăm şi cu ocazia Târgului de Carte de la Paris ‒ Salon du Livre, din luna martie a acestui an, unde, pentru prima dată în cadrul programului de la standul României, un loc distinct s-a referit la activitatea literară de dincolo de Prut. Domnul Emilian Galaicu-Păun a fost prezent, poate o să vă povestească mai multe. De asemenea, a fost prezent şi domnul Ambasador al Republicii Moldova la Paris, Excelenţa sa dl. dr. Oleg Serebrian. Vă mulţumesc că aţi venit, vă mulţumesc că aţi trecut Prutul şi vă doresc să mai treceţi Prutul de mai multe ori, tocmai pentru a realiza o osmoză pe care ne-o dorim cu toţii, între cultura de pe ambele maluri ale Prutului, a declarat dr. Lilian Zamfiroiu.

Întâlnirea a fost un nou prilej de a atrage atenţia asupra acestor tineri autori, în fond, toţi având un profil deja matur. Poezia nouă a acestora constă îndeosebi în poeme de o surprinzătoare prospeţime, dar şi într-o valorificare a moştenirii literare. Raportarea la dimensiunea timpului, la monotonia existenţei, viziunea asupra lumii, banalitatea faptului cotidian, criza comunicării, înţelegerea condiţiei umane sunt teme ce se conturează în aceste creaţii literare. Desigur, şi climatul social a constituit un factor important în creaţiile poeţilor basarabeni. Poezia basarabeană reflectă fără îndoială o stare de frământare continuă, o dramatică sinceritate, ideile rămânând uneori ascunse în spatele formulelor poetice şi  ale cuvintelor de o tonalitate grea, ameninţătoare. Preţuirea, iubirea faţă de ţara lor, dar şi denunţarea vehementă a nedreptăţii sociale, a umilinţei omului, durerea surdă şi amară a acestui popor capătă o expresie aparte în poemele şi scrierile poeţilor basarabeni. Motive de ordin istoric, cultural, mitologic, religios, conjugate cu sensibilitatea, confesiunea, fantezia şi ludicul, varietatea temelor şi stărilor de gând contribuie din plin la  construirea poemelor de un interes literar incontestabil. Tinerii poeţi prezenţi ne-au dovedit, dacă mai era nevoie, că fiecare poem reflectă bogăţia universului interior al fiecăruia, climatul lor sufletesc, poezia manifestându-se într-o varietate de formule poetice, contribuind astfel la îmbogăţirea universului poetic şi al ideilor. Intelectul, sensibilitatea, dar într-o mare măsură luciditatea sunt trăsături incontestabile ale discursului poetic, un discurs de multe ori, înţepător, incomod şi denunţător.

Referindu-se la noua generaţie de poeţi basarabeni, poeta Floarea Ţuţuianu, coordonatoarea proiectului cultural din seara dedicată poeziei basarabene, a considerat că noul val al poeziei basarabene este perfect definit de ceea ce scria Alexandru Muşina în prefaţa volumului de poezie al lui Dumitru Crudu: „Noua poezie basarabeană se compune din câteva promoţii de poeţi şi din mai multe direcţii literare. (…) Rândurile acestei promoţii zgomotoase care a zguduit serios canonul literar basarabean s-au îngroşat pe parcurs cu noi poeţi revoltaţi, dornici să pălmuiască, vorba futuriştilor, obrajii stafidiţi ai literaturii moldoveneşti”. Regretatul Alexandru Mușina era atât de încântat de ce se întâmpla în mințile tinerilor poeți basarabeni încât proclamase că ,,fenomenul cel mai important din lirica româna a ultimilor cinci-șase ani (începutul anilor ’90 – n. n.) e «apariția basarabenilor»”.

Cu prilejul acestei reuniri a simţirilor poetice dintr-o parte şi alta a Prutului, Emilian Galaicu-Păun a declarat: Aş avea ceva de adăugat. Un Nume. Eugen Cioclea. Dacă astăzi vorbim despre noua poezie basarabeană, este pentru că au existat vechii. Un vechi care pur şi simplu a detunat toată acea atmosferă lâncedă şi leşinată! Emilian Galaicu-Păun este poet, prozator, eseist şi editor,  născut la 22 iunie 1964 în satul Unchiteşti, comuna Cuhurestii de Sus, judeţul Soroca. Licențiat al Facultății de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău şi doctor în litere (Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova), este redactor pentru Basarabia al revistei Vatra (Târgu-Mureş) și redactor-şef al Editurii CARTIER. Printre volumele pe care le-a publicat se numără Cel bătut îl duce pe Cel nebătut (Editura Dacia, 1994) – distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, Yin Tim (Editura  Vinea, 1999) – tradus în limba germană de Hellmut Seiler (Pop-Verlag, Ludwigsburg, 2007), Gesturi. Trilogia nimicului (Editura Cartier, 1996) – Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova),  Ţesut viu. 10 x 10 (Editura Cartier, 2011) - Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Poezia de după poezie (Eseu, Editura Cartier, 1999) – Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Este autorul a numeroase traduceri, din autori precum Roland Barthes, Michel Pastoureau ș. a.

Passager (1)
şi ce dacă-şi deschide din când în când venele? face parte din specia celor aleşi ce-şi ascut astfel sângele.
roş-albastru. la ambele capete. ca pe-un creion bicolor. răsucindu-se-albastru în ascuţitoarea
de creioane a inimii, să-şi facă vîrf. după felul în care împunge-n buricele degetelor, din interior spre afară, cu roşii corniţe, să-şi revendice non omnis moriar, gata de scris. jumătate în mâinile domnului, pe jumătate dat dracului — nimeni nu-i mulţumit cu juma’ de măsură! şi nici, întreruptă de lama cuţitului, linia de demarcaţie nu mai e sigură.
ca şi cum, aruncat în sus ca un toiag încrustat, să-şi dispute-n teren dreptul primei lovituri, două mîini osebite, zvâcnind amândouă odată, -n acelaşi timp s-ar întâlni undeva pe la mijloc. fiecare-n contra celuilalt, scrisu-i apropie: pus pe jar, demonul (zis şi-“al creaţiei”) face risipă de purpură până la dumnezeu tot aşa cum, tocindu-şi grafitul ce-i ţine de inimă, domnul e cât ce să dea de dracu’! puţin mai lipseşte şi unul va-ncepe să scrie cu sângele altuia, paloşe gotice faţă cu praporii glagolitici. pe viaţă şi moarte. cum ai completa un pomelnic cu nume — aceleaşi — trecute pe rând de la unii [morţi] la alţii [plugari]: nu e literă să nu fie scrisă de două ori, cu chinovar şi sineală, o dată în ceruri şi, -ntoarsă, pe pământ. după gustul, tot mai pronunţat, de rugină din gură, se simte că au şi pornit să se taie în săbii, de sânge. acum tot mai subţire, cu două tăişuri, de care se prinde când unul când altul cu mâinile goale.
într-o mînă de om, Dumnezeu şi Satana fac skanderbeg. Mâna
scrie morţii cu cerneală
şi pe cei vii cu roşeală

 

Poeta Irina Nichit a declarat, cu vădită emoţie, că totul i se pare ireal, însă doar nişte persoane foarte realiste au putut organiza o astfel de întâlnire. Era timpul de mai demult să se facă astfel de schimburi mai dinamice, din stânga Prutului, să fie implicaţi mai mulţi poeţi, mai multă lume. Noi reprezentăm noua poezie basarabeană în raport cu cea din anii '60, '70, dar acum se scrie o poezie şi mai nouă, şi în stânga, şi în dreapta Prutului. Pare ireal şi faptul că suntem aici, la această masă, doi poeţi din satul Antoneşti. Alexandru Vakulovski este din Antoneşti, judeţul Tighina, eu sunt din Antoneşti, judeţul Cahul. Mari mulţumiri poetei Floarea Ţuţuianu pentru că a avut inspiraţia de a porni în acestă aventură. Sper că se va continua şi cu alte ediţii, mărturisea Irina Nichit. Poeta s-a născut pe 1 ianuarie 1962 în comuna Antonești, judeţul Cahul. A debutat cu volumul de poezie Șarpele mă recunoaște (Editura Hyperion, Chișinău, 1992), premiat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, distincție de care se vor bucura și volumele Cartea rece (Editura Cartier, Chișinău, 1996) și Un viitor obosit (Editura Augusta, Timișoara, 1999). Pentru volumul de critică de teatru intitulat Godot eliberatorul (Chișinău, 1999) a primit premiul UNITEM pentru critică teatrală. Acestui volum i s-au adăugat Proiectul unei tragedii (dramaturgie, Chișinău, 2001), Maimuța în baie (dramaturgie, Chișinău, 2006). Piesele Maimuța în baie, Coridorul morții, Ametist și Nudiștii au fost montate în teatre profesioniste din Chișinău și Bălți. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Teatrali.

Ești aici?
În afară de mine,
cine mai respiră în cameră?
Cărţile nu au plămâni,
clopotul de ceramică stă neclintit,
plapuma e bine întinsă,
pernele nu se umflă, nu se dezumflă.
Doar obiecte neînsufleţite în jurul meu,
doar masa, divanul, cuvertura moartă,
cuierul cu haine spânzurate,
pașaportul și buletinul
într-o cutie de pantofi.
Cine mai respiră totuși
în camera cu un geam spre asfinţit?
A, da, trifoiul.
Nu mai ţin minte de câte ori
mi-am luat rămas bun de la el.
Se ofilea încet,
îi îngălbeneau toate frunzele,
dar îi schimbam pământul
și încolţea din nou.
Trifoiul acesta
îl am de la mama,
într-o zi mi-a dat niște cartofiori,
nu știam ce putere au,
acum văd cum frunzele tinere
apucă soarele de ultimele raze
și-l ţin o vreme lipit de geam.
În fiecare an trifoiul se usucă,
pare un smoc veșted de buruieni,
trec zile și săptămâni
până găsesc pământ proaspăt,
îl mut în alt ghiveci
și firele răsar mai verzi ca altădată.
Norul de frunze fragede se mișcă ușor.
Ești aici, mamă?
Așa respiră trifoiul?
Dacă ţi-aș schimba pământul,
ai răsări din nou?
Un înger înalt
E ușor să stai la măsuţa neagră
cu mâinile pe genunchi,
n-ai plătit un leu pentru ea
a făcut-o gratis un om de treabă,
cine știe de unde a găsit metalul
și crucea de fier
tot el a meșterit-o
și literele de pe tăbliţă tot el le-a scris,
tu vrei să mai aduci încoace un înger,
dar să fie înalt,
să nu crească buruienile
peste capul lui,
să-l vezi de departe când vii,
hai ridică-te în picioare,
nu mai încălzi măsuţa neagră cu fruntea,
de-o oră bună stai acolo și nu faci nimic,
nu-ţi dăm voie să te odihnești,
odihna e altceva, altundeva,
nu sfredeli cu ochii pământul,
nu se odihnește nimeni la doi metri adâncime,
ci sus în leagăn de frunze
sau și mai sus, pe salteaua norilor,
nu pipăi tăbliţa colbuită,
vin ploile, o vor spăla cu grijă
și nu ne mai aduce la căpătâi
un înger de piatră albă,
încă n-ai adunat bani pentru înger,
oricum, e de-ajuns o cruce,
oricum, e de-ajuns o cruce,
nu inventa motive să rămâi,
hai ieși odată
din cimitirul nostru.
Un om de succes
Parcă duc o lumânare de pe o stradă pe alta
de la capătul oraşului până în centru
de dimineaţă până seara,
parcă o apăr cu palmele înţepenite de frig
să nu mi-o stingă vântul,
să nu mi-o smulgă din palme,
să n-o scap pe cărarea ninsă
care mă scoate din valea crucii pe bulevard,
parcă duc o lumânare aprinsă
între degetele de lemn,
dar n-o să vedeţi nimic în mâinile mele,
am uitat să vă spun că ele nu l-au atins,
nu l-au atins!
tata purta cămaşă nouă, costum de culoarea cafelei cu lapte şi era la cravată,
nu, noi nu l-am îngropat în costumul acesta şi nu i-am pus cravată,
noaptea asta l-am visat cum râde fericit,
nu, noi nu l-am văzut râzând aşa,
a ieşit din întuneric
ca un om de succes
mi-a întins o floare şi ea a început să tremure,
am luat-o fără să-i ating degetele cu unghii îngrijite,
o lalea albă-albă,
tatăl meu din vis mi-a dăruit o lalea fragedă,
o duc prin viscol şi nimeni n-o vede,
parcă am o lumânare aprinsă în palme
o apăr de fulgii usturători,
dar mâinile mele sunt goale
şi ziua lunecoasă tocmai s-a dus la vale pe derdeluş.

Dumitru Crudu s-a născut în 1968, în satul Flutura, județul Ungheni. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe, secţia Filologie, a Universităţii „Transilvania“ din Braşov și al masteratului la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. Fondator, împreună cu Marius Ianuş, al fracturismului, curent literar lansat în 1999 printr-un manifest publicat în revistele Paralela 45 şi Vatra. A publicat volumele de versuri Falsul Dimitrie (Târgu-Mureş, 1994) – distins cu Premiul de debut al Filialei Braşov al Uniunii Scriitorilor din România și cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; E închis vă rugăm nu insistaţi (Constanţa, 1994) – Premiul pentru experiment al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), Eşarfe la cer (Cartier, Chişinău, 2012) – (Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, precum și romanul Un american la Chişinău (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2013). A scris circa douăzeci de piese de teatru, montate în Republica Moldova şi în România.

Eșarfe în cer
ÎN ULTIMELE DOUĂ ZILE voia foarte tare să bea bere
și în ultima zi să mănânce
struguri albi
dar nu am găsit nicăieri
struguri albi
oricât i-am căutat
prin tot cartierul
după moartea ei
au reapărut pe tarabe
strugurii albi
și berea în magazine
după moartea ei
a apărut un bătrân
într-un
pardesiu roșu
și a întins-o pe spate
pe pat
iar înainte să iasă
din cameră
i-a băgat nu știu ce în buzunar
după moartea ei
pe scaunele de lângă patul Zoiei Gheorghievna
am găsit un
trandafir roșu
petalele pe un
scaun
și ciorchinele pe altul
după moartea ei
nevastă-mea deschidea ușa
ca să-mi spună
că Zoia Gheorghievna mai trăiește
după moartea ei
în camera Zoiei Gheorghievna se aud
suspine
dar când
deschid  ușa
acolo nu-i
nimeni
după moartea ei stătea
pe pat cu faţa
spre cer
de parcă urmărea încotro
se îndreaptă
sufletulei,
așa cum ai urmări o eșarfă roșie
pe care vântul ţi-o smulge din mâini
după moartea ei
în curtea blocului nostru
a apărut
un bătrân cu un pardesiu roșu
după moartea ei
cerul se umplu cu
eșarfe roșii
PRIVIRILE stinse și reci
mâinile amorţite și livide
atâtea lucruri neclintite
în juru-i ca niște melci
în camera ei un tropot de pași neîncetat
„în casă e un frig ca de cleștar”
e întuneric dar
ea de câteva luni n-a mai coborât din pat
mă apropii în vârful picioarelor
de ușa ei împodobită de sus până jos cu spini
într-adevăr ea stă pe pat
culcată pe o saltea de mărăcini
seamănă cu o dâră de apă plată
pe care o torni într-o cană spartă
DUPĂ CE AM umblat prin tot cartierul după
câteva bobiţe de struguri albii, fiindcă ea a vrut un strugure alb,
a vrut să mănânce un strugure alb, acum îl ţine în mână și-l
miroase,
îl pipăie cu degetele
își trece degetele de pe o bobiţă pe alta
așa cum ţi-ai trece mâinile prin
părul fiinţei iubite
apoi a vrut un strugure negru,
dar nu am găsit nicăieri struguri negri și i-am adus în schimb tot un strugure alb,
dar ea
nu a sesizat diferenţa și
l-a luat în mână
și l-a lipit de faţă,
și a adormit cu faţa lipita de ciorchinele ăla rece
după atâtea nopţi de insomnie
a adormit
a adormit cu faţa lipită de ciorchinele ăla rece
acum nu poate să adoarmă decât
după ce își lipește faţa de un strugure alb
sau negru
în ultimul timp tot mai mult seamănă
cu un strugure alb sau
negru
pe care ai vrea să-l iei în braţe
și să te plimbi cu el prin cameră

Alexandru Vakulovski a mărturisit că se simte la Bucureşti ca acasă, ceea ce e bine. Să ştiţi că noi nu suntem chiar aşa de trişti, putem să scriem şi mai vesel!, a declarat poetul. Acesta s-a născut pe 9 aprilie 1978 în Antonești/Suvorov în URSS, astăzi Ștefan Vodă în Republica Moldova. Este eseist, critic literar, poet, publicist, prozator, traducător din literatura rusă şi  blogger. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi este redactor fondator al revistei web Tiuk! (k-avem kef), împreună cu fratele său Mihail Vakulovski şi cu graficianul Dan Perjovschi. Printre volumele publicate: Pizdeţ (Editura Aula, Braşov, 2002 – nominalizat de ASPRO şi România Literară pentru cel mai bun debut în proză), Oedip, regele mamei lui Freud (poezie, Editura Aula, Braşov, 2002), Ruperea (teatru, 2002), Letopizdeţ. Cactuşi albi pentru iubita mea (Editura IDEA Design&Print, 2004), ecstasy (poezie, Editura Pontica, Bucureşti, 2005), Dați foc la cărți (Editura Tracus-Arte, București, 2012) – volum distins cu Premiul Transmodernitate, oferit de Ministerul Culturii din Republica Moldova, în cadrul SIC.

încă un jurnalist a fost omorât
încă un jurnalist a fost omorât
moartea nu a mai fost atât de aproape
o urmărim în direct de la Kiev
uite oamenii
uite coasa
uite automatele kalaşnikov
uite nu mai sunt oamenii
uite cum moartea se întinde pe jos
într-o baltă
vie
cu sufletul la gură
oamenii înconjuraţi de baricade
cântă
poze
filme
oameni vii
oameni plini de sânge
aceeaşi oameni
deja cadavre
mor
scrie Olesea Zuhovskaia
sângele îi ţâşneşte din gât
lunetistul a fost bun
deşi n-a nimerit în
crucea rosie
din piept
încă un jurnalist a fost omorât
e un titlu
un titlu
ce se repetă
destul de des
seara
sau dimineaţa
se numără
25
30
100
şi toţi morţi
Igor Kostenko
22 de ani, jurnalist
mort
fiii lui ianukovici
au fugit din Ucraina
curul gras
nu
atâţia lunetişti
atâtea cartuşe
ar fi trebuit
un lunetist
un cartuş
Trăiască Ucraina!
sportivii ucraineni
de la soci
se întorc acasă
să poarte banderole
de doliu
o poză
un preot
masca de gaze la gât
crucea la gât
crucea în mână
scutul
apărător de gloanţe
în spate
Biserica Ortodoxă
nu se mai roagă
pentru conducerea ţării
lukaşenko îi transmite condoleanţe lui ianukovici
ianukovici îl sună pe putin
oamenii din Dnepropetrovsk
se culcă pe calea ferată
tancurile nu trebuie
să ajungă la Kiev
Kiev
capitala Ucrainei
se vede din spaţiu
de la cauciucurile arse
cât mai mult foc
mai mult fum negru
oamenii cară cadavre printre gloanţe
îi adună la un loc
îi pomenesc
lunetiştii trag salve
direct în inima Ucrainei
avioanele private
ale oligarhilor
ies
din Ucraina
ar trebui să mai iasă
doar unul
exact ca ceauşescu
bisericile s-au umplut de cadavre
şi de
răniţi
e ceva greu şi pentru Dumnezeu
a mai trecut o zi
20 02 14
Ucraina
nimeni nu vrea să moară
moartea-i peste tot
O cameră cu multe camere (în memoria lui G.V.)
hai frate
la mare
sunt singur
mai adun câţiva prieteni
am multe camere
încăpătoare
au trecut de atunci
doi ani
nu am dat pe ei
doi bani
george-mi zice
în continuare:
hai frare
la mare
am multe camere
încăpătoare.

Mă bucur foarte mult că am fost invitată. Tot ceea ce vă voi citi a fost scris în ultimii patru ani, de când m-am stabilit în Republica Moldova. Este vorba de prima carte pe care am scris-o la Chişinău, a mărturisit poeta Moni Stanilă.

S-a născut pe 9  februarie 1978, Tomeşti.  Este absolventă a Facultății de Litere, Teologie şi Istorie a Universității de Vest din Timişoara și a unui masterat la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu, este redactor la www.punkt.md, editorialistă la cotidianul Timpul (Chişinău), iniţiatoare şi coordonatoare a cenaclului Republica al Bibliotecii Naționale din Chişinău. A fost distinsă cu Premiul Tiuk! pentru debut, Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova pentru volumul Postoi parovoz. confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides Publishing House, 2009), în cadrul Salonului Internaţional de Carte, Biblioteca Naţională, Chişinău, 2011, volum nominalizat, de asemenea, pentru premiul de debut Opera Prima, Botoşani. A mai publicat volumul Iconostas (Editura Graphe, 2007), un jurnal de convertire.

 Sagarmatha
mi-am sculptat floarea de prun în osul
frunţii şi-am acoperit-o cu zăpezi
alegând din pântece
lumea şi timpul în care urma să vin
sunt aici pregătită
să smulg din drumul Siberiei
paşii care nu s-au întors
am crescut pe insule îndepărtate în opinci de oţel
printre stânci mai firave decât braţele mele
cu crizanteme
încrustate în dosul palmelor
ca să aduc primăvara şi moartea
într-o singură zi
am pândit secole întregi ca să prind
ceasul mare
ora exactă când dilatarea lumii
îi aşază în scaune pe toţi
împăraţii planetei
nu le aduc nici o mângâiere piţigoilor albaştri
şi gaiţelor care-mi plantează stejari sub fereastră
nu le arunc
nici un pumn de grăunţe
doar oase şi cărţi de istorie
să-i transform în gladiatorii de mâine
care nu vor lupta până la moarte
care vor smulge povestea
plajelor din Miyaghi şi o vor aduce
în grădinile preşedinţilor
seara când masa e pusă
şi caviarul îmi ademeneşte soldaţii
…
nu citesc istoria din cărţi
învăţ din gurile bătrânilor la foc
după izbăvirea zilelor
dimineaţa culeg viile şi tai lemnele
când iese luna cânt la tobe
şi tobele mele au ornamente vii
flori de prun şi nori /
                                 / şerpi cu clopoţei
pitoni şi cobre
polen de crizanteme pentru mâinile toboşarilor
am crescut
acum sunt vântul care vine din patru zări
nu îl vede nimeni dar
toţi îl aud
amestecaţi
laolaltă soldaţii şi femeile violate
şi-au aranjat armele pe umeri
conduşi
spre văile încărcate cu faguri
sun goarna pentru război
îmi lovesc una de alta palmele
ca în ziua în care plantam zarzavaturi în spatele casei
eu vin înaintea tuturor
pe mâna stângă mi-am tatuat numărul
de identificare al morţilor de la Aiud
pe dreapta iniţialele evreilor din Varşovia
venim călare pe trenuri şi avioane
leg fluiere la săgeţi
şi clopoţei la puşti
suntem aproape
sunetul nostru de victorie a înconjurat pământul
precum odată Ierihonul
...
coborâm din munţi încălţaţi cu patine
un nor de ace de gheaţă se ridică în urmă
avem  arcul proptit de călcâie
tunuri pe umeri
prin afişele electorale făcute pâlnie
strigăm
rapsozii războiului meu
în loc de lauri purtăm împletituri din crizanteme
venim  din iarnă
aducem primăvara şi moartea în corturile noastre
care acoperă lumea ca nişte eoliene în mişcare
caii noştri nu sar peste ziduri înalte de doi metri
nu pasc în câmpiile pakistaneze
dar ca americanii aduc moartea pe 2 mai
judecata noastră nu e în tribunale
cine are urechi de auzit
vânătorul îşi simte urmele adulmecate
aşa că Bin Laden ascuns după ziduri
şi-a făcut rugăciunile şi-a spălat faţa şi mâinile
de cinci ori pe zi
iar la căderea nopţii a apăsat record şi a povestit toate
aşteptând moartea cum ai mei aşteaptă să plouă
să răsară cartofii
a şoptit ca fluierul prins la săgeată
poveştile care trebuiau să se împrăştie odată cu fruntea

Poemele, rezultat al simţului intim şi mărturii ale unor destine, dovedesc faptul că fenomenul literar actual din Republica Moldova este foarte viu, această perioadă extrem de fertilă şi de variată putând fi ilustrată fie doar şi prin aceste cinci nume: Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Dumitru Crudu, Alexandru Vakulovski, Moni Stănilă.

Preluat de pe http://aesgs.ro Autor: Dr. Ioana CIODARU-CEAUŞESCU