Vitalie ȘEGA

 

De ce Nananaia l-a luat pe Ciumboleo în braţe

 

Pablo vroia să se scarpine la ceafă,

dar ridică mâina prea sus şi scarpină boaşele lunii

Toto caută pe internet pe mama sa,

de când I s-a spus că e adoptat, nu-l lasă sentimentul că e afroamerican,

Augusto flirtă cu Paraclita ieri şi azi îl nasc pe Dumbelo,

Nanania cu toate că îl avea pe Ciumboleo în braţe, era pretenţioasă

dar îl hrăneşte cu sevă de bambuc, nu cu lapte din sân,

Epifana îl rugase pe Hose, dar el zice că mâine va găsi China pe harta lumii,

Jojo în genere nu trebuia să fie acolo, dar venise şi el la chef, dar nu e o furnică!

Braţele descriu un cerc, în el sar 12 lupi cu blana arzândă şi fără coadă,

dar eu îl ţineam pe Toto să nu leşine de frică,

Mucoba aprinde tot pachetul de ţigări Malboro,

zice că s-a săturat să se chinuie să scoată câte un trabuc,

Gigi rupese şarpele în două şi suflă în gura sa, face un balon şi îl oferă lui Sibica.

Totul pare o cacealma, dacă nu menţionez că HUKI, şedea locului şi se uita cum fuma Mucoba,

el nu demult a lăsat fumatul.

Irina a ascultat calm tot ce i-am istorisit,

nu a râs nici când am pomenit că Nananaia l-a luat pe Ciumboleo în braţe,

apoi a zis că a înţăles totul, cu excepţia de ce eu sunt beat şi fără un pantof, şi de ce îi zic Irina.

 

 

 

 

 

Augustina VISAN

 xxx

In inimă mi s-a cuibărit un șoarece negru

Tata mi-a spus Sa îmi iau Niște sarmale ca sa le mănânc in tren Am inceput sa rad Ce vrei sa miroase tot trenul a ceapa prăjită? Tata insistă și eu țipam parcă o să se strice trenul M-am urcat în trenul Ungheni - Chișinău M-am așezat pe un scaun Din fundul vagonului Langa wc Am pus mâinile pe o bancă Și capul pe mâini Am adormit când mi-au amorțit mâinile Am deschis ochii Ca printr-o ceață de fum Am văzut Pârlița am adormit din nou Trenul s-a oprit Nu am deschis ochii Nu era importat unde eram Importat să ajung mai repede la Chișinău am auzit niște băieți Care în timp ce râdeau Vorbeau că trenul s-a stricat Am zâmbit și eu Am închis ochii După 15 de minute Din inima a ieșit șoricelul cuibărit Iar eu am rămas În vagonul de lângă wc Și cu mâinile amorțite Trecuse 120 minute În tren era frig. Vedeam doar dinții galbeni Ai celor care se duceau Sa fumeze Apoi Un val de țigară Când se duceau înapoi Îmi era foame O pofta de sarmale mi

s-a făcut apa in gura In cap îmi răsunau cuvintele mele Și privirile lui tata M-am uitat in geanta poate găsesc ceva de mâncare Am găsit Tata mi le pusese Când mă încălțăm Am spus -Niciodată nu mă ascultă omul acesta Apoi am desfăcut sacoșă și am găsit paine, sarmale și o ceapă Nu am lăsat nicio firimitură pe banchetă Doar un miros de ceapa, de varză și morcov

se târa în urma mea

ca o coadă de șoricel.

Ludmila ȚURCANU

 xxx

Prin a 2-a aveam un jurnal

Mov Cu hannah montana Îl căram cu mine la școală Și le dădeam colegilor mei să scrie în el Cuvinte pentru mine Pe care peste ani să le citesc și să-mi cresc stima de sine Unu-mi scria „ ești frumoasă și dragutza pup” Altul îmi scria „ești foarte deșteaptă și ești o colega foarte frumoasă” Prietenul meu cel mai bun mi-a scris „liud să vii la dan” Am fost supărată, am trecut cu un corector peste mesaj Exact cum câțiva ani mai târziu a trecut el cu un corector peste noi

Colega din spate mă îneca în urări

alta din față îmi scria continuu

„ești cea mai bună prietenă a mea

te iubesc sper să fim prietene toată viața” Azi nu-mi răspunde la salut,

probabil „toată viața” s-a încheiat

Adriana RUSU

 

xxx

Să-mi scriu mie din trecut?

Nu cred că are rost. Am făcut deja tot ce am putut.

Sau celei din viitor?

Nu vreau să-I dau sfaturi, vreau să am încredere în ea…

Cel puțin așa zice Domnișoara cu părut frezat scurt și cu ochi mari,

Ce dă instrucțiuni pe Youtube

Cică trebuie să ai încredere în tine pentru a ști să spui nu

 cînd îți sunt încălcate granițele.

Știu ce credeți. “Nu e tocmai o idee bună să te autodiagnostizezi.”

Dar dacă ați fi plîns așa cum am plîns eu ascultînd-o

Cred că ați fi înțeles cum ea mi-a cîștigat încrederea

Ciudat lucru că că să scrii scrisori face parte din terapie

Dudu parcă știa și el ca am nevoie de asta.

Exercițiul e în felul următor:

Să scrii o scrisoare părinților tăi

Unde să le spui verde în față

Tot ce ai fi vrut ca ei să facă și nu au făcut,

Toate frustrările pe care ți le-au provocat,

să scuipi în foaie toată furia…

(Iar acum o să ziceți “ Da ce ai făcut în adolescență?”

Asta e,  că m-am stăpînit atunci pentru că trebuia

Să fiu fiica perfectă, deși am făcut și multe prostii

Încercînd să mă opun/impun, am eșuat în a deveni un adult.)

Apoi trebuie să citesc ce am scris și sa pling

Sa pling din toți rărunchii

Ca mai apoi să scriu o scrisoare din numele părinților mei

 mie

Unde să scriu tot ce voiam și încă mai vreau să aud de la ei

realizînd că nu o vor face niciodată…

Nu aș vrea să mă înțelegeți greșit,

Eu îmi iubesc părinții foarte mult și le sunt recunoscătoare

Pentru că știu că au făcut tot ce au putut

Și mi-au oferit tot ce au avut mai bun…

Pînă la urmă sunt un Nevrotic, nu un sociopat sau schizoid.

Acum cred că știți de ce nu aș vrea ca ei să-mi citească poeziile

și nici acele scrisori pentru ei 

de care nu ar trebui să dea cu ochii niciodată.

Adriana RUSU

 

xxx

Aștept să mă sune mama

Mă uit la ceas

e 16:30

E încă devreme să mă gîndesc la asta…

Caut împreună cu Trăian pe net ce o să mîncăm diseară

“De ce îți este poftă?”

Și acolo unde ar trebui să fie gînduri despre ce as vrea să mănânc

Se învârt cele “ce o sa-I spun mamei cînd o să mă sune”

“Ce vrei tu aceea vreau și eu”

Aștept să sune telefonul întorcînd capul spre el de cîte ori e posibil

Un fel de tic nervos vechi de 22 de ani

Am tresărit cînd telefonul a sunat

Nastea voia să știe de pe ce dată se încep examenele

Trăian mă ajuta să-mi fac lucrările de laborator și nici nu am observat

Cum s-a făcut ora 12:00

Aștept să mă sune mama

Să-i spun că azi nu voi veni acasă

Și poate niciodată.

Atelierul de azi

„ PISOII

Florentin Sorescu

Păi aveam o lanternă, măi nenicule!

Nu chiar o lanternă, dac-ar fi s-o spun p a dreaptă,

ci un bec,

D ăla de se pune la o baterie de 4,5 volți

și se aprinde. Cu lumini de sidef.

Stam cu frate-miu acasă,

singuri. Mama și tata erau plecați. Probabil la un chef.

Dormeam amândoi împreună. Eram, vezi bine, 

încă mici. Pisoi.

Ne băgasem sub plapumă. Ce să facem și noi?

Ne treceau uite-așa, niște fiori,

că era întuneric.

„Ce vezi tu acolo?!”, zice frati-miu.

Prinsesem becul la baterie și mă holbam..

„Iac așa , niște strigoi!”

„Fugi de -aici, mincinosule!”

Frate-miu era încă de mic vulpoi,

nu-l puteam duce de nas ușor.

Pentru el albul era alb. În casă la noi

eu eram mincinosul. Vedeam ce nu e.

Dar și lui i se făcuse frică.

„Sau or fi marțieni?”, adaug încetișor.

„Bă, zice el,

ca tine unul să mintă nu mai găsești,

să mor eu!”

„Acum o văd pe mama!”

”A! Pe mama o văd și eu!””

Pentru astăzi, vreau să vă propun ă scriem o poezie despre minciuni și cu minciuni, după modelul acestei poezii excepționale a lui Florentin Sorescu, despre miciuni care ne fac bine, despre minciuni care ne ajută, despre minciuni izbăvitoare, despre minciuni care ne schimbă soarta în bine, despre miciniuni care ne pot salva viața, prietenia, dragostea, despre minciuni care pot repara nedreptăți, care pot tămădui, pot împinge lucrurile înainte și ne pot înfrumuseța existența.

Georgiana MĂRCULESCU

* **

Abia aștept să mai crească un pic să pot să mă înțeleg cu el!

Ca și cum anii ar ține loc de miez de nucă.

Respirația se adâncește,

Ni se sparg urechile

Una câte una.

Din ochii dințați iese apă sărată purtată de furii.

Nu mai vreau să dorm!

Ca și cum ultima graniță a fost deja trecută,

Dar ea a zis piua și a ridicat gratii.

 

Tăcerea alunecă pe cuburi de gheață,

Acolo în dormitor

Unde un un pahar de martini lăsat în fugă

 pentru mâine. 

Georgiana MĂRCULESCU

 Valea Nucului

La noi în sat

Lumea iesea

La poartă

Duminica.

 

Câteodată Gina făcea gogoși

Și le aducea în ligheanul roșu de rufe,

Erau tare bune,

În timp ce Leana lu Costel

Strângea povești în ghem toată săptămâna

Pe care îl desfăcea la porțile une se simțea bine.

Când trecea cineva, șezătoarea tăcea

Privea, analiza, aștepta să vadă dacă acel cineva le aducea ceva.

Apoi, cîte o babă care venise cu taburetul de-acasă

Mai râdea pe înfundate.

Mamaia mea, ieșea cam așa, după 4

Și-și alegea șezătoarea înainte să închidă poarta.

Ea nu știa să aștepte,

De acum încolo, ar trebui sa vină copiii.

Alteori, se trezea la 5,

Își înfășura picioarele în ziare vechi și fâșii de lână

Ca să ducă un snop de porumb înzăpezit la animale. 

Alexandru POPESCU

xxx

 când mă doare capul îngrozitor

Ies la o plimbare lungă Iar asta e la fel cum te-ai apuca să faci sex cu o virgină sau o fată cuminte. Ești doar tu și ea, La început ai nevoie de răbdare. să o convingi, să o seduci până se lasă. O dezbraci. Se îmbracă. Iar o dezbraci. nici prea repede nici prea încet. Încerci tot felul de șmecherii și te bucuri Când se termina o alee

si începe alta, pe care nu ai mai fost

până atunci

Alexandru POPESCU

xxx

Suntem niște broaște țestoase, cu capetele ascunse în carapacile groase și tari.

Ne e frică de apă. Stăm pe mal. Și suntem mulțumiți. Dar ea, Mihaela, nu era o broască țestoasă. Ea era o coțofană ce mă îmbia mereu să

las porumbelul din mână,

era o vulturoaică ce mă ridica în aer și-mi

dădea drumul jos să-mi spargă carapacea. Era drăgălașă și trăia intens, îți

învia sufletul,

abia apoi îți dădea și-un sărut. Sălbatic de sinceră. Deveneai inevitabil dependent de decența ei . Acum sunt în sevraj, căci ea a

plecat pentru totdeauna. A plecat pentru că eu eram un bărbat ordinar. Credeam că am dreptul la o

femeie nouă în fiecare zi. Iubeam toate femeile. Dar ,,Toate femeile" nu-ți pot oferi

nimic în afară de

sex. Aștept. Aștept, în timp ce carapacea se face tot mai groasă. Tot mai tare. Aștept

Ana ROMAN

True Love Waits

cu lacrimi de crocodil in ochi am pus la fiert niste pelmeni si cat am asteptat sa fiarba mi-a cantat un radiohead la chitara.

cand a sunat-o pe Jaqueline, eu eram departe, departe

indragostita de altcineva fara sa indraznesc vreodata sa-l intreb

daca a mai mancat dupa aia

vreodata pelmeni.

Iraida DARMANCEV

  xxx

borcanul cu miere e în fiecare zi același

probabil din lipsa poftei de mâncare și eu nu știu ce e mai statornic (ă) mierea? borcanul? sau eu așteptând?

Ludmila ȚURCANU

 *

Dimineață Am ieșit în grabă Te-am văzut cum stăteai la geamul vecinilor de la scara 3 Aveai o piatră în mână Ei aveau o fiică De la distanță le-am auzit geamul spărgâdu-se În tramvai voi căuta cartea de vizită a geamgiului Acum 3 luni a făcut treabă bună

Ludmila ȚURCANU

xxx

Aștept să mergem la plimbare Printre case Să mă duci în fața râului Să mă lași acolo Și să pleci Departe Aștept să te caut Să te găsesc Să-mi zâmbești Și să arunci apa dintr-un lighean în spatele casei în care plâng nepoții tăi

Vitalie ȘEGA

 

Norii

 

aştept racul să meargă înainte

balenele să zboare

găinele să tacă.

Minciunele să nu mai fie atât de dulci

Şireturile să se lege singure

Tudor să nu mai zică glume fără sens

Norii să nu mai fie atât de singuri

aştept momentul potrivit să-i zic că nu are simţul umorului,

să nu mai visez noaptea marea, iar dimineaţa să-mi fie sete,

să nu-mi complimentez reflecţia din oglindă, dar ea să-mi facă din ochi,

dar atunci, 

chiar de voi auzi glumele lui Tudor ,

nu mă voi opri din mâncat pizza

şi voi vedea cum norii ne fac din mână.

Theodor FUSU

OF, LYDIA, LYDIA

Dacă poemul lui Edgar Lee Masters

Se termina cu fraza
În spatele fiecărui soldat e o femeie
Păi eu am să zic că
În spatele fiecărui poet e o femeie

Numai că acum 
situația mea e foarte interesantă
eu 

Am mai multe femei
Desigur le includ și pe cele unde
E doar dragoste platonică
Dar și asta e tot un fel de dragoste
deci eu sunt poet și în spatele meu

sunt mai multe femei
iar una dintre ele e chiar din

Stefan Vodă

la care nu pot  să merg

pentru că încă nu mi-am primit leafa

Of, Lydia, Lydia

Atelierul de azi

 

IAtă care sunt propunerile mele:

 

Prima PROPUNERE:

 

Edgar Lee Masters

LYDIA PUCKETT

 

Knowalt Hoheimer a pornit la război

În ziua în care Cunl Trenary

A garantat prin jurământ înaintea judecătorului Arnett

De furtul porcilor.

Dar nu ăsta-I motivul pentru care a devenit el soldat.

Ci pentru că m-a prins pe mine umblând înhăitată cu

                                                                          Lucius Atherton.

Ne-am certat și i-am spus

Să nu-mi mai ațină calea;

Atunci el a furat porcii și a plecat la război  -

În spatele fiecărui soldat e o femeie.

 

 

 

Acesta e poemul poetului american Edgar Lee Masters, compus din monologul unei femei, care ne povestește cum fostul ei iubit, un oarecare Knowat Hoheimer, a devenit soldat.  Lydia Puckett ne zice că fostul ei iubit nu a devenit soldat că era mare patriot și că își iubea foarte tare țara, ci pentru că el a prins-o cu altul și negru de supărare a plecat la război.

Poemul s-ar fi putut întitula și așa: IATĂ CE L-a ÎMPINS PE FOSTUL MEU IUBIT SĂ DEVINĂ SOLDAT, căci în jurul acestei cozi se învârte tot poemul, în fond, un poem de dragoste.

Zic că e un poem de dragoste, fiindcă Lydia povestește toate lucrurile astea la foarte mulți ani după ce acestea s-au consumat, parcă pentru a se justifica, pentru a se dezvinovăți, pentru a-și cere iertare în fața fostului ei iubit și a celor care l-au cunoscut.

La momentul când noi citim acest poem nu mai e în viață nici fostul ei iubit și nici Lydia, iar poemul ăsta nu e nimic altceva decât o inscripție pe crucea ei de pe mormânt.

Ăsta e singurul lucru pe care și-l amintește ea din această viață. Din viața ei. Cum dându-I papucii iubitului ei acesta a devenit soldat pentru a o iuta. El, poate că a și uitat-o dar ea, nu. Nu l-a uitat cât a trăit, pentru că nimeni nu a iubit-o mai mult decât Knowalt.

Monologul Lydiei e narativ. Ea povestindu-ne ceva care s-a întâmplat de mult. Dar oare nouă ne povestește? Și nouă. Dar în primul rând concetățenilor ei din micul orășel în care trăise, care au condamnat-o pentru felul cum s-a purtat ea cu Knowalt.

În poem se mai vorbește despre furtul porcilor, ceea ce înseamnă că fostul ei iubit era atât de sărac încât  nu avea o situație pentru a putea pleca la război.

Deci ea s-a înhăitat cu un alt bărbat pentru că acela era mai bogat și asta nu și-a putut-o ierta nici ea toată viața.

 

Ăsta e poemul. Un poem narativ. Iar propunerea mea e să compunem și noi un poem reluând tema, dar altfel, firește.

Iar tema ar fi:

Ce l-a făcut pe Virgil(bunăoară,d ar poate fi oricare alt nume) sau Virgina( de exemplu) să bea ( sau să facă altceva- să zicem, 1)să plângă, 2)să fugă de acasă, 3) să spargă fereastra de acasă sau a vecinilor etc etc) în sâmbăta aia până nu a mai putut sta în picioare?

Și

 

A DOUA PROPUNERE: Să scriem un text despre așteptare.

Eu aștept să…

Tatiana GROSU

 Tânjesc după t(m)ine

Așa cum tânjește copilul de la televizor după mama și tata Am îmbătrânit Și mușchii mi s-au făcut un elastic din cauciuc Pe care îl tragi cât de tare poți Undeva, în adânc, eu Știam că așa se va întâmpla Bibi, dintr-un film american s-a sinucis atunci îmi părea imposibil să te pomenești la marginea unei boli psihice gândurile mele se împart în gânduri proaste și gânduri de nimic am scris atâta despre dragoste tânjesc după cele mai frumoase zile din viața noastră și după, Bibi, de care îmi este și acum jale tot timpul i-am simpatizat cu multă încurajare pe cei mai slabi nu mi-a fost greu niciodată să fac asta Ție de ce ți-i greu? Bibi avea 21 de ani și părul blond În fiecare zi ocolesc teoria materializării gândurilor Câteodată când închid ochii văd cu zboară în mine perne, apoi pumni Și tresar Mă apuc cumâinile de cap și țin apăsate tâmplele cu arătătorul Când spun cuvântul tânjesc Îmi imaginez un câine plouat care scheaună în pragul ușii mele Un câine pierdut Un câine abandonat Un câine neiubit Bibi avea un câine În dimineața aceea a pus capul peste ea și a început să scheune.

Ana ROMAN

 new york

imi duc bagajul afara din statie ingrijorata cand uite-l zgarie-norul se iveste dintre doua acoperisuri care par de neatins uite-ma langa o ghereta cu gogoase si un munte de sacose cu gunoi stralucind in lumina neoanelor rosii, in coreeana si eu lipicioasa de la lacrimi pe o poza cu o cladire.

oricum, am reusit.

Theodor FUSU

SĂRACA

erai cam grasă 

 mâncai cam mult,

iar părul îți cădea pe toate covoarele,

 da, da și cam uitai pe unde e wc-ul și nici măcar nu erai de rasă

și de asta acum o alta

 nici nu mai vreau să am

 Da, da, știu unde ești acum

 undeva în ceruri 

și acolo 

prinzi șoareci  și poate că bine faci,

 căci la mine în casă - și asta te-a amărât foarte tare-

 săraca

nu ai prea avut parte de ei

Iraida DARMANCEV

 /pe străzile proaspăt pavate//

infi(mele) iubiri s-au rezumat la o felie de lămâie mișcând cuțitul deasupra sticlei în general oamenii la superlativ pentru mine sunt după ecran după colț după degetul mic au plecat la supermarket după bomboane numai nu în fața și ochii buni de aruncat pe străzile proaspăt pavate ai grijă tu de mine, cuprinde-mi avantul cu aripile tale de pescăruș solitar ține-mă de mână, strânge-mi fața între palme oferă-mi haina când mă întorc acasă suflă-mi în pumni cu tot oxigenul din plămâni fii afectuos cu mine, șoptește-mi că nu vei muri niciodată nu mă răni, fii de partea mea, nu permite altora să te atingă cât eu mă rețin aici joacă-te cu mine de-a cuvintele nocturne poartă-mă peste tot, chiar și acolo unde poate n-ar fi loc și pentru... iubește-mă, mângâie-mă hai să nu ținem cont de regulile piesei de teatru și la fiecare final să tastăm pe repeat până când se va sufoca tasta și va trebui s-o schimbăm împreună din nou lăsând erosul să completeze tabloul din spatele cortinei te rog mult a fi la prezent întinși pe străzile proaspăt pavate sau numărând veșniciile în care nu ne-am atins

Vitalie ȘEGA

 

Scrisoare mie

 

îmi fixez privirea în fila de jumate de oră,

nu nasc nimic,

aşa că o pun albă în plic şi cu asta basta,

ştiu că nu e corect,

dar când am jucat eu după reguli,

eu şi oul dimineaţa îl încep a decoji de la fund nu de la cap.

O las albă pentru 5000 de motive,

din care am să enumer pe

nici unul…

Ştiu de ce e albă

că acolo sunt zilele de Luni până Duminică,

şi ziua de 13 august,

nu mă întrebaţi, ce-a fost,

e prea intim să vă relatez

dar eu peste ani voi ţine minte,

cine a sucit şurubul în gelatină,

crezând că e un lucru ilar de făcut.

O las albă ca să ştiu ce mă aşteaptă

o plată suprafaţă,

de care poţi să te loveşti cu capul

şi nu o să te doară.

 

Victor FALĂ

 Marele nebun

Ai un volum publicat datorită Loteriei Mușina, Coșovei, Eminescu... Și ce? Te recunosc toți după glumele porcoase După jocurile de cuvinte Cu tentă erotică și ele Și ce-i mai departe? Nu-ți rămâne decât să începi a(-ți) plânge De milă Să-ți cauți faima la fel ca Hose Să lucrezi la Ambianța sau Linella Că ai fost prost și te-ai dedicat literaturii În schimbul facultății Sau mergi acasă La Carahasani Faci câte două tone de vin anual "Bă da' voi apă beți?" Beciu'-i plin cu de toate Untul de casă nu e atât de puțin unt Față de cel de magazin Precum nici fata de sat nu e atât de puțin futeșă Fața de cea de oraș, sau invers... Diferă de la caz la caz Ai băgat bani destui pe cărți până acu' Ai de citit vreo 5 ani Mai ai și bibliotecă în sat Minte mai puțină Sau te așteaptă fabricile de uși, sticlă, carne Radom, Varșovia, Cracovia Sau la construcție în Nice sau Londra Spune-mi ce alegi? Spune-mi ce gândești? Spune-mi ce pizda măsii te aștepți să ratezi?

Alexandru POPESCU

 xxxx

Aerul rece al acestei dimineți de toamnă

Îl respiri cu nesaț și simți cum îți umple pieptul, apoi se retrage încet, iar și iar, răcorindu-ți atît de plăcut creierul și plămânii, iar mirosul sângelui proaspăt al ierbii abia tăiate îți mângîie circumvoluțiunile. Galbenul pestriț și frunzele care cad alene îți liniștesc ființa la fel cum loțiunea de după ras ți-au liniștit pielea feței cu 20 de minute în urmă. Senzația de prospețime și parfumul de pe fața rasă îți

alintă și ele simțurile și te simți bine. Pavajul gri de sub picioare e nou,

frunzele pe care le calci foșnesc desfătător încât nu mai auzi

răsuflarea zgomotoasă a orașului.

Sănătatea tinereții îți curge prin vene,

căldura patului tău cu cearșafuri

curate încă se ține din urma ta.

Trupu-ți mulțumit se exaltă la gândul că

fetișcana rozalie va fi și diseară acolo,

printre cearșafuri.

Gustul dejunului ți-a mai rămas printre dinți

și aroma cafelei încă persistă.

Apoi mă vezi pe mine,

și-ți întorci nasul

în loc să-mi dai măcar un bănuț.

PROPUNEREA MEA DE AZI

 Alexandru MUȘINA

scrisoare către alexandru mușina

stai liniștit vei fi atât de celebru

încât milioane de oameni o să-și compare iubitele

cu o strecurătoare de supă cum tu ai făcut-o

 cândva și ele vor fi fericite și se va vinde pastă de dinți

cu numele tău ignorându-se că tu te spălai

doar o dată pe săptămână poeziile tale

o să-i înnebunească pe copii la serbări iar pe tați

și bunici or să-i facă să plângă adolescentele

se vor îndrăgosti numai de tipi chei cu figuri de motani

poza ta cu casetofonul pe umăr

culegând folclor la pucioasa va bate recordurile la vânzare

apartamentele cu acces în care ai mâncat citit și 

                                                                      mai ales ai dormit

vor fi placate cu marmură la intrare femeile iubite de tine

vor publica amintiri și bineînțeles vor mistifica

totul îngrozitor afirmând că ele numai pe tine

dar însă viața și tu desigur care însă dar desigur puțin

vișinii vor înflori

visând la tine și structura atomului

va fi mult mai bine cunoscută pornindu-se

de la un pasaj criptic din versurile tale nu-i

nicio exagerare aici n-ai nici un

interes mă și enervezi uneori mă pricep

însă la oameni și ți-o spune chiar dacă asta

nu îmi e și nici nu-mi va fi de nici un folos

Asta-i poezie lui Alexandru Mușina. Iar propunerea mea e următoare: să scriem și noi o poezie unde să ne trimitem o scrisoare: o scrisoare nouă înșine, sau mamei plecate, pe care nu am văzut-o de mult, sau tatei care nu mai e în viață, sau unui prieten care a plecat trântind ușa, sau cuiva care nu are ochi să ne vadă.

Un poem în care dialogăm cu altcineva. Ne adresăm cuiva anume. Poate fi chiar vecinul de la opt sau vecina de la trei. Oricine.

P.S.

Dupa ce v-a propus acest exercitiu, citesc pe pagina Nicoletei Dabija ca invingatoarea de anul asta de la Concursul de Proza Mihail Sadoveau, Ana Ionesei, a castigat concursul cu niste scrisori imaginare catre KAFKA. Deci suntem pe drumul cel bun. Al castigatorilor.

Ana ROMAN

TATA

 In drum spre scoala

pe aleile cu monumente literare si castani imi inec bocancii in frunze rosii bocancii lustruiti de tata aseara si azi deja distrusi mergem impreuna el - la job inconjurat de colegi distanti si

cu barba intr-o camera plina cu floppy discuri si piese de computer vechi de la capatul coridorului de la ultimul etaj de

la Universitate eu

la scoala mea privata replica a unei vechi scoli englezesti unde mama a luptat sa ma inscrie cu bursa

Si unde eu insist in pauze ca tata e director la nu stiu ce firma pe care am vazut-o in drum spre scoala

Ana ROMAN

 

xxx

numele tatalui tau

scris pe o cruce din metal ieftin

intre mormintele neingrijite ale unor oameni de rând acoperite cu garoafe uscate inca de la blajini numele lui scris pe o cruce, și un pic mai încolo

mafiotii din anii ’90 acum in mauzolee, precum faraonii, și doi turisti englezi făcând poze în fața lor numele tatalui tău, care nu e nici Zelionyi, nici Patron, - caricaturi ale acestei tranzititii care nu a lasat pe nimeni in viață- scris pe o cruce din metal ieftin,

pământul de pe mormântul tatălui tău

inca proaspăt, portocaliu. iar alături

gropariii terminând

de săpat niste morminte noi cu sârguință si din timp.

oare pentru cine?

Ludmila TURCANU

xxx

Cineva își stoarce rufele

Peste capacele de

canalizare pierdute

ca și inelele mele de tinichea

uitate

pe

marginea căzii

uităm unul de celălalt

într-o piață subterană de fier vechi

în care

ne pierdem

și noi

Iraida DARMANCEV

 xxx

alunița de pe obrazul tău stâng

purta semnul ferocității ar putea fi... de ce nu? mersul invers aldegetelor

care nu se desprind de

acolo

când toate celelalte s-au atins încâlcindu-se într-un perfect

piano

Alexandru POPESCU

xxx

pentru Alexandru Musina

Îmi amintesc acel cais cu flori mari ca o coapsă de nimfă, ce respira zumzetul unui milion de albine.

Îmi amintesc masa pe care am așezat-o afară la umbra frunzelor de un verde sclipitor, ca să ne ferească de stelele căzătoare. Îmi amintesc cănile cu ceai fierbinte,din care se nășteau copiii nopții și ai zilei.

Amintirea acelei veri mă copleșește cu parfumul cireșelor roșii, cărnoase, a vântului leneș amestecat cu galbenul și căldura razelor tinere și viguroase. Azi, vântul cu inima înghețată e nerăbdător și impulsiv ca un adolescent, iar stelele râd zeflemitor și nu mai cad lăsând dâre luminoase ce străluceau pe sticla ochilor noștri.

Palmele mele reci, nu vor uita niciodată coapsele tale moi și indefinite ca un zâmbet, căldura cărora le-au făcut până și pe ele, niște biete palme, să înțeleagă teoria relativității. Azi, într-un aer otrăvit mângâi fete a căror coapse sunt ca ceaiul ieftin din

pliculețe tot mai

multe, tot mai singur.

Propunerea mea de azi

 

Alexandru Mușina

ÎMI AMINTESC SÂNII TĂI

Îmi amintesc sânii tăi. Un peisaj tânăr.

Acum. Prins în plasa firelor de curent.

Sub cerul înecat în motorină. Abia respirând.

 

Îmi amintesc sânii tăi. Și-n loc

Să mă zbat, să urlu, întorc

Doar capul. Și zâmbesc.

 

 

Acesta e poemul lui Alexandru Mușina. Eul poetic din poem – cel ce vorbește în acest poem – trece printr-o încercare foarte grea și această încercare foarte grea o descrie în felul acesta : „Acum. Prins în plasa firelor de curent./Sub cerul înecat în motorină. Abia respirând.”.  Cu fiecare nou detaliu înfățișat, înțelegem că personajul-narator din poem se află într-un impas, unul din marile impasuri ale vieții, când ai impresia că nu mai există nicio ieșire și toate soluțiile sunt pierdante. Ce mai încolo și încoace, personajul-narator din poem a ajuns într-o situație foarte dificilă, în una dintre marile încurcături ale vieții, într-o capcană, de unde poți ieși doar învins. Personajul poemului trăiește o mare cumpănă.

Întrebarea mea e ce-l face să-i  facă față ? Amintirea sânilor iubitei sale? O amintire dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat? O amintire? Doar asta?

Firește că și asta, dar nu e doar atât. Nu e doar această amintire. Mai e ceva. Dar ce?

Reiau întrebarea de mai sus: Ce-l face să-și păstreze sângele rece? Doar acea amintire din trecut? Oare doar ea?

După părerea mea, nu doar ea. 

Răspunsul meu ar fi că speranța sau credința că la capătul tunelului îl așteaptă iubita sa, îl face să depășească această situație fără ieșire.  Visul la iubita sa îl face să reziste cu brio acestei încercări grele sau oricăror altor lovituri pe care le-ar fi putut încasa.

Altfel spus:

ceea ce-l face pe personajul poemului să nu cedeze e credința sau visul că, dacă se va ține tare pe poziții, o va reîntâlni pe iubita sa. Important e ca acum să nu se lase doborât din picioare și pe urmă totul va fi foarte bine, așa cum a fost și altădată, până la acest impas devastator. 

Propunerea mea este să scriem și noi un poem despre impas. Ceea ce l-ar putea face pe personajul poemului nostru să rămână în picioare ar fi gândul (sau visul) că, dacă va rezista,  după asta va trăi din nou acele lucruri foarte frumoase, pe care le-a mai trăit cândva, în trecut.  Visul la acele  lucruri frumoase îl va ajuta să treacă peste cumpăna de acum.

Vremurile de  azi reprezintă o încercare la fel de grea ca cea descrisă  de Alexandru Mușina în poemul său. 

Dar fiecare dintre noi are un al as în mânecă. 

Așadar, vă invit să scriem un poem despre lucrurile frumoase din viața noastră de până la pandemie, la care visăm, sperăm, credem că vom reveni după ce aceasta se va sfârși. Așadar, care ar fi acele lucruri frumoase pe care le-am trăit cândva și visăm să le trăim și după această pandemie, care ne ajută să nu capotăm, să nu cedăm, să nu ne pierdem mințile și să rezistăm?

Figura de stil folosită de Alexandru Mușina în acest poem este metonimia- „sânii tăi”, de exemplu. Femeia iubită fiind sugerată printr-o parte a corpului ei.

Nu vă propun să utilizați și voi metonimia. O poate face doar cine vrea. Celorlalți le-aș propune să înlocuiască metonimia ( „sânii tăi”) sau metaforele din poemul lui Mușina („Acum. Prins în plasa firelor de curent./Sub cerul înecat în motorină. Abia respirând.”) prin istorii.

Adică să împletim două istorii. O istorie din prezent unde totul e rău cu una din viitor unde sperăm  că totul va fi bine, fără s-o facem însă la modul simplist.

Iraida DARMANCEV

 xxx

acest șoricel lipit de mine

pe care eu

 ca o barbară

îl dezlipesc și

 plâng

plâng

ca într-o peșteră în care nu știu

cine mai trăiește

 a-u-u-u

strig

sub greutatea patului în care

îmi visez

 în fiecare noapte

părinții

Olesea ENACHI

 

Enachi Olesea

a trimis

acum o zi

xxx

Când pisica mea Melisa a născut Trei pisoi Unchiul Feodor I-a pus pe toți trei Într-o pungă mare A legat-o bine la gură Și-a dus-o la Râul Ișnovăț Eu plângeam în genunchi

să-i lase acasă L-am apucat de Picioare

până l-am înduplecat M-am fi prins și de ale Tale mamă Dar pe tine

nu te-am putut îndupleca Tu m-ai dus la râu

și m-ai lăsat acolo

Enachi Olesea

a trimis

acum o