Cadenţă

Presez frunze, le ţin mult timp apăsat,

pîna nervurile lor îmi intră în palme,

pînă nu mai înţeleg de ce fac asta,

presez petale de flori şi boboci abia-nmuguriţi

e timpul să-şi dea seva-n afara,

să se sufoce-ntre foi de ziar.

Le-a venit timpul de moarte.

Bag degetele-n apa sărată a mării,

apoi le vâr în gură.

Sap în ţărână.

Aşa neputinţa răscoleşte în mine.

Ia-te în mâini, îmi zice

şi se piteşte într-un interior sigur,

 îmi împrumută ritmul

cu care trăiesc.

Ţin pleoapele strâns închise,

să nu intre vanitatea

de la capătul căutărilor mele.

Culeg scoici sfărâmate,

le-nghit. Nu plâng, nu acopăr

cu palma.

octombrie 2011