Ciprian Şiulea

De ce n-ai, mă, papion? Războaiele altora

 Mi se pare totuşi sinistru faptul că marele război politic al acestei veri este purtat în jurul ICR. Sănătatea e în colaps, educaţia nu mai ştie nici ea unde e, sistemul salarial şi în general de redistribuţie se apropie încet dar constant de nivelul de arbitrar şi haos al Greciei, legislaţia electorală e schimbată fundamental în pauzele de cafele, după cum îi vine pe chelie unuia sau altuia, localele ne-au convins definitiv că nu mai e nimic de ales pe plan local… Şi totuşi, marele război din România e pentru ICR.
De ce se întîmplă asta? Pentru că, din nefericire, marele război politic este doar între partide, nu între societatea largă şi partide. Ceea ce a reuşit ordonanţa ICR a fost să reaprindă un război politic care părea să-şi fi pierdut nu ferocitatea internă, motivată de interese egoiste pur interne, ci priza la public. Este ordonanţa ICR o greşeală a lui Ponta şi a USL, pentru că a reuşit să reaprindă pasiunea antifesenistă şi să-şi pună în cap un front unit cum n-a visat PDL niciodată?
Habar n-am. Poate că da, poate că nu, ceea ce e cel mai important e că pe mine nu mă interesează deloc. Este doar războiul lor. Sigur, el pleacă de la ceva important, ce se întîmplă cu ICR. Foarte bine că publicul şi cei direct interesaţi au protestat împotriva unei ordonanţe evident greşite şi retrograde, care cu siguranţă ar fi stricat o instituţie care funcţionează.
Dar e clar că lucrurile au depăşit cu mult nivelul ICR. Acest atac din cadrul războiului nostru politic între partide a reactivat diviziunea fundamentală pe care e construită societatea noastră şi politica ei: lumea bună, de dreapta, civilizată şi educată, şi “prostimea fesenistă”. Imediat, măsura a fost catalogată drept una de stînga sau, ce s-o mai dăm cotită, de-a dreptul comunistă, autorii ei au fost ironizaţi pentru incultură (or fi pedeliştii mai culţi?) şi aşa mai departe.
Odată cu reactivarea isterică a acestei diviziuni sociale şi politice nefaste, nu a întîrziat să apară nici discursul hiper-elitist. Mişcarea Papioanelor a înecat rapid totul în rafinament şi superioritate: “Papionul înseamnă solidaritate, respect față de valori, normalitatea unei culturi și a unei societăți, profesionalism, rafinament si dăruire”, iar asociaţia Erudio îi cere lui Victor Ponta să ţină cont nu de voturile celor cîtorva zeci de manageri de multinaţională aruncaţi în luptă cu această ocazie, ci de mărimea contribuţiei plătite de ei şi firmele lor la bugetul statului… Curat democraţie.
În fine, cam asta vroiam să spun: toată această mobilizare care unora li s-a părut o splendidă mostră de participare democratică şi luptă pentru bine, frumos şi adevăr, mie mi s-a părut tristă şi nefastă prin dimensiunea ei accentuată de diviziune socială. A apăra o instituţie e un lucru, a împărţi din nou societatea în cei buni prin definiţie şi cei răi prin definiţie, în dreapta bună, europeană şi democratică şi stînga fesenistă, retrogradă şi perversă e cu totul altceva. Iar a suprapune această diviziune peste războiul USL-PDL este cu atît mai absurd şi nociv.
Este un lucru extrem de periculos ca acest război politic, care de fapt e un război pentru putere şi doar în mică măsură ideologic, să fie proiectat asupra societăţii, iar societatea să se lase angajată în el fără să se întrebe dacă e sau nu războiul ei, dacă interesele ei sînt reprezentate în acest război între partide. Avem lucruri mai importante de aşteptat de la partide, şi singurul mod în care le putem face să ni le ofere e să potenţăm democraţia.
Dar democraţia nu poate să crească în condiţiile diviziunii sociale/politice de care vorbeam, ale împărţirii societăţii în buni şi culţi, pe de o parte, şi răi şi retrograzi, pe de altă parte. De fapt, această diviziune pune între paranteze democraţia, pentru că pleacă de la alte premize decît cea a egalităţii de fond între cetăţeni, indiferent de statutul lor.
Deşi nu am susţinut niciodată USL sau guvernul Ponta, şi chiar am anticipat în scris de enşpe ori că această guvernare nu va diferi cu nimic esenţial de cea a PDL, şi ca atare nu mă interesează (ICR e o excepţie, altfel, în economic, social sau extern politicile USL, în cazul fericit în care depăşesc nivelul de impuls arbitrar de moment, nu diferă semnificativ de cele ale PDL), de o vreme sînt somat de tot felul de cetăţeni să îl susţin pe Nicuşor Dan, să susţin ICR, să condamn guvernul “meu” (cu care n-am nici o treabă). Pe scurt, de ce n-am papion.
Nu vă mai agitaţi, prieteni. Nu mă interesează entuziasmele voastre minore de oameni de bun-simţ (acea clasă de bun-simţ care, cică, vota neapărat cu Nicuşor Dan), educaţi, rafinaţi, multinaţionali, artişti, cederişti etc. Pe scurt, oameni prin definiţie buni. Mă interesează un singur lucru, cum am putea face ca această societate să devină mai democratică şi mai umană, iar asta nu are absolut nici o legătură cu ICR, Patapievici sau Nicuşor Dan.