joi, 28 iunie 2012


Ura la moldoveni
Dumitru Crudu
Mizele romanului lui Constantin Cheianu Sex /perestroika ar trebui căutate în capitolele dedicate artei urii la moldovenii sovietici, în care autorul ne arată cum moldovenii sovietici erau dresaţi să urască ” imperialismul american, capitalismul în general” şi pe “…disidenţii sovietici”, dar, mai ales, ”să dispreţuiască un popor numai pentru că vorbea aceeaşi limbă” (adică pe români).
Pentru moldovenii sovietici, îşi aminteşte Constantin Cheianu în tulburătorul său roman, ”România trebuia să fie un fel de “duşman numărul doi, după  imperialismul american.” De aceea, era un risc necugetat şi foarte periculos să-ţi aminteşti că există România, căci măgăreaţa cădea imediat pe tine şi, vorba lui Constantin Cheianu, “deveneai duşman al poporului moldovenesc (implicit, sovietic), nici mai mult, nici mai puţin, şi s-a zis cu cariera ta, s-a zis cu liniştea, cu sănătatea.”
Televiziunea, mass-media, manualele şcolare, orele de cultură politică, romanele, poeziile, spectacolele de teatru, cîntecele, toate împreună îi învăţau pe moldovenii sovietici să considere România un fel de “gunoi duşmănos”, nu poate să uite Cheianu. Romancierul mai povesteşte în romanul său apărut la editura Cartier că “în spaţiul informaţional moldav era obligatoriu ca periodic să fie răsturnată cîte o cisternă de zoi peste România.”
Ba mai mult decît atât, dacă nu voiai să devii suspect în ochii kaghebeului, trebuia să uiţi că există Roimânia şi poporul român. Ca şi cum Uniunea Sovietică s-ar fi mărginit direct cu Iugoslavia şi Bulgaria. “Cuvintele “român”, “România” şi toate derivatele lor erau aducătoare de “nenorocire” ”, mai relatează cunoscutul scriitor în romanul său scris foarte bine scris. “Dacă le rosteai, dădeai de naiba.” Fireşte că nu toată lumea se împăca să poarte pielea aia de cămilă pe cap. Dar aceştia, ne mai spune Constantin Cheianu în romanul său, erau concediaţi, marginalizaţi, exmatriculţai, aruncaţi în stradă şi, dacă nu se linişteau nici atunci, erau închişi la ospiciu.
Ura era motorul ascensiunii sociale. Doar urând, puteai să faci carieră şi să devii cineva în timpul Uniunii Sovietice. Ura era mai profitoare decât să găseşti o comoară în fundul grădinii. Ura îţi putea aduce mai mulţi bani decât dacă ai fi câştigat lozul câştigător la lot. Erau promovaţi însă doar cei care urau cu voce tare. Era şi o competiţie nedeclarată între cei care urau. Nu trebuia doar să urăşti, dar să urăşti cel mai tare. Şi cine reuşea să convingă că spumele pe care le făcea la gură erau mai învoalte şi mai consistente decât ale vecinilor se bucura de cele mai mari onoruri în Uniunea Sovietică. Dar nu puteai să urăşti pe oricine, ci doar pe cei din listă: imperialismul american, Europa liberă, Vocea Americii, capitalismul, România şi românii,  disidenţii, moşierii interbelici, limba română, şi, nu în ultimul rând, chiar pe…moldoveni. Romanele din acea vreme musteau de ură contra duşmanilor poporului sovietic. Poeziile scrise în acei ani te îndemnau să iei arma în mână sau să ascunzi piatra în sân , căci vrăjmaşii nu dorm.  Câtă  ură acerbă faţă de România  am întâlnit în poeziile multor clasici ai literaturii moldoveneşti sovietice. În mod automat, poeţii care urau România deveneau academicieni, erau recompensaţi cu premii de stat, li se dădeau pe gratis apartamente. Despre toate aceste lucruri pe care le-am amintit mai la deal Constantin Cheianu povesteşte cu lux de amănunte în romanul său răscolitor. Atmosfera în care crescuseră şi fuseseră educate atâtea şi atâtea generaţii de moldoveni fusese una înveninată. Pentru că moldovenii erau învăţaţi să se urască pe ei înşişi. Constantin Cheianu îşi maiaminteşte în romanul său cum un scriitor mediocru fusese făcut Erou al Muncii Socialiste după ce, afirmă Constantin Cheianu,
“într-un poem de a-l său rimase “România” cu “pântecăria”".
 “Ura faţă de România” a născut monştri şi a luat proporţii cosmice. Până şi nişte biete neologisme te puteau transforma într-un duşman al popoprului sovietic. Constantin Cheianu îşi aminteşte că fusese luat în furci de profesorul său de la şcoală doar pentru că folosise într-o compunere cuvântul “incomensurabil”. Iată cât de incomensurabilă putea să fie ura din acea perioadă.
Într-un cuvînt, concluzia la care ajunge Constantin Cheianu în fascinantul său roman, e că
moldovenii sovietici, de fapt, erau învăţaţi se urască, în cele din urmă, pe ei înşişi. Şi aceştia continua să se uracă pe ei înşişi până în ziua de astăzi. Dar, de data asta, nimeni nu le mai cere acest lucru. Ei o fac voluntar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu