duminică, 12 aprilie 2015

mi-am amintit:
tata
pe malul lacului din
grădina dendrologică.

mi-am amintit:
de iarna aia cumplită, când nu puteam pleca din flutura,
din cauza viscolului, când toate drumurile erau troienite
și nu circula nicio mașină.

mi-am amintit:
tatălui meu îi plăcea foarte tare să traverseze pădurea
seara
sau noaptea.

mi-am amintit:
fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare
clipire din ochi.

mi-am amintit:
îi plăcea să se bărbierească înainte de crăpatul de ziuă.
ochii săi  închiși
semănau cu niște tăciuni
pe cale să se aprindă.

mi-am amintit:
o lacrimă în ochii săi înainte
să fie înmormântat.

mi-am amintit:
a adormit în casa sa din flutura,
dar se va trezi într-o altă lume.

mi-am amintit:
în iarna aia când viscolul troienise toate drumurile
m-a scos din flutura luând o lopată cu el
rânea troienele de pe drum din fața noastră și mergeam mai departe
și tot așa vreme de zece kilometri.
până în ungheni.

mi-am amintit:
 un bărbat se încolăcise cuprins de dureri la pământ
sub un copac din grădina dendrologică.
sub același copac, în urmă cu o jumate de an,
se scurse la pământ și tatăl meu.

mi-am amintit:
de copacul acela.

mi-am amintit
de tatăl meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu